Istoria secretă: Adevărul ascuns despre Ion Orfeus, Marele Preot al Lunii, Marele Crucificat Sfânt. Periplul Capetelor Sacre prin Dacia.

Moartea lui Orfeu

 

La Cetatea Crăiască

Am văzut, în episodul trecut, că împăratul Ion Orfeus, a fost crucificat de Preotesele Soarelui, împreună cu cei doi ucenici, și la toți trei le-au tăiat capetele, pe care le-au aruncat în râul care curgea prin apropiere. O inscripție getică, descoperită în ruinele cetății Callatis, Mangalia de astăzi, confirmă nu numai că așa-zisul ”Sfinx Românesc”, din Munții Bucegi, este KOG A ION ”Capul lui Ion”, dar și faptul că a fost sculptat de oameni, nu de natură: IOAN KYR A DOS KYV DAL E FA AP OMA. Tălmăcirea: ”Sfântului Ioan un Mare Cap în Munte (Piatră) i-au făcut apoi Oamenii”; cf. rom. Ioan, Ioana (n.); har; chir ”domn; stăpân”; latin. heros ”semizeu”; rom. des; tisă(bot.); Tisa (râu); cap; chip; coif; deal; franc. dalle ”dală”; rom. i-; ! ”să faci!”; apoi; om.

Ialomița, în dreptul cetății Helis-Argedavon

Furioase, Preotesele Soarelui au aruncat cele trei capete în apă, iar legendele antice spun că frumosul cap al lui Orfeus plutea pe valuri și încă mai cânta… De atunci, acel râu, sanctificat de capul împăratului martir s-a mai numit și KOG A ION ”Capul Magnificului”, precum și NAPARIS ”Divinul”. Este actualul râu Ialomița.
Se spune că, pe când capetele sacre erau duse la vale, s-a stârnit o furtună de groază, râul s-a revărsat peste maluri, iar ploaia nu a încetat decât atunci când acele capete s-au oprit într-un afluent, care mai apoi s-a numit SAR-ATOKOS ”Oprirea (Odihna) Capetelor (Domnilor)”; cf. rom.seară ”capătul zilei”; pers. ser ”cap”; engl. sir ”un titlu de noblețe”; rom. iatac. Actualmente, fostul afluent de pe stânga Ialomiței este lacul Sărățuica, considerat și el sacru. După 24 de veacuri de la uciderea sfinților pribegi, pe malul său apusean S-au născut Cei Doi Zalmoxis, Apollon și Artemis.

Lacul Sărățuica

Am mai scris că limba atlantă, evoluată în tracă, avea mai multe tonuri, iar sensurile cuvintelor și propozițiilor se schimbau după cum erau rostite. Astfel, inscripția de la Callatis poate fi înțeleasă și ca IOAN KYR A DOS KYV DALEFA AP OMA. Traducerea: ”Sfântului (Domnului) Ioan  și Celorlalți Doi Capetele le-au fost păstrate de Oameni”; cf. rom. Ioan, Ioana (n.); har, chir; latin.heros; rom. cap; chip; coif; dulap; tolbă; tâlv; latin. ab ”de la; din partea”; rom. om.

Icoană cu Capul Sfântului Ioan

O vreme, pe locul opririi Sfintelor Capete a înflorit cetatea HELIS ”Strălucitoarea; Fermecătoarea; Divina”; cf. rom. Căluș – joc pop. cu caracter magic; Hală (mit.); chilie; grec. Helios– Zeul Soarelui; kallos ”frumos”; engl. holy ”sfânt”.
Totodată, măreței cetăți i se mai spunea și ARG(H)E-DAVA ”Cetatea Capetelor (Conducătorilor)” sau ARG(H)E DAVON ”Capul Sacru”; cf. rom. hârcă; a urca; grec. arkhi ”primul”; geto-dac. DAVA ”cetate; oraș”;rom. Deva – oraș cu cetate;  alban. tabje ”cetățuie”; rom. Divan(arh.) ”Sfat Domnesc”; latin. divinus ”divin; al zeilor; minunat; admirabil”. ARG(H)E-DAVA sau ARG(H)E-DAVON se mai traducea și prin ”Aflarea Capului”; cf. rom. hârcă; a dibui. Două sărbători cu acest tâlc se țin și în prezent.

Piscu Crăsanilor. Ruinele cetății Helis-Argedavon

Doi mari regi s-au ilustrat în această cetate sfântă, Dromichaites și Buerebuistas. Actualmente, locul unde a înflorit ARG(H)E-DAVON se numește Piscu Crăsanilor, și se află între satele Copuzu și Crăsanii de Jos, din județul Ialomița. Nu întâmplător, săpăturile arheologice la Pisc au început după descoperirea unui cap de argint. Marele savant Vasile Pârvan, care a săpat și el câțiva ani aici, i-a dedicat capitalei getice, unde a localizat cetatea lui Dromichaites, Helis, un capitol amplu în celebra sa operă, ”Getica”.
Desigur, Capetele Sacre erau păstrate într-un templu impresionant prin măreție și frumusețe.

 MERGURIUS

După lărgirea Imperiului Tracic, marele rege Buerebuistas a mutat capitala peste munți, într-o nouă cetate, mult mai bine apărată decât cea din câmpia Bărăganului. Noua capitală s-a numit și ea tot ARG(H)E DAVON ”Capetele Sacre” sau ”Conducătorul Divin”, ultimul referindu-se și la regele get, cel ce a reformat cultul zalmoxian, care, cu trecerea timpului, fusese deformat și de popor dar și de preoți. De la metropola sacră și imperială s-au păstrat și astăzi, pe teritoriul municipiului Miercurea Ciuc, ruine de cetăți geto-dacice. Asemenea ruine s-au păstrat și în satul Sâncrăieni, situat în imediata apropiere a municipiului, sat care mai demult se numea Ciuc-Sâncraiu, iar la leatul 1332 era atestat sub denumirea latină de Sanctus Rex, adică ”Sfântul Rege”. Este limpede că, la plecarea din câmpie, Buerebuistas a luat cu el și toate relicvele sfinte, între care dominau cele trei capete ale martirilor atlanți.
Însăși denumirea de Miercurea provine de la un supranume al lui Ion Orfeus, MERGURIUS ”Mergătorul; Conducătorul”, de unde Romanii l-au născocit pe Zeul Mercur, curier al Zeilor!

Mergurius, în varianta romană

Muzeele din Miercurea Ciuc sunt pline de vestigii străvechi, descoperite acolo, dar niciunul nu este prezentat ca dacic, ci ca ”antic”. Dormiți, autorități române, dormire-ați!