SACRIFICIUL DRUMULUI SPRE LUMINĂ

VIRGINIA_coperta

Prof. Dr. Const. MIU

Virginia (Editura Timpul, Iași, 2018) este al optulea roman publicat de dl C. H. Covatariu. Titlul, ca și povestea tristă de dragoste a protagonistei, amintește de romanul lui Bernardin de Saint Pierre – Paul și Virginia. Structurată în nouă capitole, acțiunea romanului Virginia relevă fluxurile și refluxurile unui suflet de femeie, care atâta timp cât a trăit a tânjit după iubire și înțelegere, pe care nu le-a găsit la bărbatul de care a fost legată fără voia ei.

Cartea are la bază jurnalul Virginiei Logofăt, pe care cea mai bună prietenă a acesteia – Nona – i-l înmânează autorului: ”Este vorba despre viața unei doamne (…) Vă rog să primiți jurnalul care a aprținut celei mai bune prietene din viața mea (…) Vă împrumut jurnalul acesteia, pentru a scrie romanul pe care-l doresc să-l am amintire despre aceea care a fost Virginia.” (p. 18, 19).

Calvarul Virginiei începe de când își dă consimțământul să fie înfiată la 17 ani de un domn director – Emanoil Logofăt. Așa cum declară, fata ar fi putut să refuze (cf. p. 41), însă își dorea cu ardoare să ia viața pe cont propriu și să scape din acel așezământ pentru copii orfani sau abandonați, spațiu-carceră care îi încorsetase sufletul. Aunsă în apartamentul lui Emanoil, Virginia primește instrucțiuni care nu o deosebesc cu nimic de menajera din casă (cf. p. 43). La scurt timp, după îmlpinirea vârstei majoratului, Virginia va avea parte de o mare dezamăgire când, fără a fi întrebată dacă este sau nu de acord, va fi măritată cu protectorul ei. Șocată de acest eveniment, în intimitatea sa, Virginia își pune câteva întrebări, care dezvăluie tristețea cutremurătoare a unui suflet sensibil (cf. p. 54). Acest eveniment – paradoxal, unul nefericit! – o va marca pentru tot restul vieții: ”Cât voi trăi, n-am să uit că în ziua de întâi ianuarie în acel an, mi s-a încătușat și mintea, nu doar viața, tinerețea mea.” (p. 57). Nu de puține ori, în nopțile de nesomn și de veghe, Virginia va realiza că este doar o călătoare ”prin viață, derutată și dezorientată”.

Așa cum și-a dorit, Virginia va termina școla pedagogică și va ajunge învățătoare la o școală din Onești. După pensionarea fostei directoare, va fi chemată la partid și va primi decizia de numire în postul de director, rămas vacant, fără a ști că soțul ei trăsese niște sfori, că doar făcea parte din nomenclatura de partid a orașului

Sufletul Virginiei va înflori din ziua când ăl va cunoaște (și se va îndrăgosti de la prima vedere) pe Matei, tatăl unei eleve din clasa prietenei sale, Nona. Virginia îi va mărturisi, la un moment dat iubitului rolul său în metamorfozarea ei: ”- După ce ne-am cunoscut, dragul meu, m-am născut pentru a doua oară. Mai mult, am simțit că ne iubim și că niciodată nu ne vom despărți.” (p. 88-89). Autorul se vede nevoit să comenteze această metamorfozare: ”Așadar, Virginia a părăsit sarabanda vieții ei de până atunci, continuând călătoria vieții, cu mai mult curaj și mai multă speranță către viitor. (…) Povestea vieții, pe care a purtat-o până l-a cunoscut pe Matei, a descărcat-o trecutului, privind către un viitor cu ochi luminoși, coordonați de speranțe.” (p. 89, 90).

La hotel, la Mprășești, cei doi îndrăgostiți se vor dărui unul altuia, trupește și sufletește, autorul realizând pe câteva pagini poemul deflorării Virginiei (cf. p. 108-112). După acest eveniment, romancierul va puncta din nou metamorfozările de care va avea parte protagonista: ”Cu sprijinul iubitului ei, Virginia a primit lumina în suflet, și-a dobândit liniștea spirituală cât și încrederea în viață” (p. 115); ” ”După ziu de la Mărășești (de fapt, după noaptea dăruirii reciproce – n. n.), melodicitatea cuvintelor Virginiei a înflorit, i s-a înseninat sufletul (…) Virginia traversa o metamorfoză. Valențele Virginiei erau complexe și era pregătită să facă față oricărei stări schimbătoare din viața ei.” (p. 116-117).

Cu altă ocazie, Virginia se vede nevoită să clarifice poziția ei, spunându-i lui Matei că nu a urmărit să aibă o aventură cu acesta (cf. p. 131), de ce nu consideră că și-a trădat soțul, doar în acte (cf. p. 133), dar mai cu seamă pentru că, fără acordul ei, cel care se purta ca un vătaf și o considera doar ca pe propriul obiect al bunului său plac chemase preotul și dascălul, să-i cunune, iar după pseudo-cununie s-a culcat și a sforăit, în timp ce ”mireasa” a privit viscolul de afară (cf. p. 134).

Capitolul al nouălea este cel mai tensionat dramatic: Virginia îi va mărturisi lui Emanoil că este însărcinată în luna a patra, cu bărbatul pe care îl iubește din tot sufletul; soțul îi strigă femeii că ar face orice să afle cine este cel care l-a încornorat și să-l distrugă. Lucidă, Virginia își justifică alegerea făcută și-i arată lui Emanoil care sunt motivele pentru care a ales libertatea sufletului: ”Crezi oare că o persoană poate trăi fără un dram de mângâiere, în cazul meu o femeie virgină? (…) Lăcomia bărbatului de a avea o femeie virgină, dar să n-o iubească nimeni, cu ea să se ,ândrească doar el, nepăsătorul (…) Am călătorit pe o cale a singurătății, până am întâlnit acest suflet, un adevărat bărbat, care mi-a arătat calea vieții.” (p. 230, 240).

Lipsesc totuși în carte crizele de gelozie ale lui Emanoil, mai ales că acesta e anunțat de către Virginia că are de gând să se despartă și își va reface viața alături de bărbatul iubit. Scena încăierării celor doi soți, numai pentru faptul că Emanoil vrea să-i smulgă Virginiei jurnalul, el neștiind ce ar fi putut să noteze ea acolo – este neverosimilă. Măcar de s-ar fi făcut aluzii, în sensul că citind acel jurnal, Emanoil ar fi putut afla cine este cel care i-a luat locul de bărbat!

  1. H. Covatariu se dovedește a cunoaște profunzimile de gândire și simțire ale unui suflet de femeie însingurate, care nu s-a mulțumit cu statutul de simplu călător prin viață (această metaforă simbol apărând de mai multe ori – ca un laitmotiv în jurnalul Virginiei), dorind cu ardoare să-și ghideze sufletul spre lumină, căci lumină și împlinire înseamnă iubirea partenerului ales și nu impus. Acest drum s-a dovedit a fi unul sacrificial.