MIHAIL GORBACIOV, NICOLAE CEAUŞESCU ŞI ION ILIESCU ÎN INFERN. Piesă de teatru interzisă în ROMÂNIA democratică

Stefan Dumitrescu revolutie

Piesa de teatru într-u act „MIHAIL GORBACIOV, NICOLE CEAUȘESCU ȘI ION ILIESCU” este în același timp o comedie și o tragedie. Îi vedem în piesă pe cei trei mari, Mihail Gorbaciov, Ion Iliescu și Nicole Ceaușescu în infern, primii doi fiind condamnați să stea cu fața în cazanul cu smoală să respire fumul emanat din cazan, în timp ce Nicolae Ceaușescu  a fost pus de draci să-i apere. Sub pretextul unui dialog purtat de Ceaușescu cu Asasinii lui în această întâmplare sunt spuse Marile Adevăruri despre evenimentele din decembrie 1989 din România, când  ni s-a servit comedia, păcăleala că am participat și am asistat la o revoluție. Când în realitate noi, românii, am fost niște cobai proști manipulați, și puși să ne distrugem între noi.

   Comedia aceasta amară, dureroasă, cumplită este în același timp o meditație asupra istoriei și a destinului nostru de popor slab, manipulat de Călăii noștri toată istoria.

Dar mai ales credem că după lectura piesei, noi, românii, și clasa politică am putea să tragem niște învățăminte. Privită din această perspectivă piesa are o deschidere către viitor  imensă.

       În toți acești ani noi am fost preocupați să scriem poeme, povestiri, piese de teatru cărți (așa cum au fost ”Psihologia și pedagogia poporului român”, „Explicarea poporului român”, „Filozofia destinului românesc” care să trezească poporul român, să-l lumineze și să-l orienteze în istorie, credem că ar fi bine  să există un teatru care să monteze această piesă. Ne gândim de asemenea la teatrul tv și la teatrul radiofonic. Nu credem însă că ar exista în România un regizor cinstit și patriot care să aibă curajul să pună în scenă această piesă revelatoare. Fie ca Domnul să ocrotească piesa,  să ne ocrotească și pe noi, și să lumineze poporul român.

 

 

                     ŞTEFAN DUMITRESCU

MIHAIL GORBACIOV, NICOLAE CEAUŞESCU ŞI ION ILIESCU ÎN INFERN

(Piesă de teatru într-un act. Comi-tragedie)

 

PERSONAJELE :

 Mihail Gorbaciov

Nicole Ceaușescu

Ion Iliescu

 

Imaginea unei fundături de lume, pare a fi un loc unde se aruncă gunoaiele. O ceaţă murdară bântuie pe acest  meleag al tenebrelor. O pală de ceaţă împinsă de vânt ne dezvăluie imaginea înfricoşătoare a unui cazan de smoală sub care arde flacăra unui foc. De bună seamă că ne găsim în infern. Deasupra cazanului vedem aplecate două mogâldeţe de oameni. După cum stau aplecate deasupra cazanului din care ies aburi, ne dăm seama că au mâinile legate la spate. Departe se aude iar huruitul unor ziduri care se surpă, urmate de jelete care vin parcă din  fundul pământului. Apoi se lasă o linişte de gheaţă, înspăimântătoare. După mult timp o vedem pe una din mogâldeţe mişcându-se. tuşeşte cavernos, adânc.

 

MOGÂLDEAŢA : (gemând) Mor, mor… O Doamne, iartă-mă, iartă-mă, Doamne, că n-am ştiut ce fac. (începe să tuşească)

CEALALTĂ MOGÂLDEAŢĂ : (geme) Ooooo…ooo (tuşeşte, chinuindu-se, apoi începe să se vaiete) Aoleuuuu” Văleuuuuu, văleuuuuu!

MOGÂLDEAŢA : (icnind) Numai de n-ar veni ticălosul acela, să înteţească focul!

CEALALTĂ MOGÂLDEAŢĂ : (tuşeşte) Nu…Nu şi nu ! Numai datorită dumitale, tovarăşe Gorbaciov am ajuns eu aici (tuşeşte)…Datorită dumneavoastră, tovarăşe Gorbaciov, am ajuns noi aici, în infern și în cazanul acesta cu smoală, vai şi amar de zilele noastre !

GORBACIOV : O, Doamne, ce chin îngrozitor. (pauză, tuşeşte) Ei, datorită mie, tovarăşe Iliescu. Erai agent KGB din anii 50’, Ceauşescu ştia asta…şi apoi, eşti la fel de satanic, de ticălos și de păcătos ca şi mine. L-am slujit pe Satana amândoi, şi oricum  tot aici în iad am fi ajuns cu toţii.

ILIESCU : (geme) Parcă aşa cu focul stins sub cazan este mai bine, mai poţi să mai respiri (se-neacă).

GORBACIOV : Şi când te gândeşti că aşa o să stăm o veşnicie. (tuşeşte, se-neacă)

ILIESCU : Dracu a crezut că viaţa pe pământ este doar o anticameră a vieţii care urmează după moarte, că Dumnezeu ne-a dat viaţă pe pământ doar ca o pregătire pentru viaţa de după moarte ! (mică pauză) Cine a ştiut !

GORBACIOV : Mama lor de ticăloşi, de porci satanişti, Marx şi Lenin, jidani satanişti…Ei m-au nenorocit. Că dacă nu-i citeam în tinereţe…și n-aș fi fost îndoctrinat cu tâmpeniile lor, cu utopia lor  blestemată nu m-aș fi luat după ei !

ILIESCU : Şi dumneavoastră m-aţi nenorocit pe mine, tovarăşe Gorbaciov. Că dacă n-aţi fi venit la putere, la Moscova, în 1986 şi dacă n-aţi fi pus KGB-ul să-l răstoarne pe Ceauşescu, în decembrie 89, când am omorât atâţia tineri şi atâţia copii degeaba, de proști ce-am fost, numai ca să-i păcălim pe români că aia e revoluție, când ăla a fost război mascat și de gherilă urbană toată ziua…n-am fi ajuns aici.  Și am mai făcut şi alte trăsnăi după aceea…

GORBACIOV : Ce a fost în decembrie în România în 1989, când  l-am răsturnat pe nenorocitul și amărâtul  ăla de Ceaușescu,  ăla care și-o luase în cap că este geniu, a fost un Război sovieto-american dus împotriva României, dragă Iliescule…Convenit la cel mai înalt nivel de Stăpânii care conduc  lumea, ca să treacă ei la aplicarea în practică a Experimentului globalist. Al doilea Mare Experiment  mondial după Experimentul comunist, pe care  ei l-au implementat în practică și tot ei l-au distrus. Eu și jigodia aia de  Busch n-am fost decât niște pioni care am aprobat războiul ăsta la Malta, care a fost  de fapt a doua Yaltă. iar KGB-ul, CIA, și alte Servicii secrete, Serviciul secret maghiar în primul rând au executat în practică acest război mascat… Asta și cu ajutorul cozilor de topor din România, cu trădătorii din securitate, din armată și de la vârful partidului. (în momentul acesta vedem apărând din ceaţă abia mișcîndu-se o mogâldeaţă cu o spinare de lemne în cârcă)

MOGÂLDEAŢA : În sfârşit, recunoşti, ticălosule ?  Bine că  mărturisiți adevărul, criminalilor. (după voce pare a fi Ceauşescu, mogâldeaţă care răstoarnă lemnele)

GORBACIOV : Tovarăşe Ceauşescu, te rog mult de tot, mai aşteaptă puţin, nu pune chiar acum lemne pe foc. Mai lasă-ne să mai respirăm puțin.

CEAUŞESCU : (îşi trage sufletul) Tu mă rogi, Iliescule, să nu pun lemne pe foc? Tu-ţi mama ta de ţigan ordinar ! De țigan împuțit, de criminal ordinar.

ILIESCU : (tuşeşte gata să-şi vomeze bojocii) Parcă tu nu te-ai trage tot din neam de ţigani. Mai bine zis de tătari…Strămoșii tăi au fost ceauși, mă, nenorocitule.

CEAUȘESCU : Te-am încălzit ca un șarpe la sân și eu și Leana, te-am promovat în funcții de partid și de stat și tu ne-ai omorât ca pe niște câini.

GORBACIOV : (gemând) Te rog mult de tot, tovarăşe Ceauşescu. Nu pune lemne imediat pe foc. Mai stai şi te mai odihneşte, ca să putem și noi să mai respirăm.

CEAUŞESCU : (se înfurie brusc, începe să dea cu picioarele în Iliescu) Tu-ţi mama ta de criminal, de jigodie, de agent KGB ! (dă în el până oboseşte, gâfâie)

ILIESCU : (geme, apoi urlă) Aaa ! Aaa ! Auuuu! Nu mai da, ticălosule, nu mai da că eu nu te-am chinuit pe tine aşa. Te-am împuşcat repede, ca să nu mai suferi, să-ţi fac un bine.

CEAUŞESCU : (şi mai înfuriat, pune mâna pe un lemn şi dă în el cu sete) Mi-ai făcut un bine, ai? (a obosit, gâfâie) Ne-ai făcut un bine ai, că ne-ai împușcat ca pe niște câini. Nemernicilor, javrelor!

GORBACIOV : (moale) Linişteşte-te, tovarăşe Ceauşescu, ce a fost, a fost…ai și dumneata milă.

CEAUŞESCU : (se-nfurie şi mai rău) Milă, ai? Milă ! Ţie ţi-a fost milă, porc de rus, porc de câine nenoreicit când m-aţi împuşcat, ţie ţi-a fost milă, javră nenorocită ? (începe să dea cu picioarele în el) Tu-ţi mama ta de jigodie, de criminal, de francmason satanist. (a obosit, îşi trage sufletul. Gâfâie).   Amândoi, prin ce ați făcut ați săvârșit crime la adresa umanității, să știți…Și istoria o să vă judece.

GORBACIOV : (geme, rugându-se) Fă-ţi, Doamne, milă de noi !

CEAUŞESCU : (se apleacă şi pune lemne pe foc) Fir-aţi ai dracu de nenorociţi, de criminali, aţi nenorocit popoarele, aţi distrus economiile Țărilor din Est. Lasă că te învăţ eu minte, Iliescule, țigan împuțit.. Te învăţ eu minte, tovarăşe Mihail Gorbaciov, secretar general al PCUS, al URSS (pronunţă urss), te învăţ eu minte, francmason împuţit, agent racolat de CIA, care-ai distrus Socialismul. Și comunismul, visul de aur al Omenirii… (pune lemne pe foc, flăcările încep să joace. Acum feţele celor trei încep să se vadă şi mai bine. Ceauşescu îi trage câteva picioare în fund icnind lui Gorbaciov)

ILIESCU : (înfuriat) Nu mai da, mă dobitocule în el, nu-ţi ajunge că stă tot timpul cu ochi şi gura în cazanul cu smoală?

CEAUŞESCU : (întorcându-se spre Iliescu îi dă și lui câteva picioare)  Mama ta a dracului de ţigan de   Dunăre, de țigan de Oltenița, tot nu te-ai învăţat minte, ai ? (ia un polonic din cazanul cu smoală şi îi toarnă în cap)

ILIESCU : (urlă de durere) Auuu! Auuuu !

GORBACIOV : (îngrozit, speriat) Eu te rog să mă ierţi, tovarăşe Ceauşescu. Te implor. Recunosc că am greşit… Fie-ţi milă de noi, că şi noi am murit împuşcaţi…ca dumneata.

CEAUŞESCU : (aspru) Te rog să vorbeşti cu mine respectuos, Mişa, nu la pertu. Că nu am ajuns să mă trag de şireturi cu unul dintre cei mai mari criminali ai omenirii! (în momentul acesta începe să se cutremure pământul. Toţi trei privesc îngroziţi)

ILIESCU : (privind meditativ) Dumnezeule, ce o mai fi şi asta?

CEAUŞESCU : (după mult timp, trist) Ce să fie, ticăloşilor? Criminali ai poporului român și ai omenirii. (oftând) S-a mai prăbuşit o dată zidul.

GORBACIOV : (tresărind, ascultă) Care zid?

CEAUŞESCU : (expresia feţei i-a devenit mai calmă, mai caldă) Dumneata nu ştii, tovarăşe Gorbaciov. La noi, la români, în istoria noastră, exista o legendă, îi spune Legenda Meşterului Manole. Jigodia şi ţiganul acesta împuțit, criminalul acesta nenorocit (arată spre Iliescu) o ştie.

GORBACIOV : (  își întoarce capul, îl priveşte trist)

CEAUŞESCU : Un domnitor român, Negru Vodă, a vrut să ridice la Curtea de Argeş o biserică măreaţă, cum nu a mai fost alta. A tocmit meșteri mari, au ridicat meşterii temelia, zidul, dar ce ridicau ziua se dărâma noaptea. Şi asta a ţinut mult timp. Meşterii erau îngroziţi, disperaţi.  Până când i-a venit ideea Meşterului Manole, Vătaful de ceată,  de a o jertfi pe soţia, fiica, prima femeie care va veni dimineaţă să le aducă mâncare. Prima femeie care a venit a doua zi de dimineaţă cu mâncarea a fost Ana, soţia Meşterului cel mare, a lui Manole. Şi zidarii au zidit-o pe Ana în zid, bucuroşi că nu-şi zidesc propriile lor soţii. Şi din acel moment nu s-a mai surpat zidul şi astfel s-a ridicat în Țara Românească cea mai grozavă mănăstire. (tace un timp, trist) Dar nu este aşa, adevărul este invers.

ILIESCU : (care îl ascultase cu atenţie) Ba aşa a fost.

CEAUŞESCU : (se aşează pe lemne) Vedeţi dumneavoastră, biserica, mănăstirea simbolizează ţara, poporul român. Românii au visat din totdeauna să-şi ridice şi ei o ţară frumoasă, sfântă ca o biserică. În care să fie fericiţi.  Să aibă de toate, să nu mai fie slugile imperiilor…Dar nouă, românilor, ne place să ne minţim. Suntem un popor sinucigaş şi mincinos, căruia îi place să se mintă. Şi pentru că nu suntem în stare să ne împlinim visul, adică să realizăm o ţară mare şi puternică, în care să fim stăpâni şi fericiţi, atunci ne-am minţit pe noi înşine că am înălţat aceea biserică, aceea ţară şi am visat în închipuirea noastră că am realizat-o. În realitate, zidul, mănăstirea această mare şi  unică, metaforă a istoriei noastre, a continuat să existe și să se surpe la nesfârşit. Înţelegeţi? (se ridică. Arată foarte trist. Oftează) Asta este !

GORBACIOV : (slugarnic) Este foarte profund ceea ce aţi spus dumneavoastră, tovarășe Ceaușescu.

CEAUŞESCU : (gânditor) Da, este foarte profund…şi dureros. Din păcate. Poporul român şi ţara aceasta sunt zidul acela din legendă, care se dărâmă la nesfârşit…Pentru că aşa este blestemul. Și blestemul e vechi, de demult, de la traci. ( îi vine să plângă) Și e mare…apasă greu pe umerii poporului român.

ILIESCU : (tuşeşte) Păi da. Nu-l asculta pe analfabetul acesta, tovarăşe Gorbaciov.

GORBACIOV : (oftează)  Ei, hei…Dacă aş fi ascultat eu de tovarășul Ceauşescu de la început şi astăzi aş fi fost tot Secretar general al PCUS, iar Uniunea Sovietică ar fi tot la locul ei. Şi ar fi linişte în lume…(mică pauză, oftează) Americanii nu ar mai fi intrat în Irak, și nu ar mai fi făcut nici Revoluțiile ălea arabe, care au fost crime mascate, genociduri la adresa popoarelor pe care le-au nenorocit…

CEAUŞESCU : (trist. S-a gândit un timp) Asta este. Istoria poporului român seamănă cu zidul care se dărâmă. Am realizat Marea Unire de la 1918. În 1940 zidul iar s-a dărâmat şi am pierdut Bucovina, Basarabia şi Ardealul. După 1965 în România s-a muncit mult. Am ridicat o industrie, o economie gigantică.  M-aţi omorât pe mine în 1989, zidul iar s-a prăbuşit, s-a dus dracului, s-a ales praful de tot ce a muncit poporul timp de 25 de ani. Ce 25 de ani, timp de 50 de ani, că acum  România este distrusă de tot, nu mai are nimic. Nu mai e ca pe vremea mea o Țară suverană și independentă…A ajuns Colonia și Piața de desfacere a Asasinilor economici externi, a Multinaționalelor…Și asta datorită vouă nenorociților ! Ca să vedeți cât de mult răi i-ați făcut voi poporului român !

ILIESCU : (bucuros, rânjind) Este exact ce am vrut noi, mă, dobitocule. Eu și tovarășul Gorbaciov și tovarășul Busch, că e șie el mason asta am vrut…Asta am urmărit…Să distrugem România și Poporul român.

CEAUŞESCU : (oftează trist)  Ştiu. Sunteţi amândoi francmasoni, sunteţi satanici şi rolul vostru pe pământ a fost să aduceţi numai minciuni şi dezbinare. Şi aţi adus, slavă Domnului. Da, vedeţi, că dacă sunteţi nişte simpli criminali, staţi în lanţuri deasupra cazanului cu smoală, pe când eu, împuşcatul vostru, pe mine m-au pus în iad un fel de şef peste voi. Eu mai ies, mai dau o fugă prin rai, vin și vă  mai dau şuturi până mă satur și mă răcoresc puțin, mai stăm de vorbă, pe când voi, o să staţi toată eternitatea aşa. (pune lemne pe foc)  Şi acum mai trebuie să am grijă şi de voi, vreau nu vreau. Mama voastră de nenorociți, blestemați să fiți în vecii vecilor ! (mică pauză, se gândește) E şi asta ca o pedeapsă.

GORBACIOV : (se asfixiază, tuşeşte) Nu mai băga lemne pe foc, tovarăşe Ceauşescu, te rog eu mult de tot, că murim, ne asfixiem.

CEAUŞESCU : (încălzindu-se la foc)  Şi când te gândeşti că în momentul ăsta, sus, pe pământ, poporul român este ca şi dispărut. Ţiganii sunt de trei ori mai mulţi decât românii, iar din ce a fost industria românească odinioară nu am mai rămas nimic. Da nici cu ruşii tăi, Gorbaciove, nu mi-e ruşine, că toată Rusia este un pârjol de războaie civile. E la pământ. (în momentul acesta se aude din nou, prelung huruitul zidului, care se surpă parcă la nesfârşit)

GORBACIOV: (văietându-se) O, Doamne, cine m-a pus să distrug Uniunea Sovietică, cine m-a pus să declanșez împreună cu Busch Războiul hibrid din România și să-l omor pe Ceaușescu…(tare, tragic) Cine m-a pus, cine m-a pus !

CEAUȘESCU : (îi privește cu milă, oftează) Cină să te pună, dracu te-a pus…(mică pauză) Pe mine cine m-a pus să dărâm un sfert din Bucureștiul vechi ca să construiesc Casa Poporului…Dracu m-a pus. Cine m-a pus să fiu megaloman, și să ascult de muiere…(apăsat) Dracu m-a pus !

ILIESCU : (închizând ochii de durere) Eu nu regret nimic, tovarășe Gorbaciov… Nici că l-am împușcat pe gângăvitul și pe paranoicul ăsta, nici că am distrus poporul român…Și așa e un popor prost, nu e în stare de nimic, e un popor sinucigaș de jigodii și de șmecheri…de hoți. (deschide ochii, privind  undeva înainte) Eu văd poporul român ca dispărând de tot cât de curând.. Și așa a făcut umbră degeaba pământului… a fost toată istoria lui o victimă chinuită și umilită. În locul lui trebuie să vină poporul țiganilor…Acesta a fost visul meu…

 CEAUȘESCU : (care l-a privit cu scârbă) Așa, nenorocitule, deci ăsta a fost visul tău de criminal împuțit, de jigodie blestemată…? Erai setos, bolnav de putere și de mărire…Voiai să fii Secretarul  general al partidului,  Președintele Republicii, să te aplaude românii pe tine…(scuipă) un țigan împuțit, un criminal ordinar ! Ați chemat copii și tinerii la televiziune, s-o apere, când acolo voi i-ați chemat ca să-i împușcați…Să creadă proștii de români că e revoluție…(clatină din cap) Mari nenorociți sunteți, mari nenorociți sunteți !

ILIESCU : Asta a fost pohta ce am poftit-o,  să fiu Secretar general al partidului și să-ți iau locul ție, care de paranoic ce-ai ajuns erai geniul universului…Și ca să-mi bat joc de poporul ăsta  de hoți și de proști, să-l distrug ca să se înalțe în spațiu acesta marele popor al țiganilor.. Să avem și noi o patrie a noastră, cum au evreii…

 CEAUȘESCU (l-a ascultat îngrozit, cu o grimasă pe față) Așa, criminal blestemat, așa nenorocitule ! Praful și pulberea aleagă-se de tine, nemernicule…(tare) Ei bine, dacă asta a fost pofta ce ai poftit-o ca să mă omori pe mine și să distrugi poporul acesta, atunci  aste e pofta ce  poftesc și eu..(începe să-i dea șuturi în fund.  Îl lovește cu toată puterea, cu sete mult timp, până când cade de oboseală.( Gâfâind) Aoleu, Doamne,  nu mai pot…Am obosit…(respiră adânc de mai multe ori) Da n-avea nici o grijă, criminalule ! După ce îmi mai revin vă iau din nou pe amândoi la picioare…(gâfâie) Acum să mai pun lemne pe foc că focul văd că a scăzut mult.. (pune lemne pe foc) Aoleu, Doamne, ce am mai trăit și eu…

 GORBACIOV : (gemând) Te implor, vă implor, tovarășe Ceaușescu, nu mai puneți lemne pe foc că ne asfixiem…Când tragem aer în piept ne dor plămânii, ni-i arde fumul pe dinăuntru.

 CEAUȘESCU : Da pe mine nu m-au ars gloanțele plutonului de execuție care au trecut prin corpul meu ! Pe mine nu m-au durut plămânii când mă executau nenorociții ăia asmuțiţi de  televiziune asupra mea…Cică teroriștii erau ai mei, mă apărau pe mine, când colo erau trupele tale de comando, Gorbacioave, fiți-ar mama a dracului să-ți fie de criminal nenorocit, care ai distrus Uniunea Sovietică și Comunismul, visul de aur al omenirii…(furios) Hai că acum te iau și pe tine la șuturi…(începe să-i dea șuturi în fund cu sete, icnind)

GORBACIOV : (urlă ca din gură de șarpe) Aoleuu, aoleuuuu…Iertare, tovarășe Ceaușescu, iertare… Nu mai da, te roooog, te implooooor, vă implooooor, nu mai dați… (Ceaușescu se oprește gâfâind, a obosit.  Îl privește cu milă)

 CEAUȘESCU : Dacă nu vrei să-ți mai dau șuturi în fund, Gorbacioave, criminalule, nenorocitule, atunci îmi pupi picioarele și îți ceri iertare poporului român…(se apucă și mai pune câteva lemne pe foc)

ILIESCU : Nu-l asculta, tovarășe Gorbaciov, cum să-i pupi picioarele unui nenorocit…Păi noi de ce l-am împușcat ca să-i pupăm picioarele ?

CEAUȘESCU : (îi dă câteva șuturi în fund) Mai ia, Iliescule, mai ia, javră criminală, niște șuturi, că văd că îți plac șuturile mele…Sunt dulci. Nu mai poți după ele. Îți plac tare mult…Sunt hrănitoare..

 GORBACIOV : Nu m-ai băgați, tovarășe Ceaușescu, lemne pe foc, că ne omorâți…Vă implor, tovarășe Ceaușescu…Vă rog mult de tot nu-l luați în seamă pe tovarășul Iliescu, nu știe ce vorbește… Toată viața a făcut numai prostii…Numai nerozii.

 CEAUȘESCU :  Dacă vrei să nu mai pui lemne sub cazan și să nu te iau la șuturi ai zis că vrei să-mi pupi picioarele…Uite ți le dau să le pupi.

 GORBACIOV : (își întoarce capul) Veniți cu picioarele mai aproape de gura mea, mult stimate  tovarășe Ceaușescu, nu pot să mă mișc că am mâinile legate la spate și gâtul legat de cazanul cu smoală. (Ceaușescu îi întinde piciorul, ridicându-l. Gorbaciov  îi pupă piciorul de mai multe ori, cu sete)

CEAUȘESCU: (îi întinde și celălalt picior)  Hai și pe ăsta…(zâmbind amar) Ia uite ce băiat deștept ești și ce repede înveți…să pupi picioarele Ai învățat și să pupi picioare și să-mi zici mult stimate tovarășe Ceaușescu…

GORBACIOV : (umil, speriat) Cum să nu, mult stimate tovarășe Ceaușescu, dacă am greșit grav față de dumneavoastră și față de poporul român…Acum trebuie să-mi îndrept greșeala…

CEAUȘESCU : Hai să te aud… încearcă să-i zâmbească dar de fapt rânjește) Hai să te aud…

GORBACIOV : (tremurând de frică, se bâlbâie) Mu..mu..mult sitmatete, to tovarășeșe Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului comunist rom român, și  mult iubit și drag popor roromân… No nonoi, rurușii, am cam gregreșit față de dudumenavoastră, față dede poporul român… V-am cotropit dede mu multe ori șii v-am făfăcut nenecazuri…V-am susupărat răru de tot…De aceea nene ccerem scuze că am greșișit față de dudumenavoastră, și promimitem că nu nu mai facem…Și căcă vă dădăm și Bucovivina și Babasarabia înapopoi… A așașa săsă știți…

CEAUȘȘESCU : Jujură tu, tu,  Gogorbacioave, că nu miminți ! Mare mincinos ești.

GORBACIOV Jujur, jujur, pe  cece am eu mamai sfânt, pe pe Rrara isa mea…

CEAUȘESCU : (respiră satisfăcut) Bine, văd că ești tare diplomat… Da să știi că poporul român nu o să vă ierte dacă nu ne dați Basarabia și Bucovina înapoi…

GORBACIOV : Vovo vodădădm..

 CEAUȘESCU : (pare mai liniștit acum. Se apleacă și mai bagă câteva lemne sub cazan. Acum s-a întors către Iliescu  Hai, Iliescule, criminal nenorocit ce ești, cere-ți și tu iertare poporului român, cum a făcut tovarășul Gorbaciov…Că uite în ce hal l-ați adus tu și toți nenorociții tăi…Urmează-l și tu pe  tovarășul Gorbaciov că în 1989 l-ai urmat…Ai îndeplinit fidel planul lui de  distrugere a mea și a Partidului comunist român, care ți-a dat ție să mănânci o pâine bună…Urmează-l și acum…și cere-i iertare poporului român.

 ILIESCU : (tare) Niciodată… Niciodată nu voi pupa picioarele unui nenorocit care și-a înfometat poporul și care a întinat idealurile socialismului…Așa să știi…(rânjind) mult stimate  tovarășe Nicolae Ceaușescu, geniu de paie  peste un popor de proști și de amărâți…

CEAUȘESCU : (calm, se uită la el cu scârbă) Bine, Iliescule, bine criminalule… Atunci o să bat la tine până când  o să obosesc… (îi dă câteva șuturi în fund. În momentul acesta se aud niște jelete  ca și cum ar veni din fundul pământului ) Ia, ce se aude ?… Parcă ar jeli cineva….

 ILIESCU :  A murit poporul român…. Acum îl duc la groapă și îl jelesc…

 CEAUȘESCU :  ( ascultă un timp, oftează) Să crezi tu, criminalule, să crezi tu, nenorocitule, că poporul român piere cu una cu  două… Ce auzim noi acum sunt plânsetele lui că moare de foame…A ajuns la sapă de lemn, că l-au jefuit hoții și mafioții…(mică pauză, respiră adânc) Așa că acum va fi vai și amar de fundul tău, câte picioare o să-ți dau în fund..(începe să-l lovească, fără să se grăbească)  Ha, ha, ha, ha… O să-ți dau la picioare, criminale, nenorocitule până mă satur Că cum nu mai obosesc pentru că nu mă mai grăbesc. 

(jeletele care vin parcă de pe altă lume se aud mai tare, mai tragic. În timp ce lumina se stinge încet, încet. Acum se aud numai jeletele din ce în ce mai tragic și clopotul unei biserici care bate a îngropăciune )

                                                 (sfârșit)

25.02.2017                     ȘTEFAN DUMITRESCU

Lasă un răspuns