Lupta cu Ministrul EDUCAŢIEI, CULTURII şi CERCETĂRII MONICA BABUC continuă. Vor îndrăzni profesorii să-şi apere demnitatea şi să protesteze ?

Vasile Tataru Monica Babuc

Vasile Tataru, profesor: Trebuia odată să se umple și paharul nostru, al profesorilor! Noi tot avem dreptul să muncim făra să ne fie teamă de ceva sau de cineva. Să se înceteze odată transmiterea mesajului că profesorii n-au voie să vorbească, de exemplu, despre salarii. Au voie. Sunt profesorul pus la zid, amenințat, umilit de un sistem corupt. Istoria mea este istoria tuturor și trebuie să deschidem uși. Timpuri năuce, stranii, în care educația nu mai valorează doi bani. Un spațiu interesat doar de medalii și de portofolii, părinți care se cred angajatori. Frica și hârtiile din școli care au ajuns să fie acidul care topește ani de-a rândul inima profesorilor. Pot să fiu obosit, pot să vorbesc cu miniștri, pot să nu fiu de-acord cu orele puse de la 8 dimineața, dar nu-mi voi pierde niciodată demnitatea și încrederea pe care mi-au dat-o oamenii. Sunt profesor de meserie. Mă ajută familia, prietenii, cărțile, scrisul, nu pot accepta ceva de la actualul Ministru al Educației. Dar – Hei! – sunt încă atâtea cărți de citit, oameni de iubit și de prețuit, elevi cărora să le arăți ce bine e să fii viu și să gândești liber. Am vorbit cu doamna Ministru că noi, profesorii, suntem aruncați în lupte de dezvinovățire la care nici nu ne-am fi gândit vreodată. Și că voi protesta în continuare! În loc să ne îngrijim de educația copiilor, să fim cei care le călăuzește pașii, noi trebuie să facem mape. E vina noastră. Noi, profesorii, am pozat tot timpul în oameni de sacrificiu. N-am făcut greve. Noi servim țara. Și așa am ajuns servitori! Mulți dintre profesori acum sunt în Italia, Franța, Irlanda. Nimeni nu se gândește azi la soarta lor? Când va ploua, de exemplu, coridoarele din unele școli vor deveni din nou un traseu Super Mario. Ajunge. Nu mai tăceți. Haideți să ne unim! Au început să fugă profesorii de aici exact ca, sirienii și alte popoare arabe. Și ai ales să taci. Nu este departe momentul când vom muri de foame, cu pixul în mână, profund convinși că trăim fantastic. Pe Moise, Dumnezeu, nu l-a lăsat să se facă de rușine. A fost urmărit de cea mai puternică armată a lumii și armata s-a înecat într-o mare care s-a desfăcut în două când a trecut el. Trebuie să fim o generație de oameni curajoși. Profesori, trebuie de salvat sistemul nostru de învățământ. Scopul meu nu a fost să mă duc să apreciez reformele cuiva, scopul meu a fost să vorbesc despre drama mea pe care o trăiesc. De la profesor, elevul trebuie să învețe – mai presus decât teorema lui Pitagora sau folosirea virgulelor – demnitatea și respectul față de sine și față de ceilalți. Nu m-am vândut nimănui. Era corect să port o discuție sinceră și fermă cu doamna Ministru Monica Babuc. Și nu regret acest pas. Și-i mulțumesc pentru inițiativă. Ce trebuia să fac? Să strig la doamna Ministru? Să o scuip? Nu-mi stă în caracter. Iertați-mă. În primul rând este o femeie care a fost dispusă să vorbească cu mine, a manifestat spiritul ospitalității și mi-a promis să țină cont de îngrijorările mele. Sistemul de învățământ stă să se prăbușească. Nu știu cât de bune sunt aceste reforme dacă profesorii sunt la fel de triști. Ceva nu merge. E un pas mic. Și îmi doresc să fiu ascultat nu doar eu, ci toți profesorii. Ei sunt temelia unei națiuni. Pentru a ajunge la schimbări trebuie să acționăm, ceea ce presupune că trebuie să interacționăm cu persoanele care au putere de decizie. Niciun profesor nu trebuie să se teamă să-și ceară drepturile. Sper ca această întâlnire să nu fi avut o conotație electorală, doamnă Ministru! Profesori, cetățeni, nu lăsați DEMNITATEA SĂ CADĂ. Cu ea ne înălțăm! Și de fiecare dată am rămas pe poziții, știind că am dreptate. Eu nu am în mâna stângă arma justiției ca să mă pot apăra și nu am în mâna dreaptă presa ca să mă pot ridica, dar niciodată nu voi renunța la acele calități pe care mi le-au pus în inimă părinții, când am plecat în lume.