Mitologie daco-română: AURUL, simbol al forței, purității, sănătății și frumuseții

Aurul

În graiul getic, aur se spunea la fel ca în românește, AUR. Râul sacru al strămoșilor noștri, actualmente Ialomița, se mai numea și AUR-UMETTI ”Strălucitor ca Aurul”. Însuși Zalmoxis apare, în mai multe inscripții, cu supranumele de AUR , ce însemna și ”Superiorul; Deasupra”; cf. rom.aer. Într-una din aceste inscripții, pe o un altar descoperit la Sânnicolau Mare, județul Arad, scrie că AUR TI MOTIN, adică ”Aurul dă Energie (Ajutor)”; cf. rom. aur; a da; metanie ”mânăstire în care a fost călugărită o persoană și de care aceasta depinde din punct de vedere religios”; mătănii ”șirag de mărgele pe care călugării sau credincioșii mireni numără rugăciunile rostite”; motan; a tămădui. Aici, AUR poate fi Însuși Zeul, dar și metalul cel mai prețios.
Credința în puterea aurului s-a păstrat până în zilele noastre. În descântece, el este simbol al forței, purității, sănătății și frumuseții.

Ca aurul strecurat,
Ca ziua ce l-a dat.

Ca aurul strecurat,
În numele Tatălui
Și al Maicei Preceste închinat.

Ca aurul suflat,
Ca firul de grâu semănat,
Ca Maica Precesta ce l-a lăsat.

Ca aurul suflat,
Ca de Maica Precesta dat.

În Munții Apuseni, se crede în Vâlve, stăpâne ale băilor, adică ale minelor, de aur. Vâlvele apar pe băi sub diferite înfățișări: ca băieși, ca fecioare îmbrăcate în văluri albe sau ca animale mici, prin cotloane. De teama relelor ce le pot pricinui, nimeni nu se atinge de ele. Moții spun că baia care n-are Vâlvă n-are aur, și când s-a sleit aurul dintr-o localitate, ei zic: – Au fugit Vâlva Băilor din aceste locuri în alte ținuturi. Tot ei povestesc că pe vremea când și în Munții Bihariei se lucrau băile, o găină de aur ieșea din băi, ca să se așeze în vârful muntelui, pe cuibul ei, cu ouă de aur. Cei din Vidra, atrași de nemaipomenita ei frumusețe, au încercat în mai multe rânduri s-o prindă; dar ea a fugit în jurul băilor de aur de la Roșia. Atunci, nemaigăsindu-se aur în minele din acest ținut, Moții nu le-au mai lucrat, pentru că găina era Vâlva Băilor.

În unele sate din Munții Apuseni, când se apropie vremea să fete o junincă, i se face o gaură în cornul drept, cu o sulă, în care se introduc firișoare de aur necântărit, luat de la spălătorii de aur, din prundișurile Arieșului, ca să nu poată strigoii să-i fure laptele.
În diferite obiceiuri și practici magice, prin monedele de aur se urmărește realizarea dorințelor de sănătate, noroc, belșug etc. În trecut, mărțișoarele se făceau tot din bani de aur, pentru ca purtătorii lor să fie sănătoși și curați ca ele. Mărțișoarele de aur se purtau și pentru a preveni bolile și insolațiile în cursul anului. Unii le purtau până când zăreau întâiul arbust înflorit, un porumbar sau un păducel. Atunci se depunea mărțișorul pe o crenguță înflorită. În Muscel, înainte de a se îmbrăca o cămașă sau o haină nouă, se petrecea prin ea un ban de aur sau de argint, pentru sănătatea celui care urma să le poarte.
Dintre toate metalele, aurul este cel mai bun ocrotitor împotriva deochilui. De aceea, la scufița pruncului se cosea și un ban de aur, alături de alte talismane. În acest sens, aurul este pomenit deseori în descântecele de deochi:

Să te duci, deochiule, la fata lui Ler-împărat,
Că ț-o pus masă întinsă,
Cu făclii aprinse,
Cu pahare pline
Și mâncări de cele bune,
Și pe N. să-l lași curat,
Luminat,
De boală ușurat,
Cum Maica Precista l-a lăsat,
Cum e aurul de curat,
Ca Soarele din senin!

Deochiul poate fi izgonit și de un balaur cu coada de aur:

Șerpe-balaur,
Cu coadă de aur,
Din coadă plesnește,
Deochiul risipește.

În minunata lume a basmelor românești, Făt Frumos, Ileana Cosânzeana și Zânele au uneori părul de aur. Palatele și chiar pădurile pot fi tot de aur.

Când, la scăldat, copiilor le intră apă în urechi, ies pe mal și încep să sară, recitând astfel:

Auraș,
Păcuraș,
Scoate apa din urechi,
Că ți-oi da parale vechi!
Scoate-mi-o din amândouă,
Că ți-oi da parale nouă!

Cine știe când și cum au apărut și aceste stihuri stranii, rostite tot de copii:

Aura-Paraura,
Scoate apă din butoi,
Că te soarbe un cotoi!

Adrian Bucurescu

Lasă un răspuns