VLADIMIR VORONIN, şeful comuniştilor: Vor să-l facă ţap ispăşitor pe şoferul de la FLORENI de accidentul Preşedintelui DODON. Dar, de fapt, sunt vinovaţi alţii…

Voronin accident

Fostul președinte Vladimir Voronin susține că de accidentul cu implicarea convoiului în care se afla Igor Dodon s-ar face vinovați chiar cei din Serviciul de Pază și Protecție, întrucât felul în care conduc aceștia este unul periculos pentru șoferii care le ies în cale. Voronin a explicat într-un mod „literar” că „Dodon nimănui nu trebuiește”.

Vitalie Călugăreanu: Cum s-a evitat un carnagiu: Ora 21.50… drumul de ocolire care duce spre Gratiesti… Cate o banda pe sens. Coloana de masini a individului merge cu viteza pe o banda jumatate… Noi (6 masini) venim spre Cricova din sens opus, dinspre Sculeanca… prima masina a politiei merge pe o banda jumatate si urla: „Pe dreapta! Pe dreapta!” Eu sunt soferul primei masini din cele 6. Ce sa fac? Pe dreapta nu am unde – e parapet. Daca nu ma feresc, intra in mine, pentru ca ei merg pe o banda jumate… deci mie imi ramane doar o jumatate de banda si vreo 50 de centimetri pana la parapet… Ce fac? Am masina plina cu copii. Venim de la parinti, de la tara…. Franez si ma lipesc de parapet. In spatele meu aud rotile celorlalti care franeaza brusc. Daca nu ridic piciorilul de pe frana – sigur imi intra din spate… Ridic piciorul de pe frana ca sa le fac mai mult spatiu de franare… Ultima masina cu girofar tocmai a trecut pe langa noi – tot pe o banda jumatate… Cotesc brusc stanga ca sa revin pe banda mea de pe bucatica de acostament, altfel intru in parapet… Huu, am reusit… totul a durat cel mult 4 secunde…

Spune NU cortegiilor prezidentiale, ca sa eviti cortegiile funerare! Asa ceva e inadmisibil!