Misiunea Istorică a Iudaismului este Distrugerea

Iudaismul

Sterie Ciumetti
Incorect Politic

Studiul Bibliei, al Talmudului, al Protocoalelor Ințelepților Sionului și al altor câteva sute de texte sioniste, masonice, cabaliste și oculte conduce la concluzia că misiunea Jidovilor, în actualul ciclu istoric, este una de distrugere.

Întreaga istorie a Sionului este rezumată de Maurice Samuel într-o frază din You Gentiles (1924) : Noi, Jidanii distrugătorii, vom fi totdeauna distrugători. Nimic din ceea ce vor face Gentilii nu va corespunde nevoilor și exigențelor noastre.

Misiunea Istorică Iudaismului este Distrugerea

La prima vedere, ideea pare orgolioasă până la patologic. Ea este însă concluzia logică ce decurge din noțiunea de « popor ales », pe care popoarele lumii o acceptă de formă, din politețe, ipocrizie sau lașitate, fără să se gândească ce înseamnă a fi « popor ales » și refuzul, de pe această pozițe declarativă, a dreptului celorlalte popoare de a-și atribui o misiune istorică similară, de a se considera și ele la fel de « alese » precum Iudeo-Jidovii.

Pretenția lor absurdă, provocatoare și insultătoare pentru întreaga omenire, pune pe Iudeo-Jidovi în poziția de distrugători nolens, volens ai celorlalte popoare, fără de care, pe de altă parte, rațiunea lor de a fi încetează de a exista.

Misiunea istorică pe care Iudeo-Jidovii și-o atribuie prin Thora și Talmud este aceea a distrugerii celorlalte popoare.

Un bun Jidan este cel ce îndeplinește deplin și prompt această misiune de distrugere, misiune pe care el nu o poate evita. Din punctul de vedere jidovesc, Iudeo-Jidovul ce evită sau nu reușește să-și îndeplinească misiunea de distrugere este un ratat, din care motiv rolul lor în istorie a fost totdeauna de distrugere.

Vocația lor distrugătoare a atins o astfel de forță în secolul XX încât un colaps planetar, o catastrofă a întregii omeniri poate avea loc în orice moment, lucru cunoscut de câteva zeci de ani. Scribii sioniști, rabinii apostați, guvernul statului sionist din Palestina, istorici și exegeți de diverse orientări împărtășesc cu toții acest mod de a vedea lucrurile.

Pentru Iudeo-Jidani, istoria este o continuă operă de distrugere.

Opera lor, distrugerea, este condiția sine qua non a împlinirii legii iudaice, a triumfului final jidovesc. Pentru popoarele lumii istoria înseamnă una, pentru Iudeo-Jidani ea înseamnă alta. Pentru popoarele Europei, de exemplu, în linii mari, istoria se reduce la analele erei creștine, plus câteva secole sau milenii ce se pierd în legendă și mit.

Pentru Iudeo-Jidovi, istoria se reduce la lista evenimentelor, adevărate sau false, din Biblie și din Talmud, un anumit număr de predici, comentarii rabinice și alte considerații ce se opresc la anul 3760 î.e.n., data exactă, după ei, a creației. Pentru ei, Legea iudaică și Istoria sunt unul și același lucru, singura istorie reală fiind cea jidovească, poveste ce îmbracă sub ochii Jidanului aspectul unei permanente intreprinderi de distrugere și răzbunare iudaică, astăzi ca și în urmă cu peste trei mii de ani.

Misiunea Istorică Iudaismului este Distrugerea

Acest fel de a vedea lucrurile depreciază și distruge istoria celorlalte popoare.

Europeanul ce aruncă o privire asupra acestei maniere de a înțelege și de a scrie istoria constată că ceea ce pentru el este semnificativ, demn de mândrie sau chiar rușinos, pentru iudeo-jidan nu înseamnă nimic, cel mult un fundal pe care sunt înserate alte evenimente, adesea fictive.

Cel de al II-lea Război Mondial, de exemplu, a fost o tragedie fără pereche pentru întreaga omenire, care a costat viața a peste șaizeci de milioane de oameni. Chiar dacă povestea celor șase milioane ar fi adevărată, nu este normal, nici decent să vorbim mai mult despre aceste milioane-nemilioane cusute cu ață albă, decât despre celelalte șaizeci de milioane de germani, ruși, polonezi, japonezi, francezi, englezi, români, americani și alții.

Există istorici care contestă cu argumente imabatabile teza celor șase milioane, dovedită a fi o minciună aidoma brașoavelor biblice.

Aceiași istorici au dovedit că abatorul chimic sau camera de gazare nu a existat în realitate.

La o cercetare mai atentă, nimic nu rămâne în picioare din istoria jidovească a celui de al II-lea Război Mondial. Modul jidovesc de a vedea istoria merită să fie înscris printre cele evidențiate de Blaga, în capitolul « Despre Istoriografie », care deschide Ființa Istorică.

Concepția jidovească despre istorie se prezintă de parcă am privi lumea, cu un ochi, printr-un ochean, pe de-andoaselea, iar cu celălalt ochi i-am privi pe iudeo-jidani printr-o lupă puternică.

Pentru acest eșantion de arătări cosmice, cele ce intervin în istorie au un singur și unic scop : de a ne arăta că ei sunt stăpânii, moștenitorii lumii și ai oamenilor, ei sunt centrul universului, dumnezeu însuși fiind retrogradat la rangul de țipțer și chibiț al rabinilor. Secta conducătoare iudeo-jidovească a reușit să impună această optică deformată mai întâi Iudeilor, apoi celor mai multe dintre popoarele lumii contemporane.

Porunca « Distruge, distruge totul ! » constitue fundamentul și cheia de boltă a Legii iudaice, inventate și promulgate în scutece religioase de către preoțimea levită, fariseii, talmudiștii, comisari politici și politruci ai sionismului.

Misiunea Istorică Iudaismului este Distrugerea

Porunca de a distruge, de a nu lăsa urmă de viață unde ajung ca dușmani, prieteni sau aliați, iată semnul absolut al identității Iudeo-Jidovilor.

Accentul pus pe distrugere nu este întâmplător. Alți termeni ar fi putut fi utilizați : cucerire, victorie, supunere, etc. A fost însă preferat termenul de distrugere, pus în chiar gura lui Dumnezeu !

Acestea ne arată cine se ascunde în spatele poruncii de a distruge tot și toate : leviții, scribii, fariseii, talmudiștii, sioniștii ! Christos venise să împlinească legea iubirii universale, nu legea iudeorabino- fariseică a distrugerii și a urii de aproapele.

Porunca distrugerii apare de la bun început, fiind pusă în gura lui Dumnezeu, în cadrul promisiunii Țării Făgăduinței : « Ingerul meu va merge înaintea ta și te va duce la Amoriți, Fetiți, Hereziți, Cananiți, Heviți și Iebusiți, pe care îi voi distruge » (Exod, 23, 23).

Înainte de aceasta însă, primul act de distrugere este pus pe seama lui Dumnezeu, ce împietrește cu gând rău inima faraonului, spre a-l putea lovi cu cele zece urgii. « Vei vedea acum ce voi face lui Faraon » (Exod 6, 1), spuse Domnul printre dinți, ca în filmele hollywoodiene.

« La miezul nopții, Domnul a lovit pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon (…) până la întâiul născut al celui închis în temniță, și până la toți întâii născuți ai dobitoacelor (…). Nu era casă unde să nu fie un mort ! » (Exod, 12, 29-30).

Actul distrugerii face uneori obiectul tocmelii lui Dumnezeu cu aleșii lui, care nici ei nu lasă din preț, după principiul « fă cutare lucru și-ți voi da cutare avantaj …! ». Uneori Dumnezeu ia el însuși inițiativa distrugerii, alte ori o face la cererea scumpilor lui aleși. În ambele cazuri, distrugerea este prezentată ca ceva meritoriu și sublim : « … dacă vei face tot ce-ți voi spune, voi fi vrășmașul vrășmașilor tăi, potrivnicul potrivnicilor tăi (…) și-i voi distruge » (Exod, 23, 22-23). Acest exemplu prezintă pe Dumnezeu promițând distrugerea în schimbul ascultării.

Printre poruncile divine de care « poporul ales » trebuie să țină seamă, remarcăm distrugerea totală a locurilor de cult unde popoarele își onorau dumnezeii lor.

Porunca revine cu insistență în lungul și largul Vechiului Testament. Pe bună dreptate, unii exegeți vorbesc de un război al dumnezeilor contra dumnezeilor. Dumnezeu cere Iudeilor să distrugă popoarele din jur.

Se întâmplă și invers, Iudeii cerând lui Dumnezeu să le faciliteze o astfel de intreprindere holocaustică : « Atunci Israel a făcut Domnului o juruință și a zis : Dacă vei da pe poporul acesta în mâinile mele, îi voi nimici cu desăvârșire cetățile. Domnul a auzit glasul lui Israel și a dat pe Cananeeni în mâinile lui. Israeliții i-au nimicit cu desăvârșire, pe ei și cetățile lor, și au pus locului acela numele de Horna, adică nimicire deplină ».(Numeri, 21, 2-3).

Asistăm astfel la investirea divină a Iudeilor cu distrugerea a tot ceea ce alții au sădit, ridicat, crescut și clădit sub soare.

Ei sunt singurul popor din istorie investit chipurile de Dumnezeu cu distrugerea celorlalte popoare, singurul popor consacrat distrugerii de dragul distrugerii!

Misiunea Istorică Iudaismului este Distrugerea

Distrugerea ca rezultat al neînțelegerilor, concurenței, geloziei, dușmăniei și războaielor dintre oameni, deși regretabilă și de neiertat, este un loc comun în istorie. Distrugerea și nimicirea a tot și toate, ca obiectiv unic, dictat de dumnezeu în persoană, nu se întâlnește însă decât în Biblie și în Talmud!

Intenția clară a celor ce au plănuit și aranjat astfel lucrurile a fost fără îndoială aceea a organizării unei forțe de distrugere. Din moment ce un grup suficient de mare de oameni, împrăștiat printre popoare, se supune unei astfel de Legi supreme, energiile și inteligența lor vor concura fatalmante la realizarea unui scop destructiv.

Iudeo-Jidovii au devenit catalizatorul universal al marilor schimbări, distrugeri și catastrofe din istorie, amprenta lor nimicitoare regăsindu-se de peste douăzeci și cinci de secole pe fiecare pagină din istoria Europei și a Orientului Mijlociu.

Vocația Iudeo-Jidovilor de a împinge lumea în haos a provocat multă suferință și lacrimi în Canaan, Europa și restul lumii.

Ei înșiși au suferit enorm. Suferința lor provine însă nu de la celelalte neamuri, ci de la propria lor îndărătnicie și supușenie în fața sectei conducătoare, ale cărei planuri și intenții merită atenția noastră.

Oricât ar fi de mare suferința provocată celorlalte popoare, suferința IudeoJidovilor nu poate fi stinsă. Felul lor este de așa natură că nu-și pot găsi locul, nici fericirea în propria lor piele.

Popoarele ariene au supraviețuit până astăzi și nu și-au spus încă ultimul cuvânt.

În ciuda unora ca Daniel, Mardoșeu, Estera și a continuatorilor lor moderni, pieirea celorlalte popoare, și numai a lor, pare de ordinul imposibilului.

Să fie vocația lui Iuda de a sări în aer cu planeta la gât precum un kamikaze palestinian cu un mănunchi de bombe la brâu ? După legea iudaică, pedeapsa lui Iuda pentru păcatele lui este distrugerea popoarelor printre care Dumnezeu îi conduce pașii.

Misiunea Istorică Iudaismului este Distrugerea

Text preluat din Controversa Sionului, scrisă de D. Reed.