R. MOLDOVA – stat mafiot: De ce îl hărţuiţi Doamna Ministru al Educaţiei Monica Babuc pe PROFESORUL, care v-a criticat, la liceul în care predă ?

Babuc

Profesorul care a criticat-o pe Babuc, hărțuit la liceul în care predă

Istoria tânărului profesor de franceză și română, Vasilii Tataru, continuă cu noi detalii.

După ce acesta a scris pe contul său de Facebook că nu mai dorește să fie profesor într-o țară în care sistemul este paralizat și că învățătorii lucrează mai mult cu hârtiile decât cu elevii, el spune că se teme de securitatea personală, transmite Știri.md.

„Am ajuns acasă de la liceu și m-am gândit mult dacă trebuie să scriu aceste rânduri. Sunt profesor de mai bine de 4 ani și azi (postarea a fost publicată pe 13 septembrie) la ora 15:15 s-a organizat o ședință fulger cu toți profesorii (chiar dacă acest lucru înainte se făcea doar marția). Știam motivul adevărat, însă totul a fost mascat atât de bine. M-am simțit umilit, hărțuit, tot ce doriți dumneavoastră doar din simplu fapt că am povestit istoria mea de profesor. Am ajuns să mă tem de securitatea mea.”

„Mâine, poimâine mă trezesc cu un plic aruncat în geanta mea sau va fi creată o situație artificială, și dintr-un profesor bun pot deveni peste noapte o rușine. Oare chiar atât de rău poate fi în Moldova? Să faci atâtea „valuri”, să împarți fiecărui profesor câte o foaie și să-i spui să scrie ce documente a întocmit, să semneze foaia. Pentru ce? Mulțumesc profesorilor care m-au susținut și oamenilor care mi-au scris sute de mesaje, mulțumesc de îmbrățișările venite din partea copiilor, mulțumesc pentru sunetele părinților elevilor mei. Toate acestea mă duc la gândul că nu am greșit cu nimic când am afirmat că: profesorii ar trebui să facă lecții interesante, nu să depindă de hârtii.”

„Hârtiile nu lasă loc pentru alte lucruri de suflet. Ne îndepărtează de vocația de dascăl. Exista un plan de lungă durată și atât. Știu că profesorii care m-au susținut deschis se tem și ei. Nimeni din școală nu are voie să pună presiune pe colectivul de profesori. Numai la noi în țară se sperie în așa hal! Și pe profesori, și pe elevi! Vor să controleze şcoala ca de mici să crească cetățeni fricoşi şi uşor de manipulat. Cine să mai muncească în școli dacă toți pleacă? Deja nu mai e amuzant, e revoltător. Ați reușit să mâhniți până și mândria de a fi profesor. Nu mai vreau de la dumneavoastră, doamnă Ministru, nici măriri de salarii, nici reforme. Absolut nimic. Până și copii o să vă vadă pe drum și o să strige: „Aceasta e tanti care a fugărit profesorii din școală”! Eu nu vreau sa plec din țara mea. Am multe motive și rădăcini care mă țin aici: părinții mei, dragostea pentru elevii, pentru locul de muncă, pentru borcanele cu dulceață ale bunicii, pentru cărțile citite din bibliotecă.”

„Nu vreau să fiu dependent de dispoziția cuiva, de stiloul cuiva, datoria mea e să învăț copiii, să le spun că în viață e bine să fii un om bun, respectuos și deștept. Va veni timpul că voi merge în cabinetul de la școală și nu va fi nimeni, doar hârtii pline de praf. Am furat de la copii, am furat statul, am furat insule, am furat alegerile, mi-am angajat mama și frații în funcții publice? Unde am greșit dacă am spus ceea ce se-ntâmplă cu adevărat în sistemul de învățământ? De asta nu merge educația, că am făcut o postare pe Facebook? Doamnă Ministru Babuc, veniți în școală și vorbiți sincer cu profesorii oriunde-i vedeți, pe coridoare, în clase și întrebați-i dacă sunt fericiți. Se așteaptă demisia mea, însă, vă rog, lăsați colectivul de profesori din liceul meu în pace. Eu am scris istoria mea.”

N.B! Nu sunt membru de partid și dacă mâine o să mă fotografiez cu Papa de la Roma, nu înseamnă că sunt catolic”, a scris tânărul profesor.

SCRISOARE DESCHISĂ către DOAMNA MINISTRU BABUC

Aceasta este prima și ultima scrisoare pe care ți-o expediez. Dacă o vei citi trimite-mi o fotografie cu tine, să te privesc în ochi. Deoarece ochii mei de la o vreme au devenit mai trişti.
Doamnă Ministru a Educaţiei, îmi cer scuze dar dragoste faţă de dumneata nu am. Nici ură nu am. Eu, spre deosebire de dumneata cred în moralitate şi respect. Îmi doresc ca alături de colegul dvs. Principii şi Valori la Judecata de Apoi să primiţi atâta bine şi exact atâta rău cât aţi făcut acestui popor. Vreau să vă spun ceva. Am venit pe lume țipând ca orice om! Nu de fericire. Nici de tristețe. Poate aşa am salutat libertatea. Am crescut repede şi am decis să fiu profesor. Şi am ajuns acolo. Am fost fericit să educ generaţii. Am avut un curaj nebun şi îl mai am ca să cred într-un mâine mai bun şi în copii care întâlnindu-mă pe drum să-mi dea bineţe şi să-mi spună: Mulţumesc. Am reuşit! Luni e prima zi de școală. Profesorii vor întreba copiii unde au fost în vacanţă. Ei vor răspunde: – La prăşit! Şi asta mă doare. Ştiţi, doamna Babuc, Cuvintele se adună în mine până nu îmi permit să respir şi atunci repede vă scriu o scrisoare. Aşa devin liber. Am fost şi eu copil. Am fost şi eu la şcoală. Am fost fericit. Azi e sâmbătă și oamenii se odihnesc. Mama îl privește pe tata. Tata spune că va fi bine. Tata a vrut să fiu profesor. Îl credem cu toții. Va fi bine. Luni e prima zi de școală. Profesorii vor întreba copii de unde au aşa genţi frumoase. Unii vor răspunde: – Din pomană! Şi asta mă doare. Dar viaţa merge mai departe. Spre ce? Uneori parcă simt că zbor puțin, dar lumea mă tragea în jos. Le spun că pot să zbor, dar ei îmi spun că pur și simplu nu se cade. E multă frică prin şcoli, prin suflete şi prin ţară. Probabil această Frică ne ţine departe de fericire. Frica ne opreşte. Frica ne paralizează. Vă anunţ că o să fiu curajos doamnă Ministru şi o să mă plâng lui Dumnezeu zilnic despre lipsa de viitor pe care aţi adus-o în ţară şi că ne fugăriţi de acasă. O să-i povestesc amănunţit cum dvs. cu două zile înainte de începerea anului școlar aţi dat ordin ca toţi profesorii să-şi schimbe planificările chiar dacă manualele au rămas aceleaşi. Nu vi-i ruşine? Nu vă doare sufletul. De ce să nu dăruim tot acest timp pentru educarea copiilor, dar nu să ne pierdem printre hârtii. O să mă jălui Lui că la Posturile de televiziune zâmbiţi, în timp ce profesorii mâhniţi se gândesc cu ce să-şi hrănească copiii. E trist ce se întâmplă. Tinerii pleacă. E și mai trist că aceşti tineri ar fi putut munci aici şi să aibă astfel posibilitatea să-şi îmbrăţişeze părinţii, să le simtă căldura, zâmbetul, dar îmbrăţişăm distanţa.
Profesori nu uitaţi câte eforturi aţi depus până aţi obţinut diploma de studii. Nu uitaţi de nopţile nedormite, în care făceam proiecte. De zilele în care sleiţi de puteri şi flămânzi ne întorceam de la universitate. Fiţi niște oameni plini de curaj, dacă nu, Moldova, încetul cu încetul va dispărea de pe hartă. Acum pleacă cei care pot, mai târziu părinții își vor lua copiii cu ei. Prin clasele de studiu deja bate vântul și doamna Ministru Babuc o să rămână singură cu reformele ei care au umilit profesorii și au îngenuncheat educația.

VASILII TATARU