DIVERSIUNEA lui CANDU

Încă o diversiune perfidă a lui Candu: anunță votarea pentru introducerea sintagmei „integrare europeană” în Constituție; apoi asigură ca slugile PD-ului să nu vină la votare; după care dă vina pe cei care reprezintă minoritatea în Parlament ― „am vrut, dar dușmanii nu ne permit” 🙂

În context, patru remarci succinte:

➊ Însăși Delegația UE a declarat că așteaptă ÎNDEPLINIREA Acordului de Asociere, și nu „declarații sau modificări de Constituție”. Când se ÎNCALCĂ sfidător Acordul SEMNAT, despre ce fel de „integrări” mai poate fi vorba(?)

➋ Și Adunarea Parlamentară a Uniunii Europene i-a explicat lui Candu că Moldova e CAPTURATĂ de un grup în frunte cu nănaș-su. Când regimul din RM își bate joc de principiile FUNDAMENTALE ale UE, despre ce fel de păcăleli cu modificările constituționale mai poate fi vorba(?) UE face tot ca să se disocieze de tipi caCandu și brigada criminală a lui nănaș-su: în UE asemenea tipi stau la dubă, nu la tribuna parlamentului;

➌ Niciun stat al UE nu are asemenea „stipulații constituționale”. De declarații „pro-europene” e nevoie doar pentru a ascunde acțiunile reale „anti-europene” ale guvernării, și anume asta face Plohotniuk, după ce a transformat o democrație într-o DICTATURĂ, ungând ochii europenilor cu „declarații” mincinoase;

➍ Cât despre actuala Constituție, atunci Candu ar putea afla că chiar în PRIMUL articol Republica Moldova se declară „STAT DE DREPT” ― exact INVERSUL a ceea în ce junta plohotniukistă a transformat țara. Candu ar face bine să RESPECTE Constituția actuală, și nu s-o amendeze cu născociri pre-electorale.

Viorel ŢOPA