ŞTEFAN DUMITRESCU: POEME DEDICATE MARII UNIRI

Stefan Dumitrescu revolutie

IMNUL MARII UNIRI

Slavă Marelui Dar al Tatălui ceresc
Făcut poporului sfânt daco-român
În fața Marii Uniri îngenunche munții Carpați
Și murmurând Imni de slavă așa rămân

Glorie vouă ostași jertfe sfințite
Care v-ați pus viața la temelia acestei Țări
Acum sunteți Sfinți în Împărăția cerească
Și îngerii și Domnul vă-nalță cântări

Și slavă neamului acesta care-a putut să dea
Asemenea eroi monumente de vitejie
Din toată ființa lui scrâșnind s-a încordat
În veșnicia timpului să mai rămâie

În fața voastră s-au înclinat
Și Decebal și Mircea și Ștefan și Mihai
Căci datorită vouă Țara s-a înălțat
Și-a înflorit ca livezile în luna lui mai

Și cât va mai dura acest pământ
Cu păduri cu izvoare cu dealuri cu vii
Cu holde și livezi maiestuoase
Vă vor cânta și vă vor mulțumi

Mare păcat că oamenii politici
În loc să ducă jertfa voastră mai departe
Au lăsat Țara să fie ciopârțită
Punându-și mai presus de țară poftele lor deșarte

Dar mare este Dumnezeul nostru
Sunând din trâmbițe ne va chema la înălțare
Și ne va da puteri să ne-ncordăm
Și vom reface iarăși România Mare

Glorie vouă Marilor Eroi
Care-ați clădit din jertfe România Mare
În fața voastră ne-nchinăm cu toții
Cu dealuri cu păduri cu munți cu mare !

23. 11. 2018

STĂ PATRIA

Stă patria ca pâine în câmpie
Deasupra ei se-nalță bolta albastră
Și veșnicia este veșnicie
Și țara noastră este tot a noastră

Stă Patria ca stâlpul pe un deal
Vieții eterne susținându-i rostu
Că încă mai avem un ideal
Și neamul nostru este tot al nostru

Stă patria ca vulturul pe munte
Ochiu-i străluce-n lume ca un soare
Mai suntem iată dacă tot mai suntem
Dacă iubirea aceea ne mai doare !

1970

MIHAI VITEAZUL

Atâtea steaguri pe coline
În vântul lumii bubuind
Pe culmea dealului cum vine
Domnul Mihai cel fără Chip

Iată-l cum intră-n bătălie
Asemeni unei togi pe-o poartă
Lumea miroase a veşnicie
Parc-ar începe înc-odată

Când ceţurile se lumină
Şi-n vecii lumii am învins
El o apucă trist pe dealuri
Împovărat şi parcă nins !

SÃ CÃDEM ÎN GENUNCHI TOŢI ROMÂNII

Să cădem în genunchi toţi românii
Să ne rugăm pentru Basarabia şi Bucovina
Pentru pământurile româneşti înstrăinate
Sfinte prelungiri ale inimilor noastre!

Să stăm în genunchi toţi românii
Să ne rugăm pentru fraţii noştri
Plecaţi în bejenie pe faţa pământului
Să stăm în genunchi toţi românii

Să stăm în genunchi toţi românii
Să ne rugăm pentru defectele şi speranţele noastre
Pentru neamul întreg ce o FIINŢĂ fie-şi
Să stăm în genunchi toţi românii !

TOŢI ŞI-AU BÃTUT JOC DE TINE, ŢARA MEA!

Toţi şi-au bătut joc de tine, ţara mea!
Parcă-ai fi fost o cârpă nu o stea,
Nu e vecin să nu fi rupt din tine
Câte-o îmbucătură, când i-a fost lui mai bine,
N-a fost anotimp să nu te trăsnească
Trădarea şi iubirea de iască
Nici n-apucaseşi bine să te fi născut
Şi-i erai Europei scut,
Iar ea, drept răsplată şi mulţumire,
Te-a înjunghiat pe la spate, să-ţi vii în fire,
Şi când îţi era lumea mai dragă, şi mai bine,
Te-a vândut ca o curvă, fără ruşine!
Vai de capul tău a fost din început,
Mai bine nu te-ai fi născut!
Asia şi-a trimis scursorile sale
Să se odihnească în tine, ca-ntr-o vale
Pe de o parte te lăudau toţi,
Pe de alta, te jefuiau, ca nişte hoţi,
Trăsni-i-ar Dumnezeu să-i trăsnească,
Pe limba ta, a românească,
Şi când le-o fi lumea mai dragă
Să le dea otravă şi podagră!
Şi ca şi cum nu ţi-ar fi fost de-ajuns,
Te-ai răstignit tu singură, Iisus!
De fiecare dată când îţi dă Dumnezeu câte-o minte bună,
Ai pizmuit-o, şi-ai înjunghiat-o pe lună,
Nici un neam nu şi-a asasinat geniile sale,
Cum ai făcut-o, neamul meu, Dumitale!
Poate şi de aceea Domnul te-a blestemat,
Să mergi ca racul, prin timp, împiedicat!
Toţi şi-au bătut joc de tine, ţara mea!
Parcă-ai fi fost o cârpă, nu o stea,
Ci măcar acum, în ceasul din urmă,
Să nu rămâi de turmă,
Să te pierzi, să dispari din Istorie, fără rost,
Ca şi cum n-ai fi fost!
Fă-ţi din trudă şi din geniu, căpătâi,
Să ajungi naţia Dintâi!
Doamne, Tată Ceresc, Bunule Dumnezeu,
Ai, Doamne, milă de neamul meu!

IMNUL TINERILOR CARE S-AU JERTFIT PENTRU ŢARĂ !

La baza veacului acesta,
Asemeni unui Dom urcând,
Nu vedeţi oasele acelor tineri,
Ca nişte furci pe dealul ţării sfânt !

Şi cum se duc asemeni unor coruri,
Printr-o ninsoare mare aiurând,
Şi cum lumină ei ninsoarea aceea,
Ca o amiază a lumii mai curând !

Şi cum cântarea lor cuprinde lumea,
Şi munţii ei înalţi ca un veşmânt,
Şi nu mai ştim de nu-i o nebunie,
Ori sărbătoarea lumii pe pământ !

Şi patriile cum se-nseninează,
De acele oase galbene pe rând,
Ale părinţilor care se duc spre moarte,
Într-o cântare veşnic delirând !

VINO BASARABIE ACASÃ !

Vino Basarabie acasă
Stau Munţii Carpaţi în rugăciune
Cu plămânii arşi de-atâta dor
Murmurându-te-nlăuntrul lor pe Tine

Vino Basarabie acasă
N-auzi codrii cum adânc vuiesc
Tot chemându-Te pe Tine jalnic
Înspre înlăuntrul românesc

Vino Basarabie acasă
Nu mai pot colinele de aşteptare
Stând de mii de ani ca nişte berze
Cu privirea aţintită-n zare

Vino Basarabie acasă
Tot pământul românesc Te cheamă
Toate pietrele din vaduri hohotesc
Basarabie, spunându-ţi mamă !

ŞI NE IA PREABUNULE LA SÂN !

Şi-n oceanul lacrimilor noastre
Adunate de la început
Tu ne spală Doamne plin de grijă
Ca pe pruncul Tău acum născut

Şi ne fă Preabunule curaţi
Cum este paharul pe colină
Parc-ar fi un munte de cristal
Numai încântare şi lumină

Şi ne ia Preabunule la sân
Cum ai lua un pui de ciocârlie
Şi ne fă din Neamul Tău Pierdut
Neamul Tău Ales pentru vecie !

Doamne, care ne-ai făcut pe lume, Doamne
Ştim că suntem neamul păcătos
Tu ridică-ne în palma Ta, Iubite,
Ca pe fiul Tău cel sfânt, Hristos

ROMÂNIE, ŢARĂ SCHILODITĂ !

Când ţi-au luat Basarabia şi Bucovina, ţara mea
Ţi s-au tăiat mâinile-amândouă întinse către soare
Şi de atunci tu ai fost o ţară Ciungă, ţara mea,
O Rană despicată în două
Una din Răni plecată în deportare !

Când românii din Basarabia şi Bucovina
Erau duşi în inima Siberiei
Bucăţi din inima Ta, Românie,
Îngheţau în pustietatea nesfârşită a Siberiei
Privind cu ochii holbaţi Carul Mare pe cer
Gândindu-se îngroziţi la vremea când va coborî
Să-i ia şi să-i ducă acasă !

Când românii din Basarabia şi Bucovina
Ajungeau în inima Siberiei
Dinţii le clănţăneau în gură atât de tare
Că în Cancelariile lumii Şefii de State
Își puneau vată în urechi.
În timpul acesta în ţară activiştii de partid
Strigau : Trăiască Marea Uniune Sovietică
şi poporul sovietic eliberator !

Ajunşi în Siberia, Românii
Îşi făceau bordeie din lacrimi
Acoperindu-le cu sentimentele lor de milă sfâşietoare
Apoi îi scoteau din inimă unde îi ţinuseră înveliţi
Pe Ştefan cel Mare şi pe Mihai Viteazul
Îşi făceau rugăciunea şi se închinau
Se aşezau cu toţii la masă
Bătrâni şi copii
Domnul să ne binecuvânteze spunea cel mai bătrân dintre ei
Doamne ajută, spunea şi Mihai Viteazul închinându-se
Cu lacrimile scurgându-i-se-n barbă
Vai de capul neamului ista
Ofta întunecat Ştefan cel Mare!

Şi pe când fraţii noştri mureau în troienele Siberiei
Noi în ţară făceam colectivizarea
Îi băgam în puşcării pe intelectuali
Şi pe gospodarii satelor
Şi-n timp ce clasa muncitoare în alianţă cu ţărănimea
Îi mulţumea poporului frate sovietic
Morţii neamului nostru
Se întorceau în mormânt cu faţa în jos de ruşine !

Basarabie, Basarabie!
Cât tu eşti ruptă din trupul străvechi al Daciei Mume
Nimic nu este de capul neamului ăsta în istorie
Mai ticălos şi mai nenorocit
Este de o mie de ori
Decât Călăii care şi-au bătut joc de El, Basarabie,
Căci atunci când fraţii noştri erau deportaţi în îndepărtata Siberie
Noi singuri ne deportam pe drumul invers
Al nesfârşitei şi ticăloasei Siberii din noi.

Basarabie, Basarabie, Basarabie!
Vai de capul nostru
Basarabie,
O Ţară Mutilată, asta suntem,
Fără Provinciile rupte din trupul Mamei Dacii,
Basarabie!

ISTORIA NOASTRĂ

Ţară frumoasă, fără asemănare,
Pe cât de naltă-ţi este strălucirea,
Pe-atât de urgisită ţi-a fost soarta,
Cum steaua strălucind cheamă orbirea !

Potop după potop izbiră-n tine,
Că trebuia în scrum să te prefaci,
Albite-n soare dealurile să lucească,
De oasele ţăranilor săraci !

Şi-n loc nenorocirile să te doboare,
Tu te hrăneşti cu ele, senină şi-mpăcată,
Unii se aşteaptă să dispari din lume,
Însă tu creşti adâncă şi înaltă !

Ţară frumoasă, fără asemănare,
Pe cât de-naltă-ţi este strălucirea,
Pe atât de urgisită-ţi este soarta,
Cum steaua strălucind cheamă orbirea !

ŢARA ROMÂNEASCĂ

Parcă ar fi un trup în temelie
Pe piept ţinând Moldova şi Ardealul
Stejar fiind pe culme le e dealul
Ce le susţine-n cer ca pe-o făclie

Şi trupul ce se pune scut în faţă
Purtând pe cap cununa unor munţi
Talpa crăpată adânc a celor mulţi
Mergând pe mări în timp ce lumea-ngheaţă

Matcă-a Ardealului şi a Moldovei
Unindu-le sub boltă într-un Tot
De-atâta univers eu nu mai pot
Cât eu fii-voi veşnic Tu cânta-vei !

MOLDOVA !

Mai mult mireasmă şi mai mult cântare
Zăvoaie antice şi răcoroase
Pe lume a Moldovă cum miroase
Rămâi o clipă ca trăsnit pe zare

Cum este sufletul adânc în trup
Atâta pace şi atâta milă
Ca barza în apus pe o colină
Parcă din bolta neamului mă rup

Plutirii noastre ea îi este mare
Şi stâlp crescând din Ţara Românească
Ea steag în vânturi este să plutească
Ideea bucuriei când te doare !

ARDEALUL

Cum este temelia la o casă
Cum e substanţa pietrei într-un munte
Cum este osul frunţii pentru frunte
Când jalea şi durerea te apasă

Priviţi Ardealul mândru pe coline
O flacără olimpică el pare
Tulpina unui arbore pe zare
El care e sub cer o rădăcină

Înfipt adânc în vânturi ca tăria
Într-o istorie ce ne consumă
El e aracul bine-nfipt în humă
Iar Ţara Românească-i este via !

NU MAI SUNT FIINŢĂ !

E o lumină aici pe munte,
Curge ca fluviile anume,
Nu mai sunt fiinţă, sunt un fel,
De a fi patrie în lume !

De-a fi lumină într-un veac,
Asemeni erei pe pământ,
Materie ce clipoceşte,
Suflet în vânturi fluturând !

Un fel de vis, de imn ţipând,
De muzică sfâşietoare,
Aer şi cosmos înflorind,
În nebunia de-a fi floare !

E o lumină aici pe munte,
Curge ca fluviile anume,
Nu mai sunt fiinţă sunt un fel,
De a fi patrie în lume !

CONDUCĂTORILOR CARE ÎŞI BAT JOC DE NEAMUL
LOR

Canalia, canalia şireată !
Să-i plescăie viermii în cap
Să moară de lepră şi hap,
Potaia turbată !

Să n-aibă o clipa de tihnă
Plămânii să-i fluture-n vânt
S-ajung-un lepros amărât,
Liftă haină !

Să fie spurcat de o ţară !
Dihor împuţit, blestemat
Excrement, mocirlă, scuipat,
Luate-ar dracu de fiară !

O ŢARA MEA, O ŢARA MEA INFIRMĂ !

O , ţara mea, o, ţara mea infirmă,
Frumoasă ca un ţipăt orbitor
Mi-e groază, ţara mea, în tine şi mi-e dor,
Pe noi doar deznădejdea ne animă !

O, ţara mea, jelanie adâncă !
Mai strălucind o clipă în neant
Răsună vast tărâmul celălalt,
Viermii în noi tăcuţi şi grav mănâncă !

Doar hoţii şi lichelele la noi prosperă
E-o tragedie să te naşti valoare
Totul în tine, ţara mea , mă doare,
Mai bine-aş fi trăit în altă eră !

Mă-nchid în cochilia mea şi plâng!
Ferice fie hoţii astei naţii
Se-ntreacă în urale şi ovaţii,
Poet nefericit, popor nătâng !

O, ţara mea, o, ţara mea infirmă,
Frumoasă ca un ţipăt orbitor
Mi-e groază, ţara mea, în tine şi mi-e dor,
Pe noi doar deznădejdea ne animă !

RANĂ SUNTEM

Doamne, am strigat şi am urlat
Rană suntem, Doamne, sub Vecie
Până şi lumina care curge
E cuţit ce intră-n carne vie

Şi Ardealul, Doamne, e o Rană
Îmbrăţişat cu Rana despicată-n două
Care e Moldova, ochiul nostru scos
Şi întins ca dar de frică vouă

Rană e Valahia cea mută
Marea e o Rană de cristal
Susţinând Ardealul şi Moldova
Sus în vânturi ca un piedestal

Nesfârşită Rană ne este trecutul
Viitorul-o câmpie Rană
Rană este Dumnezeul nostru
Care ne e Tată şi ne este Mamă

Răni sunt ochii noştri-nscorburaţi
Dunărea şi Oltul duc puroi la vale
Limba şi Cuvântul meu sunt Răni
Povestindu-i Rănii dumitale.

Doamne, am strigat şi am urlat
Rană suntem, Doamne, sub Vecie
Până şi Lumina care curge
E cuţit ce intră-n carne vie !

IMN DE PATRIE

Marianei

Ca iarba să crească imnurile mele
Pe câmpiile verzi ale patriei
Soarele să încălzească pământul jilav
Vai , eu de iubirea de patrie voi muri !

Aici altarele de lumină înfloresc
Peste grădini buzele noastre
Murmură imnul patriei, vai
Şi corul fecioarelor susţine cerul !

Sufletul înflorit prin văzduh
În patria curată coboară
O lumină mare se face în văzduh
Vai, eu de iubirea de patrie voi muri !

I-AUZI, BASARABIE, IUBITO !

I-auzi, Basarabie, iubito
I-auzi sora mea cu ochi de ceaţă
Cum se surpă temelia Lumii
Şi izvoarele-n Imperiu-ngheaţă

I-auzi, Basarabie, iubito
Mama mea cu trupul tot o rană
Cum se-nvârte Burebista-n somn
Şi cum morţii Daciei Te cheamă

N-auzi Tu, Iubita mea cea plânsă
Sora mea şi Mama mea de dor
Marginile Lumii cum se surpă
Şi-n Imperiu toţi călăii mor

I-auzi, Basarabie, iubito
Codrii Tăi şi Munţii de Secară
Cum alunecă-n adâncul lor
Şi pornesc cu Toate înspre ţară !

BASARABIE, BASARABIE, STRIG !

Basarabie, Basarabie, strig!
Şi chem pe lume cu mâinile-ntinse
Se aud căzând păsări însângerate
Pe inimile noastre ca nişte
Adâncuri de oceane roşii şi ninse!

Basarabie, Basarabie, Basarabie!
Rană a mea şi-a neamului meu
Bâjbâind şi chemând disperat
Ca un orb printr-o noapte universală
Te voi căuta în istoria lumii mereu!

Basarabie, Basarabie, urlu !
Prăbuşească-se cerul şi Munţii Carpaţi
Scufundă-se lumea aceasta
Dacă noi vom mai trăi acum şi în veci
Rupţi în două, gemând despicaţi !

FII , ŢARA MEA !

Fii ţara mea cuminte şi adâncă
Vin epoce ca nişte mari furtuni
Începe din străfunduri să te-aduni
N-auzi tu viermii lumii cum mănâncă !

Şi fii în zarea lumii temerară
N-au viitor în timp cei ce sunt laşi
O, ţara mea, mă rog să nu te laşi
Auzi cum urlă vremile pe-afară !

Tu fii mereu senină şi-mpăcată
Şi treci prin vremi ca plugul prin ocean
Fii mai puternică din an în an
Mai mândră, mai frumoasă, mai bogată !

NUMELE TĂU, BASARABIE !

Doamne, înalţ mâinile-n sus şi urlu !
Adună-ne iar în veci la un loc
Toarnă lacrimile Tale peste noi
Şi cu mâna tremurând dă-ne foc!

Sufletul-mi flutură tras în ţeapa
Urletului meu strălucind ca o sabie
Din adânc urcă plânsu-mi nesfârşit ca o ceaţă
Strigând numele Tău, Basarabie !

Copiii dacilor nenăscuţi
Stând în vârful Timpului ca-ntr-o gabie
Întind mâinile către Tine şi plâng
Strigând numele Tău, Basarabie !

Doamne, cad în genunchi şi urlu !
Fă-mă cer cu gura în jos ca o albie
Să cuprind în pântecele meu Ardealul
Dimpreună cu Tine, Basarabie

UNDE TE DUCI, BASARABIE !

Unde Te duci, Basarabie
Ţară de dor şi de jale
Turmele Tale în Lumea ailaltă
Alunecă triste la vale

Unde Te duci, Basarabie
Pe colinele Lumii de var
Fără Tine istoria noastră
Pământul şi cerul sunt în zadar

Unde Te duci, Basarabie
Femeie cuminte şi bună
Arde pământul pe margini
Văzduhul miroase a lună

Basarabie, Basarabie, Basarabie !
Stâlp de crin răsărind amarnic din hău
N-auzi tu pietrele pe coline
Strigând jalnic numele Tău !

MORŢII BASARABIEI SE-NTORC ACASĂ !

E atâta linişte în ţara asta
Că le crapă dinţii Munţilor Carpaţi
Morţii Basarabiei vin pe sub Prut
Palizi şi subţiri şi-ncolonaţi

Vin coloanele de morţi albastre
Din Siberiile nesfârşit-înalte
Prutul este Arcul de Triumf
Pe sub care trec îngândurate

Doamnee, ce de morţi se scurg încoace !
Către începutul trist de ţară
Se grăbesc în liniştea de gheaţă
Să ajungă acasă şi să moară

Parcă-i o ninsoare nesfârşită
Ning Siberiile-n noi cu fraţi
În curând or să ne potopescă
Şi-or s-acopere Munţii Carpaţi

I-am vândut şi i-am trimis la moarte
În Siberia întunecoasă
Şi-acum, iată, blânzi şi în tăcere
Ei se-ntorc sfios să moară-acasă

E atâta linişte în ţara asta
Că le crapă dinţii Munţilor Carpaţi
Morţii Basarabiei vin pe sub Prut
Palizi şi subţiri şi-ncolonaţi.