Ipoteză-Bombă: Despre rumânitatea evreilor și limba ebraică. Limba ebraică vorbită astăzi în Israel nu este una și aceiași cu limba ebraică vorbită în perioada antică

ebraica

Anterior, în alte câteva expuneri am vorbit despre originea rumânească a cuvintelor divine: Dumnezeu, Isus Cristos, Paște, Moise, Maria și altele legate de religia creștină, la temelia căreia a stat comunitatea evreilor.
Argumentele aduse acolo dovedesc, fără tăgadă, că, odată ce toate aceste cuvinte sunt de origine rumânească, atunci și acei evrei vorbeau limba rumână.
În continuare mai aducem câteva exemple și explicații care, la părerea noastră, vin să consolideze concluzia formulată mai sus.
Așadar, din cele mai vechi timpuri, cea mai mare sărbătoare la evrei poartă numele Iom – Kippur (om chip pur – n. n.).
În această zi evreii nu mănâncă nimic, petrec toată ziua în rugăciuni și în mod obligatoriu trec pe la sinagogă.
Iom–Kippur / Om chip pur, este considerată zi a purificării omului în fața lui Dumnezeu. Sufletul, fiind o parte mică, o bucățică din Dumnezeu, în timpul anului se acoperă cu pete (cu păcate), în această zi se curăță de păcate, iar omul devine curat, pur și legătura dintre om și Dumnezeu devine mult mai bună.
Sintagma Om chip pur în forma dată exista numai în limba rumână, ceea ce dovedește că cei ce și-au numit sărbătoarea astfel nu pot fi altcineva decât vorbitori de limba rumână.
Același lucru ni-l dovedește și ritualul evreiesc Kaparot, care se săvârșește în ajunul sărbătorii Om chip pur.
Acesta include în sine câteva elemente, principalul fiind rotirea de asupra capului (de unde și denumirea Kaparot – de asupra capului rotire – n.n.), a unei găini de către femei sau a unui cucoș de către bărbați, sau a banilor, după care, pasărea tăiată sau banii se dau săracilor. Scopul urmărit este de a îmbuna îngerii, pe însuși Creatorul pentru iertarea păcatelor.
Venind din negura vremurilor, atât sărbătoarea, cât și ritualul constituie dovezi incontestabile că evreii de atunci se deosebeau de alte comunități rumânești nu după limba vorbită, ci după religie și limba ebraică inventată și utilizată numai în sinagogi.
Limba ebraică vorbită astăzi în Israel nu este una și aceiași cu limba ebraică vorbită în perioada antică.
Limba ebraică veche, ca și celelalte limbi antice, inclusiv greaca și latina, a fost inventată. Miturile ne spun că persoana care a făcut acest lucru a fost prorocul Moise.
Evreii de atunci utilizau ebraica numai în casele de rugăciuni. În viața de toate zilele aceștia foloseau limba care pe atunci nu avea nume, căreia îi ziceau populară, simplă, părintească, nescrisă ș.a.m.d. (căreia astăzi îi putem spune limba rumână – n. n.).
În pofida faptului că iudaismul se răspândea tot mai mult, cuprinzând tot mai mulți oameni și noi teritorii, limba ebraică rămânea a fi, practic, doar limbă de cult.
Situația limbii ebraice a devenit și mai precară după cucerirea Ierusalimului de către romani în anul 70 e. n. și alungarea evreilor din oraș.
Împrăștiați în toată lumea, pentru satisfacerea altor necesități, în alte domenii (știință, economie, cultură, educație ș. a.) evreii, ca parte componentă a comunităților în care trăiau, foloseau limba acestora.
Astfel, evreul din Spania, practic, nu se putea înțelege cu evreul din Germania sau din Anglia.
Fiind marginalizați în majoritatea țărilor, unii evrei, către mijlocul secolului al XIX-lea,
s-au gândit la necesitatea creării propriului stat și au hotărât că acesta poate fi întemeiat pe teritoriul vechei Iudei, adică pe teritoriul pe care cândva au locuit strămoșii lor.
Totodată, acestora le era clar că una dintre problemele de bază care trebuia rezolvată în acest scop, era cea legată de limbă, fiindcă limba ebraică utilizată în sinagogi nu corespundea cerințelor unei limbi de stat.
Acest lucru a fost înțeles destul de bine de Elizer Ben –Yahuda (1850 – 1922), care a hotărât să refacă vechea ebraică, s-o completeze în măsura în care aceasta ar putea servi necesităților viitorului stat evreesc.
În rezultaul unei munci migăloase Ben –Yahuda a reușit în scurt timp să creeze, practic, o nouă limbă cu aceiași denumire, care, cărte anul 1890, devine limba de bază în școlile din Galileea, iar către 1922 este recunoscută în Palestina ca limbă de stat, de rând cu engleza și araba.
Așadar, ebraica contemporană, vorbită actualmente în Israel, este o limbă nouă, care are o vechime de doar 130 -135 de ani.

ANDREI GROZA