MIHAI CIUBOTARU: ROMÂNISMUL ŞI ARMATA DE OCUPAŢIE (PARTEA II-a )

Limba-română

Acum la începutul acestui secol, care este secolul XXI, românismul are o însemnătate mai mare ca oricând. Întemeiat nu pe ură, ci pe iubire, nu pe constrângere, ci pe toleranţă, pe unitatea de gândire şi de simţire a generaţiilor, nu pe puritanism biologic, ci pe patriotism cultural, românismul, ne va ţine totdeauna pe toţi împreună, pe toţi laolaltă, ne va da tărie să supravieţuim, căci, vorba humuleşteanului, „Unirea face puterea.” Românismul este credinţa noastră a tuturora. Fără de el viaţa nu are sens.
Românismul este divinul sentiment naţional al românilor , este conştiinţa de sine a unor oameni că sunt români, că vorbesc româneşte şi e de datoria noastră să ţinem vie lumina Limbii Romane, a Românismului.
Românismul e unitar şi cuprinde în sine atât ardelenismul, moldovenismul, muntenismul, oltenismul, partularităţi regionale care formează viaţa spirituală şi culturală a poporului român.
Moldovenismul este o particularitate regională de manifestare a românismului, ca şi ardelenismul şi muntenismul, oltenismul.
Limba română este împărţită în graiuri, uneori numite subdialecte, ce au diferenţe mici la capitolul pronunţie şi vocabular.
Graiurile limbii române, în afara românei standard, includ: graiul bănăţean; graiul crişănean; graiul moldovenesc (România, în Republica Moldova); graiul maramureşean; graiurile oltenesc, muntenesc şi dobrogean; graiul timocean.
Intre moldoveni,munteni,olteni ardeleni diferenţele sunt neînsemnate la nivelul unor cuvinte şi expresii regionale pentru că fac parte din acelaşi popor si aceeaşi limbă. Mai mult nimic. Cronicarii şi toţi marii scriitori au vorbit foarte clar despre comunitatea de limbă şi origine a moldovenilor şi muntenilor, ardelenilor, oltenilor.
Limba română este o limbă care se defineşte prin diasistem, cuprinzând limba populară şi limba literară sau limba scrisă.
Limba populară – reprezintã aspectul spontan, neîngrijit al unei limbi care e cunoscut şi folosit pe întreg teritoriul fãrã a fi literar. Limba populara are aspect regional., în cazul R. Moldova este graiul moldovenesc.
Limba literară – reprezintã aspectul cel mai îngrijit al unei limbi ce respectă regulile de folosire corectã a limbii. Dacă vrem să păstrăm unitatea limbii, să nu vorbească fiecare cum vrea şi să nu ne înţelegem unii pe alţii, trebuie să luăm drept bază gramatica şi dicţionarul, elaborat de Academia Română. La compartimentele limbii precum fonetica, vocabularul sau lexilogia, gramatica au lucrat, lucrează secole la rând scriitori, lingvişti de seamă. Limba română literară este considerată limba literaturii, a ştiinţei şi tehnicii, a actelor oficiale administrative juridice, eonomice, a politicii, radio, televiziune şi a administraţiei. Ea reprezintă varianta cea mai îngrijită a limbii naţionale.
Limba literară se deosebeste de vorbire/limba populară prin aceea că nu îngaduie folosirea unor forme sau rostiri locale , întrebuinţarea unor cuvinte cu răspândire regională sau a unor expresii familiare sau de mahala.
Or, limba literară – limba noastră româna standard, româna exemplară – are nobila misiune de a fi deasupra dialectelor, graiurilor, a stilurilor de limbă, adunând în sine pe toate acestea , este o limbă maxim nivelată, unificată, din care fac parte şi moldovenismele.
În acelaşi timp, putem spune că oamenii simpli din popor , cu carte modestă, de obicei, au un limbaj sărac, cu un potenţial de exprimare redus, persoane fără studii sau care au studiat în limba rusă, au, de obicei, un limbaj fie cu toate particularităţile specifice graiului moldovenesc, fie plin de rusisme. Competenţa lor lingvistică se caracterizează printr-un lexic sărac, de multe ori compensat cu elemente lexicale ale limbii ruse, prin simplificarea structurii sintactice a propoziţiei, inclusiv prin denaturarea unor raporturi gramaticale normative. Aceste persoane nu au acces la limba română literară, iar în virtutea obişnuinţei continuă să consume lieratură în limba rusă, dat fiind că autorităţile statului actual moldovenesc nu doresc ca limba literară română să devină stăpână deplină în republica Moldova , nu există voinţă politică din partea Puterii, pentru a ridica limba de stat , limba română, la rang de limbă oficială unică, de limbă de comunicare interetnică în RM.
Graiul vorbit de românii din R. Moldova , unul stâlcit, amestecat cu rusisme, s-a înrădăcinat în conştiinţa populaţiei ca o limbă maternă, care ţine să-i determine conştiinţa etnică. Şi dat fiind că acest grai e vorbit mai mult în sânul familiei ori doar între purtătorii lui, limba literară română trebuie să fie protejată la modul cel mai serios de stat şi să devină o limbă de comunicare pe întreg teritoriul său, să fie protejată la modul cel mai serios de stat şi să fie predată la un nivel calitativ în şcoală , întrebuinţată peste tot în societate, în administraţia locală şi centrală.
E incorect să pretindem că ar trebui să vorbim numai în graiul nostru. În unele ziare se afirmă că iată ni se impune să vorbim ca bucureştenii. Nimic mai fals, deoarece nimeni nu ne obligă să vorbim ca un bucureştean. . Trecerea de la grai la limbă este o cerinţă imperioasă odată cu trecerea la cultura scrisă. A ţine o comunitate la nivelul unui grai cultivându-i o identitate locală datorită unor politici de izolare este un act barbar.Orice comunitate trebuie să fie deschisă către întreg spaţiul în care se vorbeşte limba literară standart, limba naţională a întregului popor. Este o necesitate istorică, politică şi culturală. Graiul nu are o formă scrisă necesară pentru majoritatea vorbitorilor săi, deaceea graiul nu se poate preda în şcoală. Aşa stând lucrurile, numai o limbă, o limbă cu literatură cultă, cu o tradiţie culturală poate rezista în timp. Faptul că noi nu am fost capabili să însuşim plenar, în proporţii de masă, limba literară se explică prin vitregia istoriei, prin mizeria în care am trăit noi. Îndepărtându-ne pe noi de patria mamă România, izolaţi de restul românilor, am fost nevoiţi să ne satisfacem setea de cultură din izvoarele ruseşti, căci limba lor literară ne-a stat la dispoziţie, iar izvoarele româneşti erau inaccesibile, interzise pe teritoriul R. Moldova. Astfel, decalajul dintre graiul cu care am rămas într-un mediu străin din punct de vedere lingvistic şi limba vorbită de majoritatea românilor a crescut de-a lungul anilor.
Cert este că în cazul românilor din R. Moldova nu se poate vorbi despre o conştiinţă naţională în sensul modern al cuvântului, ci numai despre o conştiinţă locală (predomină localismul şi nu naţionalul) educată în spiritul valorilor sovietice, comuniste , într-un spirit antiromânesc, de negare a proprielor rădăcini strămoşeşti, de ură faţă de propriul popor român. În prezent populaţiei din R. Moldova i se cultivă de autorităţile comuniste de stat un moldovenism falsificat, de sorginte sovietică, cu rădăcini slavone. Se doreşte izolarea noastră de patria mamă România şi lichidarea noastră treptată culturală.
Astăzi când în Basarabia continuă marele război început în 1812 împotriva românismului şi a limbii române, când armata de ocupaţie condusă de generalul de miliţie, de comunistul Vladimir Voronin a pornit o mare ofensivă împotriva caracterului lui unitar, din adâncurile zbuciumatei noastre istorii vin către noi dacii şi romanii, vin să ne spună că suntem nemuritori, vin să ne spună că unicul popor care a păstrat în denumirea sa numele poporului rege, numele poporului roman, al marelui popor creator de valori spirituale şi culturale, este poporul român, decis în continuare să-şi poarte specificitatea sa în lupta popoarelor pentru eternizarea istorică.
Astăzi când gubernatorul comunist Vladimir Voronin a consacrat anul 2009 sărbătoririi a 650 de ani de la întemeierea Statului Moldovenesc (printre membrii comisiei se mai numără şi doi foşti preşedinţi ai Republicii Moldova, Mircea Snegur şi Petru Lucinschi) , speculând cu aşa nume sfinte pentru români precum sânt Moldova şi Ştefan cel Mare, răstălmăcind istoria după bunul lui plac, declanşând o operaţie propagandistică împotriva unităţii românismului, operaţie planificată în birourile din Kremlin, am vrea să declarăm că oastea noastră naţională Limba Română, după cum spunea Grigore Vieru, va învinge în acest război de ocupaţie. Cât de fals şi de făţarnic în stilul unei propagande de război şi de dezinformare, sună aceste cuvinte din discursul bombastic al comunistului Vladimir Voronin ţinut în cadrul adunării solemne de inaugurare a anului consacrat sărbătoririi a 650 de ani de la întemeierea Statului Moldovenesc : « … Îmi pare sincer rău că primul deceniu al revenirii noastre pe calea dezvoltării independente a fost marcat de încercarea brutală de a merge împotriva propriei istorii, împotriva unui început constructiv şi optimist atît de vizibil care, fără îndoială, este prezent în moştenirea noastră spirituală şi statală. Dar acest mers împotriva propriei istorii, împotriva propriei identităţi nu a avut, totuşi, o continuare cît de cît serioasă. Căci, în pofida tuturor pretinşilor profeţi ai dispariţiei Moldovei ca stat chiar la începutul secolului XXI, această profeţie nu s-a materializat şi niciodată nu se va materializa. Procesul de dezvoltare al poporului, ca şi cel de dezvoltare a personalităţii, implică una din cele mai grele încercări, unul din cele mai perfide teste – testul la capacitatea noastră de a fi noi înşine. De a fi noi înşine, de a fi o individualitate, de a fi o personalitate cu istorie, cu biografie, cu limbă, cu propriul nume. Noi trebuie să fim mîndri că aparţinem de un popor care a reuşit să treacă acest test, care a reuşit să-şi demonstreze capacitatea de a fi continuatorul acelei tradiţii statale unice, ale cărei baze au fost puse acum 650 de ani. Noi am demonstrat din nou că sîntem capabili să fim noi înşine, că sîntem în stare să reafirmăm acest drept al nostru prin activităţile în care astăzi este antrenată toată ţara. Renasc din ruine locaşurile noastre sfinte, a reînviat din cenuşă economia noastră, cultura şi ştiinţa noastră. Moldova a revenit pe orbita destinului său european, pe făgaşul opţiunii sale statale, pe care a făcut-o în îndepărtatul şi legendarul an 1359. »
Să vedem totuşi cine este cu adevărat şi cine merge împotriva propriei istorii, care este moştenirea noastră statală şi spirituală şi cine vrea să lichideze identitatea noastră istorică cea adevărată?
Poate fi considerată R. Moldova , care a înscris o pagină tragică în istoriografia universală succesoarea Ţării Moldova? Este R. Moldova o ţară independentă, un stat cu adevărat?
Ne întrebăm cu toţii, ce legătură poate avea Ţara Moldovei – principat românesc , situat între Carpaţii orientali şi rîul Nistru , şi între Hotin şi Marea Neagră , cu actuala statalitate comunistă a Republicii Moldova, teritoriu anexat în 1812 de Rusia ţaristă, primind denumirea de Basarabia, apoi Basarabia, parte componentă a Statului Român anexată în 1940 de URSS în urma tratatului Ribbentrop-Molotov?
Iată ce spune istoricul Virgil Pâslariuc : „ Într-adevăr, un stat numit Ţara Moldovei a fost înfiinţat la o dată apropiată anului 1359, numai că nu aici, ci în regiunea Carpaţilor orientali. Aici, pe teritoriul actualei RM, cu 650 de ani în urmă, nu exista decât un hanat tătăresc în regiunea Orheiului (de ce comuniştii n-au luat ca reper acest fapt?). Abia peste vreo două-trei decenii, domnii Ţării Moldovei şi-au extins autoritatea şi asupra teritoriilor din dreapta Prutului. De altfel, pe atunci, termenii de „moldovean” şi „moldovenesc” n-au avut conotaţii etnice, cum greşit încearcă să arate reprezentanţii istoriografiei „moldoveniste”. Când în actele domneşti se vorbea despre „boierii noştri moldoveni mari şi mici”, nu se avea în vedere etnia lor, ci faptul că sunt ai Ţării Moldovei, supuşi ai domnului ţării.
Nu mai trebuie demonstrat faptul că statul numit „Ţara Moldovei” şi-a încheiat existenţa după Unirea sa cu Principatul valah la 1859. Toate atribuţiile şi prerogativele acelui stat au trecut, în mod legal şi organic, statului român modern, transfer consfinţit de tratatele internaţionale. De aceea, orice revendicare din partea altui stat, fie chiar şi cu caracter simbolic, poate intra sub incidenţa dreptului internaţional. »
Istoricul Ion Negrei: Între actuala RM şi Statul Moldovenesc medieval, format în jurul anului 1359 nu există nicio continuitate. RM are un început, acesta este anul declarării independenţei sale faţă de URSS – la 27 august 1991, iar Statul medieval Moldovenesc şi-a încheiat existenţa în anul 1859, prin Unirea Moldovei cu Ţara Românească şi formarea Statului modern Român. Vrem să spunem publicului adevărul, pentru a spulbera demagogia din jurul acestui eveniment”.
Într-un interviu acordat agenţiei Info-Prim Neo scriitorul şi publicistul Nicolae Dabija, deputat în primul Parlament, susţine că la ora actuală în R.Moldova nu există nici suveranitate, nici libertate, nici independenţă, fiind trădate şi uitate idealurile obţinute în anii de renaştere naţională… iar cei care, în 1991, s-au opus ideii de independenţă şi au pledat pentru păstrarea Uniunii Sovietice, inclusiv Preşedintele Vladimir Voronin, acum conduc R. Moldova, care, la moment, are statut de neocolonie… “Independenţa moldovenească”, în concepţia celor de la putere, înseamnă CSI, federalizarea republicii, colaps economic, nomenclatură “nemuritoare”, libertatea de a vorbi doar în limba rusă etc, Dabija pune la îndoială existenţa independenţei fără o economie proprie, cu politici care luptă contra propriului popor. Potrivit lui Dabija, R. Moldova este şi acum “o ţară sovietică, unicul ţarc unde se pun în prim-plan valorile sovietice anacronice de care s-a dezis demult până şi Rusia”.
Istoricul Alexandru Moşanu: « Proclamarea, la 27 August 1991, a independenţei R. Moldova a avut semnificaţia unui act politic de importanţă istorică.
Planul comuniştilor de abrogare a Declaraţiei de Independenţă este parte componentă a strategiei guvernanţilor de lichidare a actualului stat românesc de la est de Prut şi de înjghebare a unui pseudo-stat de tip colonial, după modelul RSS Moldoveneşti. Regimului separatist de la Tiraspol i s-a rezervat, de către Moscova, rolul diversionist de promotor al politicii sale în regiune. Conducerea comunistă de la Chişinău acceptă această strategie şi o promovează slugarnic. O dovedeşte legitimarea de către Parlamentul dominat de comunişti a moldovenismului antiromânesc impus agresiv în domeniile ce ţin de istorie, cultură, cercetare, spiritualitate etc. Politica lui Voronin de deznaţionalizare a românilor moldoveni prin resovietizare şi rusificare nu se deosebeşte esenţial de politica promovată de Smirnov în teritoriul aflat sub tutela Rusiei. Revizuirea acestui act s-a început la 21 decembrie 1991, când şeful statului a semnat, la Alma-Ata, documentele de constituire a C.S.I. şi de aderare a R. Moldova la această comunitate euro-asiatica. Orientarea occidentală a R. Moldova, stabilită la 27 august 1991, a fost substituită de vectorul estic, iar Rusia devenea „aliat strategic” al R. Moldova. A urmat adoptarea Constituţiei R. Moldova, la temelia căreia a fost pusă concepţia moldovenismului antiromânesc. Contrar spiritului şi literei Declaraţiei de Independenţă, românii de la est de Prut au fost numiţi „popor moldovenesc” şi „naţiune moldovenească”, iar limba de stat a R. Moldova a fost rebotezată „limba moldovenească”.
Comuniştii, ajunşi la putere în 2001, au transformat concepţia moldovenismului de sorginte stalinistă în ideologie oficială a statului moldovenesc, ideologie interzisă de Constituţia R. Moldova. Ideologia respectivă, caracteristică regimurilor totalitare, a fost impusă în sistemul de invăţământ începand cu anul 2006. O mostră în această privinţă sunt manualele şcolare de istorie resovietizată.
În promovarea cursului lor antidemocratic şi antiromânesc, comuniştii se împiedică, în primul rând, de Declaraţia de Independenţă, ajungând până la aberaţia de a cere „o nouă redacţie” a acestui document istoric. Înfăptuirea acestui plan ar echivala cu dinamitarea fundamentului politico-juridic al R. Moldova ca stat suveran, independent şi democratic. Ostilitatea comuniştilor faţă de Declaraţia de Independenţă îşi găseşte expresie şi în substituirea Zilei Independenţei cu Ziua Republicii. Scopul urmărit este evident: ştergerea din memoria colectivă şi individuală a unui eveniment istoric care îi supără şi pe care îl contestă.”
Ziaristul Petru Bogatu: « Apusul moldovenismului »: “De bună seamă, după desprinderea de URSS, în fostele republici ex-sovietice s-a produs o ruptură. Toate s-au desfăcut în două. În nostalgici filosovietici şi partizani ai îndependenţei. Şi numai la noi societatea s-a rupt în trei. Acest triplu clivaj s-a conturat cu precădere după 1991 când mişcarea proindependenţă s-a scindat în curentul unionist şi cel moldovenist.
Cel din urmă a fost generat iniţial de doi factori. ,mai întâi, de interesul meschin al birocraţiei agrare şi celei de partid care s-a temut că îşi va pierde privilegiile în urma unei eventuale uniri cu România. Mai apoi, de lipsa unei conştiinţe naţionale în straturile neinstruite ale populaţiei, fapt speculat de fosta nomenclatură sovietică care se încuibase din nou pe soclul puterii. Treptat, însă, rândurile moldovenismului au fost îngroşate şi de nostalgicii filoruşi. Aceştia, dându-şi seama că URSS nu mai poate fi refăcută, au renunţat la sovietismul făţiş în favoarea unui sovietism camuflat care îmbrăca forma naţionalismului moldovenesc. Chiar PCRM, deşi la începuturi era un partid al revanşei sovietice, prin 2000-2003 s-a sucit, adoptând un moldovenism mai agresiv şi mai intolerant ca oricând. Aşa s-a ajuns, în treacăt fie spus, la pervertirea mişcării proindependenţă şi reaşezarea celui de-al doilea stat românesc pe osatura statalităţii de factură stalinistă.
Numai că naţionalismul n-are cum să dospească pe o făcătură. El poate fi emanat doar de o naţiune autentică. De o comunitate umană cu viguroase rădăcini istorice şi culturale, dotată cu voinţă politică şi conştiinţă de sine. Şi cum naţiunea moldovenească, din acest punct de vedere, străluceşte prin absenţă, pretinsul moldovenism în cele din urmă, după cum remarcă Dan Dungaciu, s-a demascat, dovedindu-se a fi un sovietism ordinar. Atâta doar că deghizat în straie autohtone » .
Ce poate fi mai criminală decât Concepţia politicii naţionale a Republicii Moldova din 19 decembrie 2003 în care se cere în mod juridic de a neutraliza, în conformitate cu legislaţia privind drepturile omului şi cerinţele constituţionale, a necontenitelor tentative de demoldovenizare, de negare a existenţei naţiunii moldoveneşti şi a statalităţii moldoveneşti. Ca pe timpurile lui Stalin se doreşte a interzice în mod administrativ de a transmite prin operele de valoare ale marilor cronicari şi scriitori adevărul privind limba şi istoria noastră românească, care dintotdeauna ne-au învăţat că moldovenismul este românism. Nu este oare o crimă de a răstălmăci marile adevăruri şi a merge împotriva lui G. Ureche, M. Costin, Dosoftei, Varlaam, V. Lupu, D. Cantemir, G. Assachi, A. Donici, C. Negruzzi, B.P. Hajdeu, A. Russo, I. Creangă. V. Alecsandri, M. Eminescu, A. Mateevici, G. Vieru, care ne-au lăsat drept moştenire identitatea noastră românească? Scriitorii au fost dintotdeauna marii creatori ai limbii literare, ziditorii Templului limbii române literare pe care o îmbogăţesc şi o desăvârşesc, o modernizează şi o cultivă, o primenesc întru eternitate, contribuind substanţial la unificarea limbii române literare, ţin sus steagul ei pe parcursul multor secole şi sânt reprezentanţii de frunte ai poporului român. În acest context se poate menţiona despre frumoasa contribuţie la dezvoltarea limbii române literare în R. Moldova de astăzi a Uniunii Scriitorilor din Moldova care a fost prima care a declanşat lupta de eliberare şi renaştere naţională în Basarabia. Anume ei i se datorează proclamarea limbii române ca limbă de stat şi adoptarea drapelului cu culorile naţionale româneşti şi noua stemă a Statului. Anume ea este cea care astăzi împreună cu profesorii, oamenii de ştiinţă şi de cultură au demonstrat demnitate naţională şi n-au colaborat cu regimul comunist de ocupaţie a lui Vladimir Voronin, anume Uniunea Scriitorilor din Moldova este acea cetate invincibilă care apără limba română şi istoria românilor. Scriitorii au avut dintotdeauna marele drept asupra dezvoltării limbii şi a denumirii ei care este în consonanţă cu vrerea poporului român. Cum se poate califica oare amestecul foştilor şefi de stat Mircea Snegur şi Petru Lucinschi, precum şi a actualului preşedinte Vladimir Voronin la capitolul numelui adevărat al limbii noastre , dacă nu ca unul în spiritul lui I.V. Stalin care doar numai pentru faptul că a numit limba pe care o vorbesc basarabenii limbă moldovenească, o întreagă maşină academică a purces la formarea unei limbi moldoveneşti de sine stătătoare, politică continuată astăzi în R. Moldova, deşi din punct de vedere internaţional, termenul de „limbă română” este folosit pentru a denumi limba oficială în Republica Moldova de către diverse instituţii şi organizaţii, ca ONU, Uniunea Europeană, Banca Mondială, CIA, Ministerul German de Externe sau Departamentul de Stat al SUA. De exemplu, autorii cunoscutei enciclopedii lingvistice „Limbile lumii” , editată de Academia de Ştiinţe a Rusiei, scriu foarte clar că o limbă moldovenească distinctă nu există, pentru că nu s-a putut crea un standard literar moldovenesc, iar vorbitorii din RM îl folosesc pe cel românesc şi nu s-a putut demonstra ştiinţific diferenţa dintre cele două glotonime. Aceşti politicieni aflaţi la putere, toţi fiind „mari lingvişti”, după modelul părintelui şi învăţătorului lor Stalin, au stabilit că limba română din Basarabia este o altă limbă, limba moldo¬venească, şi că ei au dreptul s-o numească aşa cum vor , iar acei care au format şi dezvoltat limba literară română sânt doar nişte savanţi de cabinete. Trebuie menţionat faptul că limba literară nu s-a format pe teritoriul actual al RM , ci pe teritoriul actual al Romaniei sub denumirea de română, intr-o perioadă cand pe teritoriul actual al RM limba oamenilor simpli a rămas la nivelul limbii populare invadată de rusisme sub presiunea limbii ruse. Limba literară română a fost întrebuinţată pe parcursul anilor atât în perioada ţaristă, cât şi cea sovietică în Basarabia, apoi pe teritoriul R. Moldova de către marii cărturari, profesori, savanţi şi scriitori, ce au stat de strajă totdeauna adevărului şi dragostei de neam, n-au susţinut niciodată nici ocupaţia ţaristă şi nici cea sovietică, precum şi cea a actualului comunist Vladimir Voronin, luptând tot timpul pentru emanciparea basarabenilor prin carte şi cultură, şi care astăzi ar putea să refacă identitatea istorică românească a basarabenilor. Ar trebui să-i amintim Preşedintelui comunist Vladimir Voronin şi armatei lui de mercenari propagandişti că datorită marelui poet naţional român Mihai Eminescu, precum şi a scriitorului basarabean Grigore Vieru şi a multor altor mari scriitori români, mari lingvişti ei vorbesc în prezent limba literară română şi o întrebuinţează în viaţa lor de zi cu zi.
Şi a o numi în zilele noastre după bunul plac al unor politicieni , cum oare poate fi calificat acest lucru ? Abuz? Sau crimă care iată că de 175 de ani continuă să distrugă şi să modifice conştiinţa naţională, istoria şi limba poporului băştinaş? Mai exact etnocid!
Ce este moldovenismul lui Voronin, când „ din 2001, după părerea lui Dan Dungaciu , influenţa limbii ruse a crescut. În anii ’90, erau foarte mulţi părinţi ruşi care îşi trimiteau copiii la şcoli româneşti. Astăzi, începe să se schimbe acest trend. Oamenii îşi spun, astăzi, că dacă vrei să faci afaceri trebuie să înveţi limba rusă. Mai departe, revistele glossy sînt toate în limba rusă. Presa scrisă este în limba rusă, softurile de calculatoare sînt în limba rusă. Informaţia tehnică la telefoane mobile este în limba rusă. Filmele de la cinematograf sînt subtitrate în limba rusă. DVD-urile sînt în limba rusă » .
În bibliotecile noastre publice continuă să prevaleze, şi astăzi, cartea rusă. Librăriile, chioşcurile şi tarabele sunt inundate de publicaţii în limba unei minorităţi ce se simte, oriunde, majoritară.
Istoricul Virgil Pâslariuc : « Ultimul recensământ a arătat clar că grupul etnic majoritar de la noi atinge 78% din populaţie, fapt care ar permite cu uşurinţă să ne numim chiar „stat-naţiune”, conform uzanţelor internaţionale. De aici putem trage concluzia că singura justificare a sublinierii caracterului „polietnic” al societăţii noastre rezidă în dorinţa de a legitima statutul preferenţial al limbii ruse, limba metropolei, deoarece se vede clar că am (re)devenit o colonie mediatică a Rusiei. Acest lucru se reflectă nu doar prin numărul disproporţionat de mare (la raportul etnic) al posturilor radio şi TV ruseşti care activează la noi, dar şi prin modul în care aceste medii influenţează atitudinea populaţiei în mai multe probleme (Putin – cel mai popular politician, Georgia – un „duşman extern” etc.).
Se pare că în RM s-ar putea vorbi despre existenţa unei minorităţi dominante de expresie rusă, care are capacitatea să influenţeze procesul luării deciziilor la cel mai înalt nivel. Iar pentru confortul acesteia se încalcă nu numai dreptul majorităţii de a nu vorbi limba rusă, dar se şi încurajează minorităţile să nu cunoască limba română. Prin acordarea limbii ruse statutului de limbă de „comunicare interetnică” i se conferă de facto statut de limbă oficială, deoarece, în orice altă ţară, diversele etnii comunică în limba oficială a statului. ».
Ce este patriotismul lui Voronin când « situaţia lingvistică din Republica Moldova, după opinia profesorului Rajmond Piotrowski, este destul de complicată şi chiar periculoasă. Din moment ce o limbă imperială (în cazul nostru – rusă) are o influenţă atât de mare, iar limba naţională îşi găseşte utilizare numai în plan local, sătesc, astfel sărăcindu-şi treptat repertoriul, se poate ajunge la o situaţie catastrofală”.
Cert este că moldovenismul lui Voronin este un proiect rusesc de ocupaţie şi de lichidare culturală a românilor din Basarabia!
Interesul strategic al Imperiului Rus şi apoi sovietic pe parcursul anilor a fost acela de a stăpâni acest pământ românesc şi de a impune populaţiei băştinaşe o nouă identitate, creată artificial şi impusă cu forţa, prin pârghii administrative. Moldovenismul de sorginte rusească a fost considerat metoda cea mai eficientă prin care românii basarabeni să fie izolaţi şi înstrăinaţi de valorile lor strămoşeşti şi incluşi în circuitul culturii şi spiritului slav, proces care a început mai întâi prin biserică şi a continuat printr-o politică de stat bine dirijată.
Lingvistul secolului XX Eugen Coşeriu a dat un verdict clar acestui experiment comunist criminal: „A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică; din punct de vedere istoric şi practic, e o absurditate şi o utopie; şi, din punct de vedere politic, e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi, deci, un act de genocid etnico-cultural”.
Astăzi în timp ce Preşedintele Vladimir Voronin declară că va construi o Moldovă europeană, Republica Moldova a devenit, de fapt, o enclavă a Federaţiei Ruse: Mai bine de 26 la sută din cetăţenii R. Moldova trăiesc în sărăcie absolută, iar unu din şapte – în sărăcie extremă, cu un venit de, cel mult, 25 dolari pe lună, se arată într-un studiu realizat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Astfel, R. Moldova rămâne şi în continuare cea mai săracă ţară din Europa. În condiţiile lipsei locurilor de muncă bine plătite, unica şansă de supravieţuire a multor familii este emigrarea. Potrivit datelor neoficiale, aproximativ un milion de moldoveni muncesc în prezent peste hotare. Datele oferite de Banca Mondială, arată că R. Moldova se află pe primul loc în Europa după volumul remitenţelor, acoperind o treime din Produsul Intern Brut.
. Acesta este cel mai mare exod de populaţie din istoria Basarabiei. Şi acesta este după deportările după război totodată un genocid de proporţii, pentru că oamenii aceştia au fost obligaţi, din cauza sărăciei şi a mizeriei, a lipsei de speranţă, să-şi părăsească ţara! Iată că se repetă istoria, basarabenii fugeau în perioada ţaristă în Moldova de peste Prut de cruzimea ocupantului rus, iar astăzi el fuge în România europeană, precum şi în toată lumea de cruzimea comunistului ocupant.
Românii moldoveni sânt victimele acestei guvernări şi ideologii comuniste suportând o rusificare şi sovietizare a vieţii publice, economice şi sociale, care a ridicat moldovenismul agresiv de expresie rusească la rang de ideologie de stat.
Ceea ce nu s-a făcut în Basarabia după căderea şi desfiinţarea URSS a fost lucrul cel mai fundamental: decomunizarea ei, nu s-a făcut un proces public de condamnare a ideologiei comuniste, care pentru Basarabia este o ideologie criminală ce are ca scop lichidarea românismului din Basarabia, rusificând-o pentru totdeauna! Un proces public de condamnare care să se termine cu un proces juridic al ideologilor săi.Un proces juridic pentru etnocid, pentru genocid!
Astăzi din adâncul istoriei glasul marilor strămoşi ne îndeamnă să eliberăm pământul nostru românesc.
Eliberarea, Schimbarea, Căderea comunismului – e marea cerinţă a zilei. Căderea regimului de ocupaţie!
Magic şi frumos cuvânt, cu tine se vor naşte copiii, vot creşte generaţii şi generaţii, cu gândul la tine se vor petrece în lumea celor drepţi bătrânii, focul în vatră pururea va arde şi în veci nu se va stinge, străluminând drumul lung al speranţei, şi Basarabia va rosti mereu dragul şi scumpul cuvânt ELIBERARE.