EXPLOZIV: De ce Igor Dodon merită alungat de la Preșidinție ? Prețul pe care-l plăteşte Dodon pentru „generozitatea” lui Recep Tayyip Erdoğan, președintele Turciei!

orizont
Maria Ciobanu:

Iată și prețul pe care trebuie să-l plătească Dodon pentru „generozitatea” lui Recep Tayyip Erdoğan, președintele Turciei! Numai un Dodon poate negocia lucruri care nu sunt negociabile… Igor Dodon merită nu numai alungat de la Președinție, ci și din statul Republica Moldova!

PAS, despre retinerea conducerii liceului Orizont: „Dodon si Plahotniuc au pus la cale. Statul RM a decis, in schimbul banilor pentru reconstructia cladirii presedintelui, sa calce in picioare drepturile omului”

„Dodon si Plahotniuc au pus la cale retinerea abuziva si brutala a 6 cetateni turci”. Asta spun cei de la PAS, dupa ce in aceasta dimineata conducerea liceului Orizont a fost retinuta de SIS. Intr-un mesaj pe facebook, PAS cere ca cele sase persoane sa fie eliberate.

Mesajul publicat de PAS, pe pagina de facebook:

„Suntem stupefiaţi de reţinerea în stil stalinist a mai multor angajaţi ai liceului ”Orizont”.

Dodon şi Plahotniuc au pus la cale reţinerea abuzivă şi brutală a 6 cetăţeni turci, angajaţi ai liceul Moldo-Turc Orizont, printre care şi un copil.

Acest lucru are loc în condiţiile în care preşedintele autoritar al Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, continuă persecuţia adversarilor săi politici în toată lumea.

Este inadmisibil că statul Republica Moldova a decis, în schimbul banilor pentru reconstrucţia clădirii preşedintelui şi alte favoruri, să calce în picioare drepturile omului şi libertatea individuală. Este încă o dovadă a colapsului statului de drept în Republica Moldova şi a regimului autoritar, anti-european creat de Plahotniuc şi Dodon.

Cerem eliberarea necondiţionată a persoanelor reţinute abuziv. Totodată, solicităm implicarea instituţiilor internaţionale şi a ambasadelor acreditate în acest caz.”

Sursa: PRO TV

Amnesty Moldova, îngrijorată pentru securitatea persoanelor din conducerea liceului Orizont, care au fost reținute astăzi

Amnesty International Moldova (AIM) se declară profund îngrijorată de pericolul iminent pentru viața și securitatea persoanelor, precum și de încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, în privința administrației rețelei de licee „Orizont”, a celor șase familii de cetățeni ai Turciei, inclusiv minori, reținuți astăzi de către colaboratorii Serviciului de Informații și Securitate, „cu încălcarea flagrantă a procedurii de reținere, percheziționare și ridicare, cu violarea normelor cu privire la libertatea și securitatea persoanelor, stipulate în convențiile la care R. Moldova este parte”.

Amnesty International Moldova notează că a fost informată astăzi de către avocații administrației rețelei de licee „Orizont” din R. Moldova despre circumstanțele încălcării normelor de reținere a celor șase cetățeni ai Turciei, inclusiv minori, efectuată astăzi de către Serviciul de Informație și Securitate.

„În baza analizei materialelor foto și video din momentul reținerii, care ne-au fost prezentate de către avocații cetățenilor străini reținuți, constatăm următoarele:

  1. La reținerea persoanelor în cauză nu a fost prezentată încheierea judecătorului de instrucție cu privire la reținere și arest, a fost grav deteriorată proprietatea privată a persoanelor reținute, cărora nu li s-au explicat drepturile, acest fapt fiind o încălcare a art. 9 al Declarației Universale a Drepturilor Omului, la care Moldova este parte: „arestarea și exilarea arbitrară sunt interzise” și art. 9 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice: „nimeni nu poate fi arestat sau deținut în mod arbitrar.”
  1. În procesul reținerii celor șase cetățeni ai Turciei a fost încălcat art. 25 din Constituția RM, care stipulează că percheziționarea, reținerea sau arestarea persoanelor sunt permise numai în cazurile și în procedura prevăzută de lege, iar persoanele în cauză, inclusiv minorii reținuți au fost bruscați, hărțuiți și intimidați în timpul reținerii, violându-se grav art. 479 din Codul de Procedură Penală: „la audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului minor, participarea apărătorului și a pedagogului sau psihologului este obligatorie.”
  1. Serviciul de Informații și Securitate (SIS), sub pretexte nefondate și neîntemeiate, a pus în pericol integritatea fizică și psihică a cetățenilor reținuți, inclusiv a minorilor, i-au expus pericolului de a fi expulzați în Turcia, unde, cu certitudine, îi așteaptă un proces inechitabil și un pericol iminent de tortură și tratamente inumane din partea autorităților turcești, prin urmare cerem Parlamentului și autorităților competente din Republica Moldova să apere drepturile acestor persoane și să efectueze un control asupra activității SIS, în conformitate cu art. 20 din Legea cu privire la Serviciul de Informații și Securitate al RM: „controlul asupra activității SIS este exercitat de Parlament, Procuratură și instanțele judecătorești.”
  2. Amnesty International Moldova a fost informată că persoanele în cauză au solicitat anterior azil politic în RM, inițiind procedura legală, ceea ce, conform legislației, le asigură dreptul de a nu fi expulzați arbitrar”, se spune în comunciatul emis de AIM.

Amnesty International Moldova cere autorităților centrale de stat investigarea cât mai promptă și eficientă a încălcărilor comise față de persoanele nominalizate, precum și înlăturarea riscului de expulzare arbitrară a acestora.

zdg.md

SIS informează că cele șapte persoane din cadrul liceului „Orizont” au fost expulzate din R. Moldova

Serviciul de Informații și Securitate a publicat un comunicat de presă în care precizează că șapte cetățeni străini, din cadrul liceului teoretic „Orizont”, sunt suspectați de legături cu o grupare islamistă, despre care ar exista indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări.

SIS informează că cei șapte cetățeni străini „au fost declarați indezirabili de către organele competente” și expulzați de pe teritoriul Republicii Moldova, asta în condițiile în care o parte din persoanele reținute au depus, anterior, cereri prin care cer azil politic în R. Moldova.

De cealaltă parte, avocații care au fost prezenți la Aeroport, susțin că au verificat zonele de așteptare și nu i-au identificat pe cei șapte cetățeni care potrivit SIS ar fi fost deja expulzați.

„Avocații se deplasează la sediul SIS pentru a verifica care este situația. Noi nu cunoaștem. La ora 12.00 avem o întâlnire cu Ministerul Educației pentru ca să ne comunice ceva informații”, a declarat pentru ZdG unul dintre avocați.

Potrivit primelor informații, a fost reținut Riza Dogan, directorul filialei Durești, Hasan Karacaoglu, director general adjunct, Feridun Tüfekçi, directorul filialei Ceadîr-Lunga, directorul filialei Ciocana, un economist și doi profesori.

„Acțiunile cetățenilor au fost supuse monitorizării o perioadă și, după ce s-a confirmat existența riscului la adresa securității naționale, a fost luată decizia ca persoanele respective să părăsească imediat teritoriul Republicii Moldova”, se precizează în comunicatul SIS.

Nu este pentru prima dată când conducerea liceului „Orizont” are probleme cu justiția din R. Moldova. Întâmplător sau nu, problemele au început după ce, în timpul vizitei din 5 – 6 mai 2017 în R. Molodova, prim-ministrul Republicii Turcia, Binali Yildirim a cerut autorităților de la Chișinău să închidă rețeaua de licee „Orizont”, deoarece ar face parte dintr-o rețea teroristă, condusă de clericul Fethullah Gülen.

Potrivit acestuia, anume această organizație ar fi pus la cale lovitura de stat, care a avut loc în Turcia în vara anului 2016.

La aproape un an de la solicitarea autorităților turcești de a închide liceele „Orizont” din R. Moldova, la 31 martie 2018, directorul general al celor cinci licee din R. Moldova, Turgay Șen Mustafa, a fost reținut la Aeroportul Internațional Chișinău, sub bănuirea de „finanțare a terorismului”.

zdg.md

FOTO/VIDEO. Primele imagini din momentul reținerii conducerii liceului Orizont

Surse din cadrul liceului „Orizont” au declarat pentru ZdG că cele șase persoane din conducerea liceului au fost reținute în timp ce se pregăteau să iasă din casă pentru a merge la muncă. Cristina Pereteatcu, directorul executiv Amnesty International Moldova (AIM), a publicat pe Facebook imagini foto și video din momentul reținerii directorului uneia dintre filialele liceului și a copilului acestuia.

Din imagini poate fi observat că ușa de la intrarea în locuința directorului licerului Orizont a fost forțată, iar în momentul în care persoanele sunt urcate în mașină se aud țipete.

Persoane din conducerea liceului Orizont au fost reținute  în dimineața zilei de 6 septembrie 2018.

Conducerea liceului „Orizont” anunță, într-o declarație oferită pentru ZdG că, șase persoane din conducerea liceului sunt reținute, dintre care două au fost eliberate ulterior. Potrivit surselor din cadrul liceului, este vorba de trei directori, un economist, un profesor și copilul acestuia.

zdg.md

Prima reacție a liceului Orizont și numele persoanelor reținute

Conducerea liceului „Orizont” anunță, într-o declarație oferită pentru ZdG că, șase persoane din cadrul liceului sunt reținute, dintre care două au fost eliberate ulterior. Potrivit surselor din cadrul liceului, este vorba de trei directori, un economist, un profesor și fiul directorului adjunct.

„Aceștia au fost reținuți forțat în această dimineață în timp ce ieșeau din casă pentru ca să meargă la muncă. Nu li s-a spus nici un motiv al reținerii și au fost forțați să urce într-o mașină. Nimeni nu știe unde aceștia se află. Avocații încearcă să facă ceva pentru a obține informații. Credem că vor să îi scoată din țară pentru că este o cursă la ora 10.20 spre Istanbul. Bănuim că vor să îi scoată ilegal din țară, pentru că deja a existat un astfel de precedent”, a comunicat pentru ZdG o sursă din cadrul liceului.

Potrivit primelor informații, a fost reținut Riza Dogan, directorul filialei Durești, Hasan Karacaoglu, director general adjunct, Ahmet Bilgi, directorul filialei Ciocana, un economist, un profesor și fiul directorului adjunct. 

„Persoanele care i-au reținut s-au prezentat ca fiind de la Serviciul de Securitate. Suntem acum la Aeroport și verificăm zonele de ieșire pentru ca să vedem dacă aceștia sunt în zonele de așteptare”, ne-a comunicat și unul dintre avocații liceului.

Din cele șase persoane reținute, două au fost eliberate. Este vorba de un profesor și fiul directorului adjunct, în vârstă de 16 ani, care potrivit surselor din cadrul liceului, au fost ținuți într-o mașină pe parcursul unei ore, fără a li se explica motivul reținerii. Ulterior, cei doi au fost lăsați să plece.

Solicitat de ZdG, Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova comunică despre desfăşurarea în această dimineaţă a unei operaţiuni complexe, pe linia prevenirii ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, în mai multe localităţi din ţară. Ofițerul de presă al SIS nu a putut să ne ofere mai multe detalii.

zdg.md