ŞTIRE-BOMBĂ: Este mitingul DIASPOREI din 10 august de la Bucureşti – un scenariu de REVOLUŢIE pus la cale de Klaus Iohannis şi minerii lui cu sprijinul direct al Ambasadorului SUA, Hans Klemm ?

Klemm Iohannis

Oricare dintre observatorii neutri ai aşa-zisului miting al diasporei ar putea observa câteva lucruri ciudate. În primul şi-n primul rând modul în care erau aşezaţi oamenii în piaţă. Încă de la primele ore ale mitingului, oamenii nu se aşezau într-un singur loc, aşa cum ar fi fost normal, ci rarefiat, astfel încât să ocupe o suprafaţă cât mai mare din piaţă şi să „dea bine” în pozele făcute de la distanţă. Se vede de la o poştă că cei ajunşi primii în piaţă au pus „seminţele” aranjării celor care urmau să vină într-un mod cât se poate de profesionist.
Un alt element ciudat a fost modul în care s-a ocupat zona carosabilă, printr-o păcălire a jandarmilor. O coloană formată ad-hoc s-a prefăcut că se îndreaptă spre o stradă adiacentă, iar când jandarmii s-au repliat pentru blocarea capătului coloanei s-a intrat masiv pe zona carosabilă profitându-se de numărul mic al jandarmilor rămaşi. A fost o manevră executată profesionist, cu un scop cât se poate de precis. Imaginile sunt demonstraţia unei acţiuni coordonate profesionist.

Am mai avea şi elementele de regie atent difuzate de către media de propagandă. Unul dintre ele, prost executat, dar clar gândit cu mai mult timp în urmă, este cel al femeii din scaunul cu rotile care se aruncă din scaun fix în momentul în care un jandarm se apleacă. Revedeţi, vă rog acea secvenţă deoarece e gândită ca la carte.

La fel, sare în ochi modul profesionist în care s-au desfăşurat atacurile asupra jandarmilor, din spatele manifestanţilor aşa-zis paşnici, care, totuşi, nu se dădeau de-o parte în momentul în care constatau că sunt în mijlocul violenţelor.

Se vede din avion că sunt acţiuni bine executate, conform unui plan atent constituit de escaladare a violenţelor. Fix în momentul de maximă violenţă, Plăvanul a dat un comunicat în care condamna Jandarmeria. E o ironie neagră să constaţi cum ticălosul comunicat apare fix în momentul în care se constata că femeia jandarm bătută cu bestialitate de către aşa-zişii manifestanţi se zbătea între viaţă şi moarte cu o fractură cervicală.

La fel ca şi în cazul Colectiv, Plăvanul a instrumentat întreaga succesiune a evenimentelor de la Sibiu, probabil pentru a nu putea fi legat direct de evenimente. Succesiunea de comunicate de condamnare a Jandarmeriei pare, de asemenea, extrem de bine coordonată: semnal de de Iohannis, după care au urmat limbriceii Orban şi Cioloş pentru ca apoi întreaga răsuflare feisbucistică să se unească întru condamnarea jandarmilor.

Ceea ce vreau să vă spun este că asistăm în direct la o tentativă de lovitură de stat executată după un plan clasic. Aseară s-au furat câteva arme de-ale jandarmilor, în timp ce Iohannis a condamnat aşa-zisa lor violenţă. Protestele nu vor înceta, ele vor creşte în violenţă în cursul zilei de azi. Probabil vom avea şi prima victimă omorâtă cu una dintre armele furate aseară. Doar trebuie să existe o „dovadă” a violenţei jandarmilor şi ce dovadă e mai bună decât unul sau mai mulţi morţi în mulţime? Pentru ca apoi să se dovedească faptul că au fost omorâţi cu arme folosite de către jandarmi.

Urmarea e cât se poate de limpede: gloata fidelă de procurori condusă de Loazărică va deschide dosare de cercetare a jandarmilor pentru a le fragiliza poziţia, în timp ce violenţele din stradă vor creşte exponenţial. E o schemă clasică a cărei urmare se doreşte a fi preluarea în forţă a puterii politice. Nu întâmplător asta se întâmplă acum, în mijlocul vacanţei parlamentare şi nu întâmplător Iohannis nu şi-a luat concediu. Reţineţi aceste elemente!

Vă voi mai spune doar că întrega ticăloşie este pusă la cale cu sprijinul direct al Ambasadei SUA. Hans Klemm are o vastă experienţă în acest gen de acţiuni. Doar a fost ambasador în Timorul de Est , scena unor violenţe extreme în timpul mandatului lui său. De asemenea, acelaşi ticălos a activat începând cu 2010 la Kabul unde, chipurile, s-a ocupat de reformarea sistemului de justiţie afgan în vederea limitării traficului de droguri. Sub atenta sa îndrumare şi cu reformele propuse de el, Afganistanul a ajuns la producţii record de droguri. Întâmplător sau nu, creşterea producţiei de droguri a Afganistanului coincide cu creşterea consumului de opioide din SUA. Nu-i aşa că „dezvoltarea” anticorupţiei afgane şi creşterea producţiei de droguri sunt elemente strict întâmplătoare?

Revenind la noi vă voi spune că scenariul e de mult desenat. Amploarea cu care cad cozile de topor plantate de SUA nu putea rămâne întâmplătoare. Urmează elemente de o gravitate extremă. Din păcate, populaţia civilă nu e pregătită pentru valul de violenţă care va urma şi va fi foarte uşor de convins să stea liniştită. La 100 de ani de la Unire urmează scenariul crunt al dezintegrării. Din păcate asta e realitatea şi noi suntem mult prea slabi pentru a o contracara.

P.S. Nu vă faceţi iluzii, schemele au fost de mult exersate. Ştiaţi că a mai existat o revoluţie în care „diaspora” a preluat puterea şi asta tot cu sprijinul SUA? S-a întâmplat în 1996, atunci când în Afganistan puterea a fost luată de către talibani, o generaţie crescută şi antrenată în taberele de refugiaţi. Bănuiesc că ştiţi care-a fost urmarea. Iar Klemm o ştie şi mai bine!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: trenduri.blogspot.com

MINERII LUI IOHANNIS

Scriam miercuri, în finalul unui material dedicat mitingului diasporei: ”Una peste alta, sunt toate șansele ca mega-mitingul de vineri, cel care ar trebui să sufle puternic vînt în pînzele președintelui, să reprezinte, de fapt, startul marelui declin. Rămîne pentru final marea întrebare: vineri va fi un fiasco natural, sau unul conceput din start ca atare și minuțios pus la punct în laboratoarele subterane?”.

La cum se prezintă situația după miting, răspunsurile la prima chestiune și la varianta secundă a celui de al doilea par să fie categoric pozitive.

Klaus Iohannis este marele perdant, de departe.
Mega-mitingul pașnic al diasporei s-a dovedit a nu fi nici mega, nici pașnic și nici al diasporei.
Milionul de români indignați de peste hotare care au luat vămile cu asalt, plus tefeliștii tradiționali, plus liberalii și useriștii, plus jadarmii, plus trecătorii ocazionali a dat ca rezultat vreo 40-50.000 de oameni, cu maximă indulgență, adică o prezență catastrofală, cu toată zicerea Monicăi Macovei: ”Numărul celor care participă azi la protest este irelevant în fața forței pe care fiecare român întors în țară o poartă în sufletul lui”.
N-avem cantitate, virăm spre calitate.
În piață au fost, de fapt, vreo 5% diasporeni autentici, ceva membri de partid, useriști și liberali convocați de Blaga în regim de urgență din filiale, un nucleu al manifestanților deja profesioniști ai ultimului an și, cel mai important, un număr masiv de băieți cu misiune.
Că or fi fost ultrași, interlopi sau direct agenți nu contează prea mult: cu toții sunt controlați autoritar, nu de ieri, de azi, de serviciile secrete.

A fost o manifestare cu violență regizată, care a îngrozit România.
Peste cîteva zile, săptămîni, luni amănuntele dezbătute azi cu maximă intensă se vor fi estompat, iar informația primară va rămîne în conțtiința publică asta: diasporenii lui Iohannis au manifestat violent și au distrus Bucureștiul, cam la fel ca minerii lui Iliescu.
Nu la mitingul PSD s-au produs violențe, ci la protestele acelui segment electoral devotat președintelui și dreptei și care vine din occident cu lecția democrației bine însușită.

Iohannis nu a înțeles nici pînă azi un adevăr cunoscut de PSD încă de cînd era FSN: românii detestă tulburările de stradă. Partidul lui Iliescu a recurs la mitinguri doar în campaniile electorale și atunci, doar pe ideea de ”pro” și foarte puțin ”contra”.
Faptul că orașul a fost răvășit ieri de oameni veniți, teoretic, în sprijinul tezelor prezidențiale, ba chiar la îndemnul lui indirect – vezi declarațiile de la reuniunea PNL – îi atîrnă președintelui povara răspunderii.
Reacțiile de aseară și de azi ale președintelui arată că nici acum el nu înțelege că va deconta scump povestea. A critica jandarmeria pentru că a apărat clădirea guvernului și a acționat ferm contra vandalilor e o gafă colosală.
Să ne amintim că, în 1999, am mai avut o altă grupare de români nemulțumiți care au pornit spre București ca să dărîme guvernul.
E vorba de minerii lui Cozma.
La acea vreme, jandarmeria a încercat să blocheze înaintarea lor încă de pe traseu, ministrul Băsescu oprea trenurile în gări ca să îi lase fără transport și se construiau baricade.
S-a făcut, cu adevărat, ceea ce ieri circula doar sub formă de intoxicări.
După celebra bătălie de la Costești, românii au fost indignați că jandarmii s-au purtat prea blînd și au luat cafteală de la ortaci.
Ministrul de Interne și mai mulți generali a trebuit să demisioneze, iar jandarmii au ajuns subiect de bășcălie în spectacolele ”Vacanței mari”.
Clasa politică, la rîndul ei, a fost profund indignată de slăbiciunea jandarmilor și a poliției, iar C.T.Popescu scria despre ”un atentat la ființa României”.
Acum, sunt mulți indignați fix pe dos, anume de faptul că jandarmeria a fost prea fermă la un miting la care, ca și în cazul mineriadei din 1999, se formulaseră încă dinainte amenințări cu violența și chiar s-au transpus în practică. La un miting care, legal, nici nu ar fi trebuit să existe.

Poate ar trebui să ne hotărîm, odată și odată, ce așteptări avem de la forțele de ordine.

Și pentru că vorbeam de mineri, să mai amintim un aspect: la mineriadele din anii 90, se știe că cei mai feroci ortaci au fost, de fapt, securiști infiltrați între ei, cu misiunea de a-i conduce unde trebuie și a dat tonul violențelor.
Din păcate, asta nu a reparat imaginea minerilor, rămași pînă azi un simbol al violenței și al anarhiei.
La fel și cu ”diasporenii” de ieri: inexistenți, de facto, și asta se va dovedi în perioada care urmează, ei au avut ghinionul de a fi folosiți ca acoperire și vor rămîne cu un uriaș deficit de imagine pentru multă vreme.
Că președintele Iohannis va plăti scump pentru evenimentele de ieri nu poate fi pus la îndoială.
Miercuri, opinam că la mijloc e o operațiune a serviciilor menită să conducă la rocada cu Cioloș, noua vedetă în așteptare a politicii.

Un gest neobișnuit al lui Hans Klemm, făcut ieri, ar putea indica însă că e mai mult de atît.
Reamintim că la cîteva ore de la începerea mitingului, după ce apăruseră deja primele incidente, Klemm a ieșit, relaxat și senin, la o plimbare pe Kiseleff, înspre Piața Victoriei, fără pază aparentă. Filmat de un oarecare (și se știe că e floare la ureche pentru orice român să filmeze un ambasador american, oricînd și oriunde), imaginea ajunge prompt pe televiziuni.

Ciudățenia e totală: la mitingul PSD din iunie, asumat oficial și organizat ca la carte, ambasada SUA a dat, hodoronc-tronc, un comunicat în care cerea cetățenilor americani din București să stea în case, ori să evite zonele de miting, să caute rute alternative etc.
Acum, însuși ambasadorul iese, zîmbitor, prin preajma zonei unde spiritele erau deja încinse.

În ambele situații, ambasada e susceptibilă a fi transmis anumite mesaje.
Putem lua în calcul și o la fel de ciudată fotografie postată azi dimineață pe pagina de Facebook a ambasadei cu explicația foto”Răsărit de soare la Washington. Vă dorim un week-end senin!”. La ora postării, la Washington era noapte, iar week-endul românesc nu se anunță, oricum, deloc senin. Greu să nu-ți zboare gîndul la celebrul buletin meteo codat din ”Scînteia tineretului”, în 18 decembrie 1989, dar să zicem că e o simplă speculație.

Dacă Hans Klemm a vrut cu adevărat să dea un semnal prin ieșirea de ieri, ne-am putea confrunta cu ipoteza că mitingul de ieri a fost orchestrat de serviciile noastre, autoritar controlate de altele străine, pentru a se da un avertisment dur întregii clase politice autohtone, chiar dacă unii ar fi mai afectați decît alții.
Un avertisment, spre exemplu, de ce s-ar putea întîmpla dacă unii își închipuie – luăm un exemplu la întîmplare – că pot modifica de capul lor legi ale gazelor ori altele asemenea.

Dacă e așa, e de așteptat o perpetuare a evenimentelor pe termen mai lung decît am dori, inclusiv pînă la căderea actualului guvern.
Că piesa e mult mai amplă ar putea constitui și explicația altui fenomen ciudat de ieri: absența, ore în șir, a oricărei reacții din partea marilor figuri politice.
Niciun apel la calm, la non-violență, la încetarea ostilităților din partea președintelui, a premierului, a șefilor Parlamentului, a liderilor opoziției, poate chiar a Patriarhului, a unor figuri proeminente din societatea civilă. De parcă la un anumit nivel se știa cum stau, de fapt, lucrurile și teama i-a paralizat pe toți.

Abia tîrziu, la orele serii, a venit un comunicat țîfnos de la președinte, în care sărea la beregata jandarmeriei, urmat îndeaproape de altele, similare, ale lui Orban și Cioloș.
Interesant de remarcat, din sutele de comentarii la declarația președintelui, o treime o salutau – fani necondiționați -, o treime o criticau – adversari ai săi – și o treime criticau pasivitatea președintelui, deși se vedea clar că e vorba tot de fani ai săi.
Niște proporții care ar trebui să îi aprindă becul roșu președintelui.
Acelui președinte care, deși știa că urmează un miting cu mari probleme, a ales să o tulească la Sibiu. Și care face tot posibilul să ”castreze” jandarmeria într-un moment cînd bătăile deja au reînceput în centrul capitalei.

Bogdan Tiberiu Iacob

Minerii lui Iohannis