De ce Basarabia profundă vrea Reunirea cu Patria-Mamă, România ? Basarabia s-a săturat de mafia statalistă: Mircea Snegur, Petru Lucinscii, Vladimir Voronin, Igor Dodon

Mafia statalistă

Potrivit scriitorului Vitalie Ciobanu, războiul identitar care sfâşie Moldova de la declararea independenţei încoace înregistrează un fenomen nou.

Igor Dodon, preşedintele ales cu cântec al Republicii Moldova, şi partidul său de suflet, PSRM, şi-au relansat în aceste zile campania favorită: anihilarea unionismului. Au luptat cu „românii” la prezidenţiale, speriind lumea cu iminenta dispariţie a Republicii Moldova, au făcut nenumărate declaraţii ofensatoare la adresa Bucureştiului, au rupt harta României Mari în Parlament – un gest care trădează o fobie de-a dreptul patologică –, au ameninţat cu destrămarea statului român prin formarea aşa-zisei Moldove Mari, binecuvântate de Putin.

Acum pericolul pare mai serios, întrucât idealul Unirii a ieşit din redacţiile revistelor culturale, din aulele universitare, din edituri şi din sălile de concerte – a coborât în stradă, ba chiar răzbate din „Basarabia profundă”. Mai multe localităţi din Republica Moldova au adoptat acte de Unire cu România, inspirându-se din celebra Declaraţie a Sfatului Ţării de la 27 martie 1918. Aceste manifeste, mai degrabă simbolice, întrucât nu pot avea consecinţe de ordin juridic atâta timp cât nu au devenit majoritare, inspirând anumite decizii politice, se produc în contextul Centenarului Marii Uniri, dar mai ales mărturisesc un sentiment tot mai apăsător de insolvabilitate şi insecuritate. Şi nu e de mirare, de vreme ce Reunirea cu România a fost văzută mereu drept o alternativă în raport cu experimentul statalist moldovenesc, eşuat în sărăcie, corupţie endemică şi într-o criză identitară fără leac.

Dispoziţiile unioniste în Moldova sunt alimentate de o posibilă revanşă pro-rusească la alegerile parlamentare din 2018, după ce guvernările post-Voronin, culminând cu actualul regim oligarhic, au compromis sloganul integrării europene. Socialiştii nu şi-au ascuns niciodată intenţiile revizioniste. Declară cu orice prilej că vor elimina Istoria Românilor din programele şcolare, iar ultima lor găselniţă, iniţiativa de a introduce patronimicul în actele de identitate, ne teleportează înapoi în URSS. Mai ales că apelativele de tip rusesc – „Ivan Petrovici”, „Polina Semionovna, „Fiodor Gheorghievici” etc. –, n-au dispărut în Moldova, ele sunt utilizate de rusofoni, dar şi de moldovenii românofoni mai puţin instruiţi.

Igor Dodon este un adevărat campion al restauraţiei. A ameninţat cu represalii magistraţii cu cetăţenie română de la Curtea Constituţională, iar declaraţiile unioniste ale mai multor localităţi basarabene l-au făcut să fluture spectrul unui război civil. Când a văzut că nimeni nu îi ia în serios „apocalipsa”, Igor Nicolaevici s-a răstit la instituţiile statului responsabile de siguranţa naţională, „promiţându-le” pedepse după schimbarea actualei guvernări, întrucât n-au dat dovadă de vigilenţă şi eficienţă statalistă.

Era uşor de anticipat că declaraţiile de Unire ale satelor moldovene vor provoca, după consumarea unui prim moment de stupefacţie şi derută, o reacţie adversă. O serie de localităţi, cu populaţie rusofonă predominantă, dar nu numai, au fost îndemnate să voteze manifeste de susţinere a statalităţii „de rit rusesc”. La fel, se pun la cale manevre de retractare a unor declaraţii pro-Unire, adoptate anterior.

Astfel, tocmai când presa şi opinia publică se pregătea să savureze o declaraţie pro-Unire a comunei Sadova – satul de baştină al lui Igor Dodon –, socialiştii au întreprins o acţiune-fulger de prevenire a unei asemenea „umilinţe a preşedintelui”, cum a fost ea percepută: majoritatea consilierilor din această localitate au dat publicităţii o „declaraţie de condamnare a acţiunilor antistatale ale unor autorităţi publice”, cerând, după modelul scrisorilor de delaţiune trimise KGB-ului şi organelor de partid, tragerea la răspundere penală a iniţiatorilor acestor acte antistatale. „Declaraţia de la Sadova” imită în chip izbitor limbajul şi sintaxa preşedintelui ales cu cântec. În plus, din facsimilul acestui document cules la calculator, se vede că denumirea localităţii Sadova e scrisă de mână, asta sugerează că modelul „declaraţiei de condamnare” a primăriilor unioniste a fost elaborat, în română şi în rusă, într-un centru unic, la Chişinău, şi distribuit în localităţile din teritoriu pentru a fi ulterior completate. Febra proclamaţiilor stataliste, trase la indigo, izbucnită între timp, confirmă această supoziţie.

Războiul identitar care sfâşie Moldova de la declararea independenţei încoace înregistrează un fenomen nou: în ultimii ani s-a conturat o tot mai numeroasă categorie de cetăţeni pentru care Republica Moldova a încetat să existe din momentul în care au ales să abandoneze acest teritoriu disputat de oligarhie, de falşii patrioţi şi de nostalgicii Uniunii Sovietice. Oamenii îşi părăsesc locurile natale. Pleacă mai întâi ca să-şi caute de lucru în străinătate, apoi îşi iau cu ei şi familiile, ceea ce înseamnă că nu mai cred în viitorul acestui stat care le-a furat dreptul de a trăi în libertate, demnitate şi prosperitate. Nu mai cred în ţara în care s-au născut, în ţara strămoşilor lor.

Emigrarea moldovenilor înseamnă un alt fel de referendum, unul al urgenţei şi-al disperării, un referendum pentru care nu s-au colectat semnături, pentru care CEC-ul nu a eliberat buletine de vot. Se „votează cu picioarele”, iar opţiunea de a părăsi Moldova este de cele mai multe ori definitivă.

Chiar şi Dodon în ultimul său interviu pentru Radio Europa Liberă, realizat de Valentina Ursu, observă că avem un exod îngrijorător al populaţiei, dar nu are onestitatea să recunoască un lucru evident: nu unionismul, nu limba română, nu Istoria Românilor – ţintele de atac ale socialiştilor – îi fac pe basarabeni să-şi ia lumea în cap, ci corupţia monstruoasă, sărăcia, lipsa de speranţă, imposibilitatea unei vieţi decente.

„Noi, socialiştii, nu vrem o guvernare pro-Rusia sau pro-UE, noi vrem o guvernare pro-Moldova”, afirmă Dodon în interviul citat. E o declaraţie prost camuflată – se ştie că PSRM e un partid pro-Putin, dovadă este şi faptul că se arată complet insensibil faţă de sugrumarea democraţiei în Federaţia Rusă, iar presa de la Chişinău nu-i întreabă de ce nici pe membrii PSRM, nici pe fostul lor lider (şi această miopie a presei noastre, trebuie spus, o face să rateze o bună şansă de a le mai ştirbi din aroganţă socialiştilor). Declaraţia cu privire la o guvernare „pro-Moldova” e una pur demagogică: singurul model de dezvoltare potrivit aspiraţiilor naţionale ale moldovenilor e cel democratic, european. Chiar şi virulenta propagandă moscovită nu poate ascunde colapsul din Rusia. Moldovenii nu mai au răgazul şi puterea să inventeze o „a treia cale”, o „nouă istorie de succes”, dorită de Dodon, adică un fel de idilă ruso-occidentală la gurile Nistrului, care să le sacrifice drepturile fundamentale.

Întrucât majoritatea moldovenilor din diaspora votează pentru valorile româneşti şi europene, PD şi PSRM i-au exclus din câmpul politic atunci când au aprobat solidar „mixtul” electoral. I-au privat de şansa de a schimba prin implicare civică starea lucrurilor de acasă şi, pe cale de consecinţă, le-au refuzat compatrioţilor noştri emigraţi posibilitatea revenirii la baştină. Nimeni nu se preocupă de edificarea unui stat de drept în Republica Moldova – stat de drept pentru toţi cetăţenii, nu „statalitate” care să satisfacă interesele mafiei locale şi planurile ruseşti de înfeudare a acestui teritoriu. Se fabrică doar pretexte pentru a aţâţa la nesfârşit războiul identitar, convenabil clanurilor de la putere.

Din păcate, aşa cum s-a purtat până în prezent confruntarea Est – Vest, România – Rusia în Republica Moldova şi cum s-ar putea să o vedem reflectată în rezultatele alegerilor din 2018, nu sunt prea multe şanse ca cei plecaţi să se întoarcă acasă.

Vitalie Ciobanu/ Europa Liberă