De ce este Israelul un stat de apartheid ?

Palestina apartheid

Ben White

Ce este apartheidul?

Apartheidul este un sistem de separare și rasism instituționalizat. Reprezintă o crimă împotriva umanității și este interzis prin Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale (ICC). Statutul de la Roma (tratatul care a dus la înființarea ICC) definește apartheidul în felul următor: „acte inumane…comise în contextul unui regim instituționalizat de opresiune sistematică și de dominare a unui grup rasial de către alt grup rasial și săvârșite cu intenția de menținere a acelui regim.” Apartheidul este declarat ilegal și de Protocolul I adițional din 1977 la Convențiile de la Geneva din 1949, unde este descris ca o „încălcare severă a legii” și, așa cum a formulat legendarul erudit, profesorul de drept internațional John Dugard, „fără o limitare geografică”.

Mai devreme, în 1973, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Convenția Internațională privind Suprimarea și Pedepsirea Crimei de Apartheid. Definiția include „orice măsuri legislative și alte măsuri prevăzute cu scopul de a împiedica un grup sau grupuri rasiale de a participa la viața politică, socială, economică și culturală a țării… (inclusiv) dreptul de părăsire și reîntoarcere în țara lor, dreptul la o naționalitate, dreptul libertății de mișcare și de rezidență.” Definiția include și „exproprierea pământului aparținând unui grup rasial”.

Și, în cele din urmă, Convenția Internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială din 1969, pe care Israelul a ratificat-o în 1979, include (în Articolul 3) condamnarea „segregării rasiale și a apartheidului” și obligă statele semnatare „să prevină, interzică și să eradicheze toate practicile de această natură din teritoriile aflate sub jurisdicția lor”. În 1995, Comitetul UN pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială a clarificat că deși menționarea apartheidului a început odată cu Africa de Sud, „articolul, așa cum a fost adoptat, interzice toate formele de segregare rasială din toate țările”.

De ce vorbim de apartheid când vine vorba de Israel?

Când s-a format statul Israel în 1948, în jur de 90% dintre toți palestinienii care se aflau între granițele a ceea ce urma să se numească Israel au fost expulzați și împiedicați să se întoarcă. Până în ziua de astăzi, milioanelor de palestinieni li se neagă accesul în țara lor natală, pământurile și proprietățile lor au fost expropriate, pur și simplu pentru că nu sunt evrei. De la întemeierea sa, Israelul a discriminat în mod sistematic cetățenii palestinieni și timp de 49 de ani din cei 68 de ani de existență ai săi i-a supus pe palestinienii non-cetățeni din Cisiordania și Fâșia Gaza unui regim militar caracterizat de colonizare și segregare (și să notăm că și cetățenii palestinieni ai Israelului au fost supuși regimului militar până în 1966).

Până la mijlocul anilor 70, orașul mediu palestinian din Israel și-a pierdut 65 – 75% din pământul său. Astăzi, 43% din orașele israeliene au comisii rezidențiale de admitere care filtrează aplicanții pe bază de „incompatibilitate cu structura socială și culturală”. Aceste comisii sunt „folosite pentru a exclude arabii din comunitățile evreiești”, după cum afirmă Human Rights Watch. În Negev, beduinii palestinieni constituie mai mult de 34% din populație, însă numai 18 colonii dintre cele 144 sunt desemnate comunității lor. Nu e de mirare că, după o vizită în 2012, Raquel Rolnik, raportor special al UN, a declarat că a observat în Israel „un model de dezvoltare a terenurilor care exclude, discriminează și strămută minoritățile”.

În Cisiordania, statul Israel a întemeiat și a extins peste 100 de colonii ilegale, sfidând legea internațională. Aceste colonii sunt orașe și sate israeliene construite pe pământ furat de la palestinieni. Rezidenții acestor colonii sunt cetățeni israelieni; palestinienii printre care trăiesc aceștia nu locuiesc în colonii și sunt supuși legii marțiale. Vorbind despre regimul discriminatoriu de planificare și cel al locuințelor din Cisiordania, Amnesty International a numit situația „unică pe glob”. În 2012, Comitetul UN pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială a somat Israelul să „interzică și să eradicheze” politicile ce violează interzicerea „segregării rasiale și a apartheidului”.

Seamănă cu apartheidul din Africa de Sud dintre 1948 până în 1994?

De-a lungul deceniilor, cărturarii au subliniat similitudinile și diferențele dintre apartheidul sud-african și politicile și practicile israeliene; cu siguranță nu este o corespondență exactă.
Acestea fiind spuse, este semnificativ felul în care activiști împotriva apartheidului din Africa de Sud au identificat paralele: Desmond Tutu spunea că o excursie în Palestina în 2002 i-a amintit „atât de mult de ceea ce am trăit noi, oamenii de culoare în Africa de Sud”. Și nu doar oponenții apartheidului o spun; în 1961, prim-ministrul sud-african Hendrik Verwoerd declara: „evreii au luat Israelul de la arabi după ce arabii au trăit acolo de 1000 de ani. Israelul, ca și Africa de Sud, este un stat de apartheid.”

În orice caz, așa cum am menționat mai sus, apartheidul este o crimă sub legea internațională – indiferent de asemănările sau deosebirile față de regimul istoric din Africa de Sud. Există asemănări și deosebiri, dar în ultimă instanță, politicile statului israelian, ca și cele ale vechiului regim sud-african, se înscriu în definiția apartheidului, așa cum este formulată ea în mod legal. Este deosebit de semnificativ faptul că, așa cum am descris mai sus, Statutul de la Roma definește și scoate în afara legii apartheidul – la patru ani după încheierea oficială a apartheidului în Africa de Sud.

Dar unii spun că toată lumea se bucură de aceleași drepturi în Israel – sau nu e adevărat?

Este important de înțeles că astăzi există de fapt un singur stat – un singur regim, perpetuat de autoritățile israeliene – între râul Iordan și marea Mediterană. Din 1967, guvernele israeliene succesive au încorporat în mod constant teritoriul Cisiordaniei, inclusiv Ierusalimul de Est, în structura statului, prin colonii, rețele de drumuri și așa mai departe. În cadrul acestui regim unic ce domină Israelul dinainte de 1967 și Teritoriile Palestiniene Ocupate (OPT), evreilor și palestinienilor li se asigură sau li se refuză drepturile fundamentale ale omului în funcție de etnicitate, carte de identitate și geografie.

În Israel inegalitatea este instituționalizată; chiar și Departamentul de Stat al SUA recunoaște că cetățenii palestinieni ai Israelului – aproximativ 20% din populația din interiorul granițelor dinainte de 1967 – se confruntă cu „discriminare instituțională și socială”. Potrivit centrului pentru drepturile omului Adalah, există mai mult de 50 de legi care discriminează cetățenii palestinieni, afectând sectoare ale vieții precum proprietatea terenului, drepturile referitoare la locuință, viața de familie, cetățenia, educația și multe altele. Într-adevăr, contrar percepției largi, nu există nici măcar o garanție legală a egalității; în ianuarie 2016, Knessetul (parlamentul Israelului) a votat împotriva unui proiect de lege care susținea includerea unei clauze de egalitate în Dreptul Comun.

Deci, deși cetățenii palestinieni ai Israelului pot vota în alegerile parlamentare și pot deveni membri ai Knessetului sau judecători la Curtea Supremă, nimic din toate acestea nu schimbă discriminarea documentată amintită mai sus. Mai mult, reprezentarea lor pe culoarele puterii și ale justiției este extrem de limitată; din 1948 au existat doar doi miniștri non-evrei dintr-un total de 600 și a existat un singur judecător arab la Curtea Supremă (din 66 de judecători din trecut și prezent).

Desigur, politicile Israelului de discriminare sistematică, rasismul susținut de stat și represiunea brutală a disidenței sunt și mai dure în OPT; de la colonizarea pământului în Cisiordania la inegalitatea și strămutarea forțată a „rezidenților” palestinieni – care nu sunt nici cetățeni, nici nu trăiesc sub legea marțială – în Ierusalimul de Est. În Fâșia Gaza, palestinienii sub supuși pedepselor colective cum este blocada instaurată, sunt împrejmuiți de garduri de sârmă și sunt ținta masacrelor brutale periodice.

Ce pot să fac eu?

Apartheidul din Africa de Sud a fost înfrânt în primul rând datorită mișcării de rezistență conduse de Congresul Național African – dar sprijinul internațional, sub forma campaniilor de boicotare a fost crucial în izolarea regimului de apartheid. Astăzi, pe întreg globul, tot mai mulți oameni susțin campania pro-palestiniană Boycott, Divestement and Sanctions (BDS) și se implică în mișcările de solidaritate cu Palestina din comunitățile în care trăiesc. Această campanie internațională caracterizată de guvernul israelian ca o „amenințare strategică” față de regimul său va ajuta în ultimă instanță la aducerea dreptății și egalității palestinienilor.
Articolul poate fi citit în original aici: http://www.palestinecampaign.org/article-israel-apartheid-state/