ALERTĂ MAXIMĂ: Se fură miliardul a treia oară ! Ce fac moldovenii ?

Miting protest

De vorbă cu activistul de la WatchDog.md despre miza scrutinului de anul viitor, reforma fiscală, și spălarea de bani.

Europa Liberă: V-a surprins strămutarea datei alegerilor? Inițial s-a discutat și s-a vorbit foarte mult că 30 noiembrie trebuia să fie data pentru a petrece scrutinul parlamentar; declarații au făcut și șeful statului, și speakerul. Iată că în Legislativ s-a decis ca în data de 24 februarie să fie chemați alegătorii la urne.

Valeriu Pașa: „Nu cred că s-a decis în Legislativ, pentru că Legislativul este unul din locurile unde nu prea se decid treburi, acolo se legitimează unele decizii care sunt luate în biroul Dlui Plahotniuc. Nu mă mai miră cam nimic, în special în legătură cu procesele care se dorește a fi numite democratice – alegeri, procese electorale în Republica Moldova. Nu pot să zic că mă așteptam la această strămutare, era o teorie discutată de mult, anumite zvonuri, dar nu pot să spun că m-a surprins.”

Europa Liberă: Ce se poate întâmpla până la 24 februarie?

Valeriu Pașa: „Una dintre posibilele motivări ar fi desfășurarea până atunci a așa-numitei reforme teritorial-administrative, care va presupune numirea în aceeași zi a alegerilor generale; în primul rând, a alegerilor primarilor, posibil și a consilierilor, deja într-o structură teritorial-administrativă nouă. La nimic bun de la o astfel de reformă nu ne putem aștepta. Nu că nu ar fi nevoie de reforma teritorial-administrativă, dar depinde cine o face. Și dacă o fac oamenii în frunte cu Iurie Ciocan, la nimic bun nu te aștepți din două considerente – lipsa de calificare și bună-intenție și doi: constatarea faptului că orice organizare se face pentru anumite interese partinice sau personale și nicidecum pentru niște rezultate mai bune pentru țară. Și când nici măcar problema care dorești să fie soluționată printr-o reformă nu este clar spusă, la nimic bun nu te aștepți. Dar probabil cei de la PD sau dl Plahotniuc speră că prin intensificarea controlului asupra administrațiilor publice locale, asupra primarilor cumva îi vor convinge să lucreze pentru PD în campania electorală sau, mai bine spus, nu atât pentru PD, cât pentru candidații care vor fi favoriții lor. Deci, cumva această subjugare a primarilor să fie dusă până la bun sfârșit și să le aducă și dividende politice.”

Europa Liberă: Până atunci pot fi construite și cele 1.200 km de drumuri promise…

Moldova, Valeriu Pașa
Moldova, Valeriu Pașa

Valeriu Pașa: „Nu, nu vor fi construite, pentru că ceea ce se construiește numai drumuri nu-s. Este o bătaie de joc, efectiv își bat joc de banul public, pentru că proiectul acesta cu drumurile este pur și simplu o irosire de bani. Jumătate din traseele acestea care se fac prin sate este drumul până la cimitir, adică e un fel de bătaie de joc – vă facem drum până la cimitir. Cumva este și un mesaj pentru cetățeni și, în același timp, drumurile naționale rămân paragină din simplul motiv că banii au fost redirecționați pe drumurile astea locale care da, e bine să avem drumuri în sate, dar noi economie n-o să mai avem, că n-o să mai avem pe unde circula pe trasee naționale. În Chișinău drumurile-s distruse, iar ei fac pomeni electorale și încă vedem de ce calitate.”

Europa Liberă: Ar putea să dea roade reforma fiscală?

Valeriu Pașa: „Cu siguranță va da roade absolut nefaste asupra Republicii Moldova. Deci, Republica Moldova se transformă într-o spălătorie internațională de bani prin această lege prin care își cumpără pe împrumut cetățenia oricine vrea și apoi poate să legalizeze orice sume de bani aici, în Republica Moldova, iar într-un final povara acestor împrumuturi parvenite de peste hotare va fi pusă pe buget. Ce fac ei? Ei aduc bani murdari în țară sau legalizează bani care deja sunt murdari, iar pe banii aceștia vor cumpăra obligațiuni de stat cu procente. Adică, ei vor da bani la buget, acolo unde trebuia să vină bani europeni fără niciun fel de dobânzi, inclusiv sub formă de grant și noi, cetățenii, care deja plătim acest miliard cu dobândă, îl vom mai plăti încă o dată după ce ei îl legalizează și din nou cumpără obligațiuni de stat. Adică se fură miliardul a treia oară.”

Europa Liberă: Dar actorii politici s-au împăcat cu gândul că 24 februarie trebuie să fie ziua alegerilor?

Până când nu se creează un cadru minim pentru niște alegeri normale, astea nu pot fi considerate alegeri redutabile

Valeriu Pașa: „Nu știu și dacă sincer pentru mine ca observator nu contează atât de mult data alegerilor. Asta nu schimbă în esență lucrurile. Vorbim despre ce fel de alegeri pot fi în actualele condiții. Or, astea nu pot fi numite alegeri. Până când nu se creează un cadru minim pentru niște alegeri normale, astea nu pot fi considerate alegeri redutabile.”

Europa Liberă: Dar ce ar însemna cadru minim pentru alegeri legale?

Valeriu Pașa: „În primul rând, modificarea legislației, în al doilea rând, asigurarea…”

Europa Liberă: Adică, cum să mai fie modificată?

Valeriu Pașa: „Adică, anularea sistemului mixt, în primul rând, excluderea rolului…”

Europa Liberă: V-a spus tranșant dl Candu, speakerul, că nu se poate reveni la această reformă electorală.”

Valeriu Pașa: „Dar nu mă interesează ce spune dl Candu. Este irelevant absolut tot ce spune dl Candu, pentru că dl Candu nu decide. Au fost zeci de cazuri când Andrian Candu a spus una, iar până la urmă s-a întâmplat alta. Eu nu mă refer la faptul că ei vor merge benevol la o astfel de modificare, dar aceasta este condiția pentru alegeri normale și a doua condiție sunt instituțiile care răspund de desfășurarea procesului electoral – Comisia Electorală Centrală, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, justiția implicată în proces, în primul rând, ea trebuie exclusă de la foarte multe etape, din procesul electoral trebuie exclus rolul justiției și multe, multe alte lucruri, controlul asupra poliției. Deci, până nu vom avea asigurate condiții pentru ca aceste instituții să fie realmente independente, neimplicate în procesul electoral, până nu sunt aceste condiții făcute înainte de alegeri, ceea ce va urma nu pot fi considerat alegeri libere și corecte. Data alegerilor nu contează, lucrul acesta se poate face într-o zi. S-a văzut cu această așa-numită reformă fiscală care, de fapt, este o mare, mare schemă de spălătorie de bani, deci s-a făcut totul în două zile.”

Europa Liberă: S-a anunțat un protest masiv în data de 26 august. Ce impact vor avea aceste proteste?

Valeriu Pașa: „Este foarte greu de estimat acum. Oamenii vor să vină la protest. Eu unul consider că era bine mai devreme să fie acest protest, dar e bine și așa, iar cetățenii se așteaptă la o schimbare veritabilă de regim în urma acestui protest. Deci, din ce în ce mai mulți cetățeni nu mai așteaptă alegeri; ei așteaptă plecarea benevolă sau forțată a acestui regim. Și mulți văd data de 26 și ceea ce urmează, pentru că nu se anunță un protest de o zi…”

Europa Liberă: 26 august.

Valeriu Pașa: „Deci se anunță un protest fără termen până când lucrurile în Republica Moldova revin la o minimă normalitate – fie acest regim cedează și organizează alegeri normale, fie pleacă.”

Europa Liberă: Au mai fost proteste care au ținut de-a lungul timpului și puțin s-a schimbat.

Valeriu Pașa: „Asta depinde de determinarea și nivelul de înțelegere a situației și a contextului a liderilor care și-au asumat să conducă acest protest. Dacă nu vor fi capabili să ducă la un rezultat palpabil pentru cetățeni, atunci va fi foarte rău și pentru ei. Dacă și-au asumat acest protest, trebuie să îl ducă la un bun sfârșit.”

Europa Liberă: Și șeful statului, care a fost liderul socialiștilor, a anunțat că în toamnă PSRM va organiza proteste.

Valeriu Pașa: „Da, probabil vor colecta niște căpșuni pe undeva…”

Europa Liberă: La modul serios, ar putea să se intersecteze iarăși socialiștii cu PAS-ul și PPDA?

Deci se anunță un protest fără termen până când lucrurile în Republica Moldova revin la o minimă normalitate – fie acest regim cedează și organizează alegeri normale, fie pleacă

Valeriu Pașa: „Nu putem vorbi despre Igor Dodon la modul serios.”

Europa Liberă: Eu vă întreb: ar putea să protesteze simpatizanții tuturor acestor partide împreună iarăși, cum a mai fost și altă dată?

Valeriu Pașa: „Simpatizanții Partidului Socialiștilor nu vin la proteste; la protestele organizate de către ei vin oameni plătiți ca să participe la protest. Mai mult nu vine nimeni. Nu putem vorbi despre simpatizanți care iese de bunăvoie.”

Europa Liberă: Dar admiteți că dl Dodon poate scoate lumea în stradă?

Valeriu Pașa: „Admit, dar nu o va face. Deci, el va face niște contra-proteste, niște bruiaje protestului de bază organizat de către opoziție. Dacă Igor Dodon avea măcar o minimă voință și bun-simț să se opună acestei guvernări, această guvernare pleca în prima lună de când Igor Dodon a devenit președintele Republicii Moldova, pentru că el este șeful statului și pentru că el a fost ales de către cetățeni și dacă își respecta promisiunile, rădea acest regim într-o lună.”

Europa Liberă: Și unde ajunge Moldova?

Valeriu Pașa: „Acum, Moldova ajunge într-o situație extrem de tensionată. În Republica Moldova, după anularea alegerilor din Chișinău, nu mai putem vorbi de democrație și asta o recunosc toți observatorii și organizațiile internaționale. Pe lângă asta, Republica Moldova se transformă într-o spălătorie mondială de bani murdari și se află la limita unui conflict social foarte periculos. Lucrul acesta se vede, pentru că, pe de o parte, acest regim este extrem de dur, încearcă să se țină de putere, dar în același timp statul, instituțiile care fac parte din acest regim sunt și foarte slabe. Deci, cetățenii nu au încredere în stat, ei nu au încredere în faptul că statul poate să le facă dreptate și de aici până la haos total este foarte puțin.”

Europa Liberă: Unele voci vorbesc despre o autoizolare a statului Republica Moldova. Dvs. cum vedeți această izolare?

Valeriu Pașa: „Este o autoizolare a regimului de la guvernare, care nu are nimic cu cetățenii. Vedem din sondajele de opinie că pe ei nu-i susține nimeni, ei s-au autoizolat mai întâi de cetățeni, iar acum se autoizolează și de comunitatea internațională. Și da, poți să te izolezi de țările din Vest, dar asta te duce automat în zona de influență a Kremlinului. Și cu ei relația e cu totul diferită. Lucruri care îl depășesc pe dl Plahotniuc conceptual, nu e nivelul lui, nu e felul lui de a gândi, aici se intră în cu totul alte procese pe care nu le rezolvi cu metodele lui tradiționale, cu șantaj și cu amăgire.”