Vasile Grossman, corespondent sovietic de război, Primul negaționist al Holocaustului : „Regimul de ocupație din Transnistria a fost aproape plăcut în comparație cu tratamentul german al populației..”

Vasili-Grossman-

Vasile Grossman a fost un corespondent sovietic de război, în al II-lea Mondial. A semnat împreună cu mai cunoscutul Ilya Ehrenburg mai multe texte, printre care și o Carte Neagră. Probabil că după modelul acesteia, la București, Matatias Carp și-a pus semnătura în 1946 pe „Cartea Neagră” de la București, scrisă însă în strânsă colaborare cu numitul Ehrenburg. Din acest motiv, dar și altele, valoarea de document a acestei cărți este aproape nulă.

cartea neagra carp

Citită cu atenție, de cele mai multe ori această carte dovedește cu totul altceva decât ce și-au dorit autorii ei. Ar fi interesant să aflăm ce a mai scris și publicat Matatias Carp pe aceeași temă după ce a plecat din România în Israel. Cum în România cartea a fost destul de repede retrasă din librării, ar fi fost de așteptat ca în Israel Matatias Carp s-o reediteze, să aducă argumente în plus ș.a.m.d., după cuviință. A făcut-o? Se pare că nu! De ce? Evreii din Israel proveniți din România, în număr de câteva sute de mii, știau prea bine că Matatias Carp a mințit. Ca martori ai celor relatate, nu ar fi primit această carte fără să reacționeze virulent împotriva minciunii. Le este ușor evreilor de azi să înghită minciunile lui Matatias Carp în măsura în care nu cunosc adevărul, nu au trăit acele evenimente. Din informații orale, știu că înșiși evreii au scos din circulație cartea mincinoasă, curând după apariție.

Despre ce a mai scris Ilya Ehrenburg știm mai multe. A scris mult, și numai abjecții și minciuni, la vremea lor mult apreciate de Stalin, ulterior făcute uitate de posteritatea sovietică și mai ales evreiască. Este jenant să fii pus alături de un asemenea individ. Nimeni nu revendică moștenirea publicistică rămasă de la acesta… Aviz emulilor săi de azi, alde Radu Ioanid și gașca de holocaustologi, de …transnistrologi!

Cu Vasile Grossman este altă situație. A fost un corespondent de front mai onest, poate chiar onest. A fost de față când în aprilie 1944 trupele sovietice intră în Odessa abandonată de armata română. Consemnează cu încântare imaginea unui oraș care s-a bucurat din plin de binefacerile unei ocupații militare civilizate. La părăsirea Odesei și, în general, a Ucrainei de sud-vest, pe care au avut-o în administrație, românii nu au spart nici măcar un geam… Au lăsat totul în stare de funcționare. Ne-au rămas de la acest Vasile Grossman și însemnări care nu au văzut lumina tiparului în presa militară sovietică. După câteva decenii, aceste notițe au fost traduse și publicate de doi americani, Antony Beenor și Liuba Vinogradova, autorii cărții „A writer at war – Vasily Grossman”, editura Vintage 2005.

carte Vasili Grossman

Despre această apariție editorială ne-a scris dl Ion Ispas, român din America. Textul domniei sale l-am introdus pe site-ul meu. Revin asupra acestui text atât de important, pentru a detașa în chenar însemnarea făcută de Vasile Grossman asupra represaliilor antievreiești de la Odessa. Îl citez așadar pe evreul sovietic Vasile Grossman:

Darea de seamă a secretarului OBCOM, Riasents: Domanevka a fost locul în care evreii au fost executați. Ei au fost duși acolo de poliția ucrainiană. Șeful poliției din Domanevka a ucis el însuși 12.000 de oameni. În noiembrie 1942, Antonescu a emis legi care dădeau drepturi evreilor. Execuțiile în masă care au avut loc în cursul anului 1942 au fost oprite. Șeful poliției din Domanevka și opt din cei mai apropiați colaboratori au fost arestați de români, duși la Tiraspol și trimiși în judecată. Crime a făcut și procurorul public (din Domanevka), un jurist rus din Odessa, care ucidea opt sau nouă oameni pe zi ca să se distreze. Aceasta se numea pentru el ’să mergem la împușcat’. Ei ucideau oameni în grupuri separate.(…) Dar până a fost publicat ordinul lui Antonescu, doar 380 de evrei din Odessa au mai putut părăsi Domanevka și patruzeci de copii care se aflau în creșă. Numărul total al evreilor din Odessa executați în Domanevka a fost aproape 90.000 de oameni. Cei care au supraviețuit au primit ajutor de la Comitetele evreiești din România.

Citat memorabil, glorios pentru cauza adevărului. Glosăm pe marginea acestui citat următoarele întrebări:

De ce nu apare acest text în lucrările holocaustologilor? De ce nu a fost mediatizat și comentat de angajații Institului care cheltuie banii publici ai românilor pentru cercetarea Holocaustului imaginar din Transnistria?
De ce în Raportul comisiei Wiesel nu apare nicio referință la procesul intentat de autoritățile românești din Transnistria criminalilor de la Domanevka? Cum s-a încheiat acest proces? Unde se află arhiva acestui proces?
Existau în Transnistria, sub ocupația românilor, creșe pentru copiii evrei?!

De la același Vasile Grossman ne-a rămas și explicația pentru crimele săvârșite împotriva evreilor din Ucraina: „În 1932, zece ani după războiul civil, campania dusă de Stalin împotriva chiaburilor și pentru colectivizarea forțată a agriculturii a provocat o mare foamete și moartea a șapte milioane de oameni.(…)Agenții staliniști au răspândit zvonul că evreii au fost de vină pentru această foamete. Acest factor ar putea explica mai târziu entuziasmul cu care ucrainienii i-au ajutat pe germani la masacrarea evreilor.”

Așadar, „entuziasmul cu care ucrainienii i-au ajutat pe germani la masacrarea evreilor…” Acest evreu Vasile Grossman, un evreu bine informat, nu spune niciun cuvînt despre români în relatarea sa, relatare produsă chiar în zilele imediat următoare evenimentelor relatate. În schimb, după 60-70 de ani, evreii Radu Ioanid și Jean Ancel, Lya Benjamin și Andrei Oișteanu, și alți nemernici, printre care și angajații români ai Institului mai sus pomenit, inventează o vinovăție a românilor: românii i-au omorît pe evreii ucrainieni! Românii au omorît zeci de mii de evrei ucainieni!…

De ce această mistificare? Pentru că dacă spui adevărul despre acei evrei ucrainieni, că au fost omorîți de compatrioții lor ucrainieni, atunci trebuie să vorbești și de cei șapte milioane de ucrainieni, despre care toată lumea în Ucraina de azi știe că au fost victimele politrucilor staliniști, majoritar evrei!

Un basarabean care a făcut armata în Ucraina prin 1960, domnul Andrei Sofonea, povestește că localnicii, când aflau că este român, imediat comentau cu supărare și indignare atitudinea armatei române care, în timpul ocupației, i-a împiedicat pe ucrainieni să-i ucidă pe evrei după pofta inimii lor. Ceea ce mi-a confirmat spusele lui Simion Ghinea: în Transnistria satele în care au fost deportați evreii erau păzite nu ca să nu iasă evreii, ci ca să nu intre peste evrei ucrainienii, dornici de răzbunare!

Așadar, dând vina pe români pentru evreii uciși de ucrainieni, banda de transnistrologi (evrei și români) încearcă să evite un subiect extrem de dureros: cine sunt vinovații pentru moartea cumplită, prin inaniție, a șapte milioane de oameni, de europeni, în plin secol al 20-lea, în timp de pace?

Nu cumva tot românii?!

Nota bene: dacă cifra de 6 milioane, a evreilor morți în Holocaust este contestată, și e contestată pe bună dreptate ca fiind exagerată (din fericire!), cifra de 7 milioane, de ucrainieni, morți din vina lui Stalin, adică a politrucilor acestuia, este o cifră din păcate încă necontestată, după știința mea. Din păcate este și o cifră aproape deloc comentată. Cu ce este mai valoros un evreu mort prin gazare decât un ucrainean mort prin înfometare?…

Sinistră întrebare!… Dar ne obligă să ne-o punem Radu Ioanid și gașca, în măsura în care au inventat, în ultimii ani, și această teză ordinară: în Transnistria, românii au ucis zeci de mii de evrei ucainieni!…

În contrast net cu aceste hecatombe consemnate de Vasile Grossman, dăm printre însemnările sale și de următoarea consemnare: „Regimul de ocupație a Ucrainei de sud-vest sub români a fost aproape plăcut în comparație cu tratamentul german al populației.” Consemnare făcută la fața locului, la puțină vreme după ce se încheiase “regimul de ocupație sub români”, când impresiile erau proaspete și toată lumea cunoștea subiectul. Ca ziarist, corespondent de front, Vasile Grossman avea de unde să afle adevărul.

Editorii săi, publicându-i însemnările în Statele Unite, în cea de mai sus folosesc cuvîntul gentle, tradus pe dl Ion Ispas prin plăcut. Mai existau și alte cuvinte românești echivalente pentru englezescul gentle, de la care cunoaștem cu toții derivatul gentleman. Acesta să fi fost comportamentul românilor în Transnistria, al unor gentlemani?… Majoritatea surselor serioase, credibile, acreditează acest calificativ!

Interesant ar fi de văzut care a fost cuvîntul rusesc folosit de Grossman. Iată o temă de cercetare pentru un holocaustolog autentic, specialist în ceva ce nu s-a întâmplat: holocaustul din Transnistria! Căci nici cuvîntul gentle, englezesc, nici cuvîntul plăcut, românesc, nu se potrivesc cu imaginea curentă a Transnistriei anilor 1941-44, pusă în circulație de propaganda holocaustizantă, la Yad Vashem sau la monumentul Holocaustului din București ori în alte temple ale minciunii.

În schimb acest cuvînt, această apreciere dată de evreul Grossman situației evreilor din Transnistria ocupată și administrată de români, se potrivește cu cele spuse sau scrise despre Transnistria de alți evrei. Evrei serioși, precum Wilhelm Filderman, Alexandru Șafran, Sigfried Jagerdorf, Leone Blum, Marius Mircu, Barbu Bronștein, Nicolae Minei-Grünberg, Mihail Bruhis, Moshe Carmilly Weinberger, Mizzi Locker, asupra cărora nu planează suspiciunile sau chiar dovezile de sperjur ori minciună, care dau prostul renume al unor Radu Ioanid, Sonia Palty etc. Dimpotrivă. Sunt evrei cu care orice evreu se poate lăuda în fața oricui!
Cu alte cuvinte, prima consemnare despre Transnistria, a ziaristului evreu Vasile Grossman, făcută imediat după încetarea ocupației românești, afirmă foarte clar că dacă evreii au suferit în Transnistria, nu au suferit din pricina românilor. Au suferit evreii asupra cărora autoritatea ocupantului român era minimă: evreii localnici, evreii ucrainieni. Ceilalți evrei, evreii aduși din România, aflați sub controlul strict al administrației românești, nu au suferit decât ca oameni, de boli și de neputințele vârstei, de ravagiile molimilor, care au lovit deopotrivă pe evrei și români. Asta nu se poate numi nici genocid, nici holocaust!

                                                                                                                                                    Ion COJA