„Promit să-ți aduc luna de pe cer! Dar habar nu am cum…” De ce presa din Moldova nu își asumă rolul de „detector de minciuni”?

Aneta Gonța, cercetătoare mediaÎncă o dată despre rolul presei în alegeri

Alegeri au loc în toată lumea care a adoptat democrația ca formă de organizare și guvernare a societății. Și în toate democrațiile, mai mici sau mai mari, mai tinere sau mai înțelepte, rolul presei în alegeri este important. Pentru că presa constituie intermediarul dintre candidat și alegător, și pe umerii ei cade responsabila și deloc ușoara sarcină de a răspunde nevoii publicului de a fi informat exhaustiv, corect, echidistant și de o manieră care să-l ajute să înțeleagă procesul electoral, importanța fiecărui vot, profilul și programul electoral ale candidaților, etc.

Despre rolul presei în alegeri, despre principii și reguli de urmat pentru mass-media în campania electorală, sau despre importanța pentru democrație a reflectării mediatice corecte a scrutinelor s-au scris și se scriu nenumărate cărți, ghiduri și recomandări de tot felul. Organizații naționale și supranaționale studiază neîncetat aceste subiecte, întocmesc rapoarte, identifică bunele și relele practici, le adună în lucrări care vor să faciliteze activitatea presei în alegeri, dar și să-i sporească gradul de profesionalism și rolul de suport pentru democrație, realizează raitinguri și indexuri în care fixează nivelul de libertate al mass-mediei, datorat inclusiv comportamentului în campaniile electorale, critică și laudă. Mass-media, la rându-i, apleacă sau nu urechea la ghiduri și rapoarte, în funcție de „aluatul” din care este plămădită.

Grija pentru interesul public

În condițiile de concentrare masivă și de polarizare pronunțată a mass-mediei în Republica Moldova, cetățenii s-au obișnuit oarecum să le fie furnizate fapte în mod unilateral și să asiste la bătălii politice televizate date chiar de jurnaliști. Așa cum demonstrează rapoartele de monitorizare, în această campanie electorală presa este utilizată de către politicienii implicați în gestionarea directă sau indirectă a acesteia, în calitate de tribună pentru a apărea în cea mai bună lumină în fața alegătorilor, iar în multe cazuri, jurnaliștii înșiși promovează/favorizează în mod direct și evident anumiți candidați și îi denigrează/defavorizează pe alții[1]. În această ecuație, grija mass-mediei pentru interesul public este, de cele mai multe ori, lipsă. Dincolo de informare prin redarea discursurilor candidaților electorali, de prezentarea acuzațiilor reciproce pe care și le aduc în fiecare zi de campanie concurenții, de publicitatea electorală contra-plată care poate hrăni o perioadă instituțiile media, cine și cum se gândește cu adevărat la cetățeanul-alegător, în sensul suficienței, profunzimii, relevanței și utilității informației pe care o primește de la mass-media?

Unde au dispărut întrebările incomode?

Filtrarea afirmațiilor, și mai ales a promisiunilor electorale ale candidaților, constituie un element-cheie care, dacă ar fi utilizat masiv și responsabil de către mass-media, ar determina politicienii să aibă mai multă grijă de ceea ce spun/scriu în programele electorale, și le-ar provoca un sentiment natural și sănătos de responsabilitate în raport cu presa. Presă care, acționând în numele și în interesul publicului, ar fi văzută ca un profesor exigent în fața căruia candidatul trebuie să susțină un examen serios, nu ca pe un subaltern care îl va servi cu fidelitate și nu va pune întrebări incomode. Dacă presa nu pune la îndoială, nu supune criticii și analizei promisiunile făcute de politicieni în campania electorală, o parte importantă a alegătorilor va lua drept monedă curată ceea ce spun candidații electorali, ceea ce va alimenta la nesfârșit tupeul celor care aspiră la fotolii în Parlament, Președinție sau Primărie. Acest tupeu, apropo, este foarte pronunțat în această campanie electorală pentru alegerile parlamentare. Acesta se manifestă fie prin refuzul candidaților de a participa la emisiunile electorale în care știu că nu vor fi menajați, fie răspund cu expresii cum ar fi: „eu nu vă întreb pe dvs. de unde luați bani ca să trăiți”, sau „bani sunt”, în puținele cazuri fericite în care jurnaliștii insistă să li se spună de unde vor lua bani pentru a realiza un punct din programul electoral. În același timp, simpla enumerare de către mass-media a promisiunilor fanteziste ale candidaților electorali o face părtașă la dezinformarea/mințirea/prostirea electoratului.

În Letonia, presa s-a afirmat ca un „detector de minciuni”   

Un detector de minciuni, asta ar fi bine să fie presa în campania electorală în raport cu promisiunile candidaților. Așa cum au fost, bunăoară, mai multe instituții media letone în campania din toamna anului 2018 pentru alegerile parlamentare. Letonia este o țară sensibilă la profilul lingvistic al cetățenilor săi, societatea, inclusiv presa fiind puternic segmentate în vorbitorii de limbă letonă și rusă. De asemenea, acestei țări nu-i sunt străine fenomene cum ar fi concentrarea proprietății în media. Totuși, Letonia se clasează în 2018 pe locul 24 (iar Moldova pe 81) în Indexul Libertății Presei al RSF[2], și are un scor al independenței Media de 2 puncte (unde 1 e cel mai bun, și 7 cel mai prost) în Raportul Freedom House Nations in Transit 2018[3],[4] (Moldova are 5). Cum spuneam, în campania electorală din toamna anului trecut, o parte a presei și-a văzut misiunea și responsabilitatea în a analiza minuțions fiecare declarație a candidaților, a o supune criticii, a pune întrebări și a verifica gradul de viabilitate a promisiunilor electorale. Astfel, dacă portalul de investigație rebaltica.lv a prezentat analize cu elemente de investigație cu referire la fiecare dintre cei 16 concurenți electorali înscriși în cursă, cu istoricul apariției, liderii, profilul averile și raitingurile acestora[5], atunci cel mai mare portal de știri din Letonia, delfi.lv, a inițiat, cu 30 de zile înainte de alegeri, campania de informare intitulată „Votul tău decide! Totul despre alegerile pentru Seim” (parlamentul leton)[6]. A fost pentru a doua oară când jurnaliștii au aplicat această inițiativă, după ce în 2017, în cadrul alegerilor locale, aceeași abordare jurnalistică a determinat peste 700.000 de letoni (din puțin peste 2 mil. de locuitori) să utilizeze informațiile publicate de portal pentru a se informa despre alegeri, delfi.lv devenind astfel instituția media cu cel mai mare raiting al încrederii populației din Letonia. Secțiunea cuprinde un volum impresionant de informații despre candidați, inclusiv parcursul lor politic (apartenența partiinică de-a lungul timpului, deciziile adoptate și efectul acestora, scandalurile în care au fost implicați, etc.) și programele electorale, analizate și dezbătute în cadrul emisiunilor în care au fost invitați candidații, dar și experți independenți care le-au pus întrebări și le-au cerut explicații primilor. Emisiunile au avut loc în limba letonă, dar elementele-cheie au fost traduse în limba rusă, pentru ca și alegătorii rusofoni să aibă acces la aceste informații. De asemenea, sondajele au fost explicate oamenilor într-un mod inedit, inclusiv făcându-se o analiză a legăturii dintre preferințele politice ale oamenilor și interesul pentru problemele sociale, economice sau demografice, de exemplu. Sau pe cine sprijină mai mult cetățenii cu venituri scăzute sau cu un nivel înalt al educației, etc.

Un alt portal din Letonia, tvnet.lv, s-a remarcat, la fel, prin abordarea critică a subiectelor legate de candidați, averile acestora, etc., dar și prin două elemente deosebite. Primul este emisiunea intitulată „Dar tu l-ai angaja pe…”(numele candidatului), în care fiecare reprezentant al partidelor concurente în campanie a fost supus interogatorului în baza întrebărilor, criticilor, nedumerilor cetățenilor[7]. Introducerea din această emisiune vorbește, de fapt, despre esența alegerilor și sună în felul următor: „pe 6 octombrie noi angajăm 100 de colaboratori. Fii șef – participă la interviul de angajare!” În felul acesta, cetățeanului i se transmite și repetă permanent, de către mass-media, că el (dar și presa) este cel care angajează deputații, nu invers. A doua bună practică a aceluiași portal a fost analiza critică a promisiunilor electorale pe tematici separate. De exemplu, s-a luat domeniul educației, s-au citit programele tutror candidaților și s-au identificat promisiunile acestora cu referire la acest subiect. S-au comparat între ele, promisiunile, după care au fost explicate oamenilor cu ajutorul experților. Aceștia din urmă au argumentat cu cifre, date, exemple, studii pertinente, cât de realiste sau imposibil de realizat sunt promisiunile electorale ce vizează educația[8]. Și astfel s-a procedat cu toate domeniile-cheie și care interesează cel mai mult electoratul (sănătate, salarii, pensii, etc). Nu în ultimul rând, portalul tvnet.lv a recurs la expertiza psihiatrilor și psihologilor pentru a explica de ce politicienii au o abordare populistă în ceea ce privește promisiunile electorale[9].

În SUA, Franța, India candidații sunt testați prin fact-cheking

Alte practici, mai cunoscute, vin, în același context, din SUA, unde organizații ca PolitiFact[10] și Factcheck.org[11] pun în dificultate candidații prin întrebările concrete, care necesită argumente și probe pertinente pentru a putea fi trecute drept adevărate. Un aparat de testare este utilizat pentru a compara afirmațiile/promisiunile făcute de politicieni/candidați la alegeri, cu probele, cifrele, studiile existente.

În Franța inițiativa ziarului Le Monde de a avea o rubrică numită „Les Décodeurs[12](decodificatorii), în care să fie verificate și explicate informațiile factologice, dar și contextul acestora, a prins foarte bine la public, și, deși nu vizează doar campaniile electorale, este atât de populară, încât ideea a fost preluată, cu aceeași denumire, și de către televiziunea publică din Belgia francofonă, care „traduce” într-un limbaj accesibil oamenilor declarațiile/afirmațiile politicienilor. Tot în Franța, o emisiune celebră de divertisment/cultură generală intitulată „Întrebări pentru un campion” (Questions pour un champion) este adaptată, mai nou, la campania electorală, prin invitarea în studiou a concurenților electorali și obligarea de a răspunde rapid, corect, exact și argumentat la întrebări legate de programele lor electorale. Prin urmare, aceste ediții ale emisiunii sunt redenumite în „Întrebări pentru niște alegeri” (Questions pour une élection).

Nu în ultimul rând, ar fi cazul să menționăm și o inițiativă civică în India, unde mai mulți cetățeni activi și responsabili au lansat un site intitulat „Dispozitiv de urmărire a promisiunilor electorale[13], pe care postează diferite promisiuni ale politicienilor în campanie și le analizează parcursul ulterior, arătând din deget, de cele mai multe ori, celor ce nu și-au ținut promisiunile, sau care au făcut promisiuni exagerate, neacoperite politic și financiar, etc.

În loc de concluzie

În Republica Moldova unele instituții media abordează subiectul promisiunilor electorale sub aspect critic, dar probabil încă nu suficient de critic și de profund, dacă cei care trebuie să dea socoteală în fața alegătorului au tupeul să-i sfideze inteligența și să apostrofeze jurnalistul care pune întrebări incomode. Poate că trebuie adoptate și alte tactici, care, iată, există în alte părți și funcționează. Pentru că, alegerile, consideră niște deștepți autori de ghid pentru reflectarea corectă a campaniilor electorale, constituie oportunitatea pentru jurnaliști de a fi actori în serviciul democrației țării lor și nu (doar) instrumente politice[14].