Marea diversiune a lui Dodon. Vânzarea interesul național al românilor prin alianța ascunsă dintre Rusia-Turcia – R.M. care are scopul de a submina pozițiile României, aliatul fidel al SUA la Marea Neagră

Dodon automat

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, împreună cu ex-ambasadorul Republicii Turcia, Hulusi Kılıç, dau start lucrărilor de reparație a sediului Președinției Republicii Moldova

În data de 22 decembrie Dodon a început să vândă interesul național al românilor printr-o alianță ascunsă dintre Rusia-Turcia – R.M. care are scopul de a eroda pozițiile României de cel mai credibil aliat al SUA la Marea Neagră.

E vorba de inaugurarea lucrărilor de reparație a președinției cu asistența lui Erdogan, un dictator care a decis să învețe minte UE și toate statele membre cu ajutorul lui Putin.

Ca să nu i se împiedice Rusiei intervenția rusească prin Turcia în R.M. la Istanbul, în aceeași zi cu Putin a fost invitat și Plahotniuc. Iar ieri finul lui, Candu, a spus că nu vede nimic rău în faptul că turcii repară președinția. Nu uitați am ajuns să auzim că găgăuzii apără statalitatea R.M.

Vlah, bășcănița nespălată care mulge bugetul R.M. a declarat în ședință de guvern că pentru a modifica Legea Fundamentală a Satului, cu sintagma orientare pro-europeană Chișinăul trebuie să organizeze un referendum republican. Iar ei, găgăuzii și secesioniștii transnistreni aduși de Șova, pe banii grei ai lui Putin, vor organiza proteste în PMAN. Filip care a ascultat-o a dat din urechile-i mari.

E doar un scenariu al protestelor cu care ne amenință Dodon. Altul vine de la intervenția rusească directă, pe bani, a Kremlinului.

Să stăm strâmb și să judecăm drept. Dacă Putin a reușit să creeze pe FB grupuri ca “Being Patriotic,” care au organizat proteste la New York, la Florida, în Pennsylvania, dacă a atras mai mult de 100 de mii de abonați pe Twitter, care cică erau susținătorii Partidului Republican, dacă a creat pe net grupuri de sute de mii de cetățeni americani care se autodeclarau “Army of Jesus” și “South United” fără ca agențiile secrete ale SUA să-i neutralizeze, ne putem imagina ce va face dictatorul în R.M.

Asta cu atât mai mult, cu cât Plahotniuc este cel care dirijează ostilitățile. Ivan Buguji, unul dintre liderii secesioniștilor care a organizat referendumul pentru declararea Găgăuziei stat în stat, a fost mebru al fracțiunii democrate în Adunarea Populară de la Comrat.

Pe atunci Plahotniuc nu-l avea pe Dodon. Acum l-a crescut, împreună cu Filat și nu-și face nicio grijă. El va trimite oamenii lui, antrenați de către deputatul –karatist sau ce o mai fi el, pe nume Tuțâk ca să-l susțină pe Dodon.

Scopul lui Plahotniuc rezidă în a se menține la putere cu orice preț. Dar nu va reuși, deoarece ieri președintele Iohannis a fost foarte rezervat în cadrul întrevederii cu scula sa tocită, Leancă.

Un capitol al discuției a vizat ”perspectivele de realizare a proiectelor bilaterale de interconectare dintre România și Republica Moldova, respectiv impactul pe care evoluțiile de la Chișinău îl generează asupra agendei de reforme.”.

În mod cert, pot descifra comunicatele oficiale. În această ordine de idei sunt sigur că s-a discutat prezentarea demisiei de către primarul de Chișinău, Dorin Chirtoacă, scenariile tenebre ale binomului Plahotniuc-Dodon, ”desecretizate” de către edil, nerespectarea de către guvernarea de la Chișinău a recomandărilor Comisiei de la Veneția și a Rezoluției Congresului Puterilor Locale și Regionale a Consiliului Europei.

Nici vorbă, Plahotniuc vede R.M. o punte între Rusia și Turcia în detrimentul interesului nostru naționale spre unitate și integrare europeană. Toată demagogia binomului nu este altceva decât o perdea de fum.

Dodon are liber la organizarea protestelor de la Plahotniuc. În caz contrar, cum ne-am explica faptul că documentele semnate de prezidentul-clipă Candu au ajuns cu viteza fulgerului în guvernul lui Filip.

Trebuie să fii orb ca să nu înțelegi că prin nedorința de a susține Centenarul Unirii Plahotniuc a făcut un pas cu stângul. El și-a tăiat craca de sub picioare, ridicând masele la luptă împotriva bandiților de drumul mare care fură deja și sufletul nației.

Dodon și Plahotniuc visează un război civil în R.M. Vreau să cred că UE și SUA pot contracara această dorință febrilă a oligarhuilor, în joc fiind stabilitatea politică din inima Pământului.

VASILE GROZAVU