Ceaușescu se răzbună! Un cântec interzis la televiziunile din ROMÂNIA

Ceausecu

Poporul care își ucide conducătorii va fi blestemat, cam așa scrie în Biblie. Acesta este un cântec interzis pe la mai toate posturile de radio și televiziune. Ce-or să sară unii să mă acuze că sunt nostalgic, comunist, etc. NU SUNT, m-am bucurat foarte mult la revoluție, când a căzut Ceaușescu.! DAR ASTA E REALITATEA, Ceaușescu a avut greșelile lui IMENSE dar nu trebuia împușcat în asemenea mod, în asemenea zi și cu o asemenea mascaradă. . NU, NU SUNT UN NOSTALGIC! DAR, Întrebarea mea era asta: era necesar tot furtul care s-a făcut după revoluție? Era necesară avaritatea conducătorilor ce au venit după Ceaușescu? Era necesar să se distrugă absolut tot ce s-a construit tot din munca românilor? La 4 ani, HOȚII se mai schimbă între ei, dar toți sunt mână în mână. Din când în când mai este băgat câte unul dintre ei la zdup dar scapă după 2-3 ani, rămânând apoi cu banii care le ajung pentru 3 generații. Asta dacă nu scapă cu suspendare sau au ”scris” 3-4 cărți, să le reducă din pedeapsă. Ca la noi, la nimeni! Știți cum e vorba… Îi bagă la zdup pe ușa din față și îi scoate pe aceea din dos. Iar acolo sunt ținuți ca la hotel! În 1989, România avea în conturi două miliarde de dolari cash (bani care dispar în anii ’90). În afară de aceşti bani, România avea investiţii şi datorii de recuperat în valoare de aproximativ 8 miliarde de dolari. Acum, avem datorii externe de 90 de miliarde de euro. Au avut țara la cheie, fără nicio datorie și și-au bătut joc de ea și de noi. după revoluție, oare de ce s-au distrus toate fabricile, uzinele, de ce s-au tăiat la fier vechi și s-au vândut pe nimic la străini? De ce oare? Pentru niște comisioane grase ce le-au intrat în buzunare trădătorilor de țară? Aceste lucruri de ce s-au întâmplat? De ce au fost nevoiți să plece în străinătate toți tinerii?Peste 5 milioane de tineri, ca mine, au fost nevoiţi să ia calea pribegiei, a exilului, într-o ţară devenita ruină, fabrică de şomeri, adusă în stadiul ăsta muribund chiar de cei care ne-au promis libertatea la revoluţie. Ţara nu mai avea datorii, avea chiar de încasat vreo 10 miliarde de dolari, dar au supt tot nemernicii. Au ras tot, agricultură, industrie, combinate, sisteme de irigaţie, uzine, tot. Inconştient sunt eu? Hmmm… Ceauşescu a fost executat pentru Subminarea economiei naţionale. Ei bine, toţi care au distrus tot, după revoluţie ar trebui să aibă aceeaşi soartă. Dar o pedeapsă mult mai dură. Ceauşescu a fost un inconştient când a gândit că se poate opune celor ce finanţează lumea. Chestia cu: ”neamestecul în treburili interne” i-a adus sfârşitul. Nu îl plâng, m-am bucurat la Revoluţie dar, cei ce au venit după el au fost de o mie de ori mai răi. Au fost sacrificii imense din partea populaţiei. Mai mult decât atât, a deranjat pe cei care împrumutau bani, Ceauşescu semnându-şi prin aceasta condamnarea la moarte. Părerea mea.
Întrebare de baraj: Cine a subminat cu adevărat economia naţională? Ceauşescu sau cei ce au venit după el?
Nicolae Ceaușescu: ”Puteam fi împușcați fără nicio mascaradă! Asta e o mascaradă!” ”Un grup contra-revoluționar care nu se numește ”Comitet de Salvare Națională”, ci ”Comitet de Trădare Națională”. Asta așa e. Ceaușescu a avut greșelile lui imense, dar ce s-a întâmplat la Târgoviște a fost o MARE MASCARADĂ!

”Ceauşescu se răzbună” – Cântă Dida Agache și formaţia Trio Royal
Clip realizat de: Cristian Gabriel Groman

„Ceaușescu se răzbună! Un cântec interzis la televiziunile noastre.
1. Sunt sarac si mor de foame
Dar ma rog de tine Doamne
Poate faci tu vreo minune
Sa traim si noi mai bine
Ce vremuri grele traim
Cu totii ne chinuim
Ca de la o zi la alta
Parca e si mai grea viata of of
Va suferi mult poporul
C-ati ucis conducatorul
Ati dus doi oameni la moarte
In cer se judeca toate

2 Ceausescu e-n tarana
Si de acolo se razbuna
L-ati impuscat in zi sfanta
Iara asta nu se uita
In sfanta zi de Craciun
Oameni cu suflet hain
Repede l-au impuscat
Fara sa-l fi judecat of of
Dar nu-i dreptul nimanui
Sa-i ia viata omului
Numai bunul Dumnezeu
Ia pe cel bun si cel rau mai

3 Cand traia el toata lumea
Putea sa-si castige painea
Avea omul unde sta
Si servici unde lucra mai
Astazi daca va insurati
Voi n-aveti unde sa stati
N-aveti unde sa munciti
Stati pe drumuri chinuiti of of
Noi am mai gustat din viata
Tinerii n-au vreo speranta
Doamne ce viata cumplita

4. Azi saracia ne sapa
Multi n-au dupa ce bea apa
N-au bani pentru dari la Stat
Dorm sub cerul instelat
Astazi, de te-mbolnavesti
La orice doctor platesti
N-ai bani, vei muri cu zile
Nici nu le pasa de tine
Citesti la oameni pe fata
Nu mai au pofta de viata
Si merg pe drum abatuti
De parc-ar fi orbi si muti…

5. Rugati-va de iertare
Faceti Crucea cat mai mare
Ca de la o zi la alta
Va fi si mai scumpa Plata
Ceausescu nu mai este
Undeva se odihneste
Trageti cu dintii pacatul
Nu va mai trece oftatul
Dumnezeu v-a blestemat
De Craciun l-ati impuscat
Chiar de ziua Domnului
Ati luat viata omului.