MARIN MOSCU, MARIA HERŢA, ECATERINA CHIFU : VERSURI ALESE

Poezii

MARIN MOSCU

TESTAMENTUL CĂLĂTORULUI PRIN STELE

Am privit viața prin fereastra sufletului
Către inima imensă a românescului dor,
Însoțit de iubire, Pe lângă plopii fără soț,
M-am înscris în vecia Luceafărului călător.

L-am dus pe malul mării, l-am urmărit în larg,
I-am înnoit privirea într-o Floare albastră,
A rămas să fie, în vecie, cinstită dumnezeire,
Călătorind prin stele cu iubirea noastră.

În clipa împlinirii-am simbolizat, în Parcul Copou,
Un tei cu miere sfântă de limbă strămoșească,
Unde și Ceahlăul, la-ndemnul de Poet,
Ar vrea testamentar din cer să ne privească!

NEMURIRE…

Vinulpur, pâinea, ţărâna, izvoarele dintre pruni,
Pe câmpiile de luptă sfinţescsânge de străbuni.

Tu, sirenă-n prelungire, eu , căţelandru supus
Miros sărutul de fragă peste limba ţării pus.

Înfăşor în steagul, sfântul, inima bucăți,bucăţi,
Să o am în piept la mine necesară-n șapte vieți.

Rugăciuni în zi cu soare rostesc subo cruce dreaptă,
Porumbeii-nţelepciunii fac din zboruri nalta artă.

Domnul din ceruri cu stele, seamănă multă iubire,
Eu, ca dac, vreau limba mameisfinţită cunemurire!

ZBOR DUIOS

Inima aleargă peste toate zăpezile sufletului,
La vârsta înțelepciunii hățurile bine strunite
O ghidează în focul iubirii să ardă frumos
Până se face cenușă stelară în zboruri infinite.

Cenușa o păstrez și-n mângâieri, și-n vise,
O reinventez mereu sub razele de soare,
O voi face cremă cu petale şi stamine de dor,
O să tratez amintirile de stea învingătoare.

Vom țipa împreună în urma zăpezii căzute
Peste clepsidra bucuriei norocului meu,
Tu, ca jumătate de cruce-n credință,
Îmi vei purta graiul românesc în inimă, mereu,

Ghidează-l în focul iubirii, să ardă frumos,
Până cuprinde universul stelar şi zborul duios!

LIMBA DIN INIMA MEA

Stelele dorm noaptea toată
Peste-o cușmă de zăpadă,
Eu fac focul să le-aprind,
Ele îmi surâd, sclipind…

De rotirea lor în noi,
Ne spălăm cu fulgi și ploi,
De dorul iubirii mele
Pierd urmele către ele…

Mă-ncălzești cu un sărut,
În prezent şi în trecut
Şi-mi arăți că tu ești stea,
Limba din inima mea…

NU-L CITIȚI PE EMINESCU

Dacă fruntea vi se-nchină
La pc-uri și tablete
Și nu-l citiți pe Eminescu,
N-o s-aveți nicicând regrete.

El are stele în sânge,
Are flori de tei în glas.
Asta e normalitatea
Viziunilor de azi?

Mai bine jocuri cu lupte,
Pokemoni, maimuțăreală
Decât versu-i ce te poartă
Într-o lume cerebrală.

Azi avem neologisme,
Suntem dârji europeni,
Ciugulim în limbi străine
Droguri de la buruieni.

Nu-l citiți pe Eminescu,
Are puține scrisori,
De istorie vorbește-n
Poruncire uneori.

N-a prezis ce fi-va mâine,
Nici de astăzi n-a vorbit,
Să-l citim, să ne aline
Sufletul descumpănit?

Nu-l citiți pe Eminescu,
Nu vorbiți de Floare-albastră,
Să uităm că România
Este mama, țara noastră?

O, glumesc! Prin Eminescu,
Viața și chiar Dumnezeu
Va-nflori-n sufletul lumii,
Să-l citiți, vă rog, mereu!

NU ŞI LIMBA MEA…

Lumea își leagă tinichele de picioare
Când în liniștea cerului vrea ca să zboare,
Găzduiește lacrimi în buze de stele
Așteaptă în vis, pe rând, să le spele.

Zbuciumă gesturi în vechea scriptură,
Viscolește fumul prin fereastra cu ură,
Am galaxii rebele în suferințele mele,
Iubirea ta renaște cu rănile în ele.

Scântei mai presus decât simțurile noastre
Străbat divinitatea luminilor albastre,
Curge risipită credință-mblânzită în noi
De mitologia lacrimii scăldate în ploi.

Te renasc în mine surâs de vers feminin,
Cuminte trăiesc în zborul uitării senin,
Ofrandă aduc Domnului pe Golgota lui Sfântă
În clipa iubirii ce-n silabe ne-nfruntă.

Tu leagă-mi tinichele de flori la picioare,
Scoate-mi inima și-o usucă la soare,
Pune câinii să muște cu poftă din ea,
Sunt sigur c-o să moară, nu şi limba mea!

LIMBA ROMÂNĂ PRIN SÂNGE RENAŞTE

De-as putea să duc dealul în piept,
Să-i prind orizontul de aripa crudă,
Aș dezlipi culori din imens curcubeu,
Le-aș pune la dospit în iarba ce-asudă.

Lumea ar visa cu ochii preacurați,
Cuvintele-ar vui a miere și a vin,
Pâinea credinței ar crește în suflet
Stoluri de îngeri cu zborul divin.

Toamna n-ar poposi repede-n mine
Cu oase trosnind sub stele plăpânde,
Rătăcite în marea clepsidră, ascunsă
Oriunde, oricând, în praful din curte.

Ce straniu ar fi să duc dealul în piept,
Să văd cum Domnului zarea îi naște
Aripa de ceară în care inima mea
Limba română prin sânge renaşte!

RIDUL DINTRE ANI

Unii români se cunosc şi trăiescfierbinte,
Îşi pun inima-n tricolor însemne potrivite,
Nu le este greu să-și mărturisească durerea
De-a scoate din adormirivirtuţile, plăcerea.

Unii pleacă-n concediu din Roma-n Berlin,
Să vadă nepoţiila şcoli străine sub cerul senin,
Apoi fac rondul virtuţii în Munții Carpați
Pregătindu-şi statui artificiale de falnici bărbați.

Alţii trăiesc în clipa cea rece, bombastică, dură,
Îşi strâng iubirea în brațe în semn de bravură,
Apoi pleacă grăbiţi la muncă la Roma-n Berlin
Cu speranţa că vor schimba-n miere cupa de venin.

Rămân copiii, bătrânii bâiguind în triste cuvinte,
Nimic, mărturisesc, nu este cum fuse-nainte,
Muncesc până cad, pe brânci, pentr-o mână de bani,
Păstrând limba maternă în ridul dintre ani!

ÎN LIMBA ROMÂNĂ EŞTI TU ŞI DUMNEZEU

Destinul scutură norocul din cerul senin,
Forma iubirii e-n gest și-n munți de cuvinte,
Lecția noastră de viață-i în catalogul aldin
Cu aripi aprinse de zbor, în zbor potrivite.

Gândul prezent e-n irişii ochilor tăi,
Mă vezi zurbagiu, mă vezi destinat
Zborului pe-o mătură, prin vânturi și văi,
Sfărâmând oglinda ce-n vers m-a săltat?

Umblu în mâini și caut țărână aleasă
Să-mi îmbunez destinul cu pâine și vin,
Stând pe tronul intrării principale de-acasă
Unde se-mbată de poezie și cerul senin.

Ne-am potrivit iubirea cu sensul în crez,
În destinul suprem din vid şi minereu.
Te ador, te strâng la piept şi visez:
În Limba română eşti tu și Dumnezeu!

GHEARE ÎN SUFLETELE NOASTRE

Cineva intră cu ghearele în sufletele noastre,
Ne sfâșie biblia inimii bunului simț,
Se urcă pe umerii democrației să ne fure gândirea
Zidită în noi cu greu de buni și părinți.

Ei umblă cu noaptea sub tălpi și întorc
Soarele cu spatele luminii spre noi,
Străzile devin tablouri îmbâcsite de furia
Focului ce arde, mocnind sub legi de gunoi.

Se zgârcesc să aducă din istorii doctrina
Bunului simț înflorind peste zarea curată
Unde echilibrul vieții se discută cinstit
În văzul tuturor, matur totodată.

Înjură lumea printre dinți și îndură
Mersul întoarcerii în epoci apuse,
Rugămintea se-ntoarce spre unice porunci
Date de Domnul, prin credință impuse.

Voi nu mai credeți în noi, în ființa umană,
În țara frumoasă, cea dulce sălaș.
Nu respectaţi Limba română, străbună,
O stâlciţi hienelor,ori sunteţi cârcotaşi?

MARIA HERŢA

PLEACĂ VAPOARE…

Vaporul pleacă, printre valuri,
Un pescăruş atinge ape,
Pe lângă noi se trece vremea
Ce mai atinge nişte clape.
Într-o noapte, singuratic,
Un pian se-aude-n vale,
Pe de-asupra noastră, stele,
Prelungesc în jos frumoase.
Lângă noi, stau duşi pe gânduri
Cei bătrâni şi ne înfrânţi-
Mângâiaţii singuratici
Tot cu faţa spre pământ.
Nu mai cer nici ajutoare,
Nici nevoile nu-i frâng-
Trec vapoarele pe ape,
Parcă şuieră şi plâng…
Lume, TU, se trec vapoare
Alte valuri vor veni-
Noi, bocind prin telefoane
Pe noi, cine ne-or boci?..
Iată că ne vine rândul
Când vapoare vor pleca-
Cine ne va şterge ochii,
Cine nu ne va lăsa?………

HOŢIA

Hoţia, amanta celor hâtri
Ori o prietenă la guvernare,
Hoţia, o busolă printre politici
Ori o fiţă la primblare.
Printre mesaje şi doctrine,
Promisiuni şi echivocuri-
Adună-n punguliţă
Banul , de rând cu el
Şi nişte voturi.
Să fie, poate, ultim strigăt
Al rătăcirii printre vremi,
Când sărăcia cere banul,
Iar banul târăie şi vermi.
Î-l ascultam dăunăzi pe unul
Pierdut cu totul în averi—
El mai cerea de la prostime
Tot noi susţineri şi puteri.

LA INTERSECŢII

La colţuri de străzi
Intersecţiile mute
Stau înţepenite
Ca Omul pe cruce,
Iar cei ce mai mişcă
Prin străzile mute
Se pierd la răscruce
Nu ştiu un, s-apuce.

Un neam printre neamuri
Rătăcit între străzi—
Ba azi e cu neamul,
Ba mîine îl pierzi.
Să zici că eşti altul
Cînd, de fapt, eşti al tău,
E ca şi creştinul,
dar fără Dumnezeu.
Ne temem de noi,
Ne temem de limbă—
Duşmanii, prea bine
Istorii ne strîmbă.
De-am fi ca germanii,
măcar ca cecenii—
n-am sta la răscruce
de-atîtea milenii…
MĂ ŢIN DE LUMINĂ

Mă ţin de lumină
Cu mânile
De parcă
Prin degete
i-atâta tărie,
c-aşi putea rămâne
dincolo de orice sămânţă,
c-aşi putea cădea
într-o bătălie.

Dincolo,
Peste privirile mute
Mă ţin aprig
De un fir de iarbă,
Iar sub tălpi
îmi gâfâie muguri—
se vor la lumină
şi cât mai în grabă.

Totu-n natură
se mişcă-a lumină,
peste-un noian
de crize—
lumina se vrea
printre noi,
mai aproape,
cât mai curat
şi fără
reprize.

ECATERINA CHIFU

EROII NU MOR NICIODATĂ!

În munţii înalţi răsună ecouri,
În văi le repetă mii de glasuri:
”Eroii nu dorm niciodată!
Eroii veghează ţara toată!”

Eroii nu mor niciodată!
Ei trăiesc cu inima curată,
În milioane de inimi iubitoare
Ce оnfloresc în România Mare.

Pe şesuri răsună alte glasuri,
Plutesc amintiri din alte timpuri,
Pe aripi de vise eroii revin,
Să vegheze plaiul străbun.

Şi, dacă-n floarea tinereţii,
Viaţa le-a fost secerată,
Azi, în cartea recunoştinţei,
Eroii nu mor niciodată!

PĂMÂNT ROMÂNESC

Pământ românesc, pământ mult iubit!
Câte vieţi, câte vieţi pentru tine-au pierit?
Câte inimi înflăcărate, în floarea tinereţii,
Le-ai primit în sânul tău, jertfa dreptăţii.

Pământ românesc, pământ drag al meu!
Te cuprind în suflet mereu, mereu,
Te port în gând, cum port trecutul tău,
Istoria zbuciumată a neamului meu.

Eu văd ochii celor ce-atât te-au iubit,
Chipul celor ce pentru tine s-au jertfit,
Să fim Românii uniţi într-o singură ţară
Şi limba română să ne fie comoară.

Pământ românesc, străvechi pământ!
Cu toate spicele mişcate de vânt,
Te înclini adânc în faţa Domnului,
Mulţumind pentru unirea neamului.

Pământ de dor, pământ românesc!
Câte flori dragi la noi înfloresc!
Câte frumuseţi aici strălucesc!
Cât de mult copiii tăi te iubesc!

IUBIRE, ÎNFRĂŢIRE, UNIRE!

Unit în veci sub flamuri tricolore,
Neamul romвnesc îşi scrie a sa istorie,
Cronici cu viteji: „Pe-aici nu se trece!”
Fac sufletele noastre să vibreze…

Dorm senini în mausoleu la Mărăşeşti,
Dorm toţi eroii ce-au luptat şi visat
O Românie Mare, unită într-un singur stat,
Un viitor luminos, cum ei au sperat.

Dunărea curge albastră spre mare,
Tisa liniştită se pierde în larga zare,
Doar Nistru se plânge că este departe
De ţara din care şi el făcea parte.

Din inimi pornesc spre cer rugi fierbinţi,
Nădejdea ne-o punem în Românii-fraţi:
Să facem cu toţii o Românie Mare –
Verde grădină divină, lumină sub soare!

ÎN UNIRE-I PUTEREA, ÎN UNIRE!

În unire-i puterea, în unire!
În unire-i viaţă, împlinire!
În unire înflorim, prin iubire!
În unire, trăim fericiţi, în unire!.

România Mare! România noastră!
Visul unirii-ntr-o ţară frumoasă,
Prin jertfă de sânge s-a împlinit,
Poporul român e de Domnul iubit…

Va curge Dunărea, Tisa, Nistru şi Prut,
Prezentul nostru devine trecut
Şi visele, cu aripi mari, albastre
Dau viitor strălucit patriei noastre.

ODĂ LIMBII ROMÂNE

Limba, flacăra gândirii,
Limba ce ne-au dat străbunii –
Dulcea limbă românească
A-nflorit în ţara noastră.

Limba veche-a „Mioriţei”,
Limba dreaptă, limba crucii,
Limba ce ne-au dat strămoşii
Este graiul libertăţii.

Limba-i dorul amintirii,
Limba-i fiorul simţirii,
Limba-i freamăt, legământ,
Pe al nostru drag pământ.

Alinare-n rugăciune,
Limba noastră-i o minune,
Ea ne leagă, ea ne-adună,
În Sfânta Patrie Română.

Limba dusă-n străinătate
De fiii ţării, fii de departe,.
Este limba înţeleaptă,
Scrisă cu slovă aleasă.

Ea este poarta sufletului,
Sufletul Românului,
Ea e imn de închinare,
Dintr-o zare-n altă zare.

Limba-i vers de Eminescu,
Limba-i cântec de Enescu,
Limba-i zicere-n poveste,
Limba-i bocet ce jeleşte.

Limba-n glasuri de copii
E-un cânt dulce, feerii
Ce se cern din infinit,
Peste plaiul mult iubit.

Limba dragă, românească
Toţi trebuie s-o iubească,
Nimeni să n-o ponegrească
Limba noastră strămoşească!

Limba noastră-i armonie,
Limba-i dulce poezie,
Limba veche, românească
În inimi să înflorească!

LA TRECUTUL MARE, MARE VIITOR!”

„La trecutul mare, mare viitor”
A visat poetul de neam iubitor.
Şi s-au jertfit pe crucea ţării
Pentru neam şi glie „nemuritorii”.

Patria le este azi recunoscătoare
Celor ce-au făcut România Mare,
Trec mereu în sfinte zări albastre,
Veghind din cer vetrele noastre.

Şi dacă duşmanii doresc să pierim,
Spre alte ţărmuri să ne pustiim,
Din înalt vor veghea toţi eroii,
Să întărim, să-nflorim inima ţării.

„La trecutul mare, mare viitor”
Zis-a Eminescu, poet luptător,
Şi ne înălţăm sufletul de dor,
Să trăim în pace, să rodim ogor!

Să ne fie pruncii vis de viitor,
Şi, precum strămoşii, al nostru popor
Să trăiască liber, în „Ţara de dor”
Să fie unit, fericit şi-nvingător…!

SUFLETUL ROMÂNESC

În noi, înfloreşte mereu Sufletul Românesc,
În noi, s-aprinde iubirea de pământul strămoşesc,
Din noi, pornesc cântări către Tatăl Ceresc,
Imn de pace pentru neamul românesc.

Sufletul Românesc are Har Dumnezeiesc,
Are multă duioşie, frumuseţe, bucurie.
Sufletul Românesc are izvor ceresc,
Are multă profunzime, dor, armonie.

Sufletul Românesc are iubire de neam,
Sufletul Românesc are iubire de ţară,
În el, se-aprind seara stelele-n ram,
Din el, izivorăşte dulcea primăvară.

Sufletul Românilor poartă dragostea străbunilor,
Sufletul Românilor are strălucirea munţilor,
El este ca susurul cristalin al izvoarelor
Şi reflectare-n oglindă infinită a cerurilor,

În sufletul Românesc idealuri înfloresc:
România Mare, ca o inimă-floare,
Limba română – a patriei cunună,
Pe veci aici stăpân – Poporul Român!