ALERTĂ-MAXIMĂ: Se pregăteşte un nou LAUNDROMAT rusesc de bani negri la Chişinău. Se pune la cale de Plahotniuc-Dodon un adevărat paradis fiscal în R. Moldova pentru crima organizată internaţională la graniţele României ?

plahotniuc (1)

APOGEUL CINISMULUI ȘI FARISEISMULUI ÎN POLITICA MOLDOVENEASCĂ !

IVAN DIACOV

Unul din autorii legilor reformei fiscale este Ion CHICU -Secretarul de Stat al Ministerului Finanțelor,fost consilier al prim-ministrului Z.Greceanîi,care este devotat ei pînă azi.
Președintele fracțiunii PSRM Greceanîi împreună cu colegii a părăsit sala Plenului Parlamentului în momentul votării acestor legi în semn de protest și dezacord.
Președintele Dodon,care se socoate „dumnezeul”PSRM a promulgat aceste legi…DAR N-A PROMULGAT „STADIONUL”
CINISM ȘI BATJOCORĂ FAȚĂ DE POPOR ȘI BUNUL SIMȚ !

ZIARULNATIONAL.MD
Președintele Igor Dodon a promulgat pachetul de legi privind politica bugetar-fiscală

VERDE PENTRU ÎNCĂ UN „LAUNDROMAT” DE BANI NEGRI LA GRANIŢELE ROMÂNIEI

Mădălin Necșuțu

Verde pentru încă un „Laundromat” de bani negri la granițele RomânieiÎn vâltoarea pregătirilor pentru marele miting al diasporei din București, plăcuțe și mesaje către actuala guvernare de la București și alte hoții legislative ce se pregătesc în România, un aspect foarte important ar putea să treacă pe lângă noi.

Este vorba despre un fenomen la fel de grav care vine de peste Prut și anume completarea unui ciclu legislativ pentru o lege ce va deschide o adevărată cutie a Pandorei în regiune. Una cu efecte negative și pentru România.

Mai precis este vorba despre așa-numita Lege a Amnistiei Fiscale formulată rapidă pe culoarele guvernului de la Chișinău, introdusă și votată în Parlament după numai câteva zile și promulgată astăzi de președintele pro-rus de la Chișinău, Igor Dodon.

Deși așa numitul pachet fiscal de reforme conține în mare o serie de reglementări privind fiscalizarea mai laxă pentru persoane fizice și companii, aceasta ascunde și o „porțită”. Una care va transforma rapid R. Moldova un adevărat paradis fiscal asemănător cu Cipru, Delaware – SUA, insulele din Bahamas, sau alte „găuri negre” financiare din toată lumea.

Mai exact este vorba de introducerea în circuitul financiar al R. Moldova a veniturilor și bunurilor obținute ilicit și neclarate până în prezent la stat contra unui sume echivalente cu 3% din acestea.

Împreună cu această Lege a Amnistriei Fiscale, peste Prut mai funcționează o lege controversată cea a obținerii cetățeniei moldovenești contra unei sume de 100.000 de euro sau investiții și împrumuturi către stat în cuantum de 250.000 de euro.

Luna trecută, ministrul Economiei, Chiril Gaburici, un personaj controversat fără diplomă de bac și băgat în afaceri cu azerii încă de pe vremea lui Voronin, a semnat cu MIC Holding LLC și Henley&Partners Government Services Ltd un contract pentru facilitarea găsirii de mușterii pentru cetățenia moldovenească.

Compania în cauza mai asigura astfel de servicii și pentru alte paradisuri fiscale precum Malta, St. Kitts și Nevis, Antigua și Barbuda sau Grenada.

Cu alte cuvinte, orice cetățean străin cu ceva bani negri și acareturi obținute ilegal, va putea plăti sumele de mai sus pentru obținerea cetățeniei R. Moldova, după care își va legaliza foarte facil banii negri.

După furtul miliardului între 2012 și 2014 și descoperirea „Laundromatului rusesc”, o schemă ce a spălat peste 20 de miliarde de dolari cam în aceeași perioadă, această manevră riscă să se reediteze într-o formă și mai complexă pe termen mai mult.

Atunci, prin complicitatea unui sistem complex compus din bănci europene și moldovenești, personaje-paravan și sistemul judecătoresc complet corupt din R. Moldova, zeci de miliarde, în special rusești, au fost spălate de mai mulți „jucători” din R. Moldova.

Totul în ciuda avertismentelor și protestelor instituțiilor internaționale și a partenerilor externi ai R. Moldova, precum UE, SUA, FMI și Banca Mondială.

Guvernarea pare desprinsă de realitate și se pregătește ciclic pentru încă un tun la patru ani distanță de „furtul miliardului” din sistemul bancar moldovenesc, la fel în prag de alegeri parlamentare.

Mai grav este că președintele Igor Dodon, cel care se bătea verbal cu pumnul în piept că va eradica el corupția, este părtaș la această schemă pe care dorește să o lase moștenire Partidului Socialiștilor pe care în butonează de facto.

El a declarat astăzi că aceasta legalizare a „banilor negri” va fi o sursă bună de venit în R. Moldova, țară care nu va mai trebui să „steau cu mâna întinsă” rușinos la banii europenilor și ai americanilor.

Carevasăzică, e mai cinstit să speli banii crimei organizate decât să te împrumuți și să primești ajutoare financiare generoase din partea partenerilor occidentali care, bașca, te mai și ajută să își faci reforme în propria ogradă.

Între timp, la București, guvernarea este și pusă pe căpătuială și nu ar trebui să ne mire dacă unii dintre aleșii neamului își vor lua ei, în sens invers, cetățenia R. Moldova, pentru a-și spăla ceva bănuți negri puși deoparte pentru zile la fel de negre.

Mai mult, să nu ne mirăm că tot felul de elemente criminale vor spăla, în Prut, miliarde negre, fapt ce va trebui înțeles ca pe o breșă de securitate națională de toate tipurile pentru România.

Landromatul rusesc își va porni din nou motoarele și va a îngropa atât orice speranță la un drum european pentru R. Moldova. Mai mult, va reprezenta o „gaură neagră” la hotarele României ale cărei afecte se vor resimți foarte rapid și în România.

Dar până atunci, România va avea din nou infatuarea și superficialitatea deja consacrată cu care tratează probleme din R. Moldova din simplul fapt că dacă și acolo se vorbește limba română se și poate înțelege ușor ceea ce se coace în subteranele politicii de la Chișinău.

 

Lasă un răspuns