Istoria secretă: Toponimia Daciei: Hotin

hotin

  Din Hotin și pân’ la mare,
 Vin muscalii de-a călare,
 De la mare la Hotin

Mereu calea ne-o ațin.

Mihai Eminescu – Doină

Cu cât erau mai depărtate de Greci și de Romani, cu atât erau mai enigmatice neamurile din Miazănoapte, a căror etnie și baștină rămâneau arbitrare. Așa se întâmplă că, până astăzi, un trib din Nordul Daciei, COTINII, este socotit celtic, și plasat lângă COSTOBOCI, dar nu la Nord-Est, ci la Nord-Vest. Dar termenul COTINI, ce se tălmăcea prin ”Războinici; Oșteni; Apărare; Adăpost; Popas”, are numeroase corespondențe în limba română, ceea ce înseamnă că este de origine dacică: cf. gadină ”fiară; sălbăticiune”; cătană; cătănie; cătun; cătină; hodină; a se hodini; Hotinș.a.

Întru acestea, și inscripția de pe veriga din celebrul tezaur de la Pietroasele a fost atribuită Goților de majoritatea istoricilor, mai ales că slovele seamănă izbitor cu runele germanice. Singura excepție este Nicolae Densusianu, care o socotește geto-dacică. Și chiar așa și este!

Inscripția se citește astfel: HUTENIARENEIVEN. Se vădește îndată că textul este în versuri:

HUTEN
I AREN
EIVEN
Iată una din tălmăciri, care dovedește și unde a fost făurit acest impresionant tezaur: Hotin este Fortăreața (Grădiștea; Pavăza) Voinicilor (Eroilor); cf. rom. Hotin;e; arună ”chezășie; garanție”; arană ”hrană”; horn ”cămin; familie; ansamblu de persoane care trăiesc în asă; corp de gardă; corporație”; arin ”specie de arbore; lăstăriș; pădure tânără”; latin.arena ”arenă; loc de lupte în amfiteatru”; grec. ouranos ”cer”; rom. avan ”strașnic; grozav; aprig; crâncen; necruțător; neînduplecat”; latin. iuvenis ”tânăr”.
Cât privește slovele, este limpede că sunt de inspirație runică, aceasta pentru că tezaurul a aparținut Tyrageților de la Nistru, cunoscuți mai mult ca Visigoți sau Tervingi, vecini cu Ostrogoții, cu care aveau afinități culturale. De altminteri, Geto-Dacii au întrebuințat mai multe alfabete, cum se vede la inscripțiile rămase de la ei. Pe de altă parte, există mai multe alfabete runice, provenind din diverse regiuni și perioade. În unele alfabete, runele pot reprezenta sunete, iar în altele cuvinte sau termene. De asemenea, au mai fost întrebuințate drept cifre sau semne magice.

Ultima literă de pe veriga de la Pietroasele este N,  nu H, ca prima, deși seamănă cu aceasta. Chiar și în unele alfabete runice, semnul X, oarecum mai înclinat, se citea N.
Așa cum s-a mai văzut în acest serial, graiurile geto-dacice, cu mai multe tonuri, permiteau ca inscripțiile să ascundă mai multe sensuri. Astfel, HUTEN / I AREN / EIVEN mai înseamnă șiCasa în Pace să fie!; Casa (Lăcașul) Spor să aibă!; cf. rom. cotună; cătun;arună ”chezășie; garanție”; arană ”hrană”; grec. Eirene – Zeița Păcii; rom. a avea; aibă; germ.haben ”a avea”.
Ca multe altele, și urarea zalmoxiană ”Casa în Pace să fie!” a fost preluată de autorii ”Noului Testament”, căci iată ce le-ar fi spus Iisus apostolilor, după spusele Evangheliei atribuite lui Matei: ”Și intrând în casă, urați-i, zicând: Pace casei acesteia!
Din cine știe ce motive, în drumul lor către Roma, Tyrageții sau Tervingii au îngropat tezaurul la Pietroasele.
Citit invers, textul de pe veriga de aur cuprinde un teribil blestem: NE-VIEN ERAI NETUH. Traducerea: ”Fără Vlagă (Ne-norocit; Blestemat) să fie Dușmanul (Răul)!”; cf. rom. ne-; nu; bun; bine; ban (dregător; monedă); fain; pâine; nebun; era (vb.); năduh(arh.) ”năduf”; alban. ndekje ”hăituială; persecuție”. Și, după cem se știe, toți cei care au distrus sau au încercat să fure tezaurul au pierit în chinuri. Apoi, în tot timpul cât tezaurul a fost reținut de Rusia Sovietică, apoi de Uniunea Sovietică, acolo s-au întâmplat numeroase nenorociri: revoluția bolșevică, războiul civil, teroarea stalinistă etc. Nu te joci cu Tainele Zalmoxiene!
Ar putea lua aminte la blestemul de pe tezaurul făurit la Hotin și Ucraina, care, cu ajutorul odiosului Stalin, a pus ghearele pe Nordul României Mari, precum și pe Bugeacul nostru!
Pe vremea când neamul Cotinilor Tyrageți stăpâneau Hotinul, Slavii erau departe de melagurile noastre. Prin veacul al XII-lea, Românii încă mai stăpâneau Nordul Bucovinei și Basarabiei, cum se vădește într-o inscripție pe o icoană dintr-o biserică din Liov: ”Din anul 1150 de la Domnul Iisus Christos 1150, în cea mai apropiată Sâmbătă de la Sfântul Ioan Botezătorul, se odihnește nobilul domn Ioan de Onuds, ducele Vlahiei”.

Ei bine, țara lui Onuds este astăzi ținutul Onud, fost cândva în Nord-Estul Daciei. Acolo au stăpânit, în Evul Mediu timpuriu, Românii ziși Bolohoveni.
A urmat năvala Slavilor, care și-au impus limba asupra COTINI-lor, de la acest etnonim rămânând până astăzi denumirea de Huțeani ”Ruteni munteni, de origine română, din Galiția de Răsărit și din Bucovina”.
Prin multe a trecut Hotinul, datorită și importantei sale poziții strategice, râvnite de vecinii Moldovei, dar, o vreme, Românii l-au reluat în stăpânire.

Actuala cetate a fost ridicată în vremea domniei lui Ștefan cel Mare și Sfânt, în a doua jumătate a secolului al XV-lea, când a devenit una dintre cetățile de apărare a frontierei nordice a Moldovei medievale. În veacurile XV-XVI, cetatea Hotin a servit ca  reședință a domnitorilor Moldovei, fiind administrată de pârcălabi moldoveni. Sub domnia lui Ștefan cel Mare, pârcălabul de Hotin a fost un unchi de-al voievodului, pe nume Vlaicu.

Cu siguranță, când vom fi din nou vrednici de Grația Cerească, Hotinul va reveni iarăși la Patria-Mamă, așa cum a revenit și în anul de glorie al României Mari, 1918.

Adrian Bucurescu