Cele mai mari falsuri şi neadevăruri din istoria străveche a românilor. Aberații și clișee despre istoria noastră

tomyris titlu

Herodot, un spion ratat

   Cum își ”vindeau” Tracii copiii!

Herodot este încă socotit ”părintele istoriei”, titlu repetat la nesfârșit de papagalii trecuți prin școală. În realitate, el nu a fost decât un spion, însărcinat de liderii greci cu culegerea de informații de la fața locului, în vederea deschiderii de noi centre comerciale sau în eventualitatea unor războaie cu neamurile străine. Ar fi putut alege o iscoadă mai talentată, fiindcă el vine de cele mai multe ori cu informații false, manipulându-i pe Greci, fie din prostie, fie cu intenția de a-i prezenta pe toți, în afara Grecilor și Egiptenilor, ca ”barbari”. Din păcate, asemenea spioni ratați mai există și astăzi, făcând numai rău propriei lor țări…
Bârfele lui despre Traci, înfățișați ca trândavi, desfrânați și bețivi, au făcut carieră și sunt repetate cu nesaț de toți latinopații, spionii și alți răuvoitori ai poporului nostru. Printre altele, el afirmă că Tracii își vindeau copiii! Nici că se poate o minciună mai sfruntată!

Obiceiul magic al ”vânzării” copiilor mai există și astăzi în România. Este vorba de familiile cărora le-au murit mai mulți prunci sau cu copii bolnavi grav. Ca să-și salveze un fiu atins de cine știe ce boală, mama îl ”vinde” pe fereastră unei alte femei, care plătește pentru el. Ca să nu mai fie recunoscut de moarte, ”cumpărătoarea” îi schimbă acestuia numele, și așa va fi strigat de atunci încolo. Apoi, copilul este ”răscumpărat” de mamă și, firesc, rămâne în familia lui adevărată.

Atât pe ”Tropaeum Traiani” cât și pe ”Columna lui Traian” se văd scene cu mamele ocrotindu-și cu cea mai mare dragoste copiii. Fără alte comentarii.

 Cum își ”mâncau” Massageții părinții!

Dintre toți Tracii, Herodot îi descrie pe Massageți, în ”Istoriile” sale, în cel mai urât fel cu putință. Printre altele, el susține că, nemaiașteptându-i să îmbătrânească, își mâncau părinții! Înfiorătoarea minciună a fost preluată apoi de toți autorii antici care au mai scris despre Massageți!
Această legendă, fie auzită de la alții, fie născocită de însuși ”părintele istoriei”, vine de la un tâlc al numelui etnic al acestora, MAS SAG E TAI ”Mănâncă împreună (laolaltă) cu ai Lor”; cf. rom.masă; alban. mish, slav. miaso ”carne”; alban. shok ”prieten; tovarăș; camarad; coleg”; shoq ”soț”;i tij ”lui; său”; ata ”ei”.
Ca și la alte popoare vechi, și la Massageți masa în comun avea un sens mistic, fiind o dovadă de prietenie sau chiar de dragoste, ceea ce, la Romani, era agape ”iubire; masă comună la primii
creștini”.

Dușmanii Massageților au mârșăvit tâlcul mistic în MAS SAG ETAI ”Își mănâncă de foame Părinții”; cf. rom. masă; alban. mish, slav. miaso; rom. sec ”post; flămând; înfometat; nemâncat”; alban. atesi ”paternitate”; got. atta ”tată; părinte”.

 Viteaza Tomyris, învingătoarea lui Cyrus cel Mare

Principalul sens al etnonimului MASSA GETAI este ”Geții de Răsărit”; cf. rom. a miji. Acest neam extrem-răsăritean al Geților este atestat în Asia Centrală, la Est de Marea Caspică. La urma urmelor, Herodot a fost silit a recunoaște că neamul Tracilor era al doilea după Inzi ca număr.
Cea mai vestită conducătoare a Massageților a fost regina TO MYRIS ”Prea Strălucitoarea; Prea Luminoasa; Prea Curata; Foarte Vrednică”; cf. rom. în toi; tui; mireasă; mirază ”oglindă”; alban. i mire ”bun”; rom. a se dumiri; alban. damar ”izvor; vână; filon”. Fiul ei era conducătorul armatei massagete și se numea S-PARGA PISES ”Cel cu (de) Mare Rang”; cf. rom. se; prag; alban. breg ”țărm”; rom. baci; de vază; a (se) pricopsi.

Istoricii antici scriu că Tomyris l-a învins și ucis pe împăratul persan Cyrus cel Mare, în vremea asaltului inițial al invaziei acestuia asupra Massageției. Războiul a avut loc pe fluviul Sîr Daria, în Asia Centrală. Consilierii lui Cyrus l-au sfătuit să le întindă o capcană Geților care îl urmăreau. Astfel, Perșii au lăsat în urmă o tabără, aparent abandonată, cu o rezervă importantă de vin. Deși  ticălosul Herodot îi face pe Traci bețivi, totuși Geții nu erau obișnuiți cu vinul și, ca urmare, s-au îmbătat. Apoi, Perșii au atacat prin surprindere, măcelărind oastea massagetă și capturându-l pe fiul lui Tomyris, Spargapises. Regina i-a cerut lui Cyrus să-i elibereze fiul și să nu treacă fluviul. Odată trezit din beție, plin de căință, Spargapises s-a sinucis, iar Perșii au traversat apa cu toată armata. Regina i-a trimis un mesaj lui Cyrus, denunțând trădarea și provocându-l la o luptă cinstită.

În bătălia ce a urmat, Perșii au fost învinși, cu pierderi mari, iar Cyrus și-a găsit sfârșitul. Tomyris i-a tăiat capul și i l-a aruncat într-un cazan cu sânge de om, ca să-l sature! Apoi, i-a păstrat capul într-un vas cu vin.

 Tomyris, o eroină mondială

Prestigiul reginei Tomyris face ca ea să fie revendicată și de Armeni, Azeri, Georgieni, Kazahi, Tadjici, Turkmeni, Uzbeci, Ruși și Ucraineni. A fost pictată de mari maeștri ai Renașterii și evocată de Voltaire și de Shakespeare. Muraev a scris textul unui balet închinat ei. Numai de Români, curați urmași ai Geților, nu e luată în seamă.

Tomyris nu a făcut parte niciodată din istoria noastră oficială. Nu e de mirare, căci nici lui Buerebistas și Decebal nu li se mai acordă atenție în manualele școlare, de la Evenimentele din Decembrie 1989 încoace. De fapt, tot de atunci nu li se acordă atenție Geto-Dacilor în general, darămite lui Tomyris, fie ea și învingătoarea lui Cyrus cel Mare.

Există totuși o luminosă excepție, un poem al geniului poetic național, Mihai Eminescu, care o readuce pe Tomyris în istoria mitică și în literatura română, anume în poemele dramatice ”Sarmis” și ”Gemenii”.  Iat-o descrisă de regele get Sarmis:
Pluteai ca o ușoară crăiasă din povești.
Dintr-o zâmbire-n treacăt simții ce dulce ești!
Și cum mergeai, armonic și lin îți era pasul,
Rămas în nemișcare m-a fost cuprins extazul,
Am stat pe loc, cu ochii doar te urmam mereu,
Tu, gingașă mireasă a sufletului meu…
De-atuncea cu pustiu-mi stătut-am să mă cert,
Urmând cu-a mele brațe o umbră în deștert…
Pân’ ce-n sfârșit ajuns-am să mângâi chipul sfânt
Al celei mai frumoase femei de pe pământ.

Că tot veni vorba, ce ne-am fi făcut noi fără Eminescu și fără  ” Rugăciunea unui dac”

Adrian Bucurescu