Profeţie-bombă: În semestrul întâi al anului 2019 R.M. va avea șansa să depună cerere de aderare la UE când România va prelua Președinția Consiliului UE ?

Moldova UE

media_148354158142367500

Cele două state românești susțin un examen foarte serios pe această scenă politică incendiată a UE. De ce? În semestrul 1 al anului 2019 România va prelua Președinția Consiliului UE. Pregătirea corespunzătoare şi exercitarea în cele mai bune condiţiuni de către România a acestui mandat înseamnă, de orice, menținerea stabilității în R.M. în condițiile în care avortonul lui Putin, Dodon, compromite parcursul european al R.M.

Evident, pe toți ne interesează dacă va fi la înălțimea exigențelor actualul ministru de externe, Teodor Meleșcanu. Aici, a contat, înainte de orice vârsta și experiența. Cel care a mai fost șef al diplomației române, dar și ministru al apărării e  din generația președintelui Trump, a  viitorul șef al diplomației americane,  Rex Tillerson. Ultimul, probabil,  va fi confirmat în funcție, iar democrații  după audieri îl vor vota doar dacă se va pronunța cu claritate despre Rusia și pericolul pe care-l prezintă. Tillerson afișează o poziție dură si lucidă față de regimul Putin. El nu oferă, însă, informații menite să contureze politicile administrației Trump. Un consilier senatorial a spus ca mesajul candidatului este ca Putin respecta doar forța.

Meleșcanu va fi primit, incontestabil, de către viitorul șef al diplomației americane, dar și de președintele Trump. În cadrul întrevederilor  vor discuta la modul concret implementarea măsurilor aliate de sprijin pentru consolidarea capacității de apărare a partenerilor estici, cu accent pe R. Moldova, Ucraina şi Georgia, susținerea în continuare a politicii NATO a „uşilor deschise”.

Sunt absolut sigur că la citirea acestor rânduri, Godon se va face mic de tot. Se va gândi mult, inclusiv la Soci, unde  va duce schiurile lui Putin pe pârtie.  Abia acum Dodon va înțelege că este un nimeni și că atât el, cât și partidul pe care i l-a dat Zânei-Karabina iehovista,  au zilele numărate dacă a scos drapelul UE de pe peședinție.

De ce spun așa și nu altfel? Fiindcă pe plan european  noul guvern al României va susține ferm eforturile de integrare europeană ale Republicii Moldova, inclusiv de obţinere a recunoaşterii perspectivei europene, pe baza continuării responsabile a procesului de reformă în spirit european de către Chişinău.

Teodor Meleșcanu a spus foarte diplomatic unde ne unim. ”În legătură cu Republica Moldova, poziţia mea este foarte clară şi simplă. România şi Moldova vor fi ţări care se vor reunifica prin intrarea Moldovei în UE, caz în care toate problemele care privesc frontiera vor fi doar probleme spirituale şi nu probleme reale. (…) Acesta este modul în care văd eu realizarea acestui obiectiv naţional al României”.

Simplu. Mai simplu nu se poate. Mesaju e pentru Putin. Pentru aceasta Meleșcanu crede că asistența  pentru R.M. nu trebuie să fie doar în vorbe, ci în fapte. Este nevoie ca cetăţenii Republicii Moldova să vadă în mod practic că România e o ţară preocupată de dezvoltarea relaţiilor cu Republica Moldova şi care are în vedere şi creşterea nivelului lor de trai. Tot ce înseamnă construirea de poduri, interconectarea reţelelor electrice, a reţelelor de gaze, toate aceste proiecte sunt menite să dea acest mesaj foarte clar care se va răsfrânge şi asupra vieţii fiecărui cetăţean din Republica Moldova”, a declarat Meleşcanu.

El a adăugat că MAE va acorda un sprijin foarte ferm pentru deschiderea rapidă a biroului NATO la Chişinău. Teodor Meleşcanu a abordat şi chestiunea implicării României în rezolvarea conflictului transnistrean.  ”România nu s-a retras, România a fost scoasă din structura care negocia pe problemele Transnistriei. (…) Planuri existente sunt foarte multe, (…) dar în realitate trebuie să existe şi o disponibilitate din partea principalilor jucători din acest domeniu, pentru a găsi o soluţie la problema Transnistriei. Principalii jucători sunt: Federaţia Rusă, Moldova şi Ucraina. Ceea ce putem face şi trebuie să facem mult mai serios este implicarea noastră în troica în care este reprezentată şi UE şi să facem auzită vocea noastră şi ideile pe care le avem în legătură cu rezolvarea conflictului transnistrean”, a precizat el.

Putem să-l credem pe Meleșcanu?. Răspunsul meu categoric este ” da”. L-am văzut în calitatea sa de ministru al afacerilor externe al România la forul economic de la Crans-Montana, unde participa și R.M.

Puțini știu că dacă nu se amesteca Lucinschi, mânat de Kremlin, în alegerile prezidențiale  eram membri ai UE împreună cu România. Teodor Meleșcanu, după întrevederea sa cu Mircea Snegur, a dat indicați foarte clare celor care-l însoțeau. Să fie prezenți în mod obligatoriu la seminarele organizate de R.M. și aflarea lor la ele să fie una activă.

Am văzut-o.  Preșența a fost extrem de activă. Într-adevăr am simți atunci că românii sunt frații noștri.

Mai apoi l-am văzut pe Teodor Meleșcanu în cadrul unei vizite la București a lui Snegur din ajunul prezidențialelor din 1996. În particular, fără a se face mare tam-tam, s-a decis ca în programul președintelui Snegur să fie inclus dezideratul admiterii R.M. în UE și NATO, exact așa ca și România. Așa și a fost scris.

Vreți să știți  conținutul comunicatului pe care l-am prezentat imediat după întrevedere presei, împreună cu purtătorul de cuvânt al dlui Iliescu?

”În cadrul întrevederii celor doi șefi de stat a fost  apreciată integrarea continuă pe plan economic, politic și cultural a celor două state românești, aspirațiile lor comune de integrare în spațiul european și euroatlantic.”

Am uitat să că spun că la întrevederea dintre Snegur și Iliescu nu a participat nimeni. Tezele comunicatului le-am elaborat în patru – eu și omologul meu de la București. Teodor Meleșcanu, dar și Mihai Popov,  în calitate lor de miniștri de externe, au avut rolul de generatori de idei.

Godon ai auzit? Dar tu, Andrei Popov, ai auzit?

Vasile Grozavu

În semestrul întâi al anului 2019 R.M. va avea șansa să depună cerere de aderare la UE