Paştele – sărbătoare de origine rumânească (românească)

invierea-Domnului-paste

Acest material vine să consolideze şi totodată rezultă din cele scrise anterior, că limba în care Dumnezeu a vorbit cu primii oameni, de la care s-au desprins şi s-au dezvoltat limbile europene şi nu numai acestea, a fost limba rumână (româna), că strămoşii tuturor neamurilor europene şi nu numai ale acestora, au fost strărumânii, care, la începutul începuturilor, au populat imensul teritoriu cuprins între fluviile Dunărea, Tigru şi Nil, de unde s-au răspândit în toată Europa şi alte teritorii.
Aşadar, este cunoscut faptul că învierea Domnului Isus Hristos este sărbătorită de întreaga lume creştină.
Această sărbătoare, în majoritatea ţărilor, poartă un nume foarte apropiat. Astfel, rumânii (românii) ii spun – Paşte, danezii – Paske, grecii şi ruşii – Pasha, italienii – Pasqua, portughezii – Pascoa ş.a.m.d.
În unele ţări această sărbătoare creştină poartă alt nume. Ca exemplu, în Bulgaria – Velikden, Germania – Ostern, Lituania – Velykos, Polonia – Wielkanos, Ungaria – Husvet ş.a.m.d.
Paştele (Pesah) este sărbătorit şi de evrei, numai că la ei aceasta semnifică elibirarea evreilor din robia egipteană.
Părerile referitor la originea atât a cuvântului „Paşte”, cât şi a sărbătorii cu acest nume se împart în două grupe. Prima, cea mai numeroasă, susţine că „Paşte” provine din limba ebraică de la „pasch’ah” ceea ce înseamnă „trecere” (se are în vedere trecerea evreilor prin Marea Roşie atunci când au ieşit din Egipt – n.n.) şi deci cuvântul „Paște” cât şi sărbătoarea sunt de origine ebraică/iudaică.
Cealaltă grupă, nu acceptă aceasta explicaţie şi spune că „Paşte” provine de la cuvintele „pascho”, „passione”, existente în greacă şi, corespunzător, în latină, şi înseamnă „sufăr”, „suferinţă”, de unde şi sărbătoarea o declară de origine creştină.
Analiza Bibliei şi a altor izvoare scrise, însă, ne arată cu totul altceva şi anume – că atât cuvântul „Paște”, cât şi sfânta sărbătoare Paște au începuturi mult mai vechi decât timpurile trecerii evreilor prin Marea Roşie şi sunt de provenienţă rumânească (românească).
Astfel, bazându-ne pe cele spuse de Domnul Dumnezeu lui Moise, în ajunul plecării evreilor din Egipt: „Mergeţi şi vă luaţi miei după familiile voastre şi junghiaţi Paştele… Aceasta este jertfa ce o aducem de Paşti Domnului” (Ieşirea, cap. 12, pct. 21 şi 27), pe cele relatate în „Cronica pascală”, scrisă în prima jumătate a secolului al VII–lea, că Pasca era sărbătorită de haldei, din care, conform altor surse, îşi trag rădăcinile evreii, pe mai multe momente prezentate în Biblie şi alte izvoare scrise, putem afirma că Paştele s-a sărbătorit înainte de eliberarea evreilor din robia egipteană şi deci cu mult, mult mai înainte de suferinţa lui Isus Hristos când a fost răstignit pe cruce.
În Biblie se arată că primii care au adus jertfe Domnului Dumnezeu au fost Cain şi Abel, feciorii lui Adam. Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului, iar Abel – din cele întâi născute ale oilor şi din grăsimea lor (Facerea, cap. 4, pct. 3 şi 4).
Dumnezeu a ales jertfa adusă de Abel, adică a preferat jertfa din animal. Această preferinţă a fost întărită mai târziu, atunci când Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Eu sunt Domnul, care te-a scos din Urul Caldeii, ca să-ţi dau pământul acesta de moştenire…Găteşte-mi o juncă de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani…” (Facerea, cap. 15, pct. 7 şi 9).
După cum se vede, toate sunt animale păscătoare, iar fiecare în parte – animal care paște. Şi mielul ales de Dumnezeu, care trebuia jertfit de evrei în ajunul plecării din Egipt, era tot animal care paşte. De aici şi cerinţa Domnului ca Paştele (mielul) să fie înjunghiat, cerinţă care se întâlneşte de foarte multe ori în Vechiul Testament.
Este destul de clar că cuvântul „Paște” nu are nimic comun cu ebraicul „Pasch’ah”, nici cu grecescul „Pascho” şi latinescul „passione”, fiindcă nici „trecerea”, nici „suferinţa” nu pot fi înjunghiate. Poate fi înjunghiat numai cel care paşte, adică o juncă, un ied, un miel ş.a.
Aşadar, denumirea „Paște” provine de la cuvântul „a paşte”, de la animalul care paşte şi care este jertfit Domnului.
Totodată, numai la sărbătoarea de Paşti, românii pregătesc o coptură specială, denumirea căreia – Pasca, este, practic, identică, după cum aţi văzut mai sus, cu denumirea Sărbătorii sfinte la danezi, greci, ruşi, italieni, portughezi ş.a.
De ce la noi, însă, există Paște şi Pască, iar la ei numai Pască, de ce nu există şi la ei ambele noţiuni cum ar părea că trebuie să fie, de ce nu numesc şi ei sărbătoarea Paște ca şi noi, adică italienii – Pascolare, ruşii – Pasti, portughezii – Postar, grecii – Boscum ş.a.m.d., dar toţi o numesc asemănător cu Pasca (Pasqua, Pasha, Pascoa)?
Probabil, din motivul că creştinismul a venit în Europa din Orientul Apropiat după cucerirea Ierusalimului (anul 70 e.n.) de către romani, după ce în biserici nu se mai jertfeau, nu se mai junghiau animalele, inclusiv miei, însă creştinii de acolo continuau să vină în Ziua Luminoasă cu mâncăruri pregătite acasă, printre care locul principal îl ocupa Pasca, de unde europenii au primit această sărbătoare ca sărbătoarea Pascăi şi nu a Paştelui.
Astfel, numai la noi, la români s-au păstrat şi Paști şi Pască, aşa cum era primit la începuturi, iar acest lucru putea să-l facă numai acel popor care a stat la baza acelor începuturi, care a fost creştinat de însuşi Domnul Dumnezeu şi care a transmis această credinţă tuturor celorlalţi, ceea ce ne permite să considerăm că denumirea sărbătorii Paște/Paşti provine de la rumânescul (românescul) „a paşte”, de la acel Paște (juncă, ied, miel ş.a. – n.n.) care era adus ca jertfă Domnului Dumnezeu şi că însăşi Sfânta sărbătoare este de origine rumânească (românească).

Andrei GROZA, dr., conf. univ.