PARTEA I. Cea mai mare înșelăciune a lumii. TIRANIA ASCUNSĂ. Interviul şocant al unui evreu pe nume Harold Rosenthal care a fost realizat în 1976

Rosenthal

INTRODUCERE

Această broşură conţine textul celui mai revelator şi şocant interviu al unui evreu pe nume Harold Rosenthal și a fost realizat în 1976, de către un patriot îngrijorat,  pe nume Walter White Jr.  Dl Rosenthal, un evreu influent educat în spirit evreiesc şi implicat în acțiunile guvernului de la Washington, DC, a explicat implicarea evreilor şi cauza problemelor majore cu care ne confruntăm astăzi.

Rosenthal, prin expunerea anumitor aspecte ale „lumii invizibile interioare a evreimii”, a dezvăluit modurile şi tacticile pe care evreii le-au folosit pentru  distrugerea civilizaţiei creştine şi obținerea controlului ascuns asupra vieţilor noastre şi guvernelor. Rezultatul a fost o „tiranie ascunsă” asupra noastră la fel ca tirania îndreptată împotriva Sfinţilor de către sistemul fiarei roşii din Apocalipsă denumită în continuare „Mystery Babilon”.

Dar cum ar putea un număr atât de mic de evrei să subjuge atât de mulţi oameni şi să obţină un astfel de control covîrşitor asupra guvernelor lor, în special fără ca acestea să fie conştiente de acest lucru? Răspunsul la această întrebare poate fi găsit în parabola lui Hristos despre ispravnicul nedrept, care reprezintă evreimea. Ei sunt capabili să predomine în lume, în ciuda căilor nelegiuite, din cauza tertipurilor lor viclene şi abile. Aşa cum a spus și Hristos: „Căci fiii veacului acestuia sunt mai înţelepţi în neamul lor decât fiii luminii. .” (Luca 16:8)

Cu alte cuvinte, evreul, cu mintea lui fixată la cele lumeşti, este mai înţelept decât poporul creştin al lui Dumnezeu. Atunci când citiţi cuvintele d-lui Rosenthal realitatea acestei declaraţii va ieși la lumină. Această problemă a fost atât de răspândită şi importantă pentru noi încât a biruit faptul că Hristos însuși ne-a instruit să fim „înţelepţi ca şerpii”. (Matei 10:16)

America şi lumea sunt acum copleșite de probleme politice, economice, morale şi sociale, care trebuie să fie rezolvate de către oameni creştini. Așa cum Edmund Burke declara: „Singurul lucru necesar pentru triumful răului este ca oamenii buni să nu facă nimic.” Dar înainte de a putea acţiona în mod corespunzător avem nevoie de o bună (nu doar una superficială) înţelegere a problemei.Această broşură va contribui la asigurarea acelei înţelegeri, cititorului.

În manuscris, accentul indicat prin sublinierea textului a fost adăugat ulterior, în timp ce cracterele aldine sunt originale. Observaţiile din nota de subsol și ilustrarea au fost adăugate de mine.

– Charles A. Weisman iunie 1992

Partea întâi

Într-un interviu extrem de confidenţial cu un asistent administrativ evreu al unuia dintre cei mai reprezentativi senatori ai acestei naţiuni, el a spus: „Este o minune [faptul] că poporul american nu se revoltă şi nu azvârle afară fiecare evreu din această ţară.„

Evreul, dl Harold Wallace Rosenthal, a făcut această declaraţie după ce a recunoscut dominaţia evreiască în toate programele naţionale semnificative.El a spus:

„Noi evreii continuăm să fim uimiți de ușurința, cu care (Creştin-americanii) au căzut în mâinile noastre. In timp ce americanii naivi, se aşteptau ca Hruşciov să-i îngroape, i-am învăţat să se prezinte la fiecare comandă a noastră.” (Această supunere a fost făcută posibilă prin adoptarea progresivă a conceptelor talmudice ca fiind creştine, în acest fel  născându-se o societate evreiască. Este ceea ce rabinul Martin Siegel numea „iudaizarea creştinismului.”)

Când a fost întrebat cum ar putea fi făcută prizionieră o naţiune fără ca aceasta să știe, domnul Rosenthal a atribuit această victorie controlului absolut al mass-mediei. S-a lăudat cu controlul exercitat de evrei asupra întregii mass-media. Orice ziar care a refuzat să consimtă la controlarea ştirilor a fost îngenuncheat prin retragerea publicității. Când au eșuat cu această variantă, evreii au oprit furnizarea de tiparnițe și cerneală. „Este o chestiune foarte simplă”, a declarat el.

Când a fost întrebat despre bărbaţii din înalta ierarhie politică, domnul Rosenthal a spus că nici unul dintre ei, în ultimele trei decenii, nu a obținut vreo putere politică fără aprobarea evreilor: „Americanii nu au mai avut  alegeri prezidenţiale [reale]  începând cu anul 1932, când [Franklin] Roosevelt era omul nostru; de la preşedintele Roosevelt [încoace],fiecare președinte a fost omul nostru „(Chiar și înainte de Roosevelt influenţa evreimii asupra lui Woodrow Wilson (1913-1921) a fost destul de evidentă, după cum Henry Ford scria în 1921 -„. Mr. Wilson, în timp ce era preşedinte a fost foarte aproape de evrei. Administraţia sa, după cum ştie toată lumea, e predominant evreiască. „ The International Jew , Dearborn Publishing Co, III, p. 28-9).

Într-o discuţie despre George Wallace [politician democrat, al 45-lea guvernator al statului Alabama; a avut patru mandate ], domnul Rosenthal a zâmbit şi a sugerat că probabil am remarcat unde se află astăzi Wallace.Când politica externă a Statelor Unite a fost menţionată, încrederea în interviul secret a eliminat aproape toată prudența.Cu dispreţ şi bătaie de joc el a ridiculizat prostia americană prin faptul că ei nu văd întreaga sferă a politicii externe a lui Kissinger. „Este o politică sionist-comunistă de la început până la sfârşit. Momentan cetăţenii cred că de această politică evreiască va beneficia America.„(Această idee se datorează faptului că mass-media evreiască se referă la „politica sionist-comunistă” ca fiind „politică americană” în conformitate cu prevederile „constituţionale”. Ignoranţa din sistemul nostru propriu de guvernare este adevarata problema aici).  El a citat „destinderea” şi Angola ca exemple de diplomaţie evreiască. Natura credulă a americanilor și-a atras numai dispreţ din partea lui.

Interviul a continuat pe un plan aproape atotștiutor.

„Noi evreii am impus probleme după probleme poporului american Apoi tot noi am promovat ambele laturi ale problemei ca  să domnescă confuzia. Cu ochii fixați asupra problemelor, aceştia nu mai reuşesc să vadă cine este în spatele fiecărei scene. Noi evreii ne jucăm cu publicul american așa cum se joacă pisica cu un șoarece. „

Pe măsură ce conversația continuă unii ar putea crede că, probabil, America își merită  domnia terorii planificată pentru ea. Mintea evreiască asmute fiecare grup etnic împotriva celuilalt.„Sângele maselor va curge așa cum ne așteptăm pentru ziua noastră de victorie asupra lumii„, a spus rece Rosenthal.(Aceasta este aceeași lozincă ca cea a liderilor comunişti revoluţionari). Timp de ore de la această discuţie incredibilă, un sentiment de disproporție vădită prevala încă. Este posibil ca un alt grup de „fiinţe umane” să aibă un spirit atât de periculos și intenţii atât de demonice? Cu toate acestea, cuvintele auzite şi elementele de probă puse la îndemână sunt reale. Este posibil ca poporul american să  rămână docil chiar și atunci când sângele vieţii lui îi este supt? Se pare că da.

Ce ne spun toate acestea?

După ce acest interviu lung a fost înregistrat, dl Harold Rosenthal Wallace, în vârstă de 29 de ani și asistent administrativ al senatorului Jacob K. Javits din New York, a fost ucis într-o presupusă tentativă de deturnare de pe cer a unui avion israelian în Istanbul, Turcia, pe 12 august 1976.

Se pare că domnul Rosenthal ar fi „vorbit prea liber”, deoarece, deşi patru persoane au fost ucise şi aproximativ 30 rănite în timpul încercării de piraterie aeriană, Rosenthal nu a fost ucis de un glonţ aleator cum au fost alții. Din rapoartele depuse la momentul respectiv, se pare, uimitor si ciudat, că dintre toate persoanele implicate în acest incident, domnul Rosenthal ar fi fost singurul rănit mortal. Între timp, eu, Walter White, cel care a realizat acest interviu confidenţial, pote afirma acum, după multe investigaţii, cheltuieli şi călătorii, că Harold Rosenthal a fost, fără îndoială, ucis la aeroportul din Istanbul, în ceea ce avea să apară ca o deturnare -, probabil, de către propriul său popor .(„Nu este nimic uimitor în faptul că evreimea internaţională se teme atât de mult de adevăr sau orice alt indiciu adevărat despre ea însăşi sau despre planurile sale.”Evreul internaţional , voi. I, p. 200.)

Nu am avut nici cea mai mică dorinţă să rănesc pe cineva şi mai ales membrii familiei Rosenthal care au suferit destul în această tragedie. Am corespondat cu mama şi tatăl său, în Philadelphia, şi fratele său Mark David Rosenthal, care este la facultate in nordul Californiei. De fapt, el a fost cel care m-a informat că prietenii lui Harold de la Washington au înfiinţat un fond memorial cu numele Harold W. Rosenthal. El ne-a trimis o copie a Comitetului Evreo-american al  „W. Harold Rosenthal Fellowship în Relaţiile internaţionale” cu sediul în Capitoliul de la Washington, 818 – 18 Street NW, Washington, D, C.20006.Printre cei enumerați ca importanți şi co-preşedinți onorifici sunt vice-preşedintele Walter F. Mondale şi senatorul Jacob K. Javits.

Din respect, am decis să aştepte până va trece un an de la moartea lui Harold Wallace Rosenthal, așă ca am întarziat publicarea a tot ceea ce el ne-a spus în acea zi și seară memorabilă. Şi, după cum am declarat mai înainte, interviul a fost de lungă durată – părea că el se bucura să toarne aceste informaţii ( iar uneori a fost întrerupt) – şi a continuat până seara.

Acest scriitor și editor deși nu este uşor de şocat totuși a fost, datorită a ceea ce egoistul Harold W. Rosenthal a denunțat şi a faptului că în denunțul său am descoperit lucruri oribile – trădarea efectivă la care și el, desigur, lua parte – şi  faptul că părea că se bucura de succesul aparent al conspiraţiei mondiale a evreilor. Acest lucru, ține minte, vine de la un „asistent administrativ”, al unuia dintre senatorii noștri importanți, Jacob K. Javits din New York.

Ceea ce sunteți pe cale de a citi mai departe ar trebui să acţioneze ca un AVERTISMENT pentru toţi non-evreii din întreaga lume.Se sperăm că va deschide și ochii celor mulţi care l-au cunoscut în cercurile guvernamentale de la Washington.

Devine evident că, într-adevăr, ceea ce prezintă nu este ficţiune.Nu este imaginatie! El nu făcea speculații –  el a vorbit în cunoştinţă de cauză şi cu inteligenţă.Multe lucruri s-au spus şi scris despre O conspiraţia evreiască la nivel mondial dar niciodată nu a fost descrisă atât de deschis. ea bate imaginaţia.Planurile lor sunt şocante şi mulţi vor fi uimiţi lde conţinutul acestui document.Nimic de genul acesta nu s-a mai spus înainte.

Noi preferăm să nu elaborăm.Vei fi tu însuți judecător.

Privind înapoi la timpul când a fost luat acest interviu şi având suficient timp să analizăm  sinceritatea lui Harold Rosenthal, suntem obligaţi să ne gândim la el ca la o persoană orgolioasă, lăudăroasă dar care avea cunoștințe vaste. Eu l-aș clasifica ca un egocentric şi un egoist. De multe ori, cruzimea sa a apărut cu mult venin, mai ales când el descrie creştinii prosti sau „goy”, cum atât de des ne menţiona el pe noi. Acest lucru m-a surprins, deoarece cuvântul ”goy” nu există în limba noastră şi el trebuie să fi ştiut acest lucru. Mintea lui trebuie să fi fost complet scufundată în planul unei lumi unice a evreimii mondiale. Cu aroganță, el s-a lăudat că cucerirea lumii de către evrei era aproape completă- datorită prostiei creştinătății.

Sionismul Evreiesc şi anti-semitismul

Când a fost întrebat dacă el era un sionist domnul R. a răspuns:

„Aceasta este o intrebare drăcească! La baza problemei stă conceptul tradiţional sionist de aliyah, un termen ebraic care înseamnă” în adunare „sau întoarcerea din Diaspora (dispersați) a evreilor în patria lor Palestina.  Încă din 1948, și de la crearea statului Israel, aliyah a devenit un imperativ de bază al politicii guvernului israelian. „

Ce este aliyah? Te rog descrie-l pentru mine –  ceea ce el a făcut  şi eu am întrebat cu privire la sensul realist al cuvântului aliyah. Domnul R. a declarat:

„Este o migraţie fizică permanentă în Palestina, nu doar o vizită.„

Am întrebat, ce este sionismul? I-am auzit pe evrei definindu-l ca fiind ceva ce pornește de la migraţia permanentă și sfârșește cu sprijinul financiar şi spiritual al Israelului de către toți evreii din întreaga lume. Dl R. a răspuns:

” Primul nostru lider, fostul prim-ministru David Ben-Gurion, a spus că sionismul, fără o” întoarcere la Sion „este fals. Nu mulţi evrei americani au migrat definitiv în Israel.. Unii spun că toţi evreii, prin definiţie, sunt sionişti. Alţii spun că un evreu nu este un sionist cu  excepţia cazului în care el este un membru care plăteşte cotizaţii la o organizaţie activă sionistă. Definiţii s-au aruncat peste tot până cănd patria evreilor a devenit o realitate.. „ (Propaganda și activităţile sioniste au fost bazate și acceptate întotdeauna pe ipoteza falsă că evreii sunt Israeliţi, făcând  astfel din Palestina pământul evreilor; şi că ei au doar nevoie de ajutor pentru a merge înapoi şi pentru a-și construi statul lor. Astfel, creştinii naivi i-au susţinut.)

Milioane de dolari americani, scutiți de impozit, sunt trimişi în Israel anual şi nouă, adevăraților americani, nu ne convine acest lucru. Dl R. a răspuns:

„Politicienii naivi de la Washington sunt creduli. Cei mai mulți dintre ei nu sunt prea grozavi, astfel încât reprezentanţii puternici ai intereselor evreimii au influenţat această practică cu ani în urmă şi nu există nici unul suficient de puternic ca să-i oprească. Unii dintre banii aceștia s-au întors chiar în Statele Unite şi au fost cheltuiți în eforturile depuse de propaganda sionistă, cea mai mare parte dintre ei prin intermediul  B’nai B’rith, a Conferinţei organizaţiilor evreieşti şi a Congresului Mondial Evreiesc. The Jewish Agency este un braţ de finanţare -. un fel de organ al  funcționarilor B’nai B’rith. Nu este nimic în neregulă cu trimiterea dolarilor americani în Israel într-un sistem de duty-free, atâta timp cât suntem destul de inteligenți sa scăpăm neprinși. Să inversam această conversaţie timp de un minut . Ai spus clar şi destul de gălăgios că nu îți plac evreii. De ce ne urăști? „

Dl Rosenthal, eu nu urăsc pe nimeni. Am spus că nu-mi place ceea  ne fac evreii nouă şi mai ales cu privire la oricine și orice este legat de creştinism. Urăsc înşelăciunea, viclenia şi necinstea lor detestabilă. Asta mă face să fiu anti-semit? Dacă da, atunci eu sunt anti-semit!

„Anti-semitismul nu reprezintã o opoziţie la Semitism. Nu există nici un astfel de lucru.  Este o expresie pe care noi evreii o utilizăm în mod eficient ca un cuvânt defăimător -.. Utilizat pentru a marca un bigot ca tine -. Cineva care aduce critici la adresa evreilor. Noi să-l utilizaţi împotriva persoanelor antipatice. „ („Anti-semitismul” este o creaţie recentă a  evreilor. Evreii ne informează ce constituie anti-semitismul şi când apare. Toate „anti-semitismele”, care există în Statele Unite sunt crearea deliberată a liderilor evrei. Evreii doresc şi au nevoie de acest instrument pentru a controla şi reduce la tăcere opoziţia față de căile lor de acțiune, dăunătoare şi respingătoare.)

(Deși) am spus clar că dispreţuiam influenţa  corupătoare a evreilor asupra culturii noastre creştine – şi asupra felulului nostru de viață americană, orientată către Hristos, domnul R. a declarat:

„ În timpul lui Hristos, evreii erau în căutarea unei împărăţii materiale și pământeși, dar  Hristos le-a oferit evreilor un regat spiritual. Acest lucru, nu l-au putut cumpăra, așa că ei l-au respins pe Iisus Hristos şi l-au răstignit.„

Ce vrei sa spui – l-au răstignit? Nu a dovedit istoria că evreii l-au răstignit pe Iisus Hristos? La care el a răspuns:

„Da, cred că au făcut-o. Nu că aș vrea să mă-nvârt în jurul cozii, dar acum 2.000 de ani poporul tău ar fi făcut acelaşi lucru unui om care l-ar fi maltratat așa cum a făcut Hristos cu evreii.„

Vorbeşti despre Iisus Hristos ca fiind doar un om.

„Asta a și fost – un om care a umblat pe pământ ca oricare alt om şi acest mit despre Hristos înviat din morţi şi revenit pe pământ pentru a-și vizita discipolii este o căcănărie. Evreii care i-au scos pe arabi din Palestina au făcut acest lucru pentru a infirma misiunea lui Hristos pentru o împărăţie spirituală.Vezi tu, în locul unui lider care ar fi făcut un imperiu pentru evrei, genul tău de oameni a dat evreilor un predicator paşnic numit Cristos, care în loc de ochi-pentru- ochi şi-a întors și celălalt obraz. Prostii! Clădim şi, de fapt, am clădit deja un imperiu pământesc fără bunul şi dezamăgitorul vostru Mesia. „

Eu văd că tu şi cei de teapa ta, sunteți cei care încercaţi să-l scoateți pe Hristos afară din  Crăciun (din tradiție). Imi pare rău pentru tine. La care el a răspuns rapid:

„Nu-mi servi mie rahatul ăsta. Nu vreau mila ta. Nu am nevoie de ea.! Foarte mulţi evrei nu au curajul să-ţi spună cum trăim şi plănuim, dar eu nu mă las intimidat de nimeni sau ceva. Eu ştiu încotro mă duc.. „

Guvernul şi controlul politic

Când a fost întrebat de ce evreii își schimbă frecvent numele lor, el a spus:

„Evreii sunt cei mai inteligenţi oameni din lume, așa că în cazul în care ar putea beneficia de ceva de pe urma schimbării numelor lor vor face acest lucru. Ei se amestecă în societatea voastră, care este majoritate coruptă -.. Deci, în timp ce evreii beneficiază ei înşişi, goy proști nu îşi dau seama că aceşti evrei cu nume de non-evrei sunt de fapt evrei. Știu la ce te gandești -la evreii din guvern care folosesc nume de non-evrei. Ei bine, nu te ingrijora, deoarece în viitorul apropiat nu va mai fi nici o putere prezidenţială în Statele Unite. Guvernul invizibil va prelua puterea cu această ocazie.„

Din ceea ce cunoști, sunt evreii din Rusia într-adevăr persecutaţi sau chiar nu au nici un fel de libertăți? La care el a spus:

„Majoritatea evreilor din întreaga lume -aş spune mai mult de 90% ştiu ce se întâmplă cu adevărat poporului nostru. Avem o comunicare de neegalat oriunde în lume.  Doar gunoaiele, degenerații, ignoranţii şi dezinformaţii își pot găsi pacea în societatea ta –  iar voi ticăloşii vă ascundeți păcatele îmbrăcându-vă în oi. Voi sunteți ipocriții – nu evreii, așa cum spui și scrii tu. Pentru a răspunde la întrebarea ta – în Rusia, există două guverne distincte – unul  vizibil şi unul invizibil. Unul din naţionalităţi diferite -.. întrucât cel invizibil este compus numai din evrei. Puternica poliţie secretă sovietică primește ordine de la guvernul invizibil. Există în jur de şase – şapte milioane de comunişti în Rusia Sovietică. 50% sunt evrei și aproximativ 50% gentili. Dar pe Neamuri nu te poți bizui. Evreii comuniști sunt uniți şi au încredere unul în celălalt, în timp ce ceilalți se spionează unul pe altul. La fiecare cinci sau şase ani, Consiliul secret al evreilor solicită  epurarea partidului şi mulţi sunt lichidați. „

Când a fost întrebat, de ce? el a spus:

„Pentru că încep să înţeleagă prea mult secretul evreimii din guvern. Comuniştii ruşi au un Grup Secret format numai din evrei. Ei cârmuiesc tot ce are legătură cu guvernul vizibil. Această organizaţie puternică a fost responsabilă de eliminarea secretă a centrului comunismului ( din Rusia) la Tel Aviv, de unde provin toate instrucţiunile de acum. „

Guvernul nostru şi Naţiunile Unite au cunoştinţă despre asta? Dl R. răspuns.

„Naţiunile Unite nu este altceva decât o ușă-capcană spre imensele tabere de concentrare ale Lumii Roşii. Avem un control destul de mare asupra ONU„

Când a fost întrebat de ce comuniştii distrug clasa de mijloc sau pe cei educaţi şi familiile lor în întregime, atunci când invadează o ţară, domnul R. a răspuns:

„Este o regulă stabilită de a distruge toţi membrii  guvernului pre-existent, familiile şi rudele lor, dar niciodată evreii. Ei distrug toţi membri poliţiei, poliţiei de stat, ofiţeri de armată şi  familiilelor, dar nu evrei. Vezi tu, noi ştim atunci când un guvern începe căutarea comuniştilor în interiorul frontierelor sale – de fapt el încearcă să descopere evreii din zona sa. Noi nu ne lăsăm păcăliţi! Conducătorii invizibili din ţările comuniste au un control asupra propagandei mondiale şi a guvernelor din ţările libere!Noi controlăm toată mass-media, inclusiv ziare, reviste, radio şi televiziune. Chiar și muzica. Am cenzurat cântece lansate pentru publicare cu mult înainte de a ajunge la editori. Nu peste mult timp, vom avea un control complet al gândirii tale!„ (Cei care nu au forța necesară să-și  cucerească duşmanii trebuie să recurgă la controlul minții, care în cele din urmă poate fi mai eficace decât controlul fizic pur şi simplu, deoarece ei nu sunt conştienţi de control şi, astfel, nici nu se opune nici o rezistenţă.)

Creştinismul şi iudaismul

Felul în care te lauzi – în cazul în care acest lucru este adevărat – este înspăimântător dacă ne gândim la viitorul nostru – şi al creştinismului – la care domnul, R. a declarat:

” Va fi un fel de război forțat aici, în Statele Unite, şi mulți vor fi lichidați. Veţi fi, fără îndoială, printre ei. Evreii nu vor fi prejudiciați. Eu nu mă laud. Vă ofer fapte! Şi este prea târziu pentru urmaşii dumneavoastră creştini să-și pregătească o apărare. Acel timp a trecut de  mult. Cu mult, mult timp în urmă noi a TREBUIT să devenim agresorii! Acesta este fără îndoială unul din MARILE țeluri ale vieții noastre. NOI suntem agresorii!„

După ce i-am reamint că am crezut că era inteligent, dar acum realizez că habar n-are despre ce vorbește, el a răspuns:

„Iudaismul este cultura de neegalat – nimic, nu există nimic oriunde în lume care să se  compare cu ea. Aşa-numitul creştinism al vostru este un rod al iudaismului. Influenţa culturală şi intelectuală a iudaismului se resimte în întreaga lume -. Da, pe parcursul civilizaţiiilor. „

Când l-am întrebat dacă el credea ca ne-am putea confrunta cu o problemă cu negrii în cele din urmă, din cauza creşterii uluitoare a populaţiei lor, el a spus că negrii ajută la îndeplinirea „scopului nostru”, care ar putea implica mai multe lucruri.

Am discutat despre invazia negrilor în oraş, judeţ şi stat şi despre proeminenţa lor acum în televiziune. De asemenea, cât de ridicol poate fi pentru un negru să se convertească la iudaism – ca Sammy Davis, de exemplu. Dl R. a răspuns:

„Asta nu inseamnă nimic. Ştim că un negru nu poate deveni un evreu şi că Sammy Davis este în continuare negru. Este posibil să fi fost în avantajul lui să se convertească. În realitate, el rămâne în continuare o cioară și nu un evreu.”

I-am spus despre studiile mele aprofundate asupra evreilor şi că au existat puţini care au făcut mai multe cercetări privind evreimea mondială decât mine – şi despre descoperirile mele neplăcute – amintindu-i domnului R. că nu există nici o moralitate în rândul evreilor. El a răspuns:

Banii sunt mai importanți decât moralitatea. Putem realiza orice cu bani. Oamenii noştri dovedesc asta in Israel, prin forţa sa împotriva atacurilor și starea sa permanentă de pregătire de război. Israelul poate câştiga acum, în orice întâlnire. Elementele intelectuale care s-au ridicat dintre kibutz (cuvântul ebraic pentru „așezare comunală” este o comunitate rurală unică, o societate dedicată ajutorului mutual şi justiţiei sociale, un sistem socio-economic bazat pe principiul proprietății comune, egalității şi cooperării de producţie, consum şi educaţie; realizarea ideii ” fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi”, o casă pentru cei care l-au ales) care au de gând să construiască această comunitate mică într-un teritoriu al minunilor în Orientul Mijlociu. Va fi în cele din urmă, de asemenea, baza pentru sediul Guvernului Mondial. „ (Iudaismul talmudic este religia controlului iudaic asupra lumii şi a sclaviei.)

Am discutat despre tragedia de la Watergate şi despre corupţia la toate nivelurile de guvernare şi am sugerat că reprezentanţii guvernului ar trebui să practice o mai mare deschidere şi sinceritate în relaţiile cu oamenii. Domnul R. a declarat:

„Ce bun ar aduce? Ce dracu are publicul cu funcţionarea guvernului. Marea majoritate sunt cururi!  Cururi de cai„

Vă pot cita cu asta?

„Nu-mi pasă ce faci – cum am spus, puţini au curajul să vorbească. Ne-am fi înțeles cu toții mai bine între noi – evrei şi neamuri – în cazul în care am fi vorbit mult mai deschis. Poporul Tău nu are curaj! Noi vă stabilim modul de gândire – ba chiar v-am inoculat un „ complex de vinovăție„ făcându-vă astfel să vă fie teamă să-i criticați deschis pe evrei „

Va urma….