AVERTISMENT INCENDIAR: Proiectul „Prima Casă”, o inginerie financiară periculoasă care are alt obiectiv decât cel declarat oficial

Negruta V.

Proiectul „Prima Casă”, lansat cu mult fast de guvernare în an electoral, „are ca obiectiv altceva decât oficial este declarat” și se poate dovedi o „inginerie financiară” periculoasă, susține fostul ministru al Finanțelor, Veaceslav Negruța.

El a identificat, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, mai multe neclarități aduse de acest proiect.Fostul ministru spus că, în primul rând, beneficiarii acestui proiect nu sunt nici pe departe cetățenii care au nevoie de o primă casă, ci compatibil devine orice cetățean care nu a avut o locuință în ultimele 12 luni.

„Categoric nu e vorba de cetățeni și grija de necesitatea cetățeanului de a avea un apartament. E vorba, de fapt, de un domeniu pe care autoritățile, direct sau indirect, îl declară ca fiind de importanță majoră pentru economia națională – domeniul imobiliar, construcția de bunuri imobiliare”, a declarat Negruța.

Expertul economic consideră că „în alte condiții, dacă ar lua un altfel de credit sau ar lua alte decizii vizavi de activitățile lui economice, poate, i-ar fi și financiar mult mai atractiv decât intrarea în acest program ‘Prima Casă’”.

„Eligibili sunt categorii de cetățeni care ultimele 12 luni nu au avut în proprietate o locuință, ceea ce presupune că, de fapt, nu e vorba de prima casă, s-ar putea să fie cazuri când unii și-au vândut locuințele, iar peste 12 luni devin eligibili în acest program. Deci, noi vedem alte aspecte, un fel de încercare de a atrage cât mai multă lume în această inginerie financiară care are altă menire decât rezolvarea unei probleme a unor cetățeni tineri care, într-adevăr, au nevoie, poate, de o locuință”, a precizat acesta.

Fostul ministru mai consideră că acest program este menit mai degrabă să ajute constructorii și băncile și să fie folosit de către PD într-un an electoral, prezentând anumite cazuri cu implicarea unor cetățeni care au aplicat la „Prima Casă.

cotidianul.md