Cum românii basarabeni erau gata să-l omoare pe Aleksandr Soljenițîn în gulagul sovietic pentru faptul că el afirma că Basarabia nu e România, iar moldovenii nu sânt români! !

gulag

Din păcate istoria cuceririi și drama sovietizării Basarabiei de către URSS este din păcate puțin cunoscută de către români. Când trupele sovietice au revenit în primăvara lui 1944 în Basarabia au început o acțiune sălbatică de represiuni și deznaționalizare în interesul internaționalismului comunist. Ceea ce nu se știe în România este faptul că și în Basaabia, la fel ca în Munții Carpați, a existat o puternică rezistență armată împotriva ocupantului. Tinerii basarabeni au luptat în clandestinitate și organizați în grupe de partizani împotriva armatei roșii după retragerea trupelor regale române. Forțele paramilitare ”Arcașii lui Ștefan cel Mare” și ”Sabia Dreptății” au devenit spaima NKVD-ului sovietic rivalizând cu partzanii lui Stepan Bandera din Ucraina, care au rezistat la sovietizare cu arma în mână până în 1959. În cartea ”Să nu ne răzbunați. Mărturii despre suferințele românilor din Basarabia” (Ed. Rîntregirea, Alba-Iulia, 2012), adnotate de monahul Moise, sunt cuprinse exhaustiv dramatice momente ale represiunii sovietice în Basarabia. Din păcate în capcana ideologiei sovietice de deznaționalizare și destructurare a societății tradiționale și a omului religios au căzut și dizidenți sau patrioți ruși, care au crezut că regimul bolșevic servește interesele Rusiei, de fapt poporul rus fiind prima victimă a politici de stat a URSS, cu cele mai multe victime ale represiunii unui regim despiritualizat și antiuman. Ion Moraru un tânăr luptător anticomunist basarabean din satul Mândâc de lângă orașul Drochia, a intrat în 1945 în organizația paramilitara ”Sabia Dreptății”, care lupta pentru eliberarea Basarabiei și unirea cu România. El a sabotat orele de sovietizare din școliile Republicii Moldova și a refuzat grafia chirilică. Preda pe ascuns ore de istoria românilor elevilor și a luat legătura cu patrioții de la organizația ”Arcașii lui Ștefan cel Mare”. În urma unei razii a NKVD din 1947, fiind denunțat că este creștin, Ion Moraru este arestat torturat sălbatic în beciurile securității din Chișinău și expediat în Siberia cunoscând numeroase lagăre din gulagul sovietic. Înainte de a fi trimis în Siberia a stat în celebra pușcărie Krasnaia Presnea împreună cu elita naționaliștilor ucraineni denumiți banderoviști. Aceștia erau de o ferocitate sălbatică împotriva trădătorilor din rândurile lor sau cu bolșevicii care căzuseră în dizgrație. Distracția lor era să-i înece în latrina închisorii pe trădătorii ucraineni și pe bolșevici. Mulți comuniști au fost înecați cu capul în tinetă. Ajuns în Siberia, Ion Moraru a cunoscut viața grea a gulagului sovietic: foamea, frigul și tortura. În martie 1953 când a murit Stalin tot lagărul a fost chemat la raport de către politrukul Tartarin să li se aducă informația decesului marelui cârmaci al popoarelor. Mii de deținuți au început să strige ura de fericire și și-au aruncat șepcile în sus spre disperarea conducerii închisorii.

La Ekibastuz erau închiși mai mulți români basarabeni din cele două organizații: Arcașii lui Ștefan cel Mare și Sabia Dreptății. În orele de muncă și duminica l-au cunoscut pe un intelectual rus înalt, demn, cu barba lungă ca un peregrin. Era Alexsandr Soljenițîn, viitorul scriitor care a primit Premiul Nobel și a depus mărturie despre atrocitățile comuniste din ”Arhipelagul Gulag”. În 1953 Soljenițîn era arestat de câțiva ani pentru că a fost acuzat că în timpul războiului, ca și căpitan în armata roșie, a dus o politică antisovietică pe frontul german. În acei ani când se lupta pentru eliberarea Berlinului Soljenițîn a scris povestirea ”Iubește Revoluția”, care a căzut în mâna NKVD. Ca numeroși intelectuali ruși Soljenițîn a căzut în capcana lui Stalin, considerând că acesta sprijină naționalismul rus. De fapt Stalin i-a persecutat pe ruși, acceptând doar pe aceia care îi jurau credință și sprijineau sovietele. Soljenițîn a intrat într-un conflict grav cu patrioții moldoveni din lagăr. Acesta îi provoca pe basarabeni că nu mai sunt români, ci doar moldoveni. Soljenițîn susținea teoria slavofilă în lagăr, fapt ce i-a atras antipatia românilor basarabeni. Ion Moraru l-a un moment dat a dorit să-l lovească cu o cărămidă în cap, fapt ce ar fi putut duce la decesul scriitorului, iar nuvela ”O zi din viața lui Ivan Denisovici” nu ar mai fi apărut în noiembrie 1962 în revista Novîi Mir și nici cartea ”Arhipelagul Gulag”. Soljenițîn, deși închis de sovietici, mai credea naiv că aceștia servesc interesele Rusiei, în realitate conducerea URSS era un fel de sectă politică transnațională ce își servea propriile interese de putere și pe cele ale comunismului mondial. Rușii pe lângă victime erau și pionii intereselor forțate ale internaționalismului comunist. Până la urmă basarabenii s-au împrietenit cu Soljenițîn, acest ”bărbat înalt, slab, fața prelungă, ochi pătrunzători, negri ca tăciunele”. El fusese transferat de la o brigadă de construcții la turnătorie. Se mândrea că este ”dușman al poporului”, era zgârcit la vorbă, ”întâi gândea și apoi vorbea”. Nu s-a bucurat de moartea lui Stalin pentru că nu credea că de această moarte depinde eliberarea lui. Spunea că la bolșevici le este teamă să le dea drumul deținuților să nu povestească despre lagăre și ”fericirea roșie”. Basarabenii îl apreciau că era un om de o mare căldură sufletească și nu-l înțelegeau de ce spunea că ”slavii vor fi rasa care va domina lumea”. Soljenițîn repeta întruna: ”Basarabia nu e România”, iar ”moldovenii nu sunt români”, lucru care îi exaspera pe românii din lagăr, aceștia erau să-l linșeze la un moment dat. Când gardienii i-au luat însemnările scrise, ciorna pentru ”Arhipelagul Gulag”, Soljenițîn și-a scris cartea în memorie și o repeta în gând ca un acatist. El și-a împărțit în memorie capitolele pe boabele unor mătănii ce le avea permanent la el. Basarabenii închiși cu el și-au dat seama că acesta avea suflet de scriitor cu darul talentului ”har dăruit de sus, de la Dumnezeu”. La începutul anilor 1960, basarabenii s-au reîntors acasă în Republica Moldova fără să uite nicio clipă că sunt români.

Ionuț Țene