Istoria secretă: Toponimia Daciei: Cetatea Albă

Cetatea_Alba2

Motto:

De la Nistru pân’ la Tisa,
 Tot Românul plânsu-mi-s-a
 Că nu mai poate străbate
 De-atâta străinătate…

Mihai Eminescu – Doină

Dintre locurile legate de Români, Cetatea Albă pare a fi avut parte de cea mai zbuciumată soartă. Istoria cunoscută a orașului începe în secolul V î.e.n., sub numele de TYRAS, unde Grecii s-au înghesuit să negustorească. Evident, denumirea vine de la cea a râului Nistru, pe al cărui mal drept este situat, T-YRAS, care, printre alte tălmăciri le are și pe acestea: ”Cel Luminos; Cel Strălucitor; Cel Focos; Cel Năvalnic”; cf. rom. de; aur; iureș; latin. aureus ”de aur; împodobit cu aur; de culoarea aurului; auriu; frumos; minunat; încântător”; rom. daurit ”poleit cu aur”; zori; zor; a zori jar; grec., latin. tiara ”tiară”.
O altă denumire a cetății era OPHIUSSA, în grecește ”A Șerpilor”, iar Herodot, care o consemnează, bate câmpii, spunând că acest nume i s-ar trage de la faptul că este înconjurată de năpârci. Este ceea ce, în lingvistică, se numește ”prieten fals”, căci denumirea originală este pur getică, O PHIUSSA traducându-se prin ”Care Strălucește; Cea Luminoasă; Cea Albă”; cf. rom. o – art. nehot. fem.; voios; germ. weiss ”alb”; rom. opaiț. În românește, alb înseamnă și ”luminos; limpede”.
În timpul marelui Buerebuistas, cetatea apare iar sub denumirea TYRAS și face parte din Imperiul Getic al acestuia. În unele documente din vremea veche, orașul mai este numit și MAUROCASTRO, tot cu o sintagmă getă, căci M-AURO CASTRO se tălmăcește prin ”Fortăreața de Aur; Cetatea Strălucitoare; Fortăreața Luminoasă”; cf. alban. me ”cu”; rom. aur; latin. aura”scânteiere; licărire; lumina zilei”; rom. miere; mieriu ”de culoarea mierii; auriu”; latin. castrum”fortăreață; cetate”. În veacul al XIV-lea, Bizantinii traduc această denumire în grecește, sub forma ASPROKASTRON ”Cetatea Albă”.
La leatul 1359, orașul devine parte a voievodatului Moldovei. Cetatea este mărită și refăcută în timpul domniei lui Alexandru cel Bun și respectiv a lui Ștefan al II-lea. Domnitorii Alexandru Vodă și Ștefan cel Mare refac și măresc la rândul lor cetatea.
Cucerită de Turci, aceștia îi traduc și ei numele în AK KERMAN ”Cetatea Albă”. Cotropit de Ruși, în 1812, aceștia îi păstrează denumirea turcească, sub forma AKKERMAN. Era doar una din încercările de a șterge amintirea Românilor din vatra lor strămoșească, cum s-a încercat și cu Tighina, rebotezată Bender, tot după Turci.
În fine, după Marea Reîntregire din 1918, Basarabia, in care era inclusă și Cetatea Albă, revine la Patria-Mamă. Așadar, fiind mai întâi getic, iar apoi făcând parte din România Mare, orașul a fost și va rămâne, de drept, pe veci al nostru, indiferent de actuala lui apartenență. Chiar denumirile ucraineană și rusă, Bilhorod-Dnistrovski și respectiv Belgorod-Dnestrovski, traducându-se prin ”Orașul Alb de pe Nistru”, evocă vremurile de aur ale Tyrageților, locuitorii de baștină ai Basarabiei.
Actuala denumire românească pentru râul Nistru vine tot din limba strămoșilor, anume din RA NI STORUM ”Apa fără Stare, Râul fără Astâmpăr”. Da, Nistrul nu va avea liniște până nu va fi din nou în întregime al României. După acest divin eveniment, Românii i-ar putea spune iar TYRAS, adică Strălucitorul.

Adrian Bucurescu