De ce vindecarea cu ajutorul energiilor este ținută ascunsă și care sunt secretele folosirii ei

“A avea o minte luminată de rațiune este virtutea cea mai mare, și înțelepciunea este a grăi adevărul și a lucra conform naturii ascultând de glasul ei.” – Heraclit din Efes Un numar foarte mare de descoperiri stiintifice si-au facut aparitia din zona Rusiei in ultimii zeci de ani. Aceiasi cercetatori de origine rusa sunt cei care au descoperit capacitatea celulelor organismului de a comunica intre ele prin intermediul unui camp asemanator campului electromagnetic. Cu scopul de a desfasura acest experiment acestia au pus cate o jumatate dintr-un tesut de cultura in doua containere sigilate dar prevazute cu o fereastra de sticla. Dacă fereastra era construită din sticlă obişnuită, atunci orice acţiune asupra ţesutului dintr-un recipient nu avea nici unefect asupra celuilalt, dar daca fereastra era confecţionată din sticlă de cuarţ (despre care se ştie că permite trecerea radiaţiilor UV şi peste UV) atunci, în numeroase experimente, s-a observat că orice acţiune (de exemplu infectare) realizată asupra unuia din ţesuturi crea un efect asupra celui sănătos în numai câteva ore. We are using cookies to give you the best experience on our website. You can nd out more about which cookies we are using or switch them off in settings. Accept 28.05.2019 De ce vindecarea cu ajutorul energiilor este tinuta ascunsa si care sunt secretele folosirii ei https://revistasufletului.net/de-ce-vindecarea-cu-ajutorul-energiilor-este-tinuta-ascunsa-si-care-sunt-secretele-folosirii-ei/?fbclid=IwAR2kYhi_yNw… 2/3 Bruce Lipton: “Aceste experimente au fost repetate de foarte multe ori şi au fost verificate şi de alţi cercetători. Deoarece informaţia chimică nu poate traversa sticla obişnuită, oamenii de ştiinţă care lucrează cu ştiinţa convenţională nu au vrut să studieze acest fenomen deoarece în lumea biologiei convenţionale regula spune că semnalele sunt transmise prin intermediul substanţelor care intră în reacţie sau a ionilor, aşa că în biologia convenţională, atunci când ea se referă la semnale, acestea impun cu necesitate o origine chimică. Şi din moment ce sticla obişnuită opreşte transferul de semnale oamenii de ştiinţă au fost uimiţi … ei au vazut că există un efect dar nu avea nici o logică deoarece în lumea lor toate semnalele, fără excepţie, sunt vehiculate pe cale chimică dar în acest caz particular era clar că ele nu puteau fi transmise între două recipiente izolate unul faţă de celălalt.” Noii oameni de ştiinţă studiază fizica cuantică iar în prezent există foarte multe studii care indică faptul că celulele comunică mai degrabă prin unde decât prin semnale chimice. Ele pot comunica prin intermediul luminii (sau a unei radiaţii care se comportă asemănător cu cea luminoasă, sau din spectrul UV şi peste UV – n.t.) iar în acest sens medicul german Fritz Popp a fost liderul unui colectiv de cercetare care s-a ocupat cu transmisiile de semnale ale celulelor printr-un ecran de sticlă de cuarţ, şi dr. Popp a introdus denumirea de fotoni de lumină, care aveau rol de semnale de comunicare, … celulele pot citi informaţia purtată de undele luminoase, pot genera şi absorbi unde luminoase.

De ce vindecarea cu ajutorul energiilor este tinuta ascunsa si care sunt secretele folosirii ei