Jaful avuţiei naţionale. Cine sunt vinovaţii?

jaful avutiei nationale

Nicolae Ceaușescu – cât de mult l-au ”iubit” tovarășii de drum

De câte ori a fost ”dărâmat” Ceausescu până în 1989?
(o sinteză a informatiilor oferite de Larry Watts in ”Cei dintâi vor fi cei din urmă”)
Brjenev, la întrunirea membrilor Pactului de la Varsovia din Crimeea, în 1971: ”Ceausescu conduce lupta împotriva noastră” si reprezintă ”obstacolul fundamental pentru directia pe care noi o urmarim”, (asa încat) era necesar să renunte la ”răbdarea” cu care au tratat România anterior si, dimpotrivă, ”să încercăm o influentă asupra evolutiilor din interiorul tării”. Liderul cehoslovac Gustav Husak a afirmat că Ceausescu se îndepărtase ”complet de linia agreată de noi”, mergând chiar până la a nega că ”imperialistii” duceau ”o campanie de subversiune ideologică împotriva taberei socialiste”.
Liderul maghiar Janos Kadar a elaborat pe tema diverselor trădări ale României si a subliniat că ”Ceausescu ne-a trădat întotdeauna în situatii critice”, inclusiv în ”politica noastră coordonată împotriva RFG”, în 1967, în ”lupta împotriva contrarevolutiei” din Cehoslovacia în 1968 si prin vizita sa la Beijing în 1971. Actiunile părtii române, a insistat Kadar, erau ”directionate, toate, împotriva Uniunii Sovietice, a Pactului de la Varsovia si împotriva CAER”. Liderul polonez Edward Gierek a recomandat: ”Trebuie să-i identificăm de acum pe acei oameni din România pe care să ne putem baza în viitor”. Rezumând opinia unanimă, Brejnev a afirmat că, de vreme ce existau ”si tovarasi de nădejde în România”, ceilalti parteneri vor trebui să-si foloseasca ”ambasadele si alte contacte” pentru a ”exercita o influentă asupra evolutiilor din tară”.
Conform unor surse din KGB, în 1972, agenti dubli din Securitate i-au abordat cu intentia de a-l îndeparta de la putere pe liderul român. Seful sectiei de comunicatii criptate al serviciilor române de informatii, de exemplu, l-a etichetat pe Ceausescu drept un trădător care ”nu dă un sfant” nici ”pe socialism, nici pe prietenia cu Uniunea Sovietică”, iar agentii dubli prosovietici din DSS ”începeau să realizeze că va trebui îndepărtat de la putere”.
În 1973,după ce a primit raportul liderului bulgar Todor Jivkov, care arăta că românii continuau ”să se opună Uniunii Sovietice”, Brejnev a subliniat că ”tipul de nationalism al lui Ceausescu” constituia o ”amenintare” si că autoritătile sovietice erau constiente de de ”tentativele (României) de a construi un bloc balcanic, rău intentionat, care ne va ataca”.
1973…Greciko (maresalul, comandantul sovietic al Pactului de la Varsovia) i-a spus liderului RDG, Eric Honecker, că el si Brejnev au discutat problema română is au căzut de acord că,, de vreme ce era ”în mod clar imposibil” ca situatia să continue, ”trebuie luate unele măsuri de eliminare a acestei situatii”. Maresalul Greciko l-a informat pe Brejnv că ”armata sovietică este pregătită, iar operatiunea poate if realizată mult mai curând decât în cazul Republicii Socialiste Cehoslovace”.
In primavara lui 1974, ”trădarea” României era considerată omnidirectională. Seful Departamentului pentru Legătura cu Partidele Socialiste Conducătoare din cadrul CC al PCUS, Oleg Rhamanin, a afirmat in fata celorlalti membri ai Pactului de la Varsovia că Romania ”trăda secretele Pactului de la Varsovia în fata Chinei”, (iar) Honecker nu a reusit să-si explice cum de România putea să fie si să se considere un aliat, de vreme ce ”urmărea strângerea relatiilor si camaraderia militară cu reprezentantii din conducerea armatei chineze.
In 1976, Fidel Castro i s-a plâns lui Jivkov că românii îi subminau campania de formare a unor guverne revolutionare prosovietice în America Latină. În Mexic, de exemplu, Castro a afirmat ca românii ”SPALĂ CREIERELE” liderilor de stânga, încurajând ”neîncredere sporită fată de Uniunea Sovietică si distrugerea miscării”.
1977…politica CC al PCUS, elaborată anterior, de oprire a alunecării românilor pe panta antirusismului si antisovietismului trebuie continuată, dar mai insistent, mai calculat, mai eficient si prin toate mijloacele de comunicare.
In 25 iulie 1978, Brejnev i s-a plâns liderului RDG, Erich Honecker:
„In acest fel, ei (SUA si China) profită de devierile nationaliste ale lui Ceausescu si fac tot felul de promisiuni. Este dificil de spus ceva despre comportamentul lui. În fond, este un trădător. Naiba stie ce altceva ar mai putea face.”
Ceva trebuia făcut pentru ”neutralizarea consecintelor dăunătoare” ale ”cursului separat” urmat de Bucuresti – si trebuia făcut repede. Iar ce s-a făcut a consttuit una dintre cele mai mari lovituri de dezinformare din timpul Războiului Rece, un lucru care continuă să impiedice până în zilele noastre întelegerea în SUA a rolului României în Războiul Rece. În aceeasi zi în care Brejnev deplângea în fata lui Honecker trădarea lui Ceausescu, unul dintre ofiterii de rang înalt din serviciile de informatii române a fugit în Occident si a luat cu el exact ce i se ceruse.
Cu câteva luni inainte de fuga lui Pacepa, la începutul lunii martie 1978, comandantul Armatei a II-a din România si seful garnizoanei Bucuresti, generalul Nicolae Militaru(spion G.R.U.), a fost prins în timp ce transmitea serviciilor de informatii sovietice materiale strict secrete, chiar fuga înainte si după cea a lui Pacepa(spion K.G.B.) a mai multor ofiteri DSS(spioni K.G.B.) ridicând un mare semn de întrebare (informatie sustinută de mai multi specialisti din domeniul informatiilor americane, cf. Larry Watts).
Exarperati de măsurile pe care România incerca să le implementeze in cadrul Pactului, culminând cu refuzul de a accepta Statutul FAU, conform unui interviu acordat de Talpes, Volodin – agent K.G.B., sub acoperirea unui consultant de presă, ar fi declarat, în iarna 1978-79, că ”Vă vom face să-l mâncati de viu! Îl veti împusca voi însivă!”, referindu-se la Ceausescu.
(OSTILTATEA POLONEZĂ)…Moscova dorea sa ascundă si chiar să nege anterioara cooperare militară polono-română împotriva bolsevicilor si a fortelor sovieto-maghiare în Primul Război Mondial si după sfârsitul acestuia, impunând un monopol al interpretărilor istorice…a sters chiar si ideea că Varsovia îi era îndatorată Bucurestiului (pentru că) a oferit azil unui mare număr de refugiati guvernamentali si militari din Polonia – si întregului tezaur polonez – …în ciuda presiunilor considerabile din partea lui Hitler si a lui Stalin. Aceste evenimente si relatii au devenit astfel ”pete albe” în istoria poloneză, nu numai în timpul comunismului, ci si după căderea lui, până dincolo de pragul noului mileniu…(asta pentru că)…cooperarea militară româno-poloneză imediat după Primul Război Mondial a zădărnicit eforturile armatelor bolsevice de a forta coridorul galitian…ambele tări reusind să anihileze tentativele sovietice de a le impune bolsevismul; după cel de-al II-lea Război Mondial…URSS a anexat si regiunea care unise înainte cele două tări si care făcuse posibilă cooperarea politică si militară polono-română.
Kremlinul a desemnat autorităti civile si militare din Polonia care să conducă atacuri împotriva pozitiei României în cadrul Pactului,…(Ungaria preluând frâiele în criticile din presă si în atacurile propagandistice până spre sfârsitul anilor 1970), autoritătile comuniste poloneze concurau deja cu ceilalti parteneri ”în strânsă cooperare” pentru titlul ”cel mai bun” si mai loial aliat al Moscovei.
Până la mijlocul anilor 1980, ”dispretul” cu care autoritătile militare poloneze priveau România , opiniile negative ale oficialitătilor de la Varsovia depăseau chiar si ostilitatea traditională fată de germani. Liderul de partid polonez Wladyslaw Gomulka a blamat România pentru că ar destrăma Pactul de la Varsovia, în 1967, când a deschis relatii diplomatice cu RFG. Generalul Jaruzelski, în august 1968 le-a spus unor ofiteri superiori din cadrul Pactului că România ”ori va respecta linia impusă, ori va suferi consecintele”. Gierek, succesorul lui Gomulka, recruta pe ascuns un guvern alternativ care să corecteze politica trădătoare a conducerii române, mai ales că Ceuasescu i-a minimalizat planurile ambitioase pentru o aniversare de gală a celor douăzeci de ani de la fondarea Pactului de la Varsovia, în 1975. Tot în 1975, Kissinger îl cita pe Gierek care ar fi afirmat in 1971 că Brejnev si ceilalti parteneri adoptaseră propunerea liderului polonez pentru măsuri mai active menite să submineze si să-l alunge de la putere pe omologul său român. Nici Jaruzelski n-ar fi apreciat actiunile lui Ceausescu de ”sabotare” a planificatelor celebrări din 1980 si 1985.
Aparitia în prim-plan a sindicatului Solidaritatea în 1980, adâncirea crizei poloneze si insistenta PCR de a apăra dreptul inalienabil al Poloniei de a-si rezolva problemele interne fără interferente din exterior au deranjat enorm, mai ales că, spre sfârsitul toamnei, intentiile interventioniste ale Moscovei erau cât se poate de vizibile, Polonia primind un aflux de ”turisti” similar cu cel înregistrat în Cehoslovacia si România în timpul pregătirilor sovietice si ale Pactului pentru invazia din 1968. La fel ca în cazurile anterioare, acesti ”turisti” erau de fapt ”reprezentanti” ai ”armatelor fratesti” in haine civile, angajati în ”activităti de recunoastere a rutelor de invazie, a distantelor si a terenului pentru operatiunile viitoare” si foarte probabil în acelasi tip de operatiuni provocatoare ca predecesorii lor la Praga. Interventia militară încă era o optiune avută în vedere în iarna lui 1980 is primăvara lui 1981 când ”mai multe sute de agenti” ai StB-ului cehoslovac ”s-au oferit să plece în Polonia” ca parte a unei plănuite invazii conduse de sovietici (poate si ca o „plată” a participării militare poloneze la invazia din 1968 a Cehoslovaciei la care Polonia a participat cu cel mai mare contingent, exceptându-l pe cel sovietic).
Intr-un raport la cea de-a XVII-ea sesiune CMD din 6 decembrie 1984, ministrul est-german al apărării, Heinz Hoffman, către seful statului, Erich Honecker, nota că obiectiile Bucurestiului la ideea glorificării Pactului de la Varsovia în 1984 fuseseră alimentate de recenta implicare a GRU într-un complot pentru alungarea de la putere a lui Ceausescu, pus la cale de fosti ofiteri superiori(spioni K.G.B.-G.R.U.).
Când în octombrie 1980 Ceausescu averiza în mod explicit Moscova si Pactul de la Varsovia să nu intervină în Polonia, Radio Europa Liberă anunta că liderul român sustinea în mod clandestin interventia militară sovietică! Tema întărită câteva luni mai târziu si într-o analiză a National Inteligence Daily, desi nici până în prezent, din documentele descoperite în arhivele fostilor membri ai Pactului nu s-a confirmat acest lucru. Mai mult, Ungaria, RDG si Cehoslovaia au început să se plângă în rapoartele lor către conducerile de partid de refuzul lui Ceausescu de a agrea interventia militară, iar Ceausescu a fost singurul lider de partid care ca reuniunea de partid din decembrie 1980 a lansat avertismente serioase cu privire la o eventuală interventie. In schimb, seful Departamentului International cehoslovac, Vasil Bilak, a atacat indirect Romania când a descris evenimentele din Polonia ca o contrarevolutie, amintind de ”lectiile” însusite de Praga după invazia din 1968, condamnând nationalismul (românesc) care minimalizeaza importanta internationalismului proletar! (dacă tot am repomenit de 1968, să nu-i uităm si pe vecinii nostri bulgari care, în 1968, sustineau interventia militară in România).
În 1983 Andropov decisese că, dacă Bucurestiul intentiona să apere politicile de ”diferentiere” ale Chinei si Statelor Unite, atunci Moscova avea să ”diferentieze” România în moduri pe care aceasta din urmă nici nu si le putea imagina, declansând o adevărată hemoragie de ”stiri” la adresa României, împrăstiate prin grija statelor ”fratesti” in Occident, temele predilecte fiind că România a devenit cel mai corupt stat, care aplica o represiune crunta dizidentilor si minoritatilor.
In tot acest timp activitatea analistilor americani era marcata de o serie de perceptii eronate si asa i-a prins sfârsitul anilor 1980.
Vă aduceti aminte de privirea lui Ceausescu din balcon?! O privire de om hăituit…amenintat cu moartea!!!!!!!!!!!!!!
31 decembrie 2017 de Ion Coja