EXCLUSIV (Film-Video) : Ştefan cel Mare şi Sfânt: “Cel mai mare român”. Cine îl va apăra pe Ştefan cel Mare de aşa-zişii moldoveni Mircea Snegur, Petru Lucinschi, Vladimir Voronin, Igor Dodon, Vlad Plahotniuc şi de armata lor de farisei ?

Stean cel Mare voievod crestin

“Stefan era sigur pe el, pentru ca il avea pe Dumnezeu alaturi si o credinta de afirmat”
“El nu cersea intrarea in Europa cum o facem noi azi. Moldova era poarta Europei, iar el indemna tarile europene sa i se alature lui in lupta impotriva paganilor”
“…poate vom ajunge sa intelegem ca dintre toti cei 10 mari romani, cel mai mare este un sfant”

Astăzi se împlinesc 514 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, trecut în nef¡ință la 2 iulie 1504. Domn al Moldovei timp de 47 de ani și simbol al creștinismului, Ștefan cel Mare a avut cea mai lungă domnie din epoca medievală a Țărilor Române. Sub domnia lui Ștefan cel Mare, Moldova atinge apogeul dezvoltării sale statale medievale. Majoritatea politicienilor de pe Bâc se întrec în a se declara drept cei mai mari susținători, apărători și descendenți de seamă ai marelui domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt. Dar cât de mult s-ar învârti în mormânt marele domnitor dacă ar ști câte minciuni au fost scornite de-a lungul secolelor de către cei care utilizează istoria în scopurile lor politice și pentru a accede la putere. Mai ales socialiștii, și mai ales președintele țării Igor Dodon speculează la greu cu imaginea domnitorului, recurge la falsi¡carea istoriei în lupta sa pentru așa-zisa ”statalitate moldovenească” și pentru apropierea noastră de Rusia.

Doctorul în istorie, Virgil Pâslariuc, își exprima anterior opinia, pentru blogul www.elenarobu.md, despre cum este speculată imaginea domnitorului Ștefan cel Mare în scopuri politice, mai ales atunci când vorbim despre relațiile pe care le-a avut Ștefan cel Mare. Istoricul a precizat, pentru www.elenarobu.md, că ”în secolul al XV-lea nu era o Rusie în sensul actual al cuvântului. Exista un cnezat Moscovit, a¢at la sute de kilometri de Moldova, care abia începea să „colecteze” regiunile slave din împrejurimi. Între noi și ei se situa Marele Ducat Lituanian, care se întindea de la Marea Baltică la Marea Neagră, în care intrau mai multe foste cnezate est-slave (Rutenia). Pentru teritoriile slave luptau moscoviţii cu lituanienii, iar Ștefan cel Mare a încercat chiar să medieze acest con¢ict, deoarece Ștefan cel Mare avea legături dinastice cu ambele părţi. Prima soţie a lui Ștefan cel Mare, Eudochia, era sora cneazului rutean de Kiev, Simion Olelkovici, care intra în componenţa Ducatului Lituanian. Cu Eudochia, Ștefan a avut o ¡ică, Elena, numită de moscoviţi, Voloșanca (românca) căsătorită cu Ivan cel Tânăr, ¡ul cneazului Ivan al III-lea la 1483. Se mai știe că Ștefan a încercat să obţină sprijinul cuscrului său în lupta cu turcii, dar distanţele erau prea mari, astfel încât sprijinul na mai venit”.

-Totuși, ce s-a întâmplat de fapt cu ¡ica domnitorului Ștefan cel Mare căsătorită cu Ivan cel Tânăr?

Iniţial era totul bine și frumos. Elena i-a dăruit lui Ivan un băiat, Dimitrie, care trebuia să ¡e moștenitorul tronului moscovit. Se presupune că Elena Voloșanca, ar ¡ fost prototipul Elenei cea Frumoasă (Елена Прекрасная) din poveștile populare rusești. Dar ce e de basm, nu durează mult. După moartea prematură (probabil otrăvit) a lui Ivan cel Tânăr (1490) începe o competiţie dură pentru moștenire („criză dinastică”). Majoritatea boierilor de la curte o susţineau pe Elena și pe ¡ul său, dar Ivan al III-lea, a mai avut un ¡u, Vasile, cu tânăra sa soţie, So¡a Paleolog, de origine imperială bizantină. Între cele două femei a început o competiţie dură pentru in¢uenţă asupra marelui cneaz. La un moment dat, So¡a a organizat un complot, dar după ce a fost descoperit, înlăturată de la curte, iar Dimitrie, după ce împlini 15 ani, chiar a fost încoronat ca viitor ţar (1498). Dar norocul nu a fost de partea lor. Treptat, So¡a a reușit să recâștige încrederea bătrânului soţ și să o îndepărteze treptat pe Elena. Foștii susţinători au simţit „schimbarea cursului” și s-au îndepărtat treptat de ¡ica lui Ștefan și nepotul său, aceștia rămânând izolaţi. Atunci li s-a dat lovitura de graţie – învinuiţi de complot au fost aruncaţi în temniţă (1502). În curând, se vor stinge din viaţă ambii.

-Cum este prezentat în istorie acest caz? Ce alte episoade din istorie evocă relațiile tensionate între Ștefan cel Mare și Sfânt și Rusia?

Istoriogra¡a sovietică și cea moldovenistă, evident, prezintă trunchiat istoricul relaţiilor, scoţând în evidenţă doar apropierea dintre Ștefan cel Mare de Ivan al III-lea, trecând sub tăcere situaţia jenantă, care s-a întâmplat pe urmă. Domnul moldovean, a¢at în ultimii ani de viaţă și chinuit de o boală grea, avea informaţii că lucrurile nu merg bine la curtea moscovită și încerca să a¢e ¡e de la ducele Lituaniei, ¡e de la hanul din Crimeea dacă sunt încă în viaţă ¡ica și nepotul său. Ca un gest de disperare și neputinţă, poruncește să ¡e aruncaţi în temniţă doi soli moscoviţi, care erau în trecere prin Moldova, aceștia ¡ind eliberaţi abia după moartea lui Ştefan cel Mare. Astfel, Ștefan a intrat într-un război diplomatic făţiș cu Moscova, fapt pe care istoriogra¡a moldovenistă, evident, o trece sub tăcere.

-Cui îi convine să se speculeze pe imaginea domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt și să îl apropie de ruși?

Evident că avem aici de a face cu o mostră de instrumentalizare a istoriei în scopuri politice. Mitul relaţiilor „seculare” de prietenie moldo-rusă a servit drept temelie ideologică pentru a justi¡ca pretenţiile Rusiei asupra acestui spaţiu. Chiar dacă am văzut că aceste relaţii erau conjuncturale și chiar ostile la un moment dat, propaganda politică a ignorat realităţile și prezintă trunchiat adevărul, cu alte cuvinte, îl falsi¡că. Ideologii moldovenismului de azi utilizează ¡gura-simbol a lui Ștefan cel Mare, punând accent pe caracteristicile pe care le consideră arhetipale ale „statalităţii” moldovenești: ortodoxia, ostilitatea contra muntenilor, adică a românilor, „prietenia” cu Rusia și apartenenţa sa la cultura slavă, identi¡cată în mod anacronic și eronat cu cea rusă, adică „Sfânta Rusie”. Prezentate trunchiat și necritic, toate aceste lucruri sunt niște aberaţii și falsuri grosolane. Amintim aici doar cazul recent al inventării unui „drapel istoric” al lui Ștefan cel Mare, ignorând orice reguli știinţi¡ce, vexilologice (disciplină istorică care se ocupă de steaguri), manipulând iresponsabil niște texte istorice, doar pentru a crea un steag roșu, opunându-l tricolorului, ca simbol al românităţii noastre. Înţelegem că ignoranţa și incultura nu este interzisă prin lege, dar atunci când ele devin instrumente de manipulare a opiniei publice de către instituţiile statului, atunci este mai grav și necesită reacţii corespunzătoare.

***

Din păcate, comunitatea academică se face că plouă, tace și nu ia atitudine în legătură cu toate minciunile și miturile despre relația lui Ștefan cel Mare cu rușii, care, vedem din mărturiile istorice, a fost destul de ostilă, mai ales în ultimii ani de domnie a voievodului. Din respect pentru istorie și pentru marele domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt căruia îi închină milioane de flori, comunitatea academică, istoricii și toți patrioții acestui pământ ar trebui să condamne ferm asemenea neadevăruri. Dar la noi ce se întâmplă? Pe de o parte depunem jerbe de flori la monumentul domnitorului, îi dedicăm sute de versuri și cântece, iar pe de altă parte scuipăm direct peste demnitatea și memoria lui Ștefan cel Mare. Suntem noi oare demni de ceea ce ne-a lăsat Ștefan cel Mare?!

Autor: Elena Robu