Analiză-bombă: Expert-Grup despre ce ne spune şi ce nu ne spune investigaţia KROLL despre frauda bancară

Raportul Kroll

Trei zile până la alegeri

Către sfârşitul anului 2014 sectorul bancar moldovenesc a trecut printr-un moment de criză sistemică, care prin amploarea rezultatelor şi consecinţelor a atras până şi nedumerirea comunităţii internaţionale. La limita situaţiei create, drept soluţie de ultimă instanţă s-a decis acordarea în secret a unor credite de urgenţă garantate de către Guvern cu ulterioara convertire în datorie de stat în cazul neonorării obligaţiunilor de plată. Deşi despre acţiunile întreprinse de autorităţi pentru stabilizarea situaţiei s-a aflat mult mai târziu, totuşi luna noiembrie 2014 va rămâne o pată neagră atât pentru sectorul bancar autohton şi clasa politică de la acea vreme, cât şi o amintire de lungă durată pentru populaţia şi bugetul ţării. Lipsa de coordonare la nivel înalt, carenţele din procesul de supraveghere a băncilor, monitorizarea defectuoasă a circulaţiei banilor, precum şi disputele politice de la acel moment, au fost doar câteva din elementele esenţiale ce au permis devalizarea a trei bănci (în continuare BC Banca de Economii, BC Unibank şi BC Banca Socială) şi deturnarea unor fonduri de ordinul miliardelor de lei de către factori rău-intenţionaţi.

Întâmplător sau nu, apogeul crizei a fost atins în prag de alegeri parlamentare când orice acţiune mai mult sau mai puţin importantă se realiza doar reieşind din idealul câştigării alegerilor şi menţinerii la putere. Finalul crizei sistemice a fost pus pe 27 noiembrie 2014, cu trei zile înainte de alegeri, când BNM în final a preluat controlul Băncii de Economii[1], care în continuare absorbea resurse din întreg sistemul bancar transferându-le ulterior în off-shore. Posibil nu vom afla în timpul apropiat de ce anume atunci şi nu mai devreme, dar un lucru devine cert – situaţia a fost una întinsă până la limită iar deciziile au avut un puternic caracter politic. La acel moment, pe conturile celor trei bănci erau efectiv doar câteva milioane de lei iar împreună cu acestea, alte câteva bănci aşteptau deja canalizarea rezervelor deţinute la BNM. Drept rezultat direct al acelor zile rămân cele 13,6 mlrd. MDL obligaţiuni de stat care urmează a fi rambursate de către contribuabili.

Pentru determinarea unui tablou cronologic clar cu privire la etapele devalizării celor trei bănci, a persoanelor responsabile şi a beneficiarilor fraudei, BNM a angajat compania Kroll în procesul extern de investigaţii. Obiectivul urmărit de aceştia s-a bazat pe identificarea mecanismelor care au generat frauda, urmărirea creditelor frauduloase pentru a stabili destinaţia lor finală şi, în cele din urmă, identificarea activelor cumpărate cu mijloace frauduloase şi recuperarea ulterioară prin procese legale. În mod public, rezultatele investigaţiilor se materializează sub forma a două rapoarte care vin să puncteze şi să fundamenteze anumite ipoteze. În linii generale, putem concluziona că frauda bancară a fost o acţiune coordonată, bazată pe creditarea unor activităţi fictive şi un mecanism complex de spălare a banilor care a asigurat continuitatea acestui proces şi deturnarea de fonduri. Resursele de creditare au fost asigurate printr-o coordonare concertată a lichidităţilor din cele trei bănci, totodată fiind susţinute de garanţii false înregistrate în bilanţurile băncilor şi alte fraude în registrele contabile. În cele din urmă, informaţiile prezentate demonstrează, în mod clar, implicarea coordonată a unui grup mare de companii autohtone care au acţionat concertat şi care aveau legătură cu Ilan Şor însă posibil lista beneficiarilor finali să fie una mult mai extinsă.

La 21 decembrie 2017, BNM a publicat sinteza detaliată a celui de-al doilea raport de investigaţie al companiilor Kroll şi Steptoe & Johnson. Documentul vine să completeze raportul Kroll 1 şi analizează expunerile băncilor fraudate în perioada 2012-2014, legătura grupului Şor cu acţionariatul băncilor în cauză, mecanismele de spălare a banilor şi destinaţia fondurilor frauduloase. Totodată, această sinteză nu dezvăluie alte nume decât cel al lui Ilan Şor, informaţia detaliată inclusiv datele operative referitoare la urmărirea fondurilor fraudate şi lista beneficiarilor prezumaţi urmând a fi prezentată în cadrul raportului integral Kroll 2. Ţinând cont că, pentru a nu prejudicia mersul anchetei, acest raport nu va fi făcut public, ne-am propus să facem o sumarizare a investigaţiilor efectuate de Kroll şi să prezentăm informaţia într-o formă accesibilă şi uşor înţeleasă publicului larg. Astfel, această Notă vine să descrie succint etapele fraudării celor trei bănci conform informaţiilor oferite de ancheta Kroll şi să scoată în evidenţă acele aspecte ale fraudei bancare care merită a fi înţelese şi judecate de publicul larg.

Sase momente de reţinut din investigaţia Kroll

Al doilea raport Kroll vine să fundamenteze ipotezele prezentate încă în Raportul Kroll 1 şi anume implicarea lui Ilan Sor în fraudele de la Banca de Economii. Astfel, este argumentat faptul că s-au găsit dovezi clare care sugerează că Ilan Şor, prin intermediul unor persoane interpuse sau companii afiliate (în continuare Grupul Şor) au jucat un rol esenţial în coordonarea activităţilor frauduloase, sugerând totodată că acesta este unul dintre, dacă chiar nu singurul beneficiar al fraudei bancare. Tranzacţiile în care s-au angajat entităţile grupului Şor par să nu aibă o raţiune economică sănătoasă şi au dus la deteriorare semnificativă a situaţiei financiare la fiecare din cele trei bănci şi, în cele din urmă, prăbuşirea lor la sfârşitul lunii noiembrie 2014.

Informaţiile prezentate în cadrul rapoartelor Kroll, corelate cu cele din cadrul sentinţelor emise de instanţele de judecată în dosarul Filat şi dosarul Platon, completează imaginea de ansamblu a ceea ce înseamnă frauda bancară.

Tot acest proces s-a derulat pe mai multe direcţii şi a cuprins o bună parte din mediul financiar-bancar, a implicat instituţii ale statului şi a avut susţinere în mediul politic. Astfel, implicarea lui Ilan Şor nu poate fi privită ca o intenţie izolată a unui grup de persoane de a utiliza resursele băncilor în interese personale, ci mai degrabă ca un mecanism de sustragere şi utilizare colectivă a unor fonduri în interese personale, de grup sau chiar politice. Punerea în aplicarea a acestui mecanism a avut loc treptat, fiecare etapă asigurând accesul la resurse din ce în ce mai mari, dar în acelaşi timp adâncind şi proporţiile fraudei. În termeni uşor de înţeles frauda bancară poate fi descrisă în câteva etape şi elemente distincte[2] care privite individual nu presupun neapărat careva încălcări sau intenţii frauduloase, dar care privite în ansamblu oferă o imagine clară asupra fenomenului „furtului miliardului”:

  1. Asigurarea proprietăţii asupra celor trei bănci: Fiind cel mai important pilon al pieţei financiare naţionale sectorul bancar a fost mereu ţinta unor grupuri de interese, bătălia pentru acţiunile băncilor derulându-se pe mai multe fronturi şi pe parcursul mai multor ani, indiferent de regimurile şi partidele aflate la guvernare. Asigurând practic accesul atât la resurse publice cât şi private, dar şi la circuitul extern al fluxurilor financiare, băncile reprezintă unul din cele mai valoroase bunuri ale circuitului economico-financiar. Începând cu anul 2012 lupta pentru controlul mai multor bănci autohtone s-a intensificat semnificativ, o serie de tentative ostile de preluare a acţiunilor fiind prezentate publicului de către autorităţi. Totodată, unii au profitat de procesul deficitar de evaluare a acţionarilor, ocolind legea şi cumpărând concertat pachete mai mici de 5%. Asemenea acţiuni au fost aplicate şi în cazul celor 3 bănci, în perioada 2012 – 2014 acestea fiind supuse în mod consecvent unor schimbări importante de acţionariat, ceea ce a avut drept efect transferarea dreptului de proprietate asupra unor persoane şi entităţi aparent neconsolidate, dar care acţionau concertat în interesul şi numele grupului Şor. De cele mai multe ori sursa banilor utilizaţi la achiziţionarea acţiunilor reprezentau resurse financiare luate din băncile în cauză, care odată purtate prin jurisdicţii off-shore, deghizau sursa fondurilor şi dădeau falsa impresie că acţionarii iau decizii din nume propriu şi nu au nici o legătură între ei.
  2. Preluarea controlului total asupra celor trei bănci: Achiziţionarea mai multor pachete de acţiuni la cele trei bănci a facilitat în cele din urmă capacitatea grupului Şor de a exercita controlul asupra acestora şi ulterior punerea în aplicare a mecanismului de fraudare. Controlul definitiv asupra băncilor a fost realizat prin numirea unor persoane afiliate grupului Şor în componenţa organelor de conducere – consiliului de administraţie şi organul executiv. În acest mod, a fost creată o structură complexă de conducere simultană a celor trei bănci, fiind pus în aplicare un mecanism coordonat de bănci afiliate. Rezultatul acestui model de guvernanţă corporativă, care prezenta indicii clare de conflicte de interese şi lipsă de integritate şi independenţă în luarea deciziilor, s-a transpus în special în cadrul politicii de creditare. Deciziile de acordare a creditelor erau luate doar de membrii organului executiv chiar dacă comitetul de riscuri sau cel juridic periodic atenţionau asupra concentrării portofoliului de credite către entităţi afiliate care nu pot demonstra un scop comercial real şi nici stabilitatea financiară de a rambursa împrumutul. Înacelaşi timp, deşi statul era acţionar majoritar la Banca de Economii şi Guvernul numea doi membri în Consiliul de Administraţie şi alţi reprezentanţi în Comisia de cenzori, aceste persoane periodic nu erau invitaţi la şedinţele Consiliului şi nu erau conştienţi de împrumuturile acordate în această perioadă. Respectiva situaţie denotă o neglijenţă gravă de supraveghere din partea statului prin neîndeplinirea atribuţiilor de administrare şi supraveghere care îi reveneau, dar şi o rea intenţie din partea celor care organizau şedinţele. Acest fapt nu poate fi trecut cu vederea şi merită o investigare minuţioasă şi un răspuns din partea organelor de anchetă.
  • Canalizarea resurselor de creditare către grupul Sor: Odată asigurat controlul definitiv asupra celor 3 bănci, a fost demarat un amplu proces de creditare a entităţilor din grupul Şor. Datele statistice prezintă o creştere semnificativă a expunerilor către acest grup de la 10,4 mil. USD în septembrie 2010 la 951 mil. USD la 24 noiembrie 2014. Expunerile date au început să crească considerabil la începutul anului 2012 accelerând semnificativ în 2013 şi în primele 10 luni ale anului 2014. Totodată, expunerea către grupul Şor ca pondere în portofoliul total de credite a celor trei bănci a crescut de la 25% la începutul anului 2012 la 80% la 24 noiembrie 2014. De asemenea, la 24 noiembrie 2014, cea mai mare parte a portofoliului de credite, circa 85%, era compusă din credite acordate după anul 2012, şi doar 15% fiind credite acordate anterior acestui an. Aceasta indică faptul că majoritatea împrumuturilor emise înainte de 2012 au fost rambursate până la sfârşitul lunii octombrie 2014, respectiv acestea pot fi considerate o altă categorie de credite. În baza acestor cifre, constatăm că Banca de Economii de rând cu celelalte două bănci asigurau necesarul de resurse financiare grupului Şor, resurse care erau utilizate în scopuri personale sau în interesul altor persoane. Anume acest element rămâne a fi una din enigmele fraudei bancare care urmează a fi probată de justiţie, respectiv cine a beneficiat efectiv de fondurile din bănci dacă cunoaştem deja că acestea au fost sustrase prin intermediului şi utilizând mecanismul grupului Şor.
  1. Asigurarea necesarului de lichiditate: Iniţial, resursele financiare disponibile în cele trei bănci nici pe departe nu atingeau volumul fondurilor sustrase care este prezentat la finalul lunii noiembrie 2014. Astfel, o serie de evenimente au permis sporirea nivelului de lichiditate în cele trei bănci şi extinderea semnificativă a expunerilor faţă de grupul Şor. În primul rând, mai multe decizii politice din perioada 2012/2013 au facilitat canalizarea unor resurse financiare ale statului către Banca de Economii. O bună parte din resursele fondului de pensii, resursele fondurilor de asistenţă medicală sau cele ale unor companii de stat au sporit lichiditatea băncii şi capacitatea acesteia de a credita. În al doilea rând, atragerea unor plasamente interbancare în luna noiembrie[3], după decizia de acordare a garanţiilor de stat pentru creditele acordate de BNM, a sporit existenţa unor resurse disponibile care au fost utilizate pentru acordarea în continuare de credite. În al treilea rând, corelarea elementelor de bilanţ între cele trei bănci şi utilizarea drept colateral a unor depozite fictive în mai multe bănci ruseşti au permis menţinerea indicatorilor prudenţiali la un nivel adecvat şi continuarea activităţii de creditare.
  2. Aplicarea unor mecanisme de spălare a banilor: Raportul Kroll 2 s-a axat în special pe identificarea mecanismelor care au facilitat acordarea constantă de credite către grupul Şor cu disimularea ulterioară a fondurilor. Astfel frauda respectivă a avut la bază un mecanism complex de spălare a banilor pentru a asigura continuitatea procesului de creditare. Cea mai mare parte a fondurilor extrase prin intermediul creditelor au fost transferate la prima etapă în conturile unor bănci letone în numele unor entităţi off-shore britanice sau companii cu o structură opacă privind beneficiarul final. O parte din fonduri erau utilizate pentru a rambursa soldul creditelor deja existente, fiind trecute prin alte conturi şi transferate înapoi în Republica Moldova, în timp ce o altă parte din fonduri erau transferate în conturi bancare din alte jurisdicţii off-shore[4], inclusiv conturile la bănci ruseşti sau alte bănci moldoveneşti. Principalele destinaţii de transfer a banilor au fost Cipru (112 mil. USD), China (83 mil. USD), Rusia (80 mil. USD), Elveţia (43 mil. USD), SUA (25,5 mil. USD) sau Hong Kong (22,6 mil. USD). Analiza sumelor transferate în conturile băncilor din Letonia are o importanţă deosebită deoarece indică faptul unei coordonări clare ceea ce a fost numit Mecanismul de bază de spălare a banilor (Core Laundering Mechanism). Acest mecanism a fost alcătuit dintr-o serie de conturi în băncile din Letonia şi conturi la cele trei bănci din Republica Moldova şi a presupus mişcarea unor sume uriaşe de bani care au toate caracteristicile cheie de spălare a banilor, inclusiv plasarea şi integrarea ulterioară a fondurilor. Multe dintre conturile bancare sunt legate de grupul Şor, acesta personal prezentând documentaţia de deschidere a conturilor precum şi declararea scopului comercial. Aceste informaţii, împreună cu modul în care au fost coordonate tranzacţiile între conturi, sugerează cu fermitate că aceste conturi erau controlate de la un nivel central şi acţionau în mod concertat.

Totodată, a fost stabilit că o parte din fondurile acordate grupului Şor nu a fost transferate peste hotare ci au fost transferate în conturi la diverse bănci din Republica Moldova (inclusiv cele trei bănci), pentru a rambursa împrumuturi sau pentru a finanţa activitatea comercială. În prezent, nu a fost stabilit cu certitudine dacă transferurile efectuate către aceste bănci din Moldova au făcut parte din activitatea de spălare a banilor sau dacă reprezintă o destinaţie finală a fondurilor. Totuşi, din analiza efectuată până în prezent, rezultă că conturile din două bănci care au primit majoritatea fondurilor au fost implicate şi în eliberarea coordonată de credite către grupul Şor, credite care ulterior au fost rambursate din fonduri de la cele trei bănci.

Mai mult ca atât, pe lângă Mecanismul de bază de spălare a banilor care pare să fi fost aplicat exclusiv în scopul spălării fondurilor ce proveneau din cele trei bănci, Kroll a identificat şi alte mecanisme de spălare a banilor, periferice, în Republica Moldova, Estonia, sau alte jurisdicţii. Pe lângă fondurile transferate către cele două bănci letone, o parte din fondurile sustrase au fost supuse unui proces de spălare de bani utilizând conturi la alte bănci din Republica Moldova înainte de a fi transferate la Mecanismul de bază. Aceste transferuri nu par să aibă o logică economică evidentă şi se pare că au fost efectuate cu scopul de a ascunde sursa fondurilor înainte de intrarea acestora în Mecanismul de bază. Până la moment Kroll nu a identificat nicio dovadă de complicitate sau implicare a conducerii altor bănci moldoveneşti în cazul fraudei bancare, dar această ipoteză merită a fi investigată în continuare atât de Kroll cât şi de organele de anchetă naţionale.

  1. Orientarea fondurilor deturnate către multiple destinaţii şi în diferite scopuri: În baza documentelor disponibile, echipa de investigaţie a încercat să stabilească destinaţia finală a fondurile rezultate din creditele care au făcut obiectul spălării de bani prin intermediul Mecanismului de bază sau altor mecanisme. Astfel, au fost urmărită circulaţia fondurilor pe cât posibil pentru a încerca a fi identificate bunuri sau beneficiari în vederea iniţierii unor măsuri legale. Până în prezent, Kroll a identificat 1,1 miliarde USD transferate în conturi bancare dintr-o serie de jurisdicţii. O parte din această sumă este alcătuită din fonduri care au fost amestecate cu alte fonduri împrumutate, dar pentru fiecare tranzacţie identificată este posibil să se concluzioneze că transferul final identificat este alcătuit cel puţin parţial din fonduri originare din cele trei bănci. Destinaţia finală a fondurilor care au trecut prin aceste conturi este în prezent necunoscută fiind posibil ca acestea să fi fost transferate către alţi destinatari sau să fi fost cumpărate active.

Totodată, o parte din fondurile care au fost descoperite până în prezent au scos la iveală un număr de persoane care par a fi parte din unitatea de administrare a activităţii frauduloase sau au obţinut un beneficiu din circuitul fondurilor. Acest fapt a fost identificat prin fluxul de fonduri către persoane fizice, încasările în conturi personale sau în companii cunoscute a fi legate de aceste persoane au totalizat aproximativ 50 mil. USD. După cum se precizează în raportul celor de la Kroll, este important ca pentru a proteja procesul corespunzător în ceea ce priveşte procedurile civile sau penale în curs sau cele viitoare, beneficiarii aparenţi să rămână confidenţiali. Detalii privind aceste persoane vor fi transmise doar organelor de anchetă.

Ce nu ştim încă

La trei ani distanţă de la fraudarea şi prăbuşirea celor trei bănci, investigaţiile avansează lent iar recuperarea fondurilor deturnate are loc doar din perspectiva lichidării băncilor şi comercializării activelor deţinute de acestea.

Implicaţiile fraudei bancare s-au materializat şi printr-o serie de reacţii negative la nivel internaţional vis-a-vis de capacitatea autorităţilor moldoveneşti de a lupta cu frauda, crima organizată şi spălarea banilor. De asemenea, la iveală au ieşit carenţele sistemului judecătoresc şi capacitatea statului Republica Moldova de a garanta proprietatea privată. Cazurile de preluare a dreptului de proprietate asupra mai multor bănci prin acţiuni ilicite sau intimidare a acţionarilor ridică mari semne de întrebare pentru potenţiali investitori şi dăunează grav climatului investiţional naţional. Mai mult ca atât, o serie de alte evenimente din perioada fraudei bancare rămân neclare şi ridică în continuare multe semne de întrebare. Răspuns pentru o bună parte din acestea nu pot şi nu vor fi date de investigaţiile Kroll pentru că această companie are un mandat clar care nu trece dincolo de deciziile politice. Respectiv, mai devreme sau mai târziu instituţiile statului şi actorii politici vor trebui să dea un răspuns deoarece lipsa acestuia va submina şi mai mult încrederea populaţiei în guvernare şi interesele de facto ale clasei politice privind responsabilizarea celor vinovaţi. Astfel, cel puţin deciziile şi acţiunile persoanelor responsabile de menţinerea stabilităţii financiare din perioada noiembrie 2014 urmează a fi clarificate, printre care:

  • Acţiunile decidenţilor politici şi a organelor de supraveghere financiară din perioada 7 – 27 noiembrie care au facilitat continuarea deturnării de fonduri din sectorul bancar. După cum putem desprinde din stenograma şedinţei secrete de Guvern din 7 noiembrie 2014, emiterea garanţiilor de stat pentru eventuale credite de urgenţă acordate de BNM urma să reprezinte un mecanism temporar de prudenţă aplicabil doar în caz că s-ar declanşa o situaţie de criză sistemică. Astfel, cu toate că se cunoştea care este situaţia din cele trei bănci, în perioada 7 – 27 noiembrie 2014[5] (20 de zile) nu s-au întreprins careva măsuri de minimizare a pagubelor şi securizare a fondurilor existente, respectiv fiind amplificate elementele unei crize sistemice. Practic, în cunoştinţă de cauză privind eventualul mecanism de garantare a unor credite de urgenţă şi cu un efect puternic de hazard moral, acţiunile de creditare frauduloasă şi deturnare a fondurilor au continuat. În acest sens, au fost atrase lichidităţi suplimentare din sectorul bancar şi anume depuneri de la alte patru bănci comerciale[6] care par a nu avea nici un raţionament economic. În aceste condiţii, acţiunile desfăşurate de instituţiile responsabile de menţinerea stabilităţii financiare din perioada 7 – 27 noiembrie 2014 şi faptul că nu a fost instituită administrare specială la momentul acordării garanţiilor de stat ridică în continuare mari semne de întrebare şi necesită o claritate în acest sens. De asemenea, din perspectiva celor patru bănci care au efectuat plasamente la Banca de Economii în condiţiile unor riscuri clare, acestea nu pot fi exonerate de suspiciuni de activitate concertată atât timp cât depunerile au fost semnificativ de mari (circa 2,3 mlrd. MDL) şi asigurate de un investitor profesionist cum este o bancă.
  • Acţiunile de după data de 27 noiembrie care cuprind modul de rambursare a deponenţilor şi creditorilor celor trei bănci. Prin pct. 7 din Hotărârea secretă de Guvern[7] este specificată crearea unei comisii speciale în scopul analizei soldurilor din conturile persoanelor fizice şi juridice cu capital privat, care depăşesc cumulativ suma de 500 mii lei, pentru a stabili dacă acestea sunt persoane afiliate băncilor sau dacă se conformează prevederilor legislaţiei cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. În acest sens, nu a fost prezentată o evaluare a deciziilor luate de această comisie, creditelede urgenţă fiind utilizate pentru acoperirea tuturor deponenţilor şi creditorilor celor trei bănci, inclusiv a celor efectuate de investitori profesionişti cum ar fi cazul celor patru bănci. Practic, oportunitatea de abuz semnalată de unii membri ai Guvernului a fost pe deplin fructificată, filtrele propuse de alţi membri nefiind capabile şă stopeze devalizarea sectorului bancar (…Dacă eu ştiu că acest proiect de lege va fi aprobat, mă duc la bancă, iau un credit, depun în formă de depozit, trimit în off-shore…[8]) .

În spaţiul public apar tot mai multe afirmaţii conform cărora procedura de soluţionare a crizei din sectorul bancar moldovenesc are aceleaşi caracteristici ca şi în cazul crizelor din Italia, Spania, etc. Este adevărat că în perioada următoare crizei financiare mondiale din 2008-2009 guvernele mai multor state europene au injectat fonduri publice în sectorul bancar dar totuşi premisele ce au stat la bază şi mecanismul în sine aplicat au fost diferite. În primul rând, crizele bancare din statele europene au fost rezultatul deteriorării condiţiilor macroeconomice (ex. criză imobiliară, şomaj, recesiune) care au cauzat deprecierea semnificativă a activelor bancare. De cealaltă parte, criza bancară naţională a avut la bază o fraudă imensă cu sustragerea efectivă a banilor din sistemul bancar în lipsa unei reacţii din partea instituţiilor de stat. În al doilea rând, iniţial s-au încercat o serie de alte instrumente de soluţionare a crizei, decizia de acordare de bani publici fiind soluţia de ultimă instanţă. Practic nici un guvern şi nici o bancă centrală nu a luat juridic decizia acordării de fonduri publice fără a fi asigurat controlul efectiv asupra băncilor cu probleme, evitând astfel continuarea generării pierderilor. De cele mai multe ori iniţial a fost preluat controlul asupra băncilor (administrare specială sau fortificarea guvernanţei) şi doar apoi efectiv legalizarea deciziei de a acorda fonduri publice. De asemenea, pentru asigura utilizarea eficientă a banului public, fondurile erau transferate către bănci sănătoase care ulterior urmau să preia activele şi pasivele băncilor cu probleme. În aceste condiţii există reala suspiciune că decizia de a acorda fonduri publice celor trei bănci moldoveneşti înainte de a fi preluat efectiv controlul, a extins proporţiile fraudei şi a alimentat situaţia de criză sistemică implicând alte bănci.

Totodată, în ultimul timp se înmulţesc tentativele şi iniţiativele legislative ce într-o anumită măsură pot duce la legalizarea fondurilor fraudate sau deresponsabilizarea celor implicaţi în frauda bancară. Astfel, după iniţiativa privind liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală[9] şi modificările aduse la Legea cetăţeniei, prin care se poate obţine cetăţenia moldovenească în schimbul unor investiţii în aşa zise „domenii strategice”[10], o serie de amendamente au fost propuse la legislaţia penală care propun liberarea de răspundere penală, respectiv suspendarea executării pedepsei cu închisoarea pentru o serie de infracţiuni, inclusiv infracţiunile din domeniul creditării şi administrării bancare, infracţiunile ce ţin de piaţa valorilor mobiliare, titlurile de valoare, încălcarea drepturilor acţionarilor şi a concurenţei, altfel spus – principalele infracţiuni care au facilitat frauda bancară. Asemenea iniţiative vag argumentate reduc şi mai mult încrederea populaţiei în guvernare şi dorinţa reală a autorităţilor de a responsabiliza pe cei vinovaţi.

Nu în ultimul rând, dincolo de rapoartele Kroll, succesul recuperărilor de fonduri va depinde în mod direct de capacitatea organelor de urmărire penală de a prezenta învinuirile în instanţa de judecată. Concluziile identificate în cadrul investigaţiei Kroll nu pot înlocui procesul penal, dar pot servi drept suport pentru probele acumulate şi rechizitoriul întocmit. Acest aspect este deosebit de important, încât după cum a fost comunicat deja, cel puţin câteva sute de milioane USD au fost transferate în jurisdicţii din afara Republicii Moldovei. Deşi compania Kroll dispune de un instrumentar vast de mecanisme prin care poate identifica destinaţiile finale şi beneficiarii fondurilor fraudate, mandatul acesteia în materie de iniţiere a anchetelor penale este limitat, acţiunile şi rezultatele următoare fiind puse pe seama justiţiei naţionale.

 

Caseta nr.1

 

Mai pe scurt: ce ne spune şi ce nu ne spune investigaţia Kroll despre frauda bancară

Perioada anilor 2012 – 2014 va rămâne o pată neagră pentru sectorul bancar autohton şi clasa politică de la acea vreme, şi o amintire de lungă durată pentru populaţia şi bugetul ţării. În rezultatul fraudei bancare de la Banca de

Economii, Banca Socială şi Unibank rămân 13,6 mlrd. MDL obligaţiuni de stat care urmează a fi rambursate de către contribuabili în anii ce urmează. Pentru determinarea unui tablou cronologic clar cu privire la etapele devalizării celor trei bănci, a persoanelor responsabile şi a beneficiarilor fraudei, BNM a angajat compania Kroll în procesul extern de investigaţii. Conform rapoartelor de investigaţii prezentate, în termeni uşor de înţeles frauda bancară poate fi descrisă în şase etape şi elemente distincte, care privite individual nu presupun neapărat careva încălcări sau intenţii frauduloase, dar care privite în ansamblu oferă o imagine clară asupra fenomenului pe care îl cunoaştem drept „furtului miliardului”:

  1. Asigurarea proprietăţii asupra celor trei bănci – schimbarea semnificativă a acţionariatului care au dus la accederea unor persoane interpuse şi companii afiliate care acţionau concertat în interesul grupului Şor;
  2. Preluarea controlului total asupra celor trei bănci – înlocuirea membrilor organelor de conducere cu persoane afiliate, şi controlate de grupul Şor;
  • Canalizarea resurselor de creditare către un singur grup – acordarea a creditelor în mod primordial şi preponderent către entităţi afiliate grupului Şor;
  1. Asigurarea necesarului de lichiditate – atragerea suplimentară de resurse lichide de la alte bănci comerciale sau din sistemul finanţelor publice;
  2. Aplicarea unor mecanisme de spălare a banilor – disimularea traseului şi destinaţiei fondurilor prin intermediul unor jurisdicţiilor off-shore;
  3. Orientarea fondurilor deturnate către multiple destinaţii şi în diferite scopuri – fondurile sustrase din cele trei bănci nu au fost rambursate ci utilizate în alte scopuri.

Chiar dacă aceste elemente au dus la devalizarea sectorului bancar prin sustragerea unor fonduri de ordinul miliardelor de lei, o serie de alte acţiuni au facilitat într-un oarecare mod evenimentele date. Lipsa de coordonare, pasivitatea unor instituţii ale statului sau carenţele sistemului judecătoresc sunt doar câteva din elementele pe care ancheta Kroll nu le acoperă. Mai devreme sau mai târziu, instituţiile statului şi actorii politici vor trebui să dea un răspuns şi să aducă clarificări în acest sens, or lipsa acestora va submina şi mai mult încrederea populaţiei în guvernare şi interesele de facto ale clasei politice privind responsabilizarea celor vinovaţi. Astfel, cel puţin câteva acţiuni din perioada noiembrie 2014 urmează a fi clarificate, printre care:

  • Acţiunile decidenţilor politici şi a organelor de supraveghere financiară din perioada 7 – 27 noiembrie care au facilitat continuarea deturnării de fonduri din sectorul bancar – de ce nu s-au întreprins măsuri de minimizare a pagubelor şi securizare a fondurilor existente, respectiv asigurarea controlului asupra celor trei bănci anterior deciziei de acordare de credite de urgenţă garantate de Guvern;
  • Acţiunile de după data de 27 noiembrie care cuprind modul de rambursare a deponenţilor şi creditorilor celor trei bănci – de ce comisia, a permis utilizarea creditelor de urgenţă pentru acoperirea tuturor deponenţilor şi creditorilor celor trei bănci, inclusiv plasamentele unor investitori profesionişti cum ar fi cazul celor patru bănci.
  • Modul în care au acţionat instituţiile statului, atât individual cât şi colectiv, în perioada fraudei bancare –

de ce autorităţile, în special cele responsabile de menţinerea stabilităţii financiare şi cele de prevenire a spălării banilor nu au luat măsuri clare înainte de luna noiembrie 2014 când deja se cunoştea despre frauda de la Banca de Economii.

[1] Hotărârea Consiliului de Administraţie al BNM nr. 248 din 27 noiembrie 2014 privind instituirea administrării speciale la BC Băncii de Economii

[2] Anexa 1 prezintă etapele în mod cronologic, iar caseta 1 prezintă pe scurt cele 6 etape ale fraudei bancare.

[3] Între 17 şi 24 noiembrie 2014, BC Victoriabank, BC Moldindconbank, BC MoldovaAgroindbank şi BC EuroCreditBank au plasat zilnic resurse financiare semnificative în BC Banca de Economii, limita maximă de 2,3 mlrd. MDL fiind atinsă la data de 24 noiembrie 2014.

[4] Insulele Virgine, Seychelles, Belize.

[5] În cadrul şedinţei Guvernului din 7 Noiembrie 2014 a fost aprobată Hotărârea Guvernului Nr. 938 din 13 noiembrie 2014 cu privire la asigurarea stabilităţii macroeconomice în contextul conjuncturii regionale care urma să producă efecte juridice la data instituirii administrării speciale la băncile creditate. La data de 27 noiembrie 2014, ora 20:00 BNM prin Hotărârea Consiliului de Administraţie Nr. 248 a instituit administrare specială la BC Banca de Economii.

[6] Între 17 şi 24 noiembrie 2014, BC Victoriabank, BC Moldindconbank, BC MoldovaAgroindbank şi BC EuroCreditBank au plasat zilnic resurse financiare semnificative în Banca de Economii, limita maximă de 2,3 mlrd. MDL fiind atinsă la 24 noiembrie.

[7] Hotărârea Guvernului Nr. 938 din 13 noiembrie 2014 cu privire la asigurarea stabilităţii macroeconomice în contextul conjuncturii regionale

[8] Remarca Dl. Dorin Recean din cadrul şedinţei Guvernului din 7 noiembrie 2014 referitor la mecanismul de protecţie privind continuarea deturnării unor fonduri din sectorul bancar în perspectiva cunoaşterii despre eventualele garanţii emise de Guvern.

[9] Notă de poziţie pe marginea iniţiativei legislative privind amnistia fiscală şi de capital, Expert-Grup, https://www.expert-grup.org/ro/biblioteca/item/1356-nota-de-pozitie-amnistia-fiscala-si-de-capital&category=7

[10] Cetăţenie pentru investiţii sau investiţii pentru cetăţenie? Expert-Grup,

https://www.expert-grup.org/ro/biblioteca/item/1471-cetatenie-pentru-investitii-sau-investitii-pentru-cetatenie&category=7