PIRAMIDA JAFULUI BANCAR: Schema creată în baza informaţiilor publice

Piramida jafului bancar

Fotografia postată de Crețu Ilie Constantin.

 

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale nu se ocupă de restituirea banilor furați din sistemul bancar pentru că „nu este Agenția de recuperare a miliardului”. Asta a declarat azi directorul Centrului Național Anticorupție, Bogdan Zumbreanu, la ședința Comisiei juridice a legislativului, unde a fost prezentat raportul privind activitatea instituției menționate, care se află în subordinea CNA.

Șefa Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale, Otilia Nicolai, și-a citit raportul despre activitatea instituției, care a fost, în linii generale, o exprimare a nemulțumirii conducerii față de numărul mic de angajați, dar și față de condițilei de muncă. Ulterior, membrii Comisiei juridice au trecut la întrebări. Zumbreanu a adăugat că recent a primit solicitări de la Procuratură pentru a investiga și depista banii furați din sistemul bancar. Mai mult, raportorii au afirmat că despre restituirea banilor se poate vorbi doar după ce persoanele cercetate în cadrul dosarului privind jaful bancar își vor primi sentințele definitive.

Deputatul Ion Casian a insistat să i se răspundă dacă agenția a întreprins măsuri în colaborare cu reprezentanții companiei Kroll.

Precizăm că Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale a fost înființată în luna martie a anului trecut. După câteva luni, directorul adjunct al Centrului Naţional Anticorupţie Cristina Ţărnă şi-a dat demisia din cauza proiectului de lege elaborat de membrii PD Sergiu Sârbu şi Andrian Candu, care prevedea că agenția va trece în subordinea Fiscului. Atunci, Țărnă spunea că CNA se va transforma în avocatul businessmanilor și că reformele anunţate în domeniul anticorupţie nu coincid cu viziunile sale. La sfârșitului anului trecut, Parlamentul a adoptat în lectură finală mai multe modificări, inclusiv la Legea privind Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale. Astfel, această instituţie a rămas în subordinea CNA.

http://jurnaltv.md/news/4de6c158ffbdf8f9/furtul-miliardului-absent-in-raport.html?utm_source=RSS&utm_medium=RSS&utm_campaign=RSS