Decizie istorică: Adunarea Generală a ONU cere Statelor Unite să-şi retragă decizia de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a statului Israel. De ce nu a votat R. Moldova ?

OON

Adunarea Generală a ONU a adoptat joi o rezoluţie care solicită Statelor Unite să-şi retragă decizia de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a statului Israel, informează agenţiile de presă internaţionale.
Rezoluţia a fost adoptată cu votul favorabil a 128 de ţări membre, nouă voturi contra şi 35 de abţineri.
Țările care s-au abținut au fost Polonia, România, Republica Cehă, Australia, Canada, Croația, Argentina, Rwanda, Paraguay, Filipine, Letonia, Jamaica, Haiti, Columbia, Bosnia și Herțegovina, Camerun, Fiji, Benin și Bhutan.
SUA au făcut luni uz de dreptul lor de veto la o rezoluţie propusă de Egipt condamnând recunoaşterea de către Washington a Ierusalimului drept capitală a Israelului. Documentul a fost aprobat de ceilalţi 14 membri ai Consiliului de Securitate al ONU.

La 6 decembrie, preşedintele american Donald Trump a anunţat că SUA recunosc Ierusalimul drept capitală a statului Israel, anunţ ce a marcat o schimbare majoră a politicii Washingtonului în Orientul Mijlociu. Totodată, Trump a cerut Departamentului de Stat al SUA să înceapă pregătirile pentru a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim. Liderul de la Casa Albă a subliniat că Ierusalimul trebuie să rămână locul sfânt pentru trei religii importante (creştină, mozaică şi musulmană, n.r.) şi că Israelul are dreptul de a-şi decide propria capitală.

AGERPRES/(AS – autor: Tudor Martalogu, editor: Mihaela Toth, editor online: Irina Giurgiu)