EXCLUSIV: Terorismul Jandarmului Elie Wiesel și Holocaustul Culturii Românești

florian-jidov

„Mugur Vasiliu, născut la Bacău, la 9 Martie 1965, ca student al Facultății de Litere a Universității București s-a numărat între întemeietorii Ligii Studenților și inițiatorii celui mai lung protest din lume, cel din Piața Universității, dintre 23 Aprilie și 13 Iunie 1990. Multe dintre filmările de la demonstrațiile studențești și de la vizitele pe care el și colegii lui le-au făcut mărturisitorilor din temnițele comuniste – Petre Țuțea, Pr. Dumitru Stăniloae, Raul Volcinschi, Radu Ștefan, Elena Codreanu, etc – îi aparțin.

În 1996 a inițiat, împreună cu prietenul său de o viață, Florin Stuparu (+2 Aug. 2011) și cu binecuvîntarea duhovnicului lor, Părintele Constantin Voicescu, editarea revistei Scara, o inițiativă care a dat multe speranțe în acei ani pentru o trezire autentic creștină și românească. După anul 2004, proiectul editorial a continuat, cu binecuvîntarea și sprijinul Părintelui Justin Pârvu (care i-a fost duhovnic mulți ani) sub numele de revista Axa.
În 1998, cu sprijinul foștilor colegi de la Liga Studenților și cu al președintelui țării din acea vreme, Mugur Vasiliu a fost cel ce a întemeiat la Guvernul României Departamentul (acum Ministerul) Românilor de Pretutindeni, în anul 1998.

Pe canalul său de YouTube, AxaTV, există multe cugetări și convorbiri în care limpezește apa tulbure a istoriei scrise de călăi, mai ales cu privire la Mișcarea Legionară.

A deținut vreme de doi ani funcția de ministru secretar de stat pentru românii de pretutindeni. În anul 2000 a organizat la Sibiu ultimul Romfest – adunarea românilor de pretudindeni – împreună cu Părintele Gheorghe Calciu.

Mugur Vasiliu a fost primul demnitar al Statului Roman care, după al doilea Razboi mondial, a călcat în Timoc în vizită oficială și care, tot în 1998, a redezgropat chestiunea Fundatiei Gojdu în Comisia Mixtă româno-ungară, printr-un demers fără precedent în istoria postbelică.

A demisionat din Guvern după ce Departamentul a fost creat, iar cele zece programe guvernamentale pentru Românii de Pretutindeni – prima strategie de stat în domeniu – deveniseră funcționale, o parte din ele încă în desfășurare.

După inițiativa eșuată a unui partid politic intitulat Axa Neamului între anii 2007-2010, s-a ocupat mai ales de redactarea și editarea unor volume de referință pentru cultura română.