Cel mai mare secret păzit cu strășnicie. Israel în Europa? Ce destin urma să aibă Basarabia ?

Coja Ion

La conferinţa de pace de la Paris, preşedintele american Woodrow Wilson ar fi venit cu propunerea înfiinţării unui stat evreiesc european

Ne oprim la fragmentul de mai jos pentru a-l comenta:

O enigmatică întâmplare pe această temă ne-o relatează Paul Goma. În ianuarie 1978, Noël Bernard voia să-i încredinţeze noului sosit din România o emisiune pe tema drepturilor omului. Goma i-a pus însă o condiţie: să-l angajeze la „secţia Basarabia”, argumentând că aici el ar fi putut face mai mult pentru România întreagă, destrămată abuziv de Uniunea Sovietică prin raptul din 1940. Goma a mai invocat şi faptul că se afla în relaţie de prietenie cu preşedintele Jimmy Carter, deci beneficiul pentru ţară ar fi crescut. Noël Bernard a râs, tratându-l ca pe un inocent şi replicându-i că,  în atare privinţă, Carter nu contează, neavând vreo putere de a decide „peste capul vicepreşedintelui Comitetului pentru «Europa liberă»”. Cum aşa!? s-a mirat Goma. Exista un Superman peste preşedintele american? A venit „lămurirea” cine e Supermanul: „Evreu de-al meu, basarabean de-al dumitale, un tip redutabil. Când careva de la noi l-a întrebat de ce nu se vorbeşte despre Basarabia la Europa liberă, l-a repezit, i-a spus că nu e treaba lui, Basarabia nu a fost niciodată românească şi că nici ruşii nu au dreptul la ea…”[8] Dreptul asupra Basarabiei stătea în puterea unui anume Yarrow, adept de nezdruncinat al teoriei colonizării Daciei de către evrei, „cu câteva secole înaintea românilor”!

Aşadar, ecourile teoriei lui Johan Kaspar Bluntschli (1879) şi Bernard Stambler (1913), cărora Nicolae Iorga le dăduse o replică pe măsură, în Istoria Evreilor în Ţările noastre (1917), nu dispăruseră! Această teorie, supravieţuitoare la „Europa liberă” în anii ’70 ai secolului trecut era împărtăşită, când tacit, când la vedere, nu doar de anumiţi evrei, ci, sub influenţa lor, şi de lideri americani şi europeni încă de la începutul secolului, cu prelungire între cele două războaie mondiale şi mai târziu. (…)

Revenind la părerea lui Şerban Milcoveanu, acesta conchidea astfel asupra a ceea ce el numea „secretul Basarabiei”: „Acesta este secretul Basarabiei: Basarabia era destinată să devină Israelul european, cu capitala la Chişinău, stat binaţional, cu evreii clasa conducătoare şi exploatatoare, şi cu bieţii basarabeni clasa subordonată şi exploatată.” Stalin însuşi se va folosi, propagandistic, de ideea înfiinţării unei Republici Sovietice Socialiste Evreieşti între Prut şi Nistru pentru a-şi împlini ţinta recuperării Basarabiei, dar nu pentru evrei, ci pentru Uniunea Sovietică.”

Ce ar fi de comentat? Firește, mai multe, printre care și ideea, dedusă de mine, că după înființarea statului Israel în 1948, adică chiar și în zilele noastre, planul unui Israel, al unui cămin evreiesc, pe teritoriul Europei, nu a fost abandonat de marii strategi ai lumii evreiești. Fără să mai pierd vremea cu o compunere cât de cât „literară” pe acest subiect, voi trece la fapte, adică la alcătuirea unui inventar al informațiilor și gândurilor pe care le am legate de acest subiect.

(1) Despre intenția „marilor strategi” evrei de a dobândi un stat, un teritoriu național în Europa, unde trăiau cei mai mulți evrei, am aflat destul de devreme. Primele texte citite în liceu pe tema „problemei evreiești”, ale unor autori pașoptiști, semnalau intenția acestor strategi ca în teritoriul viitorului stat evreiesc să fie incluse și vaste teritorii românești, din Moldova, inclusiv Bucovina și Basarabia în întregime. Acești strategi aleseseră bine, se orientaseră pe teren, pământul acestei regiuni este dintre cele mai bune pentru agricultură, o climă plăcută etc. Să fim drepți și să recunoaștem că, din punctul lor de vedere, al evreilor, intenția de a avea un stat propriu se justifica în mai multe feluri. Problema se complica atunci când intra în discuție teritoriul, amplasamentul acestui stat pe harta Europei. Drepturi cât de cât istorice dacă ar fi avut evreii asupra unui teritoriu anume, acesta nu putea fi decât un teritoriu din vechea Kazarie, adică din Rusia, unde pentru sute de ani prezența evreilor era riguros și bogat consemnată.

În secolul al XIX-lea se înregistrează o migrare masivă a evreilor în teritorii apropiate, limitrofe spațiului lor „tradițional”, ca să nu-i spun național! Așa au ajuns mii, zeci de mii de evrei și în Moldova. Unde au intrat în contact cu populația autohtonă românească. Victime periodice ale pogromurilor rusești, evreii vor descoperi cu bucurie cumsecădenia românească, ospitalitatea moldovenilor, și nu vor ezita, mulți dintre ei, să profite, să-i înșele și să-i păcălească, în buna tradiție a popoarelor nomade, în contactul lor sporadic cu băștinașii. Așa au ajuns evreii să-și dobândească printre localnici faima de parteneri incorecți, dispuși la ingenioase tertipuri și găinării. Numite mai târziu escrocherii…

(2) Intenția constituirii unui Israel în Europa era cât pe ce să se realizeze în Basarabia, după ce această „gubernie” a redevenit sovietică în iunie 1940. La Chișinău chiar s-a convocat o adunare „reprezentativă” la care era așteptat să participe liderul bolșevic Kaganovici, pentru a proclama noua republică sovietică și socialistă, republica evreiască. În ultima clipă Stalin s-a răzgândit însă… Mă întreb dacă nu cumva zvonul că urma să se petreacă acest eveniment a stârnit reacțiile anti-românești ale multor evrei din Basarabia, reacții odioase, dezgustătoare, de o sălbăticie care a surprins pe toată lumea…

(3) Apariția mișcării sioniste, legată în chip definitoriu de înființarea Israelului în Palestina, a găsit un sprijin substanțial din partea clasei politice românești. În primul rând din partea legionarilor, a lui Corneliu Zelea Codreanu, dar și din partea guvernării antonesciene. Exodul evreiesc spre Palestina a fost substanțial în timpul războiului, în paralel cu regimul de protecție a evreilor din România. Inclusiv a celor din Transnistria. George Alexianu, guvernatorul Transnistriei, s-a îngrijit personal de reușita unor acțiuni de transport naval a sute de evrei pe ruta Odessa-Haifa, în ciuda embargoului german.

Naționaliștii români au recunoscut justețea politicii sioniste de creare a unui „cămin” evreiesc și au dat o mână de ajutor consistent, într-o vreme când întreaga Europă a întors spatele la doleanțele evreiești!… Din păcate, pe lângă evreii sioniști au existat și evreii comuniști, cominterniști! Este o întrebare: cât de autentică a fost adversitatea dintre cele două categorii de evrei? În orice caz, în România evreii comuniști și-au jucat bine rolul de adversari ai sionismului și au instituit în anii cominternismului o politică de prigoana sălbatică a naționaliștilor români. Acești evrei comuniști, de îndată ce-și pierdeau la București privilegile de activiști bolșevici, de agenți ai Moscovei, se retrăgeau în Israelul contestat, lepădându-se de orice ideologie comunistă… Ceea ce a contribuit mult la renumele prost al evreilor în mentalul multor colectivități umane din România.

(4) În general, opinia evreilor din Israel despre România este mai favorabilă decât opinia evreilor din România. Cele spuse mai sus ar explica această situație. Dar mai sunt și alte explicații. Nu intru în detalii.

(5) Așadar, evreii nu renunță la proiectul unui Israel în Europa. Un Israel de rezervă? La ce le-ar fi util evreilor sau chiar necesar acest stat de rezervă sau de refugiu? Simplu! Israelul are mulți dușmani „de moarte”, nu mai există alt stat a cărui existență să fie contestată cu vehemența propagandistică de care are parte statul evreiesc. Într-un text mai vechi, publicat pe acest site la 22 mai 2013, și intitulat O perspectivă îngrijorătoare: Lumea fără Israel!, autorul, anonim, își începea textul în felul următor:

„The NewYork Post” îl citează pe Kissinger integral: „Peste 10 ani, Israelul nu va exista.”(…) Kissinger nu propune nicio soluție, el pur și simplu constată că, în anul 2022, Israelul nu va mai fi. Agențiile americane de spionaj sunt de acord cu afirmațiile lui Kissinger, chiar dacă nu sunt sigure de data precisă. Cele 16 servicii speciale americane, care au un buget total de 70 de miliarde de dolari, au prezentat un material analitic pe 82 de pagini, intitulat „Pregătirea pentru un Orient Apropiat fără Israel”.

Am îndoieli privind autenticitatea declarației lui Kissinger, dar chiar dacă ar fi falsă, inventată de autorul anonim, situația din Israel este bine cunoscută. Discutând această situație cu un evreu deosebit de informat și de inteligent, acesta mi-a declarat cu multă tristețe în glas: „Eu nu văd pentru nepoții mei un viitor în Israel!” Persoana respectivă vine des în România. Se numără printre zecile de mii de evrei care după 1990 au venit în România și și-au cumpărat o casă sau mai multe.

(6) În Israel se caută soluții, sper din toată inima ca pronosticul lui Kissinger, cât o fi el de evreu și de deștept, să nu se adeverească. Una din soluțiile propuse, ciudată și neașteptată, poartă numele de diasporism. A susținut-o și un mare scriitor evreu – cum de nu a primit Nobelul pentru literatură?!, numit Philip Roth. Potrivit acestei teorii, eșecul experimentului Israel s-ar explica prin numărul mare de evrei veniți din Europa de Est, care n-au fost capabili să se adapteze la contextul demografic arab și au impus apartheidul de care au parte palestinienii din Israel. Acești evrei – majoritatea kazari, ar face bine să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții lor! În urma lor să rămână evreii sosiți în Israel din țările învecinate, a căror conviețuire cu palestinienii are toate șansele să țină!…

(7) Situație care se repetă în mai toate familiile de evrei plecați din România: întorcându-se să-și revadă locurile natale, mulți evrei își aduc și nepoții să-și cunoască obârșiile românești, iar reacția acestora este cam aceeași, au aceeași mirare: ce motiv ați avut să părăsiți niște locuri așa de frumoase pentru deșertul din Palestina?! Majoritatea bunicilor evrei răspund că au plecat din cauza regimului comunist instaurat în România după 1944!… Omițănd să mai precizeze cine a contribuit decisiv la instaurarea comunismului în România!…

(8) În 2000, la o întrunire politică, cu lume multă, într-o pauză, s-a apropiat de mine o persoană, cunoscută din vedere – fost ministru de interne, care nici nu mi-a dat bună ziua, ci cu un aer non șalant, ca între vechi prieteni, mi-a spus : Țin să vă dau o informație de care știu că vă veți folosi: în România, după 1990, s-au încetățenit 500.000 de evrei! M-a privit în ochi câteva secunde, după care s-a întors și a plecat… Am înțeles destul de bine mesajul: să fac eu cunoscut opiniei publice acest fapt! Adică să-mi pun eu pielea la bătaie, cum o mai făcusem până atunci, acest secret de serviciu dl ministru nu găsise persoană mai potrivită căreia să i-l dezvăluie spre a ajunge la cunoștința tuturor românilor. Am ezitat oareșicât, dar până la urmă am scris un text, intitulat Israel în România?, care a circulat mult pe internet, deseori fără nicio semnătură. Mi-a dat o replică nevoiașă Dorel Dorian, scriitorul evreu deputat din partea minorității repective, susținând că în Israel trăiesc peste 300.000 de evrei originari din România, care la plecarea din România nu au renunțat la cetățenia română, drept care acum nu au probleme s-o recapete!…

(9) Profitând că un cunoscut, apropiat la acea dată, se cunoștea bine cu un important consiler al lui Băsescu, i-am cerut să afle părerea președintelui Țării. Răspunul primit a fost următorul: „Vor fi un milion de evrei care vor căpăta cetățenie românească. În schimbul acestui serviciu Israelul va susține unirea cu Basarabia!”

(10) Mă întreb dacă depopularea României are vreo legătură cu proiectul Israel în Europa, proiect care nu ar fi de mirare să aibă în vedere mai departe teritoriul României!

(11) Interesul evreilor de a se încetățeni în România mai poate avea și o altă explicație, pentru mulți intre ei: în felul acesta ei devin și cetățeni ai Uniunii Europene, statut care le oferă nenumărate oportunități. Imediat după decembrie 1989 s-au încetățenit o mulțime de evrei care apoi, cu statut de români, au cerut viză pentru Statele Unite, evitând astfel o serie de restricții care le erau impuse prin statutul de cetățeni ai Israelului…

(12) În fine, pe tema unui Israel în Europa de mâine-poimâine, în ultima vreme a mai apărut un zvon: acest Israel ar urma să fie localizat pe teritoriul Ucrainei, pe un teritoriu unde a existat dintotdeauna o comunitate evreiască, recte kazară, numeroasă: vechea Galiție și alte teritorii limitrofe. Această mutare ar urma să se petreacă într-un scenariu care ar avea ca obiect (și victimă!) Ucraina post-sovietică, un stat care are mari probleme privind identitatea sa istorică, politică, demografică! Deja pornit pe panta destrămării în favoarea Federației Ruse, teritoriul Ucrainei este ținta mai multor variante care ar urma să-i corecteze fruntariile. Emit pretenții și polonezii, se zice, iar pretențiile românești la Maramureșul istoric, la Bucovina de Nord și la Basarabia de Sud nu sunt deloc lipsite de temei. Oricum, toată lumea este de acord că Ucraina, ca republică sovietică, s-a extins în mod nejustificat asupra unor teritorii care nu au fost niciodată locuite de o populație majoritar ucraineană.

(13) La toate cele de mai sus le poate fi opus proiectul altor strategi evrei, mai evrei ca toți evreii, care promovează Israelul Mare, adică vizează și visează la extinderea teritorială a Israelului de azi, cât mai aproape de fruntariile unui Israel biblic, a cărui întindere amețitoare nu ar fi imposibil de atins. Acești strategi imaginează o anume desfășurare a evenimentelor istorice care să fie încununată prin constituirea acestui Israel Mare, la care visează totuși puțini evrei! Au mai avut evreii în istoria lor visuri imposibil de realizat și au reușit totuși să și le împlinească!…

Așa că…

Ion Coja