APOSTOLUL PETRU în oglinda adepților teoriei extratereștrilor antici

constantin-miu

Const. MIU

În acest eseu, ne-am propus să discutăm viața și activitatea misionară a Apostolului Petru, din perspectiva adepților teoriei extratereștrilor antici. Aceste două aspecte le vom avea în vedere, în funcție de un mare evenimet, definitoriu pentru lucrarea apostolilor: e vorba de Pogorârea Sf. Duh, la Cincizecime.
Până la Cincizecime, viața lui Petru nu are nimic spectaculos, în afara întâlnirii cu Iisus și urmarea acestuia. Despre chemarea lui Petru, aflăm din Evanghelia după Matei și Marcu: „Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: Veniți după Mine și va voi face pescari de oameni.
Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. (Matei, 4: 18-20; cf. Marcu, 1: 16-18).
O minune care – credem – îl va face pe viitorul apostol să-și consolideze crezul în dreapta lucrare a lui Iisus este menționată în capitolul 8 (vs. 14-15): „Și venind Iisus în casa lui Petru, a văzut pe soacra acestuia zăcând, prinsă de friguri. Și S-a atins de mâna ei, și au lăsat-o frigurile și s-a sculat și Îi slujea Lui.”
În faimoasa scenă a umblării lui Iisus pe mare, Petru își rele vă slăbiciunea umană, puținătatea sufletului și a credinței, aspecte ce îi vor fi reproșate de către Iisus: „Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Vazându-L umblând pe mare, ucenicii s-au inspaimantat, zicând că e năluca și de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Indrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți! Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă și a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut și, începând să se scufunde, a strigat: Doamne, scapă-mă!
Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat și a zis: Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei, 14: 25-31). Acest aspect, îl putem corobora cu altul: la Cina cea de Taină, Petru îi declară lui Iisus că e gata să moară împreună cu El, dar nu se va lepăda de Acesta. Drept răspuns, Învățătorul îi face cunoscut faptul că în acea noapte, Îl va tăgădui de trei ori, înainte de cântatul cocoșilor: „Atunci Iisus le-a zis: Voi toți vă veți sminti întru Mine în noaptea aceasta, căci scris este: Bate-voi păstorul și se vor risipi oile turmei. Dar după învierea Mea, voi merge mai înainte de voi în Galileea. Iar Petru, răspunzand, I-a zis: Dacă toți se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti. Zis-a Iisus lui: Adevărat zic ție că în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta cocoșul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Petru i-a zis: Și de va fi să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine. (…) Iar Petru ședea afară, în curte. Și o slujnică s-a apropiat de el, zicând: Și tu erai cu Iisus Galileianul. Dar el s-a lepădat înaintea tuturor, zicând: Nu știu ce zici. Și iesind el la poartă, l-a văzut alta și a zis celor de acolo: Și acesta era cu Iisus Nazarineanul. Și iarăși s-a lepădat cu jurământ: Nu cunosc pe omul acesta. Iar după puțin, apropiindu-se cei ce stăteau acolo au zis lui Petru: Cu adevărat și tu ești dintre ei, căci și graiul te vădește. Atunci el a început a se blestema și a se jura: Nu cunosc pe omul acesta. Și îndată a cântat cocoșul. Și Petru și-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, care zisese: Mai înainte de a cânta cocoșul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Și ieșind afară, a plâns cu amar. ” (Matei, 26: 31-35; 69-75; cf. Marcu, 14: 66-72; Luca, 22: 31-34; 55-62; Ioan, 18: 17-27).
Și totuși, ne putem întreba: de ce oare Iisus l-a ales pe acest nevolnic laș (căci ce altceva decât lașitate dă dovadă Petru, atunci când se leapădă de trei ori de Iisus, când este încolțit și spune că nu-L cunoaște?) să-I fie piatră de temelie pentru viitoarea Sa biserică? Un prim răspuns ține de logica lucrării lui Iisus: El se adresa oamenilor simplii și neajutorați, apropiindu-se de cei aflați în suferință; pe aceștia mai cu seamă îi ajuta, alinându-i și tămăduindu-i. Un al doilea răspuns îl identificăm într-o discuție între cei doi protagoniști, din capitolul 16 al Evangheliei după Matei (versetele 15-19): „Și le-a zis: Dar voi cine ziceți că sunt? Răspunzând, Simon Petru a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit ești Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Și Eu îți zic ție, că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Și îți voi da cheile împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ va fi legat și in ceruri, și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri.” Deși alegerea vine după mărturisirea lui Petru că Iisus este Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Învățătorul relevă faptul că aceasta (mărturisirea) nu își află sălașul în firea sa umană, ci vine de la Cel Atotputernic. Dacă mărturisirea lui Petru vine de Sus, fiindu-i indusă de o forță nelumească și nepământeană (în concepția astronauților antici ar fi vorba de o entitate neumană ¬- „nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta”), replica lui Iisus la încercarea lui Petru de a-L convinge să nu meargă la Ierusalim, pentru că s-ar putea să I se întâmple ceva rău, relevă că această „sminteală” e una lumească și nu e dată de Sus: „Și Petru, luându-L la o parte, a început sa-L dojenească, zicandu-I: Fie-Ți milă de Tine să nu Ți se întâmple Ție aceasta. Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi ești; că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.” (Matei, 16: 21-23).

Schimbarea radicală în felul de a fi al apostolilor (în privința comportamentului și al limbajului) intervine în scena Cincizecimii: „În Ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.” (Fapte, 2: 1-4). În concepția adepților teoriei extratereștrilor antici, limbile de foc ce se așează pe fiecare apostol reprezintă un dispozitiv energetic, iar Duhul Sfânt ce-i umple pe aceia, făcându-i să vorbească în limbi străine, ce până atunci nu le erau cunoscute, este un program ce le este administrat sau ceea ce numim în zilele noastre – GOOGLE TRANSLATE.
După implementarea acestui program, Petru cuvântează celor de față, invocând cele întâmplate, prin vorbele proorocului Ioel (cf. Fapte, 2: 14-17). O dovadă că ceva s-a întâmplat, provocând o schimbare de-a dreptul radicală în comportamentul lui Petru și al lui Ioan (cei doi vindecă un olog din naștere, adus la Templu să cereșească – cf. Fapte, 3: 2-11) este îndrăzneala cu care cei doi le vorbesc preoților, căpitanului Templului și Saducheilor (cf. Fapte, 4: 1-9). Mirarea acelora față de cei temerari este justificată: „Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan, s-au mirat, întrucât știau că erau oameni necărturari și de rând…” (s. n.,Fapte, 4:13).
În scena convertirii sutașului Corneliu (cf. Fapte, 10: 1-7; 30-31; 11: 13-16), acesta are o vedenie: un înger, trimis al lui Domnului, îi vorbește și îi spune ce trebuie să facă, spre a fi convertit: ” Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el” (Fapte, 10:3). Vedenia aceasta este o hologramă. Relatându-i lui Petru despre acest fapt, sutașul îi spune: ” Corneliu a răspuns: Acum patru zile, chiar în clipa aceasta, mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea şi iată că a stat înaintea mea un om cu o haină strălucitoare” (s.n., Fapte, 10:30). Asemenea entități îmbrăcate în haine albe, strălucitoare, apar în scena relatării Învierii lui Isus: ” Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ, căci un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului şi a şezut pe ea. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada.” (s. n., Matei, 28: 2-3); „Au intrat în mormânt, au văzut pe un tinerel şezând la dreapta, îmbrăcat într-un veşmânt alb…” (s. n., Marcu, 16: 5); ” Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt, au intrat* înăuntru şi n-au găsit trupul Domnului Isus. Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în haine strălucitoare.” (s. n., Luca, 24: 2-4); ” Şi a văzut doi îngeri în alb şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap şi altul la picioare.” (s. n., Ioan, 20:12). De asemenea, în scena Înălțării lui Iisus, apar două entități înveșmântate în alb: „Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb” (s. n., Fapte, 1:10). Îmbrăcămintea albă, strălucitoare, a acestor entități (numite fie îngeri, bărbați sau tinerel) este – în oncepția teoriei astronauților antici – costumul inerent al celor veniți de Sus.
În altă scenă – cea a eliberării lui Petru din temniță – acestuia i se pare că are o vedenie – aceeaşi hologramă (care îi apăruse sutașului Crneliu), având puteri de adjuvant: „Petru dormea între doi ostaşi, legat de mâini cu două lanţuri, şi nişte păzitori păzeau temniţa la uşă. Şi iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neaşteptate şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: „Scoală-te, iute!” Lanţurile i-au căzut jos de pe mâini. Apoi, îngerul i-a zis: „Încinge-te şi leagă-ţi încălţămintea.” Şi el a făcut aşa. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te în haină şi vino după mine.” Petru a ieşit afară şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie.
După ce au trecut de straja întâi şi a doua, au ajuns la poarta de fier, care dă în cetate, şi ea li s-a deschis singură; au ieşit şi au trecut într-o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lângă el.” (s. n., Fapte, 12: 6-10). Din citatul reprodus, ne-au atras atenția câteva gesturi, pe care îngerul i le solicită lui Petru: să se încingă (nu se precizează cu ce anume), să-și lege încălțămintea și să îmbrace o haină. Toate acestea ne fac să credem că i se adusese o anumită vestimentație – de fapt un echipament cu ajutorul căruia Petru putea să treacă nevăzut de străjerii ce păzeau temnița. Și au fost două rânduri! Un astfel de echipament, în accepția extratereștrilor antici îl făceau invizibil pe apostolul Petru.

NOTA BENE: Considerațiile noastre din acest eseu sunt doar simple supoziții. Nu intenționăm să negăm sau să minimalizăm dumnezeirea lui Iisus.

Lasă un răspuns