Cea mai mare greșeală a lui Donald Trump? Marele secret despre Ierusalim

trump-ierusalim-israel-

   Categoric, cel mai fierbinte eveniment al momentului este declarația lui Donald Trump care, hotărînd mutarea ambasadei SUA de la Tel-Aviv la Ierusalim, a recunoscut orașul sfînt drept capitală a Israelului. Faptul că toată lumea își dă cu părerea asupra acestei declarații, mă face să am și eu curaj să procedez la fel.

M-am întrebat în titlu dacă aceasta este cea mai mare greșeală a lui Trump, dar puteau fi folosiți și alți termeni: gafă, prostie, altceva?

Înainte să mă refer la fapte de acum peste trei milenii, să ne amintim ce s-a întîmplat acum un an. Miliardarul evreu american (bașca ungur) George Soros, o persoană extrem de influentă, o susținea la președenția SUA pe Hillary Clinton. Autoritățile israeliene îl susțineau pe Donald Trump (cu care se și întîlniseră la nivel înalt înainte de alegeri și al cărui ginere este evreu) – prima fractură majoră pe care o văd în cadrul unui popor foarte strîns unit la nivel planetar, întrucît evreii sînt răspîndiți în toate statele lumii (poate mai puțin Vaticanul, dar cine poate sti?). Oare această adversitate bruscă a Israelului față de Hillary Clinton să aibe vreo legătură și cu conflictul notoriu dintre George Soros și Benny Steinmetz? Este adevărat, Soros i-a creat lui Steinmetz enorme probleme penale, ceea ce între evrei nu se face (cel puțin, nu pe față).

Trump a ieșit președinte. In SUA. Continuă scandalul și anchetele dacă nu cumva în alegerile americane a intervenit Putin. Poate că da (nu știu, nu am probe) dar mie îmi pare mult mai probabil că Trump a cîștigat alegerile în urma faptului că autoritățile israeliene și-au anunțat susținerea față de acesta, semnal receptat de milioanele de evrei americani și transmis mai departe celor cărora bancherii, industriașii, mogulii media, etc. evrei le asigură pîinea.

Este foarte interesant cum în condițiile în care se declamă independența și suveranitatea statelor, mai intervine cîte unul dintre acestea care își exprimă preferința către un anumit candidat din altă țară. Dar acest amestec în treburile interne ale unui stat independent, în ceea ce privește alegerea președintelui sau cum să se voteze la un referendum intern, a ajuns regulă în cadrul UE (nu intru în amănunte întrucît nu acesta este subiectul).

Indiscutabil, timp de un mileniu (de la regele David și pînă la distrugerea din anul 70 d. Ch. de către oștirile lui Titus a templului), Ierusalimul a fost capitala Israelului Mare și apoi a Iudeei (poate mai puțin în sec. VI î. Ch., în timpul robiei babiloniene, cînd nu știu dacă în Ierusalim mai rămăseseră locuitori).

Dar Ierusalimul nu a fost ridicat de evrei ci, dimpotrivă, aceștia l-au distrus. Ierusalimul a fost ridicat de canaaniți (folosesc acest termen întrucît în cetățile din Canaan locuiau mai multe popoare – canaaniți, hetiți, heviți, fereziți, ghirgasiți, amoriți, iebusiți).  „Fiii lui Iuda au pornit lupta împotriva Ierusalimului şi l-au luat; l-au trecut prin ascuţişul sabiei şi au dat foc cetăţii.” (Cartea I a judecătorilor, 1.8)

Cine vrea să citească descrierea detaliată a primului genocid din istoria omenirii, să citească „Cartea lui Iosua”, cea de-a șasea carte a Vechiului Testament. Aici aflăm cum coborînd în Canaan („Țara Făgăduinței”), evreii i-au ucis pe toți locuitorii cetăților existente, spintecîndu-i cu sabia, spînzurîndu-i sau arzîndu-i de vii (holocaust, cum se spune azi), au jefuit cetățile de toate obiectele din aur, argint și aramă (întru numele Domnului) și apoi le-au dat foc. Iar Iahve i-a încurajat pe evrei să ucidă și să jefuiască, i-a și ajutat (de pildă, cu sprijinul lui Iahve, Samgar a ucis de unul singur 600 de filisteni cu o tînjeală de boi – nu credeți că este o mare diferență între Iahve al lor și Dumnezeul nostru?)

Rîndurile din Vechiul Testament nu sînt scrise de vreun antisemit, ci sînt scrise și asumate de evrei. Desigur, nu sînt texte istorice, ci texte biblice. Din păcate, astăzi, fără autodenunțuri, fără înregistrări telefonice, ambientale sau filmate, fără probe ADN, nu se mai poate stabili adevărul. Oricum, nici unul dintre urmașii sutelor de mii de canaaniți uciși și jefuiți de evrei, nu poate să își dovedească descendența din victimele acestui genocid, pentru a cere despăgubiri statului Israel. Statul Israel nu a acordat despăgubiri nici măcar urmașilor palestinienilor uciși de organizațiile teroriste evreiești Irgun și Lehi la sfîrșitul deceniului 5 al secolului trecut pentru a le fura fermele.

Sînt trei argumente care mă fac să mă îndoiesc de logica și justețea deciziei lui Trump.

  1. Prin rezoluția ONU nr. 181 din nov. 1947, Ierusalimul trebuia demilitarizat și trecut sub control internațional (al ONU) – în condițiile unui control internațional, un oraș nu poate fi capitala unui stat (așa consider eu). La înființare, statul Israel și-a stabilit capitala la Tel-Aviv. În timp, cele mai importante instituții (reședința președintelui, sediul Knesset-ului, reședința primului-ministru, cele mai multe ministere, sediul Curții Supreme), s-au mutat la Ierusalim). Israelul declară că Ierusalimul reprezintă capitala indivizibilă a Israelului, ceea ce exclude posibilitatea ca în Ierusalimul de Est să fie stabilită capitala statului palestinian – din fericire, nu există și un stat templier, că ar fi putut și ei revendica așa ceva! Eu cred ca Ierusalimul ar trebui să își păstreze statutul de oraș sub control internațional.
  2. Ierusalimul reprezintă centrul a trei religii monoteiste importante. Ori, a-l acorda exclusiv evreilor, este o ofensă adusă celorlalte religii monoteiste (iudaismul este total opus creștinismului – chiar dacă religia creștină și-a însușit Vechiul Testament, o mare minciună, opoziția este evidentă: ori Mesia a venit și a fost Iisus Hristos, ori nu a venit: în ce privește islamismul, nu mă pricep așa că nu îl comentez).
  3. Măsura lui Trump va provoca mari tensiuni inutile atît în Israel cît și în regiune. Blonda drăguță, purtătoare de cuvînt a Departamentului de stat, care a declarat că această măsură va folosi la detensionarea tensiunilor dintre evrei și palestinieni, pare ruptă din bancurile cu blonde.

În ce privește realitățile din Israel, multe rămîn ascunse. De pildă, nu există nici un film artistic produs la Hollywood sau în altă parte a lumii cu zecile de masacre săvîrșite de evrei împotriva palestinienilor.

În anul 1966 a fost lansat filmul „Umbra unui uriaș” (în original „Cast a Giant Shadow”), un film cu o distribuție gigantică. Este vorba despre ultimele zile ale lui David Marcus (interpretat de Kirk Douglas), colonel în armata americană, care (ca și actorul) era evreu. Contactat de un agent sionist, acesta acceptă să vină în Israel și să pregătească viitoarea armată a Israelului, devenind primul general al armatei israeliene. Din cite îmi amintesc, Marcus formează o armată din voluntari, care „taie” prin munți (în măsura în care dealurile stîncoase ale Israelului pot fi considerate munți) un drum foarte greu, numit „Burma Road” (după numele unei lucrări din cel de al doilea război mondial). Pe acest drum, cu o zi înainte de data stabilită pentru armistițiu, forțele israeliene au pătruns în Ierusalim și l-au cucerit.

Desigur, este un film artistic, și ca atare își permite să încalce adevărul istoric. Dar are multe abateri de la adevăr. De pildă, în film Marcus cere la Pentagon să i se permită acțiunea, dar este refuzat pentru a nu a ofensa aliatul Marea Britanie – în realitate, i s-a permis să plece, dar sub alt nume, primind în sprijin militari, echipamente militare, armament, muniție. Iar din motive afective (sentimentale) pentru spectator, Marcus este împușcat chiar înainte de a intra în Ierusalim. În realitate, a fost împușcat din greșeală după aproape o lună, în ziua de 10 iunie 1948 de un soldat din subordinea sa care nu vorbea limba engleză și l-a confundat cu un „terorist” arab.                                                                     

 Dan Cristian IONESCU