Pe cea de-a patra cale a lui Vlad Plahotniuc. Primul pas, mini-proiectul „Pro-Moldova”

Anatol Petrencu

ANATOL PETRENCU

Cea de-a patra cale, propusă Republicii Moldova (RM) de liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM) Vlad Plahotniuc (VP), înseamnă RM nici cu ruşii, nici cu europenii, nici cu fraţii noştri de sânge, românii, ci doar noi, pentru noi, „prin noi înşine”, altfel spus: „Pro-Moldova”. VP a declarat: „Politica „Pentru Moldova” înseamnă, că noi vom continua să preluăm tot ce este mai bun în modelele de trai din Europa, astfel, încât să aducem bunăstarea aici, acasă, în Moldova, pentru viitorul copiilor noştri şi pentru afirmarea noastră ca societate modernă”. Şi a mai zis dl VP: „Avem pentru asta şi caracter, şi capacităţile necesare, şi, cel mai important, dorinţa noastră comună[1].

Lumea bună l-a luat „în furci” pe VP. Şi nu fără temei: am mai avut politicieni cu astfel de slogane (agrarienii, Lucinschi, Voronin etc.).

Mi-am zis, însă, de ce să nu-l luăm în serios pe dl VP (pe el şi echipa dlui)? Pe bune: cum ne prezentăm noi în faţa lumii? Nu ar trebui oare să facem puţină ordine în propria noastră „curte”?

În acest sens sugerez conducerii PDM să facă primul pas: dl VP personal, alături de dl prim-ministru, să vină cu limuzinele (sau pe jos) la intersecţia bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt cu strada Ismail, să coboare din limuzine (dacă vor veni cu ele) şi să treacă prin subterană spre clădirea Academiei de Ştiinţe a Moldovei. După ce vor ieşi, sper – fără sudalme şi cu încălţămintea curată -, să continue calea spre hotelul „Chişinău”, spre bulevardul „C. Negruzzi” şi s-o ia pe subterană pe cealaltă parte a bulevardului. Aceasta va fi prima cunoaştere a realităţii din Capitala „europeană” a RM.

Şi încă o trecere subterană care merită văzută – cea din preajma Gării de Sud. Îi rog să treacă şi pe acolo, aşa cum o fac zilnic sutele, poate miile, de oameni.

După care să tragă concluzii şi să ne spună şi nouă care-s.

[Comentariul nostru: subteranele nominalizate (dar, suntem convinşi – şi altele) sunt destinate pietonilor pentru deplasările de care au nevoie. În pofida unor mici semne de supraveghere (în unele cazuri cineva mătură pe acolo, altcineva înşurubează becuri, dar care [becuri] ori sunt furate, ori distruse), aceste treceri subterane s-au transformat în veceuri publice, având un aer îmbâcsit de putoarea urinei stătute, pe pereţi sunt inscripţii obscene, iar scările sunt adevărate ruine. Partea proastă constă în faptul că lumea s-a deprins cu aceste locuri insalubre, născătoare de infecţii şi boli, de parcă ar fi o normalitate. Convingerea noastră: starea de lucruri trebuie schimbată].

Timp de realizare: pentru civilizarea subteranelor nominalizate este nevoie de patru luni (noiembrie-decembrie 2018 – ianuarie – 22 februarie 2019).

Resurse financiare: din rezerva de stat a Guvernului, din rezervele Primăriei, din banii Fundaţiei „Edelweiss”, din donaţii private.

Interesul pentru imaginea PDM: în ajunul alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019 liderii PDM ar putea deschide oficial trecerile subterane de pietoni, curate, frumoase; lumea se va convinge că, într-adevăr, suntem capabili, cel puţin, să aducem în stare normală nişte subterane. Că, bineînţeles, n-o să vină jandarmul român sau pacificatorul rus să ne rânească mizeriile. Tot noi trebuie s-a facem.

S-o facem, deci!

Aceasta este dorinţa noastră comună.

La acest mini-proiect „Pro-Moldova” ar putea contribui şi Igor Dodon: pentru că stă mai mult în afara RM, prin interminabile călătorii, cele mai dese – la Moscova, ar face bine să treacă pe subteranele din capitala Rusiei, să se convingă de curăţenia de acolo şi să povestească liderilor PDM cum stau lucrurile la Moscova.

În plus: nu uităm că alegerile primarului general al Municipiului Chişinău au fost invalidate, nu avem un primar de la care să cerem curăţenie şi ordine, iar oraşul este capitala unui stat; în aşa situaţie şi Guvernul,condus de dl Pavel Filip, ar fi bine să pună umărul.

anatol-petrencu@yahoo.com

26 octombrie 2018

[1]Discursul Preşedintelui PDM Vlad Plahotniuc, rostit în cadrul Adunării Naţionale „PDM pentru Moldova”. În: http://www.pdm.md/ro/comunicat-de-presa/discursul-presedintelui-pdm-vlad-plahotniuc-rostit-in-cadrul-adunarii-nationale-pdm-pentru-moldova/ [accesat la 26 oct. 2018].