De la Nistru până la Atlantic: Adevărata și măreața istorie a României. Cine erau Tyrageții sau Visigoții

columna

Tyrageții sau Visigoții

Se lămurește misterul

Istoricul Iordanes scrie că Goții erau aceiași cu Geții. Cercetătorii moderni s-au grăbit să-l contrazică, spunând că e vorba doar de o confuzie fonetică. Hai să lămurim lucrurile o dată pentru totdeauna!
În documentele antice, un important neam din dreapta râului Nistru, numit pe atunci Tyras, este pomenit sub denumiri diferite: TYRAGAITAI, TYRAGETES, TARANGETAI și TYRENGETAI. Iată și tâlcurile acestor variante de etnonime: TYRA GAITAI și TYRA GETES ”Geții de la (dinspre) Tyras”; TARAN GETAI și TYREN GETAI ”Geții Pământeni (Băștinași)”; cf. rom. țarină ”câmp cultivat; ogor; teritoriul unei comune; (fig.) patrie; țărână ”pământ mărunțit; glie de pământ” țăran; latin. terrenum”pământ; teren; câmp”; terrenus ”de pământ; terestru”; rom. pământean ”indigen, băștinaș, autohton”.

Râul Nistru, la Soroca

Pe la începutul Evului Mediu, același neam de pe teritoriul actualei Basarabii este consemnat cu nume diferite: TERVINGI, THERVINGI, TERUINGI și VISIGOTES. Iată și tălmăcirile: TER VINGI și THER VINGI ”Mereu Învingători; Care întotdeauna bat; Care bat tare; Foarte Viteji; Mereu Câștigători; Cu Mult Câștig”; cf. rom. tare; tărie ”crugul cerului”; a dura; a învinge; bang! ”bătaia clopotului”; a împunge; pungă; latin. vinco ”a învinge; a fi învingător; a câștiga victoria; a fi mai tare; a răzbi; a răpune; a întrece; a învinge; a domina; a stăpâni”; ital. banca ”bancă; instituție financiară”; rom.  darabană; dorobanț; a străpunge; Darabani (loc.). De la tâlcurile de ”Câștig; Surplus; Belșug; Depozit”, din TERVING româna a mai format și turbincă ”sac (soldățesc) de merinde; traistă”. Iată ce înseamnă și TER-UING ”Prea Puternic; Cel mai Tare; Voinic; Legat; Mândru; Plăcut”; cf. rom. tare; a (se) întări; a dura; încă; trunchi; tarancă ”fierul care leagă osia carului de perinoc; schimbător de plug”; tărânc ”fiecare dintre cele două lanțuri sau frânghii cu care se leagă chilna de coșul căruței”; drăngău ”iubit; tânăr afemeiat”; drâng, dreangă ”drâmbă”.
În fine, VISI-GOTES înseamnă ”Care își apără (păstrează) Bunurile (Averea)”; cf. rom. fașă; a înfășa; pază; a păzi; baci; beci; vas; vază; Vișa (n.); franc. poche ”buzunar”; rom. hat; chită”mănunchi; snop; ciorchine de cireșe; pită; noroc”; germ. gut, engl. god ”bun”; latin. quota ”în ce cantitate”; franc. quete ”chetă”; cote ”cotă”; rom. besactea ”cutie elegantă, de ținut lucruri scumpe”.
Revenind, TYRAGAITAI mai însemna și ”Plăcuții; Minunații”; cf. rom. Dragobete (mit.); taragot;Dragotă, Tirichiță (n.)
Așadar, TYRAGAITAI, TYRENGETAI, TERUINGI și VISIGOTES erau denumirile aceluiași neam.
Vecinii lor din stânga Nistrului erau adevărații Goți, Germanici pribegiți din Scandinavia, anume din insula Gotland. De aceea, spre a se deosebi de venetici, Tyrageții și-au mai spus și TYRENGETAI ”Băștinașii”. Totodată, față de vecinii lor din dreapta Nistrului, THERVINGI, cei  ”Cu Câștig; Cei Bogați”, lor li se mai spunea și OSTRO-GOTI ”Cei Prea Săraci; Cei Foarte Sălbatici”; cf. rom. austru ”vânt secetos, păgubos, zis și Sărăcilă, Traistă-Goală și Vântul Negru”; a ustura;știră ”stearpă”; știr (bot.); jder; grec. austeros ”uscat; țeapăn”; latin. austerus ”aspru; mohorât; sever”; rom. gata; a (se) găta; hăt; hat; cat. Însă adevăratul lor nume etnic era GREU-THUNGI ”Cu Mare Forță; Cei Prea Puternici”; cf. rom. greu; crai; grâu; țanc; Dincă, Donca, Dunca, Zinca (n.); germ. Tank ”car de luptă; tanc”. De la GREUTHUNG provine și numele lui Greuceanu, eroul unui basm omonim, cules de Petre Ispirescu.

  Frăția de Cruce

Toți împărații de după Traianus au regretat amarnic invazia Daciei. Imediat după moartea lui, Dacii Liberi, împreună cu Iazigii Metanaști și cu Roxolanii, mereu imprevizibili, au atacat provincia cucerită de Romani. Eutropius scrie că împăratul Hadrianus, urmașul lui Traianus, a vrut să părăsească Dacia, dar a fost oprit de prietenii săi. În lupte, au intervenit apoi și Tyrageții, Costobocii și Carpii din Moldova. Atacurile Dacilor Liberi s-au mai rărit abia pe vremea împăratului Commodus. Dar în timpul domniei acestuia, s-au răsculat Dacii din teritoriul cucerit, însă au fost învinși. Pe vremea lui Caracalla, s-au întețit atacurile Dacilor din Moldova asupra provinciei romane. În timpul împăratului Macrinus (217 – 218), scrie Dio Cassius, ”Dacii pustiau o parte a Daciei și amenințau să se lupte mai departe, după ce-și luaseră îndărăt ostatecii pe care-i primise Caracalla sub cuvânt de alianță”.
De pe la anul 230, atacurile nu au mai încetat, Dacii Liberi pătrunzând chiar în Imperiul Roman.  În anul 237, Carpii, Tyrageții și Ostrogoții au prădat Dobrogea. În anul 245, Tyrageții, Ostrogoții și ceilalți Daci Liberi au pătruns din nou în imperiu. Luptele s-au ținut lanț până la așa-zisa ”retragere aureliană”, în realitate alungarea peste Dunăre a Romanilor.
Dușmanul comun i-a făcut pe Dacii Liberi să se unească, urzindu-se astfel mulțime de frății de cruce.  Așa a fost creată GOTHIA ”Legătura; Uniunea; Învoiala; Înțelegerea”; cf. rom. câție”țesătură de lână”; cot la cot ”alături; împreună”; a coti ”a petrece împreună cu cineva”; a se agădui(arh.) ”a se îngădui; a se învoi; a se înțelege unul cu altul; a trăi în armonie”. Să fi fost pecetluită această înțelegere în Munții Gutâi, un teritoriu al Dacilor Liberi?

Gothia dacică

Ca noțiune etno-geografică, privind îndeosebi Nordul Daciei, GOTHIA a fost consemnată și de autorii antici străini, atestată și în câteva inscripții. Multă vreme, GOTHIA a fost nume a întregii Dacii.

  Blestemul

Pe un vas, ce pare a fi fost urna funerară a marelui Decebal, care a fost descoperit în ruinele Sarmizegetusei Regia, apare un text înscris în chip și fel, ce poate fi citit și de la stânga la dreapta și invers, ducând la lectura DECEBALUS PERSCORILO. Modul de așezare a literelor arată limpede că inscripția are mai multe sensuri. Una dintre lecturi este aceasta: DE C(H)EBAL US PERSCO RILO ”De Neamul Calului va fi ars (lovit) Dușmanul (Ticălosul)”; cf. rom. de; cobilă ”cal; iapă”; Ducipal – calul magic din textul Plugușorului; latin. caballus ”cal”; rom. os domnesc ”neam de domn”; vreasc; brișcă; a împroșca; râlă ”minciună; calomnie”. Ei bine, cum vom vedea, blestemul chiar a lovit!

Inscripția de la Sarmizegetusa Regia

Mai trebuie lămurit că DE C(H)EBAL însemna literal și ”Care mână (îndeamnă; împunge) Calul” (cf. rom. die!), iar la un loc, ”Cavalerul; Nobilul; Mărețul”. DE C(H)EBAL se traduce și prin ”Calul care împunge”; cf. alban. dhi ”capră”; rom. cobilă; latin. caballus; rom. Ducipal.

Inorogul

Tyrageții care luptaseră pentru eliberarea Daciei Romane, adică Visigoții, nu s-au mai întors la Nistru, ci au rămas o vreme în dreapta Prutului. La un moment dat, în fruntea oastei lor a fost ales   viteazul ROTHESTES. Este atestată ORODISTA, o localitate antică, de la care va fi rămas și denumirea unui sat de la Prut, Horodiștea, unde s-au găsit urmele unei cetăți dacice. Și în Basarabia, baștina, există încă trei localități cu denumirea de Horodiștea.
În nu se știe ce condiții, oastea tyrageto-visigotă a ajuns în Dobrogea, unde, după unele păreri, s-a născut și Alarich, fiul lui Rothestes. AL A RICH este varianta dialectală pentru DECEBAL, tălmăcindu-se tot prin ”Calul care împunge; Care împunge (îndeamnă) Calul”; cf. rom. hăl (reg.) ”cal”; latin. ala ”corp de cavalerie”; rom. rug; a ruga; a rage; slav. rog ”corn”; rom. inroroc (arh.) ”inorog”; a alerga; latin. alaris, alarius ”care aparține unui corp de cavalerie”; alarii, alares ”călăreții”.

Regele Alarich

El, Alarich, ajuns rege al Visigoților, va fi cel care îl va răzbuna pe eroul său preferat, Decebal!

Cei Drepți

Etnonimul TYRAG(H)ETES avea și sensul de ”Cei Drepți; Justițiarii”; cf. rom. dirept (arh.) ”drept”; latin. directus ”în linie dreaptă; drept; direct; fără ocol”. De pe când trecuseră Prutul, ei au lăsat ca moștenire toponimul Direptate, unde, poate nu întâmplător, a fost ales și uns ca domn al Moldovei, Ștefan cel Mare.

Râul Ialomița, la Dridu

De la același tâlc vine și vechea denumire a localității Dridih, astăzi Dridu, situată în dreapta Ialomiței, care, în vechime fusese râul sacru al Geto-Dacilor. Dridu, care a dat și numele unei strălucitoare culturi românești, a fost, între secolele III și X, capitala Munteniei, întrucât cea precedentă, Helis, fusese jefuită și arsă de Romani, pierzându-și astfel rangul. La Dridu și-a întărit autoritatea și oastea regele Alarich, până când s-a hotărât să atace Roma, îndeplinind astfel vechiul blestem de la Sarmizegetusa.

Visigoții, la Adrianopolis

Că Visigoții erau într-adevăr Geto-Daci se vede și după steagul lor de luptă, celebrul balaur cu cap de lup al strămoșilor noștri, cu a cărui imagine își împodobeau și scuturile.

  Roma, prin foc și sabie

Alarich a trecut de copil în Imperiul Roman, unde a participat mai târziu la luptele împotriva Romanilor. La începutul secolului al V-lea, sub conducerea lui, Visigoții au părăsit Peninsula Balcanică, îndreptându-se spre Pannonia și Noricum, de unde au pătruns în Italia și au atacat Roma. În sfârșit, prilejul mult visat de toți vitejii Daciei sosise. Aveau să-i bată pe Romani la ei acasă!

Visigoții, asediind Roma

La 24 August, Alarich a izbutit să cucerească Roma, trecând-o câteva zile prin foc și sabie. Dar, deși au jefuit orașul, totuși, spre deosebire de ticăloșii de Romani ai lui Traian, care au ucis la Sarmizegetusa tot ce le-a ieșit în cale, copii, femei și bătrâni, Visigoții lui Alarich i-au tratat pe locuitori cu omenie!
Cu toată admirația, Sfântul Isidor a consemnat istoricul eveniment, dezvăluind și adevărata naționalitate a vitejilor ”Roma însăși, învingătoarea tuturor popoarelor, a trebuit să slujească supusă și să primească jugul triumfului getic”.

Regele Alaric, la Roma

Cucerirea Peninsulei Iberice

Atacurile Visigoților au contribuit decisiv la slăbirea și, în cele din urmă, la destrămarea Imperiului Roman de Apus, în anul 476. După ce Roma nu a mai contat nici măcar ca putere regională, ajungând un fel de sat fără câini, Visigoții au jucat unul dintre cele mai importante roluri în situația europeană. După moartea lui Alarich, ei au înaintat tot mai mult spre Vest, cucerind Aquitania și Provența, din Galia Meridională, și partea nordică a Peninsulei Iberice, stabilindu-și capitala la Tolosa, actualul oraș Toulouse. Au atins astfel țărmurile Oceanului Atlantic.

Europa, în zorii Evului Mediu

În sfârșit, pe la începutul secolului al VI-lea, au cucerit toată Spania și o bună parte din Portugalia, în dauna Vandalilor. Aici au hotărât ca noua capitală să fie la Toledo. Din nefericire, în Patria-Mamă începuse vârtejul migratorilor, veniți și de la capătul pământului… Dar, grație Zeilor și vitejiei băștinașilor, din propria-i cenușă Dacia tot avea să renască!
Cât timp au domnit în Iberia, Visigoții nu și-au uitat nici religia, nici istoria. Au adoptat parțial arianismul, probabil fiindcă acesta era mai apropiat de zalmoxianism decât creștinismul oficial al Europei. Vreme îndelungată, în genealogia neamului hispanic au fost pomeniți cu evlavie Don Zamolxen, Don Burebista, Don Decibalo și alți eroi ai Divinei Dacii.
Aceasta este adevărata și măreața istorie a României, oameni buni!

Adrian Bucurescu