De ce se teme, totuși, Dodon, să meargă la Putna la mormântul lui Ştefan cel Mare ?

Mormantul Ştefan cel Mare

Dodon lansează o nouă diversiune împotriva poporului. În Anul Centenarului Unirii, el anunță că pe 2 februarie va inaugura anul lui Stefan cel Mare şi Sfânt. Cele 50 de acțiuni vor avea drept generic românofobia, Dodon demonstrând astfel că este un dușman înrăit al unui viitor demn pentru românii basarabeni și celelalte etnii conlocuitoare. Desigur, trogloditul Bătrâncea împreună cu Zâna-Karabina vor spune prin sate minciuni potrivit cărora Ștefan cel Mare ar fi incendiat de două ori Bucureștii . Pahomova, adeptă fidelă a secesionismului va vorbi în rusește despre cum a creat un serial absolutamente idiot despre Istoria Moldovei.

Ce scop urmărește de fapt Dodon declarând că va organiza 50 de acţiuni de amploare în domenii precum istorie, cultură, educaţie şi sport, expoziţii dedicate lui Ştefan cel Mare, conferinţe ştiinţifice, competiţii sportive, lucrări ştiinţifice şi de popularizare, concerte, filme şi diferite concursuri tematice.

Dodon, precum am spus, este prostul satului. El nu adie barem că pentru aceasta se vor deplasa la Putna la Mormântul Domnitorului pentru a-l onora. El scrie ca un tembel că din Turcia şi din Grecia, de la Muntele Athos, vor fi aduse “mai multe relicve istorice şi bisericeşti” legate de numele Domnitorului Ştefan cel Mare, care vor fi expuse în Moldova.

Și de ce nu se va duce la Putna? Fiindcă acolo va fi luat în furci de către românii moldoveni, iar în el personal se va arunca cu ouă clocite, acesta fiind mancurtul cel mai mare de când a fost declarată așa-numita independență a R.M. Mai mult, Dodon riscă să fie declarat persona non-grata în România.

Interesant de ce Dodon nu se apucă să comenteze temele din istoria României pe care le învață copiii săi? Or, acolo scrie foarte clar: conştiinţa unităţii de neam s-a făcut simţită în principatele române încă din secolele al XV-lea – al XVII-lea. Ştefan cel Mare numea Moldova şi Ţara Românească Vlahia şi l’altra Vlahia (cealaltă Vlahie), în vreme ce tipăriturile în limba română din a doua jumătate a secolului al XVI-lea ale diaconului Coresi erau destinate tuturor românilor, întărind astfel unitatea lor culturală.

De ce nu se duce, totuși, Dodon la Putna? Fiindcă președintele Iohannis nu-l va invita, deși avortonul de Sadova a încercat un șiretlic. El i-a făcut o invitație șefului statului român unitar, dar Iohannis i-a spus presei că va aștepta mult și bine.

Evident, sunt extrem de curios care vor fi ambasadele unde va fi marcat anul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, se vor găsi profesorii care vor ieși cu elevii la pseudomanifestările lui Dodon?

În acest context sunt mirat că partidul de guvernământ nu a reacționat în niciun fel după ce a refuzat, prin Diacov și Lupu să declare 2018 anul Centenarului Unirii în R.M. inițiativa venind de la liberali. În același timp nu am înregistrat nicio reacție oficială a lui Filip care a acordat deja două interviuri din care rezultă că el este pro-român convins, că foarte mult contează pe ajutorul românesc. Deduc, deci, că aceștia sunt cu neamul atunci când le trebuie bani de fituit, au nevoie să li se repare grădinițele, să li se dea microbuze. De ce nu reacționează PD la această provocare a lui Dodon? Fiindcă planul a fost elaborat de comun acord, sub dictarea lui Plahotniuc la Nobil. La fel ca și mixtul.

VASILE GROZAVU

Dodon trebuie declarat persona non grata în România Sau Va avea curajul Dodon să se ducă la Putna cu neșcoliții săi pentru a lansa oficial Anul lui Ștefan cel Mare și Sfânt?