De ce se ascunde marele adevăr? ŞTEFAN CEL MARE, în oastea lui ZAMOLXIS. De ce pe îmbrăcămintea viteazului voievod erau zugrăvite svastici, iar pe sabia de la Istanbul erau gravate însemne zamolxiene ?

mormint- stefan 1

Adrian Bucurescu

Cu câteva secole înainte de a fi sanctificat de Biserica Ortodoxă Română, viteazul domn al Moldovei fusese numit de popor Ştefan cel Mare şi Sfânt. Se ştie că a repurtat multe victorii şi că a ctitorit lăcaşuri creştine. Un papă l-a şi numit „Atletul lui Christos„. Apar însă mai multe semne de întrebare cu privire la adevăratul său crez, care ar trebui să îi tulbure tare pe istoricii învechiţi, dar „oficiali”, oricum tulburaţi la minte…
La leatul 1758, în luna lui Făurar, la porunca mitropolitului Iacov Putneanul, s-a deschis pentru întâia oară mormântul lui Ştefan. Uluirea s-a aşternut peste preoţii şi călugării de faţă: domnul fusese înmormântat fără sicriu şi înveşmântat doar într-o mantie domnească, aşezat pe 13 drugi de fier, capul fiindu-i sprijinit pe câteva cărămizi zidite. Aşa scrie în zapisul mitropolitului…
Apoi, în luna lui Brumar, leatul 1856, la stăruinţa egumenului de Putna, Artimon Bortnik, o comisie oficială a stăpânirii austriece în Bucovina cotropită a deschis mai multe morminte „aflătoare în biserica Mânăstirii Putna… aparţinând domnitorului Moldovei Ştefan cel Mare şi membrilor familiei sale”. Însărcinatul oficial al acestei misiuni a fost concepistul „guvernial” Anton Schonbach, asistat, în calitate de „comisar spiritual”, de către Teoctist Blaezewicz, asesor imperital consistorial. Conducerea tehnică a lucrărilor a fost asigurată de inginerul Anton Rol, iar asistenţa sanitară de către dr. Vincenţiu Szymonowicz. La sfârşitul lucrărilor a fost încheiat un amplu proces-verbal, publicat apoi de F. A. Wiekenhauser, în „Istoria Mânăstirilor Voroneţ şi Putna„, în 1886. Din acest document reiese că, la cea de-a doua deshumare, osemintele voievodului nu au fost atinse, dar, din aşezarea lor, „se putea stabili însă, cu toată siguranţa, că mormântul fusese înainte încă o dată deschis, cu care prilej, rămăşiţele domnitorului au fost schimbate într-o altă poziţie decât fuseseră aşezate la început”.
Procesul-verbal arată că în mormântul lui Ştefan cel Mare, „cadavrul, cu totul descompus şi acoperit de fărâmăturile zidurilor mormântului, era aşezat pe 13 bare de fier… ce erau aşezate pe amândouă părţile laterale ale mormântului… Din partea de sus a corpului nu se mai vede mai nimic, şi pe un căpătâi de zid, gros de 12 ţoli, ce se găseşte în partea capului, se află partea de sus a craniului, încă destul de bine întreţinută, lipsit de orice acoperâmânt. Aceste rămăşiţe ale craniului sunt aşezate la o distanţă de cinci ţoli departe de celelalte resturi ale cadavrului… îndepărtate de osul frontal, cât şi de amândouă oasele laterale ale craniului, care, între timp, s-au rotunjit prin putrezire… Această împrejurare, ca şi celelalte înainte citate, lasă să se presupună că la acest cadavru capul ar fi fost schimbat pe cale mecanică din poziţia sa naturală încă cu mult timp în urmă… Forma îmbrăcămintei cadavrului, ca şi stofa grea şi bogată a acestuia, întărea la fel cu crucea de aur ce se afla în dreptul pieptului care nu se prăbuşise, în chip neîndoios, şi, prim comparaţie cu rămăşiţele cercetate de comisie în mormântul lui Bogdan şi al lui Ştefan („cel Crud”, nepotul lui Ştefan cel Mare – n.n.), că era vorba de o îmbrăcăminte deosebită, de o mantie domnească şi de un mormânt domnesc cioplit din piatră”.
Oricât s-ar înfiora creştinii, citind acestea, din procesul-verbal şi din alte relatări de mai la vale, se înţelege că lui Ştefan i se tăiase capul, ritual, imediat după moarte!
De ce să fi vrut Ştefan şi alţi voievozi să li se reteze capetele înainte de a trece prin Vămile Văzduhului?
Deocamdată, este limpede că aceste înmormântări de la Putna nu sunt nici pe departe creştineşti. Atunci, cărui cult se închinaseră, în taină, aceşti voievozi?
În ce priveşte mormântul lui Ştefan cel Crud, zis şi Ştefăniţă Vodă, nepotul lui Ştefan cel Mare, procesul-verbal al comisiei austriece menţionează crucile în formă de schimă, adică svastici, care se găseau pe resturile îmbrăcămintei voievodului. Svastici avea şi mantia lui Negru Vodă, din mormântul din Biserica Domnească de la Curtea de Argeş.
Svastica era semnul sacru al Dacilor, simbolizând, prin împletirea a doi de Z, iniţialele Celor Doi Zalmoxis, Apollon şi Diana. Aşadar, unii dintre voievozii Moldovei, între care chiar Ştefan cel Mare, erau iniţiaţi în Misterele Zalmoxiene.
Pentru cei 13 drugi de fier, pe care fusese aşezat măreţul domnitor aflăm denumirea unei plante medicinale dacice, PHITHOPHTHETHELA, ce poate fi rostită şi PITH-OPHTH ETHELA, tălmăcită prin „Cinci-Opt de Fier” sau „Treisprezece de Fier” ori „Susţinut (Rezemat) de Treisprezece”; (cf. rus. piati „cinci”; rom.opt; oţel; latin. adulo „a adula”; attalo „a ridica; a înălţa”), reprezentând şi numărul şi materialul acelor drugi misterioşi de la Mânăstirea Putna. Ar putea fi vorba de 13 fiare care păzesc Vămile Văzduhului, dar şi de al treisprezecelea grad în Îmvăţăturile Zalmoxiene, împărtăşite şi de enigmaticii Solomonari. În acelaşi timp, denumirea dacică se mai poate rosti şi PHITHOPH-THETHELA „Cel mai Înalt Titlu; Cel mai Mare Grad” (cf. rom. vătaf; titilă „creastă; culme; pisc; vârf”; latin. titulus „titlu”; totalis „total”). Aceeaşi sintagmă dacică, rostită tot PHITHOP THETHELA, se mai putea traduce şi prin „Capul Tăiat (Despărţit)”, cum ne sugerează rom. văduv, precum şi titilă, ce mai înseamnă şi „creştet; tidvă; craniu”.
Straniu este faptul că şi voievodul moldovean Alexandru a fost descoperit înmormântat ca şi Ştefan cel Mare, adică fără sicriu, cu trupul aşezat pe un grilaj asemănător, de fier, şi cu capul sprijinit de un zid de cărămizi. Şi alţi domnitori români au fost decapitaţi la înmormântare. Astfel, deshumându-se trupul lui Dimitrie Cantemir, pentru a fi readus la Iaşi, s-a constatat că avea capul tăiat, deşi se ştie că nu a fost răpus de moarte violentă! E posibil ca aceste capete retezate să fie în legătură cu tăierea capului marelui profet al Dacilor, Orfeu, supranumit şi Ion. Ion era şi titlul voievozilor moldoveni şi munteni, abreviat mai târziu în Io.
Cronicarul Ion Neculce scrie că Mânăstirea Putna fusese „tot cu aur poleită zugrăveala, mai mult , mai mult aur decât zugrăveală, şi pre dinăuntru şi pre denafară„. Atât cât era zugrăvită, ce-or fi reprezentat oare imaginile? Apoi, oricât de neisprăviţi erau cazacii lui Timuş, totuşi ei îşi spuneau şi chiar se credeau creştini pravoslavnici, şi nu ar fi dat foc unui lăcaş al aceluiaşi cult ca al lor, dacă Putna n-ar fi fost, atât cât a fost, zugrăvită, cu motive „păgâne”! De altminteri, o altă ctitorie a lui Ştefan cel Mare nu a fost zugrăvită niciodată. De aceea, i se spune şi astăzi Biserica Albă.
Celebra sabie a magnificului voievod, actualmente expusă la Palatul Topkapi, din Istanbul, este şi ea gravată cu însemne zalmoxiene. Ce spuneţi, boieri dumneavoastră?