Cine sînt stataliştii? Vladimir Voronin şi crimele sale împotriva societăţii din R. Moldova

Voronin

 

Republicăm articolul din JURNAL DE CHISINAU, nr. 328 din 2 noiembrie 2004 despre Vladimir Voronin – model de guvernare pentru Preşedintele IGOR DODON care doreşte după alegerile parlamentare din toamnă să devină, la fel, dictator, repetând performanţa dascălului său comunist.

autor: Dumitru Bâtcă

După alegerile parlamentare din februarie 2001, liderul comunist Vladimir Voronin a concentrat, practic, toată puterea executivă, legislativă şi judecătorească în mâinile sale, direct sau prin oamenii săi.

            Voronin controlează tot

Prin intermediul persoanelor docile, plasate de el personal în funcţii de răspundere la toate nivelurile, Vladimir Voronin controlează, de facto, nu numai puterea politică, ci şi pe cea economică. Acesta şi-a desemnat oamenii drept conducători la întreprinderile importante din republică şi este foarte mult deranjat de cele pe care nu le poate controla deocamdată – Union Fenosa, de exemplu. Mai mult decât atât, el a pus control total şi pe instrumentul de bază a puterii a patra în Republica Moldova – Televiziunea Naţională “Moldova 1”. Scopul este clar: îndobitocirea totală a populaţiei cu ideologia comunistă.

            Dictator pur-sânge

De facto, Voronin este un dictator pur-sânge, care controlează toate sferele importante ale vieţii social-economice din Republica Moldova. Spun de facto fiindcă, deşi legislaţia nu prevede acest lucru, Voronin a putut să se impună fără a avea o bază legislativă. El a reuşit inclusiv să uzurpeze toată puterea în Republica Moldova, fapt ce se consideră cea mai mare crimă împotriva societăţii. Sunt sigur că, mai devreme sau mai târziu, Voronin va răspunde în faţa legii pentru acţiunile sale.

            Simple pledoarii retorice

Ideile despre democraţie, enunţate de Voronin, nu sunt decât simple pledoarii retorice. În spatele acestor idei se află masca unei persoane brutale, egoiste, care are o sete nebună de putere, de a domina şi de a deţine supremaţia în toate. În Moldova nu domneşte legea, ci arbitrajul voinţei oarbe, abuzul de putere. Deţinerea puterii îi satisface politicianului numărul unu instinctul pentru supremaţie. Voronin nu a ajuns la putere pentru a realiza programul Partidului Comuniştilor, fiindcă el a obţinut un fiasco total pe aproape toate fronturile – Transnistria, reformele economice şi politice, climatul investiţional, relaţiile cu vecinii şi organizaţiile financiare internaţionale, relaţiile cu elitele politice, economice, culturale, consensul social, chiar şi în interiorul partidului scârţâie câte ceva. Sub pretextul realizării acestui program, care nu a servit decât un mijloc de acces la conducerea statului, Voronin nu face altceva decât să manevreze puterea după bunul plac, să impună supremaţia prin agresivitate şi violenţă psihologică.

            Va răspunde în faţa legii

A putea exercita şi chiar abuza de putere este adevăratul ţel al omului politic Vladimir Voronin. Acest lucru va putea fi demonstrat atunci când acest om va fi înlăturat de la putere. Astăzi, când Voronin controlează toate sferele vieţii şi, în special, utilizând instrumente precum CCCEC, SIS, MAI, Procuratura şi sistemul judecătoresc, conduse de persoane docile, nu este posibil acest lucru. Dar sunt sigur că, spre deosebire de predecesorii săi Mircea Snegur şi Petru Lucinschi, omul politic Voronin va răspunde în faţa legii faţă de abuzul de putere (uzurparea puterii) pe care îl exersează.

            Sistemul judecătoresc este îngenuncheat

Voronin îşi argumentează toate acţiunile şi abuzurile de putere prin “INTERESUL STATULUI şi PATRIOTISM”. Chiar este un termen special impus neoficial judecătorilor – când este vorba de “interesul statului”, judecătorii se conduc şi decid nu aşa cum dictează legea, ci cum dictează COMANDA VERBALĂ DE SUS. Este periculos faptul că şi sistemul judiciar s-a deprins cu acest lucru. Şi mai periculos este faptul că şi noi ne deprindem cu multe “apucături” ale regimului şi chiar începem să ne deprindem cu liderii acestui regim dur şi nedemocratic. Faptul că Moldova ocupă la CEDO primele locuri în ceea ce priveşte dosarele noi parvenite, este o dovadă elocventă a faptului că sistemul judecătoresc nu funcţionează în RM şi este controlat de Voronin.

            Regim de frică

Vojdiul, ca noţiune, este un tip necioplit din punct de vedere politic şi economic. De unde să cunoască el că în politica modernă nimeni nu urmăreşte interesul public, iar statul nu desfăşoară o activitate organizată în satisfacerea acestui interes? Interesul public nu este promovat de nimeni, el apare, cel mult, ca efect global al diferitor acţiuni menite să promoveze interese private. Cum poate acest interes public să fie rezultatul presiunilor diferitor grupuri sociale, dacă a fost instituit un regim de frică şi superstiţie totală? S-a ajuns până la faptul că şi consilierii Excelenţei Sale se tem deseori să-i spună ceva care ar putea să nu-i placă. În caz contrar, aceştia îşi pot pierde serviciul, cariera şi viitorul.

            Voronin, obsedatul

Vojdiul este un tip care crede că nu poate fi influenţat de nimeni, că el personal decide totul, iar influenţa şi sfaturile sunt o slăbiciune a liderului. Acesta este un tip care tinde spre izolare, este imprevizibil, devine deseori inaccesibil oricărei înţelegeri, mai ales când cade în depresie după eşecurile sale, este suspicios şi orgolios. Vojdiul are o gândire rigidă care în ideile propuse de cineva vede altceva (de obicei vede un sens ascuns îndreptat împotriva lui). Acesta se teme permanent că cineva ar putea organiza un complot politic împotriva sa. Or, altfel, cum pot fi argumentate loviturile verbale ale lui Voronin împotriva României? Nu este aceasta un complex?

            Uzurparea puterii în stat

Se vede clar că Vojdiul (a se citi Voronin) a inventat un fals interes public – INTERESUL DE STAT – pentru a-şi putea justifica interesele proprii. Vojdiul nu va înţelege niciodată că rolul actului politic sau, în particular, al puterii de stat este concilierea intereselor diverselor grupuri sociale, identificarea, pe această cale, a intereselor publice prioritare (ce rezultă din concilierea celor particulare) şi organizarea vieţii sociale în direcţia satisfacerii acestor priorităţi. Acum să vedem de ce Vojdiul a desemnat în funcţiile cele mai importante ale statului persoane slabe şi docile, care să nu poată ieşi niciodată din cuvântul lui. Se ştie că un grup de oameni îşi promovează cu atât mai bine interesele, cu cât este mai redus numeric şi mai bine motivat de obţinerea unor avantaje speciale – funcţii de conducere, facilităţi, acces la finanţe, capacitate de influenţare în interes propriu etc. Aici este cazul clar al dictatorilor care, având teama că cineva poate atenta la puterea lor, desemnează întotdeauna persoane de felul acesta în jurul lor.

            Funcţionari docili

De obicei, dictatorii sunt mereu preocupaţi de această problemă vitală. Pentru ei, problema păstrării puterii şi distrugerii oponenţilor ce pot atenta la putere este una esenţială. În acest fel, Vojdiul a centralizat total puterea, supunând (uzurpând) toate ramurile puterii în stat – Executivul prin docilul Tarlev, Legislativul prin apropiata şi docila Ostapciuc, puterea judecătorească prin apropiata şi docila Şterbeţ, Procuratura prin Balaban, TVM (ca şi componenta cea mai puternică a puterii a patra) prin oportunistul Teleşcu.

            Putere absolută

Toate aceste persoane sunt sub un control riguros al serviciilor respective ale statului (Vojdiului) şi orice pas în disonanţă cu voinţa Vojdiului înseamnă pentru ele FINALUL. Concluzia este că Voronin a instituit în Republica Moldova PUTEREA ABSOLUTĂ. Dacă e să utilizam principiul formulat de Lordul Acton – “Puterea tinde să corupă şi PUTEREA ABSOLUTĂ corupe absolut tot. Oamenii mari sunt aproape totdeauna oameni răi, chiar şi atunci când ei exercită o influenţă şi nu au o împuternicire”. Dacă am face o analiză, am vedea că puterea trebuie totdeauna limitată, indiferent de scopurile ei, chiar dacă într-un moment dat pare “bună” şi acţionează “just”. În timp, ea poate deveni o forţă malefică. Ideile şi idealurile cele mai nobile tind să devină scheme rigide, constrângătoare (în scopul realizării ideii făuririi viitorului luminos, Stalin a ucis zeci de milioane de oameni). În concluzie, puterea politică trebuie să fie totdeauna dispersată, şi nu concentrată, trebuie să existe mai multe centre de putere şi nu unul singur.

            Pluralism

Un alt mod de a formula aceeaşi cerinţă este de a spune că societatea trebuie să fie pluralistă. Prin pluralism nu trebuie să înţelegem doar existenţa mai multor partide ce concurează liber pentru putere, ci existenţa unei diversităţi de forţe politice active, de opinii şi preferinţe, de foruri de afirmare şi promovare a acestora, precum şi a unei diversităţi de mecanisme prin care se iau decizii şi se modelează societatea. În acest sens, puterea se limitează nu numai prin restrângerea mandatelor politice (ale unui partid, ale unor lideri), ci prin numeroase mijloace.

            Care sunt mijloacele?

Printre aceste mijloace pot fi enumerate dispersarea puterii între diferite insituţii şi între diferiţi lideri, între organele centrale şi organele locale, între instituţii guvernamentale şi nonguvernamentale, între cei ce exercită temporar şi cei ce critică sau contestă puterea. De asemenea, un mijloc ar fi şi dispersarea puterii prin admiterea influenţei unor “câini de pază”, adică a unor instituţii care supraveghează exercitarea puterii, o critică, fac propuneri de îmbunătăţire etc. Aceste instituţii pot fi cele ale mass-media. Negocierea soluţiilor, compromisul, cooperarea, amendarea permanentă a politicilor, adaptarea lor conform intereselor exprimate şi promovate de diverse grupuri sociale, sunt şi ele mijloace ale limitării puterii în stat.

            Ţara unde domneşte frica

Întotdeauna excesul de autoritate conduce la autoritarism. Un regim politic nedemocratic este acela în care autoritatea îşi impune discreţionar voinţa în ciuda absenţei consimţământului popular sau a consensului majorităţii. În cazul Republicii Moldova, ţara în care domneşte frica, mesajele grupurilor sociale nu pot fi desluşite, ele auzindu-se numai în şoapte la bucătărie. Formele cele mai acute de autoritarism sunt cele dictatoriale sau totalitare, care anulează multe dintre drepturile şi libertăţile cetăţenilor, practică represiunea şi anihilarea (politică, socială, sau chiar fizică) pe scară largă. Numai câteva exemple confirmă cele spuse mai sus în cazul republicii noastre – cazul atacului împotriva politicianului Nicolae Andronic, teroarea împotriva organizaţiilor de ziarişti, scriitori, artişti, sindicate şi crearea organizaţiilor de buzunar, teroarea angajaţilor Primăriei Chişinău etc. Aceste exemple alterează abuziv structurile economice şi sociale, instituţiile şi tradiţiile, instaurând arbitrarul (conducere unipersonală). După cum se vede clar, RM “progresează” sigur în această direcţie.

            Rol de arbitru

Ca orice arbitru, statul trebuie să-şi păstreze integral neutralitatea faţă de cetăţeni, agenţi economici, grupuri sociale. El nu trebuie să încerce a-l educa, influenţa pe cetăţean, ci doar să asigure respectarea legilor. Idealul unui stat care protejează drepturile şi libertăţile oamenilor impune faptul ca activitatea instituţiilor statale să se limiteze la o activitate pur normativă (elaborare şi implementare de reguli generale), care lasă indivizilor sarcina de a acţiona spre propriul bine. Un asemenea stat are o previzibilitate ce lasă cetăţenilor posibilitatea de a-şi planifica propria viaţă. Acest lucru nu poate fi spus despre regimul actual care se implică şi schimbă mereu regulile de joc. Să nu credeţi că premierul Vasile Tarlev este iniţiatorul acestor acţiuni imprevizibile, el este numai mâna ce realizează aceste “idei strălucite” ale preşedintelui Vladimir Voronin (Vojdiul). Aici ar putea fi amintite acţiunile privind lupta cu importatorii de petrol şi interzicerea transportului auto ca mijloc de transport a petrolului importat, implicarea în activitatea “Union Fenosa” şi a ANRE, implicarea în activitatea “Moltelecom”-ului, ANRTI, interzicerea IP–telefoniei, stoparea investiţiilor în “Air Moldova”, închiderea “Air Moldova International” şi a cursei Chişinău–Frankfurt, retragerea licenţei şi teroarea împotriva companiei MEGADAT.COM, crearea de reţele de farmacii de stat în detrimentul celor private, naţionalizările unor întreprinderi ca “Farmaco”, Hotelul “Dacia” şi altele, tentative comuniste de reformare a agriculturii, mesajul strălucit al fostului ministru de Justiţie, Ion Morei, la Strasbourg, atacul verbal asupra Ucrainei, precum că va ajuta comuniştii ucraineni la alegerile parlamentare trecute şi alte “perle” ale “gândirii geniale” ale Vojdiului.

            Supunere totală

În ultimul timp, el (Vojdiul) şi-a concentrat eforturile pentru a teroriza oamenii de afaceri şi pe unii politicieni prin instrumentele sale eminente – CCCEC, SIS , MAI, Procuratura – toţi trebuie să se supună (cei care nu se supun trebuie să fie distruşi). Statul ar trebui să se autolimiteze la stabilirea de reguli care să se aplice unor tipuri generale de situaţii şi să îngăduie indivizilor libertatea, în toate momentele şi locurile, deoarece numai indivizii implicaţi într-o situaţie particulară pot să o cunoască pe deplin şi să-şi adapteze acţiunile la împrejurări concrete. Pentru a folosi în mod eficient în alcătuirea de planuri cunoaşterea de care dispun indivizii, puterea trebuie să fie în măsură să prevadă acţiunile statale ce ar putea afecta aceste planuri. Dacă acţiunile statului urmează însă să fie previzibile, ele trebuie să fie îndrumate de reguli fixate independent de circumstanţe concrete, care nu pot fi prevăzute, nici luate în consideraţie anticipat, iar efectele particulare ale unor asemenea prevederi legale vor fi previzibile. Dacă, pe de altă parte, statul ar urma să dirijeze acţiunile individului, în aşa fel încât să realizeze scopuri particulare, cursul acţiunii lui urmează să fie decis ţinând cont de toate imperativele momentului şi va fi, prin urmare, imprevizibil. De aici decurge constatarea familiară ca, pe măsură ce statul “planifică” (în cazul RM şi se implică în activitatea întreprinderilor şi a individului), cu atât mai dificilă devine planificarea pe care şi-o face individul.

            Desosebirile dintre Voronin şi Lukaşenko

Acţiunile Preşedintelui Voronin pentru a naţionaliza întreprinderile private demonstrează, încă o dată, incompetenţa acestui lider, ori dorinţa sa personală de a controla toate fluxurile financiare în detrimentul efectelor decăderii ulterioare a acestor întreprinderi şi a climatului investiţional din Moldova. În timpul guvernării Voronin, investiţiile directe străine în RM au scăzut considerabil. Voronin se deosebeşte de Lukaşenko prin faptul că ultimul a venit la putere atunci când statul belarus deţinea 100 % din activele sale şi încă nu era dezvoltată societatea civilă care să opună rezistenţă dictaturii, iar Voronin a venit la putere când aproximativ 80% din activele bune erau deja private. De aici vine şi dorinţa lui Voronin de a controla totul (mai ales fluxurile financiare). Acest lucru a dus la o înrăutăţire considerabilă a climatului investiţional şi la plecarea masivă a “creierilor” din republică. Trebuie ca statul să nu aibă prea mult de condus, adică Guvernul şi Parlamentul să nu intervină foarte mult în viaţa cetăţenilor (companiilor private şi chiar de stat), declanşând conflicte acute de interese. Acolo unde intervenţia este masivă, se ajunge repede la tensiuni şi conflicte care fac imposibil orice consens politic şi social.

            Statul la cheremul lui Voronin

Statul, ca deţinător de resurse, devine ţinta şi victima grupurilor de presiune sau de interese “speciale”, mult mai pregătite decât majoritatea tacită (gruparea Molojen-Colesnicenko-Berstein, gruparea Titov, gruparea Oleg Voronin (+TATA), gruparea DACC Hermes a lui Chirtoca). Aceste grupări care conduc marile întreprinderi de stat ce alimentează sistemul financiar al preşedintelui Vladimir Voronin. Statul trebuie să devină în plan politic o putere reglatoare sau moderatoare, menită să contrabalanseze puterea economică sau financiară a unor grupuri sociale influente. În absenţa acestei intervenţii statale, grupurile ce deţin majoritatea resurselor economice şi financiare şi-ar instaura monopolul de putere asupra societăţii. Or, e incontestabil că orice monopol de putere este nociv pentru societate (orice societate modernă se bazează pe dispersarea puterii, şi nu pe monopolizarea ei). În cazul RM, asistăm la o concentrare totală a tuturor ramurilor puterii statului în mâinile unei persoane – Vladimir Voronin. Tendinţele sale de control asupra resurselor financiare se realizează prin intermediul naţionalizării sau plasării oamenilor săi la întreprinderile care genereză un flux financiar substanţial (Moldtelecom, Moldova-Gaz, Air Moldova, CFM, Combinatul de Tutun, Banca de Economii, etc.). În acest fel, pericolul pentru societatea moldovenească e de două ori mai mare decât pentru o societate unde resursele financiare şi de producţie se află în mâinile sectorului privat, iar puterea absolută în mâinile dictatorului.

            Voronin = Smirnov

De fapt, Voronin poate fi comparat cu Igor Smirnov, care controlează totul în Transnistria. Efectele guvernării lui Voronin vor crea mari probleme societăţii moldoveneşti în următorii cinci-10 ani. A apărut şi se va accentua o gravă criză de libertate. Trebuie să se ştie clar că fiecare individ are deplina libertate de a face tot ceea ce doreşte, în măsura în care el nu dăunează celorlalţi. Statul are dreptul de interveni în sfera individuală doar atunci când acţiunile cuiva lezează drepturile legitime ale altor oameni. Prin urmare, puterea politică trebuie limitată. Nerespectarea acestui principiu este caracteristică totalitarismului, care pretinde că statul are o libertate de acţiune în numele promovării “INTERESULUI DE STAT”. Acesta nu este altceva decât un pseudointeres inventat de Voronin pentru a-şi acoperi interesele proprii. Acest interes de stat se foloseşte frecvent în prezent în sistemul judiciar pentru a argumenta hotărâri de judecată ce contravin legii. Cu acelaşi termen operează frecvent Preşedintele Curţiii Supreme de Justiţie, Valeria Şterbeţ, făcând presiuni verbale asupra colegilor săi din diferite instanţe judecătoreşti. Cei care au demontat sistemul judiciar independent, după instaurarea unui sistem democratic, vor fi traşi la răspundere.

            Libertate formală

Se poate spune că la noi în republică avem o libertate formală. Oamenii sunt privaţi parţial de libertate prin constrângeri indirecte, aşa cum este, de exemplu, manipularea politică, presiuni asupra celor care se opun regimului, deschidere de dosare de către organele de represiune ale statului (aşa cum s-a întâmplat cu cei care au protestat în PMAN, cu ex-başcanul Găgăuziei, Vasili Croitor, demiterea din funcţii a directorilor de şcoli şi alte instutiţii care se opun puterii prin metode democratice, cazurile din Primăria Chişinău). Dictatura nu a acceptat niciodată critica deschisă. Având în mână puterea absolută, resurse financiare, controlul asupra televiziunii naţionale şi NIT, Vojdiul (a se citi Voronin) le foloseşte în direcţia manipulării oamenilor şi dirijării lor forţate în conformitate cu interese ce le sunt străine oamenilor. Un mare număr din hotărârile noastre nu sunt cu adevărat ale noastre, ci ne sunt “sugerate din afară”.

            Controlul şi manipularea

Controlul informaţiei şi al mass-media face posibil manipularea pe scară largă a opiniei publice prin escamotarea unor fapte şi accentuarea altora, prin prezentări selective şi tendenţioase ale informaţiei, prin şocuri informaţionale folosite cu abilitate pentru a stârni anumite resentimente (la aniversarea a 10 ani de la aprobarea Constituţiei, “Moldova 1” a „tăiat” partea alocuţiunii lui Dumitru Diacov referitoare la propunerea ca preşedintele RM să amendeze Constituţia în sensul ca preşedintele republicii să nu mai fie şi liderul partidului). Luând în considerare absenţa de la “Moldova 1” a dezbaterilor publice, lipsa argumentării şi contraargumentării publice cu privire la politică, a condus la transformarea electoratului în unul neinformat şi manipulat, ale cărui voinţă şi opinie nu mai sunt relevante, nu mai reprezintă o autentică şi semnificativă “voinţă populară”.

            Trucuri electorale

Statul (Vojdiul) preia, astfel, funcţia divină de “JUDECĂTOR ABSOLUT”, capabil să decidă cea mai „dreaptă, dar şi cea mai bună” distribuire a resurselor unei comunităţi. Astfel, indivizii sunt transformaţi în piese de şah pe care Statul le aşează acolo unde consideră potrivit, iar iniţiativa individuală este blocată, atât din lipsă de perspective (câştigurile personale urmând a fi naţionalizate şi redistribuite de Vojdi, dar şi constrângerile impuse de către aparatul de constrângere al Statului – CCCEC, SIS, MAI, Procuratura). În ultimul timp, în scopuri electorale, văzând că este urât de către clasa de mijloc, Vojdiul încearcă să se distanţeze de la acţiunile şi teroarea organelor de stat. Dar noi trebuie să ştim clar că numai Vojdiul a dat comanda „FAS” împotriva “Union Fenosa”, “Air Moldova”, “Air Moldova International”, Hotelul “Dacia”, “Megadat”, “Farmaco”, etc., şi că el continuă şi va continua acest lucru, iar principiul „Ghilotina” – de suspendare temporară, până la alegeri, a terorii împotriva oamenilor de afaceri, este un truc electoral primitiv.

            Greşeală majoră

Este bine cunoscut în toată lumea că marile performanţe economice în ţările dezvoltate şi formarea unei elite economice performante necesită multă libertate şi abandonarea oricărui spirit egalitar – numai perspectiva unor câştiguri maxime (nesupuse uniformizării ori constrângerilor din partea statului) poate motiva suficient întreprinderea economică privată desfăşurată în condiţii de risc, inovarea etc. În sistemele dictatoriale, dictatorul nu va accepta niciodată apariţia unei elite economice veritabile, decât una supusă total dictatorului, în caz contrar ea poate deveni necontrolabilă şi poate pune în pericol puterea dictatorului. Putem spune că nu numai liderii politici sau elitele politice greşesc. Şi masele largi de alegători pot, uneori, greşi în opţiunile lor şi câştigul lui Voronin la alegerile parlamentare din februarie 2001 a fost o greşeală majoră a societăţii moldoveneşti care a aruncat cu mulţi ani în urmă dezvoltarea sa social-economică.

            Control absolut

Voronin a declarat că apără interesele poporului (electoratului), dar acum se vede clar, scopul lui major este să-şi întărescă propriile poziţii (chiar şi în defavoarea prietenilor săi de partid cu ajutorul cărora a venit la putere) şi a uitat de interesele presupuşilor alegători. Astfel, Voronin a transformat puterea într-o adevărată maşinărie proprie, al cărei scop este de a se menţine la putere pentru a culege roadele respective – creşterea imperiului fiului Oleg, controlul asupra tot ce mişcă în Moldova.

            Cinci ţări cu dictatori

În Europa Centrală şi de Est (+ Caucazul) au fost (sunt) cinci state unde puterea a aparţinut (şi mai aparţine) dictatorilor, mai mult sau mai puţin ca duritate dictatorială.    E vorba de Jugoslavia (Miloşevici), Croaţia (Tudgman), Slovacia (Methiar), Belarus (Lukaşenko), Georgia (Şevarnadze) şi Moldova (Voronin). Există, de asemenea, şi patru metode de înlăturare de la putere a dictatorului, în funcţie de nivelul de rezistenţă a societăţii civile faţă de dictator şi nivelul de dezvoltare a societăţii şi poporului care se află sub dictatură. Aceste metode sunt înlăturararea de către o forţă externă prin presiuni politice şi militare (Miloşevici) cu ajutorul intern al opoziţiei; moartea fizică a dictatorului – Tudgman, Croaţia, şi intrarea ţării pe albia democratică; înlăturarea electorală de la putere a dictatorului – Slovacia – Methiar, varianta cea mai blândă, de altfel; varianta georgiană „revoluţia de roze”, care este o combinaţie dintre variantele 1 şi 3, când au fost câştigate alegerile parlamentare, dar dictatorul nu a vrut să le recunoască şi atunci, logic, s-a aplicat varianta 1 – presiuni potitice externe (fără presiuni militare, valabile în varianta Miloşevici). (Sunt convins că Vojdiul al nostru va fi înlăturat la alegerile parlamentare din 2005, deci vom merge pe o cale „de catifea”, după ce societatea moldovenească a devenit imună pe o perioadă îndelungată de dictatură).

            Limitarea constituţională

Pentru a evita acumularea excesivă de putere discreţionară în mâna celor aleşi (chiar dacă ei sunt consideraţi “reprezentanţii” poporului), politica modernă a consacrat principiile limitării constituţionale a puterii, a separării şi controlului reciproc al puterilor legislativă, executivă şi judecătorească şi a obligaţiei puterii să respecte drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Ultimul din aceste principii trebuie să servească nu numai ca restricţie împotriva exceselor puterii (cum se întâmplă în prezent în RM), ci şi a restricţiilor împotriva “tiraniei majorităţii”. Democraţia modernă admite principiul majorităţii, dar prevenirea abuzurilor pe care majoritatea le-ar putea comite împotriva minorităţii (şi care conduce la o “tiranie a majorităţii”). Ea consacră şi principiul respectării obligatorii a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti ale celor ce alcătuiesc minoritatea, chiar având în spate voinţa majorităţii, puterea (şi majoritatea) nu are nevoie să constrângă minoritatea în sensul încălcării acestor drepturi şi libertăţi.

(sfârşit)