Cine l-a decorat pe Adrian CANDU pentru a nu-l băga pe ȘOR, hoțul miliardului, la închisoare ?

holocaust Candu

O DISTINCȚIE DE NIMIC ACORDATĂ FINULUI CEL MIC
ÎN CEA DE A PATRA ZI DE CAMPANIE ELECTORALĂ…

VASILE ȘOIMARU

În cadrul mesei rotunde ”Comemorarea Holocaustului în Republica Moldova”, desfășurată, la Parlament și organizată în parteneriat cu Comunitatea evreiască și Guvernul R. Moldova, Președintele Parlamentului Andrian Candu a fost premiat de către Președintele Comisiei SUA pentru Conservarea Patrimoniului American în străinătate, Paul Packer, pentru contribuție remarcabilă în promovarea acțiunilor de comemorare a HOLOCAUSTULUI… (Din știrile PublikaTV, 29.01.2019)

Ce-i asta dacă nu PLATA nașului PLAHA pentru libertatea hoțului de miliarde, Ilan Șor? Sau poate-i AVANSUL finului CANDU pentru viitoarea promovare în Parlament a legii privind combaterea antisemitismului în R. Moldova, lege care ne-ar interzice să ne mai comemorăm eroii noștri?…
Și principalul: Cum de nu i s-a înmânat lui Candu acest premiu pe 21 august 2018, în timpul primei întrevederi a reprezentaților acestei Comisii cu Monica Babuc, și ea mână dreaptă a Coordonatorului de miliarde, care a lansat atunci inițiativa privind dezvoltarea, în comun cu Comisia dată a unui proiect de promovare și restaurare a patrimoniului evreiesc din R. Moldova… Dar poate încă atunci americanii doreau să-l premieze pe Candu? Însă, cineva, insistând, posibil chiar Monica (că nu degeaba a activat într-atâtea anticamere, inclusiv la Iura Roșca), să modifice data înmânării acestui premiu în timpul alegerilor parlamentare, în cea de a patra zi de la startul campaniei electorale care a început pe data de 25.01.19… Așa ca să mai curgă niște voturi în buzunarele larg deschise ale PD-iștilor, Candu fiind al treilea pe lista candidaților PD…