BOMBA ZILEI: IURIE COLESNIC, plagiatorul lucrării al marelui patriot basarabean ALEXANDRU CHIRIAC„Dicționarul membrilor Sfatului Țării”, a devenit laureat al Premiului Naţional al R. Moldova pentru literatură ?

Colesnic Sfatul Tarii

MARIA CIOBANU, deputat: Să urmăm îndemnul domnului Vasile Soimaru! Plagiatorii și pupincuriștii merită să fie cunoscuți!
„Mai aveți timp pentru lecturi despre corupții Neamului:
ÎNCĂ UN PLAGIATOR, LAUREAT AL PREMIULUI NAȚIONAL AL REPUBLICII MOLDOVA PENTRU LITERATURĂ?
Și în ediția din acest an, 2018, Guvernarea PD-istă a promovat cu insistență la titlul de Laureat al Premiului Național pentru Literatură un plagiator, dovedit prin judecată, acum 20 de ani…
Promovatul se numește scriitorul Iurie Colesnic, Promovantul fiind însăși Monica Babuc, la inițiativa lui Vladimir Plahotniuc, pentru merite absolut „incontestabile” în activitatea sa de membru al CCA și pentru curajul de-al înainta la funcția de Președinte al CCA pe omul devotat lui Victor Stepaniuc, Dragoș Vicol…
Încă nu este clar cine formal l-a înaintat pe Colesnic la prestigiosul titlu al scriitorimii din R. Moldova pentru că Uniunea Scriitorilor n-a avut curajul s-o facă știind bine și alte „merite” ale colegului scriitor? Să fie oare acesta din nou academicianul X sau plagiatorii PD-iști din edițiile anilor trecuți?
Totodată o felicităm călduros pe Doamna Maria Cristea, meșter popular, fondator și director al Casei Portului Popular „Casa Cristea”, pentru uriașa contribuție la promovarea identității culturale și salvgardarea portului popular din Republica Moldova!
P.S. -Ghici care va fi candidatul-plagiator pregătit de Monica Babuc și șeful ei de partid pentru ediția din anul viitor, 2019, în caz că și după 24 februarie 2019 vor încălzi locul la Guvernarea și Coordonarea R. Moldova?…
P.P.S. –Voi propune unor unioniști care nu se bat pentru asta cu pumnii în piept, oameni de bună credință cu venituri mai mari să adunăm aproximativ 20 de mii de lei ca să tipărim o nouă ediție a cărții regretatului scriitor și patriot Alexandru Chiriac pentru a-i demonstra măcar acum, când se află în lumea celor drepți că nu toți basarabenii sunt la fel și nu toți le seamănă unora ca I.C. sau V.M. …
Anexa 1:
Cine sunt laureaţii Premiului Naţional 2018
Cabinetul de miniştri a aprobat astăzi, 20 august, lista premianţilor ediţiei din acest an a concursului Premiul Naţional 2018. Laureaţii îşi vor primi distincţiile și câte 100 de mii de lei la 24 august, curent, când va fi organizată Gala Premiului Național. Pentru organizarea evenimentului, vor fi alocați peste 300 de mii de lei.
Premiul Naţional pentru anul 2018 se acordă următoarelor persoane:
1. Oleg Lupan, doctor habilitat în științe tehnice, profesor universitar, pentru contribuții originale la dezvoltarea nanotehnologiilor și promovarea științei naționale peste hotare;
2. Liliana Groppa, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, pentru cercetările și activitatea practică de excepție în domeniul reumatologiei;
3. Gheorghe Savin, doctor habilitat în agricultură, conferențiar cercetător, pentru activitatea de selecție și dezvoltarea genofondului național al viței-de-vie;
4. Iurie Colesnic, scriitor, pentru opera literară și activitatea de cercetare în domeniul istoriei Basarabiei;
5. Viorel Mardare, regizor, pentru creația originală în arta filmului publicistic și promovarea imaginii Republicii Moldova;
6. Aureliu Batrînac, doctor în științe medicale, conferențiar cercetător, pentru inovații și activitate de excepție în domeniul chirurgiei inimii și promovarea imaginii Republicii Moldova;
7. Maria Cristea, meșter popular, fondator și director al Casei Portului Popular „Casa Cristea”, pentru contribuție la promovarea identității culturale și salvgardarea portului popular din Republica Moldova
8. Andrei Jilihovschi, bariton, solist principal al Teatrului Bolșoi, pentru arta interpretativă de excepție și promovarea imaginii Republicii Moldova;
9. Victoria Dunford, director executiv al Asociației de caritate „MAD-AidLimited”, pentru contribuție la realizarea proiectelor de caritate pentru incluziunea persoanelor cu nevoi speciale și model de cetățenie responsabilă pentru țara de origine Republica Moldova;
10. Ion Solonenco, general de brigadă în retragere, conducător al delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control, pentru contribuție considerabilă la promovarea politicii de reintegrare și securitate a țării.
Laureaţii îşi vor primi distincţiile la 24 august curent, la Gala Premiului Național. Pentru desfășurarea Galei, Ministerul Finanţelor va aloca, din fondul de rezervă al Guvernului, 371 725 lei Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
Membrii Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional s-au întrunit astăzi, 20 august, la Guvern, pentru a examina dosarele candidaţilor participanți la concurs. În cadrul şedinţei au fost prezentate avizele grupurilor de experți pentru 19 dosare înregistrate – candidații fiind propuși pentru performanțe în medicină, artă, cultură, agricultură, știință, literatură și istorie.
Cu titlul de excepție, la propunerea premierului Pavel Filip, pentru decernarea Premiului Național a fost propusă și candidatura regizorului Viorel Mardare. „Propunerea mea vine în semn de apreciere – este un regizor cunoscut și autor al mai multor filme de scurt metraj prin care s-a reușit promovarea Republicii Moldova. Cu părere de rău, anterior nimeni din cei care au conștientizat talentul acestui tânăr nu s-au gândit să-i înainteze dosarul”, a menționat premierul.
Premiul Naţional, în valoare de 100 mii de lei, se acordă cetăţenilor Republicii Moldova pentru realizări remarcabile care au îmbogăţit substanţial ştiinţa, tehnologiile, cultura, arta şi sportul, au contribuit la promovarea imaginii pozitive a ţării pe plan internaţional, au avut un impact considerabil asupra progresului tehnico-ştiinţific şi social-economic. (ZdG, 22.08.18)
Anexa 2:
„România liberă”, 29 august 1998,
O carte despre Sfatul Țării, manipulată la Chișinău
(Autor: Alexandru Chiriac, membru al Uniunii Scriitorilor din România, veteran de război)
Niciodată nu aș fi crezut că voi ajunge să mă supăr atât de mult pe un român basarabean din stânga Prutului. Ar trebui să se afle, în sfârșit, că noi, basarabenii cei vechi; refugiați în țară în 1940 sau în 1944, ne aveam între noi ca evreii, de la care ar fi trebuit să luăm exemplu întotdeauna. Nu a fost, din câte cunosc, nici un caz când, după refugiu, să fi apelat un basarabean la un altul – și, de cele mai multe ori, chiar la un localnic din Vechiul Regat, și să nu fie ajutat.
În România am ajutat, am fost ajutat, și ne duceam zilele împreună, cu dorul pământului natal în suflet, în așteptarea revederii permanent în gând.
Când se părea că starea lucrurilor s-a mai schimbat, în 1990, mi-am călcat, mânat de dorul Vornicenilor mei natali, pe principiul meu de ani de zile și am plecat la Chișinău. Aici am făcut cunoștință cu noile cartiere – ajunsese orașul tinereților mele de la 120.000 de locuitori în 1940, la aproape 800.000, dar, bineînțeles, mă emoționa mult mai mult vechiul oraș, cu tot cu revederea unor clădiri, locuite cândva de prieteni, trotuarele pe care pășisem, însoțit câteodată de o tânără… Nostalgia vremilor trecute începuse să pună stăpânire pe mine, când a apărut Iurie Colesnic.
– Aveți o lucrare despre membrii Sfatului Țării?
– Da, s-a și publicat (când nu aveam nici o șansă de publicare în România) în 16 numere din revista milaneză „Europa și neamul românesc”, iar aici, la Chișinău, în trei numere din revista „Patrimoniu”.
– Cum ați reușit s-o încropiți?
– Foarte greu, în special pentru perioada de după 1944, an de la care nu s-a mai publicat nimic privitor la soarta deputaților și, în general, a basarabenilor refugiați, pentru că rușii nu au mai permis.
– Și cum ați reușit totuși?
– Din om în om, începând cu regretatul meu prieten Nicolae Radu Halippa, fiul lui Pan Halippa. Da, a fost nostim atunci, când am telefonat prima oară, prin 1967, când nu am vrut, de frică, atât pentru mine, cât și pentru ei, să-mi dau numele la telefon, cerându-i bătrânului Halippa o întrevedere cu „un admirator”.
– Și, până la urmă, va primit?
– Da, a coborât treptele Nae, fiul său, colegul și prietenul meu de la liceul „Alexandru Donici”. Când m-a văzut, a exclamat ușurat: „A! tu eşti! Hai, intră!” Atât eu, cât și, bineînțeles, Halippa eram supravegheați de Securitate, el revenise din Siberia și din Gherla, eu scăpasem din închisoarea de la Focșani, ambii de vreo 11-12 ani (Şi încă ne era frică).
Ciugureanu, Inculeț și Pelivan fiind demult morți, Halippa era patriarhul nostru, al basarabenilor. Atunci încă mai trăiau în țară Vasile Harea, la Iași, Ion Văluță, la București, și alți 15 deputați (iar în America, Anton Crihan, Ion C. Inculeț ? sic și Păscăluță), dar nici unul de talia lui Pan Halippa.
– Și cum v-a primit Pan Halippa?
– Minunat, mai cu seamă că eram coleg de liceu și prieten cu fiul său. Am vorbit mai bine de două ore în camera sa, din dreapta intrării. S-a scuzat că îi vine greu să stea pe scaun și a vorbit cu mine, semiculcat pe o sofa. Atunci mi-a venit ideea să scriu nu numai despre Pan Halippa, ci și despre viața altor mari personaliţăți basarabene. Aveam de unde alege: ne refugiasem în țară aproape un milion de oameni, marea majoritate intelectuali, încât biata Basarabie, ajunsă sub călcâi sovietic, a rămas și fără această clasă socială. De fapt, dacă intelectualii rămâneau pe loc, Basarabia tot n-ar fi avut parte de ei: dintre cei puțini rămași aproape toți au fost deportați. Plecând de la Pan Halippa, eram atât de emoționat de parcă aș fi revenit în Basarabia pentru câteva ore, încât tot atunci, pe drum, am scris și i-am închinat poezia „Patriarhul”. Publicând-o mai târziu, în 1984, tot n-am îndrăznit să scriu ca dedicație decât „lui H.P.”, cu toate că, cu o oarecare abilitate, atunci se putea vorbi despre Basarabia.
– Dar cu alți foști membri ai Sfatului Țării ați mai luat contact?
– Desigur. Gherman Pântea locuia pe aceiași stradă, Argentina, chiar vizavi de mine, pe la nr. 21 sau 23. Probabil de frică nu m-a primit niciodată, cu toate că ne întâlneam adesea. Eu îl cunoșteam, el pe mine nu. În schimb, l-am cunoscut bine pe Ion Văluță, cu care am discutat foarte mult. Eram prieten din fragedă copilărie cu Nina Bogos (Mănuilă), fiica lui Dimitrie, cu Gheorghe Ciugureanu, fiul lui Daniel, cu Eugen Holban, fiul lui Ștefan, cu Alexandru Cristi, fiul lui Vladimir, și, mai târziu, cu Octavian Ghibu, fiul lui Onisifor, cu Anatolie Cazacliu, fiul lui Grigore, și cu atâția alții. Ulterior, am cunoscut sau am corespondat cu mulți descendenți ai foștilor deputați. Pe Vasile Harea l-am cunoscut bine. Fusese directorul liceului „Al. Donici” din Chișinău, pe care l-am urmat.
– Probabil, munca de depistare nu a fost deloc ușoară…
– Mă grăbeam, deoarece înaintam în vârstă atât eu, cât și titularii și descendenții care mai cunoșteau câte ceva. Nu mă pot abține să nu menționez extrem de fructuoasa colaborare cu Nae Halippa, cu Eugen Holban, Gheorghe Ciugureanu și cu Nicolae Șchiopu, acesta din urmă fiind bun prieten cu Ion Văluță.
Am plecat din Chișinău gândindu-mă că, în afară de atâția alții, spre bucuria mea, am contactat și câțiva tineri. Conform convenției, i-am trimis „dragului meu Iurie Colesnic” manuscrisul „Dicționarul membrilor Sfatului Țării”, la 1 octombrie 1993. Iurie Colesnic mă asigurase că subiectul, fiind de importanță majoră, va fi publicat în cel mai scurt timp.
Am continuat să lucrez la acest dicționar, în special pentru perioada care mă interesa: ce a făcut, care a fost soarta deputatului după 1940 și, desigur, după 1944.
Chiar și celor mai buni prieteni încă le mai era frică și după 1989. Încet-încet, frica le-a mai pierit, au început să mă informeze, iar aceste informații, chiar dacă erau relativ puține, i le trimeteam așa zisului „bun – și nou – prieten” Iurie Colesnic, dragă Doamne, director de editură.
„Bunul prieten” mi-a ținut manuscrisul trei ani, timp în care nici nu l-a returnat, nici nu l-a refuzat, nici nu mi-a propus colaborarea sa, ci doar „s-a inspirat”, pentru ca în 1998 să schimbe titlul de „dicționar” în „enciclopedie”, să șteargă câte ceva, să adauge câte ceva, să schimbe numele din Chiriac în Colesnic, să umble după sponsorizări, promițând în stânga și în dreapta tipărirea lucrărilor unor naivi creduli – aș putea da și nume (primul fiind un basarabean trăitor în afara spațiului cuprins între Nistru și Tisa) – pentru a obține în schimb ceva (de exemplu, informații privitoare la stadiul în care mă aflam eu cu editura bucureșteană unde depusesem manuscrisul în 1997) și să tipărească lucrarea în 1998.
Voi susține acuzația că un director de editură își însușește cu atâta nerușinare materialul depus de un autor (citează în cartea sa „Chiriac Alexandru, „Dicționarul membrilor Sfatului Țării (manuscris)” – or, eu încă nu murisem și manuscrisul încă nu se afla la vreo bibliotecă și nici nu i-l făcusem cadou lui Iurie Colesnic); că a furat cât a putut din materialul meu, fără să mă citeze, că a înșelat buna-credință a unor oameni să zicem că încă nu e nimic. Dar să strecori, subtil, injurii împotriva României, peste tot pe unde ”merge și ține” și să pretinzi donație de carte dușmănoasă față de România, chiar din partea României, este cu totul altceva.
De exemplu, la Nicolae Alexandri și alți 9 deputați, se precizează: „a semnat Actul alcătuit de deputații Sfatului Țării referitor la alipirea ilegală a Basarabiei la România”. Pentru a ieși și mai bine în evidență, textul subliniat este cules în cursive, la toți cei 10 deputați. Afirmația ar putea face obiectul unei acțiuni în justiție, deoarece Iurie Colesnic nu face o trimitere bibliografică, iar singurul act la care s-ar putea referi este un Memorandum, aflat la pag. 317-318. Or, în acest Memorandum nu există expresia „Actul alcătuit de deputații Sfatului Țării referitor la alipirea ilegală a Basarabiei la România”. Se pune, așadar, întrebarea: cui aparține această expresie injurioasă? Și care este rostul ei, de vreme ce nu se sprijină pe nici un document? Și încă ceva: la 9 deputați, Iurie Colesnic scrie „Actul alcătuit de deputații Sfatului Țării…”, iar la unul singur (Neaga Teodor, pag. 218) menționează, ceva mai corect: „Actul alcătuit de un grup de deputați…”. Ca de obicei, lui Iurie Colesnic „îi scapă” unele amănunte, ca datarea acelui Memorandum, cu toate că în textul privitor la fiecare dintre cei 10 deputați semnatari precizează data de 26 noiembrie 1918. Un alt amănunt pe care Iurie Colesnic nu-l explică este că la sfârșitul Memorandum-ului se inserează: „urmează 40 de iscălituri”. Normal ar fi fost ca Iurie Colesnic să facă menționarea respectivă la toți semnatarii sau la cel puțin 38 (doi dintre semnatari nu fuseseră niciodată deputați). De ce îi tratează astfel numai pe 10 dintre deputați rămâne o enigmă. Tot enigmă rămâne faptul că Iurie Colesnic nu a fost circumspect la descoperirea unui astfel de act (și unde? în „Intervenția română în Basarabia”, publicată de sovietici în perioada interbelică).
Și, oricum, un cercetător serios, nu s-ar fi gândit la o expertiză grafologică a semnăturilor din Memorandum?
Ar mai fi multe de spus privitor la modul de „elaborare” (și la modul de „gândire”) al acestui fecund scriitor, de exemplu, plasarea printre „Sateliții Sfatului Țării” a unor mari personalități, ca primul ministru al României, Marghiloman, mareșalii Averescu și Prezan și mulți alții.
Dar asemenea lucruri devin secundare pe lângă faptul aflat de mine, în ultimele clipe, și anume: Iurie Colesnic s-a mai „inspirat” și din alți autori, din care cauză a mai pierdut procese în justiție, după cum, cu siguranță, va pierde și procesul pe car i-l intentez.
În acest caz, întrebările firești sunt:
– Cât timp va mai fi tolerat Iurie Colesnic ca proprietar și director de editură de către forurile care i-au acordat acest drept?
– Cât timp, după astfel de fapte reprobabile și după atâtea agramatisme în scrierile sale, Iurie Colesnic va mai fi tolerat în Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova fără a primi vreo sancțiune? (Publicat în: România liberă, 1998, 29 august)
Anexa 3:
…V. LEGEA ÎN ACŢIUNE
Cu privire la valoarea drepturilor de autor ale dlui
Alexandru Chiriac (România)
Tribunalul de circumscripție Chișinău a examinat cazul de folosire neautorizată a operelor autorului Alexandru Chiriac (România) de către Iurie Colesnic și editura „Museum” în lucrarea „Sfatul Țării. Encicljpedie” (Editura „Museum”, Chișinău, 1998) și în ședința din 10.11. 1998 a hotărât:
1. A recunoaște faptul că în enciclopedia „Sfatul Țării” Iurie Colesnic a încălcat drepturile de autor ale lui Alexandru Chiriac.
2. A încasa de la Iurie Colesnic în beneficiul lui Alexandru Chiriac recuperarea pierderilor în mărime de 2.000 salarii minime în Republica Moldova, sumă ce constituie 36.000 lei.
3. A interzice publicarea și a înceta difuzarea enciclopediei „Sfatul Țării”, cât și a confisca exemplarele publicate.
Hotărârea a fost atacată de către dl I. Colesnic în instanțele judecătorești ierarhic superioare. Ea însă a fost reconfirmată și, devenind definitivă, a fost pusă în aplicare conform deciziei Curții Supreme de Justiție din 17 ianuarie 2001.
N o t ă: La 10 septembrie 1998 ziarul „Literatura și arta” nr. 37 (2769), când dl. A. Chiriac s-a adresat în judecată, a publicat următoarea declarație: „Editura „Museum” în persoana dlui I. Colesnic aduce scuzele sale pentru încălcarea neintenționată a drepturilor autorului A. Chiriac (România) și este de acord să achite compensația cerută de reprezentantul autorului în justiție”.
(Publicat în: „Autorul: Buletin informativ al Asociației DAC” / Drepturi de Autor şi Conexe /, Chişinău, 2001, septembrie, nr. 2(4), p. 16 / coperta 4).”

Fotografia postată de Maria Ciobanu.