LIA RUSE, MARIN MOSCU, ECATERINA CHIFU : UNIREA 100 de ani, de atunci. Altar de suflet e Unirea. În Unire-i Puterea, în Unire!

centenar

UNIREA
100 DE ANI, DE-ATUNCI
Lia Ruse

Câtă istorie s-a strâns, nețărmurită!…
Câți falnici fii te-au întregit, o, țară,
Ardeal supus fiind, cu inima amară,
Sub călcîiul străinilor, strivită!…
-Pierdusei identitatea strălucitoare,
Din nou, s-a-ncercat recompunerea ta,
Iar românii, toți, aveau putera de a vrea
Deși, alții inventau stăvilare…
În câte secole ați pârguit voi gândul
De libertate,-n dorul de frăție,
Cu vise blânde, tot trudind pe glie,
Răbdând cruzimea lor, atâția ani de-a rândul?!…
Atâta timp voi ați simțit dorința țării,
Cât de curat vă obloja frământul!
În șuier înăsprit ati ridicat cuvântul
Cu glas de trompetă pe-ntinsul zării.
Șirul prelung, fără număr, al oamenilor,
Cu tren, car, sau pe jos, la Alba-a venit
Îngenunchind pe pământul alb și geruit,
Cu reprezentanții ținuturilor…
S-a adunat poporul cu steaguri în frunte
Trăind, din plin, măreția unirii,
Agitând drapele în mijlocul firii,
Acoperind de glorie, munte cu munte.
Caldă și blândă, era vatra strămoșească!
Și,.. râdea zâpada coborând din cer…
Pe trosnetul clipei de atâta ger,
Cât de iute s-a închegat -ȚARA ROMÂNESCĂ !
Au trecut pe sub poarta Viteazului Mihai,
În sumane albe și port țărănesc,
Jucând hora pe întreg pământul românesc.
Mare bucurie s-a-ncins, sus, pe plai!
Peste câmpul lui Horea ningea dor fierbinte,
Din acel dor s-a schimbat spațiul hărții!
Unirea a fost scrisă-n paginile cărții,
Hotarele-au strâns surorile sfinte…
………………………………………………..
Deschid cartea! Ochii-mi citesc pergamentul vechi…
Peste pagină cade o lumină,
A fost scris într-o limbă domoală, senină.
O sută de ani,?! Imnu-mi intră-n urechi…
Visul lui Mihai Viteazul a fost împlinit,
-Regele Ferdinand cu Maria lui
Au fost cei sub care -țara s-a unit-
Ascultând dorința vie a poporului.
…………………………………………………………..
Citesc ce vorbeau frații în noaptea cea albastră,
Reverberând credință și-unitate,
Înălțare și-autenticitate…
………………………………………..
Trăiască ROMÂNIA!…Și Franța, sora noastră!

Sânge şi os de român

Marin Moscu

Născut în urbe sau cătun
Sunt mândru , Doamne, că-s român,
În oase port romani şi daci,
În sânge cântecele dragi.
Port curcubeu-n trei culori,
Pun pe morminte mii de flori,
Mă-nalț pe munții plini de soare,
Înot pe valurile din mare.
Sunt spuma crezului şi-a vieții
Pe orizontul dimineții,
Sunt un simbol de libertate,
Dorință veşnic de dreptate.
Oricând sunt vatra de jeratic
Ce arde-n energie static,
Dar sunt o energie-n toi
Când țara-i zid făcut din noi.
Totul nu-s vorbe,-s mărturii
Pentru cei morți, pentru cei vii
Că Doamne-am crezu-nalt şi bun
Că-s sânge şi os de român!

Coroana Unirii râde sub soare

Marin Moscu

Merg visător pe câmpul cu flori,
Pictez imaginea ta în crude petale,
Pun pe obraz și pe buze roșii bujori,
Pe ochi pun iriși ce-mi pâlpâie-n cale.

Sprincene aleg, pe încercate,
Din spuza de flori frumos arcuite,
Gene de vis îți pun pastelate –
Flori de iubire-n sărut, prelungite.

Cercei îți pun la urechi. Cerceii
Doamnei care cresc pur, senzual,
Pe unde în voioșie aleargă mieii
Imaginației mele scăldată-n real.

Las pe gâtu-ți gingaş părul sulfină
Să mângâie moale vântul fierbinte,
Trupu-i întins mereu în lumină –
Amfora de flori plantată-n cuvinte.

Merg în genunchi pe câmpul întins
Pictând imagini, amintiri, în crude petale
Sigur am inima scoasă din vis
Și-i pusă-n coroana Unirii sub soare!

Încrâncenare

Marin Moscu

Încrâncenare tristă e trădarea voastră,
Vipere, susținute de noi, vot cu vot,
Năruiţi, nemernicilor, un veac de Unire
În care-am crezut și asta nu-i tot.

Geme nemulțumirea amară în noi,
Nu ne tratați ca pe nebunii de rele,
Țara se aprinde, cine o va stinge
De intrăm adânc și-n alte belele?

Încrâncenarea tristă e trădarea voastră,
Ridicați privirea, crezând în Dumnezeu,
Îngenuncheați în fața Sfintei Uniri,
Îndepliniţi credinţa de-a fi uniţi mereu!

Disperare

Marin Moscu

Disperarea zvâcnește pe umerii noștri,
În Numele Binelui, român cu român,
Ne apărăm manifestând în stradă.
În stradă, Doamne, cât pot să rămân?

Rugă

Marin Moscu

Dă-ne, Doamne, dragostea-ncercării,
Unirea noastră firesc, fără război,
Nu ne lăsa-n otrăvurile durerii
Aduse din cucută în viaţa cu noroi.

Nu ne lăsa, o, Doamne-n crucea sorții,
Ținem lumânarea dreaptă în credință,
Nu vrem îngenuncheri la poarta morții,
Vrem țara s-o salvăm din suferință.

Dă-ne , Doamne, metafora iubirii
Cu vise noi în zbor de porumbei,
Nu lăsa încrederea în aripa pieirii,
Zborului în mâini de derbedei.

Hoitarii toți la cârmă-s, la putere
Și ne-ntărâtă frate contra frate,
Dă-ne, Doamne, marea Ta avere,
Unirea veşniciei, fără moarte!

Vise strânse cu făraşul

Marin Moscu

Ţara strânge vise cu făraşul,
Dimineaţa le preia din uşi poştaşul,
Le pune frumos în cârca luminii
Să le urce-n cerurile lumii.

Dumnezeu le-aprinde, să ardă frumos.
Unirea ne aduce veacul ei în os.
În câteva zvâcniri, viguros învie
Pata-i luminoasă de mare poezie!

Ce gândesc urmaşii, copiii mărunţi,
Cu grijă, frumos, în vise crescuţi?
Unirea netezeşte clipele abrupte,
Ţara are forma pâini aburinde!

Flacăra din sânge

Marin Moscu

În inima iubirii e-nfiletat un bec,
Dumnezeu a dăruit energia cerească,
Un porumbel interior zboară în cerc
Pictând îngeri de speţa omenească.

În exterior lumina are umbra nocturnă,
Sabia vieţii pictată iese din teacă,
Îngerii adună cenuşa crucii în urnă,
Flacăra din sânge cu lacrimi s-o şteargă!

Punct în răsăritul propriului apus

Marin Moscu

Între răsărit şi îngenuncheatul apus
Creştetul meu desenează un semicerc.

Între apus şi-ndepărtatul răsărit
Umbra mea desenează cercul întreg.

Ce punct e-n răsăritul propriului apus?
Nici duhul Unirii nu are răspuns!

Altar de suflet e Unirea

Marin Moscu

Altar de suflet e Unirea
Şi mă închin la sânul ei
Înfăşurat în amintirea
Luminilor din ochii tăi.

Pe buzele râvnind de doruri,
Izvor de fragedă dorinţă,
Las luna în ascunse storuri
Cu braţul plin de romaniţă

Să facem cruci într-o clipită
Cochetăriei prinsă-n noi,
Unde doar noaptea e gravidă
Uitată-n vraja dintre ploi.

Altar de suflet e Unirea
Şi mă închin la sânu-i sfânt,
Atâta cât nemărginirea
Mai lasă îngeri pe pământ!

Pe sub sârme de lumină…

Marin Moscu

Pe sub sârme de lumină
Trec schelete de rugină,
Beau apă de la izvoare
Din călcâi de căprioare

Împletesc raze din pene
Peste visul ce s-aşterne
S-avem ţinte de lumină
În urcuşul din retină.

Înnoim clipă de clipă
Din vioara sub aripă
Şi bem apă din izvoare
Din călcâi de căprioare

Punem sufletul pe buze
Pictate de buburuze
Sub schelete de rugină
Unde ţara mi-i regină!

EROII NU MOR NICIODATĂ!

Ecaterina Chifu

În munţii înalţi răsună ecouri,
În văi le repetă mii de glasuri:
”Eroii nu dorm niciodată!
Eroii veghează ţara toată!”

Eroii nu mor niciodată!
Ei trăiesc cu inima curată,
În milioane de inimi iubitoare
Ce înfloresc în România Mare.

Pe şesuri răsună alte glasuri,
Plutesc amintiri din alte timpuri,
Pe aripi de vise eroii revin,
Să vegheze plaiul străbun.

Şi, dacă-n floarea tinereţii,
Viaţa le-a fost secerată,
Azi, în cartea recunoştinţei,
Eroii nu mor niciodată!

PĂMÂNT ROMÂNESC

Ecaterina Chifu

Pământ românesc, pământ mult iubit!

Câte vieţi, câte vieţi pentru tine-au pierit?

Câte inimi înflăcărate, în floarea tinereţii,

Le-ai primit în sânul tău, jertfa dreptăţii.

 

Pământ românesc, pământ drag al meu!

Te cuprind în suflet mereu, mereu,

Te port în gând, cum port trecutul tău,

Istoria zbuciumată a neamului meu.

 

Eu văd ochii celor ce-atât te-au iubit,

Chipul celor ce pentru tine s-au jertfit,

Să fim  Românii uniţi într-o singură ţară

Şi limba română să ne fie comoară.

 

Pământ românesc, străvechi pământ!

Cu toate spicele mişcate de vânt,

Te înclini adânc în faţa Domnului,

Mulţumind pentru unirea neamului.

 

Pământ de dor, pământ românesc!

Câte flori dragi la noi înfloresc!

Câte frumuseţi aici strălucesc!

Cât de mult copiii tăi te iubesc!

 

IUBIRE, ÎNFRĂŢIRE, UNIRE!

Ecaterina Chifu

Unit în veci sub flamuri tricolore,

Neamul românesc îşi scrie a sa istorie,

Cronici cu viteji: „Pe-aici nu se trece!”

Fac sufletele noastre să vibreze…

 

Dorm senini în mausoleu la Mărăşeşti,

Dorm toţi eroii ce-au luptat şi visat

O Românie Mare, unită într-un singur stat,

Un viitor luminos, cum ei au sperat.

 

Dunărea curge albastră spre mare,

Tisa liniştită se pierde în larga zare,

Doar Nistru se plânge că este departe

De ţara din care şi el făcea parte.

 

Din inimi pornesc spre cer rugi fierbinţi,

Nădejdea ne-o punem în Românii-fraţi:

Să facem cu  toţii o Românie Mare –

Verde grădină divină, lumină  sub soare!

 

ÎN UNIRE-I PUTEREA, ÎN UNIRE!

Ecaterina Chifu

În unire-i puterea, în unire!

În unire-i viaţă, împlinire!

În unire înflorim, prin iubire!

În unire, trăim fericiţi, în unire!.

 

România Mare! România noastră!

Visul unirii-ntr-o ţară frumoasă,

Prin jertfă de sânge s-a împlinit,

Poporul român e de Domnul iubit…

 

Va curge Dunărea, Tisa, Nistru şi Prut,

Prezentul nostru devine trecut

Şi visele, cu aripi mari, albastre

Dau viitor strălucit patriei noastre.

ODĂ LIMBII ROMÂNE

Ecaterina Chifu

Limba, flacăra gândirii,

Limba ce ne-au dat străbunii –

Dulcea limbă românească

A-nflorit în ţara noastră.

 

Limba veche-a „Mioriţei”,

Limba dreaptă, limba crucii,

Limba ce ne-au dat strămoşii

Este graiul libertăţii.

 

Limba-i dorul amintirii,

Limba-i fiorul simţirii,

Limba-i freamăt, legământ,

Pa al nostru drag pământ.

 

Alinare-n rugăciune,

Limba noastră-i o minune,

Ea ne leagă, ea ne-adună,

În Sfânta Patrie Română.

 

Limba dusă-n străinătate

De fiii ţării, fii de departe,.

Este limba înţeleaptă,

Scrisă cu slovă aleasă.

 

Ea este poarta sufletului,

Sufletul Românului,

Ea e imn de închinare,

Dintr-o zare-n altă zare.

 

Limba-i vers de Eminescu,

Limba-i cântec de Enescu,

Limba-i zicere-n poveste,

Limba-i bocet ce jeleşte.

 

Limba-n glasuri de copii

E-un cânt dulce, feerii

Ce se cern din infinit,

Peste plaiul mult iubit.

 

Limba dragă, românească

Toţi trebuie s-o iubească,

Nimeni să n-o ponegrească

Limba noastră strămoşească!

 

Limba noastră-i armonie,

Limba-i dulce poezie,

Limba veche, românească

În inimi să înflorească!

 

LA TRECUTUL MARE, MARE VIITOR!”

Ecaterina Chifu

„La trecutul mare, mare viitor”

A visat poetul de neam iubitor.

Şi s-au jertfit pe crucea ţării

Pentru neam şi glie „nemuritorii”.

 

Patria le este azi recunoscătoare

Celor ce-au făcut România Mare,

Trec mereu în sfinte zări albastre,

Veghind din cer vetrele noastre.

 

Şi dacă duşmanii doresc să pierim,

Spre alte ţărmuri să ne pustiim,

Din înalt vor veghea toţi eroii,

Să întărim, să-nflorim inima ţării.

 

„La trecutul mare, mare viitor”

Zis-a Eminescu, poet luptător,

Şi ne înălţăm sufletul de dor,

Să trăim în pace, să rodim ogor!

 

Să ne fie pruncii vis de viitor,

Şi, precum strămoşii, al nostru popor

Să trăiască liber, în „Ţara de dor”

Să fie unit, fericit şi-nvingător…!

 

SUFLETUL  ROMÂNESC

Ecaterina Chifu

În noi, înfloreşte mereu Sufletul Românesc,

În noi, s-aprinde iubirea de pământul strămoşesc,

Din noi, pornesc cântări către Tatăl Ceresc,

Imn de pace pentru neamul românesc.

 

Sufletul Românesc are Har Dumnezeiesc,

Are multă duioşie, frumuseţe, bucurie.

Sufletul Românesc are izvor ceresc,

Are multă profunzime, dor, armonie.

 

Sufletul Românesc are iubire de neam,

Sufletul Românesc are iubire de ţară,

În el, se-aprind seara stelele-n ram,

Din el, izivorăşte dulcea primăvară.

 

Sufletul Românilor poartă dragostea străbunilor,

Sufletul Românilor are strălucirea munţilor,

El este ca susurul cristalin al izvoarelor

Şi  reflectare-n oglindă infinită a cerurilor,

 

În sufletul Românesc idealuri înfloresc:

România Mare, ca o inimă-floare,

Limba română –  a patriei cunună,

Pe veci aici stăpân – Poporul Român!

 

Lasă un răspuns