ADRIAN BUCURESCU: Îndurerata noastră Maică, România

Nu plange maica Romanie

 

Motto:
Prea v-ați arătat arama, sfâșiind această țară,
Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară…

Mihai Eminescu – Scrisoarea III

Acum câțiva ani, aflându-mă la Alba Iulia, am intrat și în Catedrala Catolică, spre a mă închina la mormântul lui Iancu de Hunedoara, unul dintre eroii mei preferați. Obișnuit demult cu nesimțirea multora dintre compatrioții mei contemporani față de străbunii eroi, nu m-a mirat prea mult că pe mormânt tronau steaguri ungurești, ci nu cele românești, cum ar fi meritat acest român extraordinar, apărător al Europei împotriva invaziei musulmane.

Mormântul lui Iancu de Hunedoara, mai degrabă al lui ”Hunyadi Janos”

Tot la Alba Iulia, am fost mai mult decât revoltat față de oribilul spectacol cu așa-zisa ”schimbare a gărzii austriece”, la care asistă mereu o mulțime de gură-cască, fără să-i pese ori fără să știe că Habsburgii au ras cu tunurile mânăstirile românești din Ardeal, că i-au tras pe roată pe Horia și Cloșca, că l-au înșelat amarnic pe Avram Iancu etc.

O gardă care ar trebui schimbată definitiv

Prostia unora nu se oprește aici. La Sibiu și în alte localități din preajmă este elogiat în cel mai înalt grad cu putință călăul Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei în timpul Revoluției declanșate de Horia, Cloșca și Crișan, cel care a dat ordinul de execuție a acestor eroi. Ia ghiciți: cu ai cui bani a ridicat monstrul castele și a strâns colecția de artă? ”Sami” îl mângâia o muzeografă în extaz, pe când am vizitat muzeul din Sibiu! Sper că ”Sami” al tău geme în fundul iadului, neghioabo!
În Capitală, unde ar trebui să fie adunate cele mai sacre simboluri ale istoriei noastre, din toate provinciile românești, nu există statui ale lui Dromihete, Burebista, Decebal, Iancu de Hunedoara, Horia, Cloșca și Crișan, Avram Iancu, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș  etc.
Desigur, nu doar cei remarcați pe câmpurile de luptă ar trebui cinstiți în piatră sau în bronz, ci și cântăreți de marcă, dragi și acum românilor, cum au fost Maria Tănase, Zavaidoc, Maria Lătărețu, pictori ca Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Nicolae Tonitza, poeți ca George Coșbuc, Octavian Goga, Lucian Blaga, prozatori ca Ion Creangă sau Liviu Rebreanu, savanți ca Emil Racoviță, Grigore Antipa, Henri Coandă, un cutezător ca Aurel Vlaicu și mulți alții.

Dezvelirea unei statui de circ

Unii ar spune că nu sunt bani pentru toți. Dar pentru prințul Rainier al III-lea din Monaco, care are de-a face cu spiritul național cum are ștampila primăriei cu coada vacii, s-au găsit 8 milioane de lei pentru ridicarea unei statui a lui în Parcul Circului din București! Dacă-i circ, apoi circ să fie, nu-i așa? La dezvelirea statuii, madam Gabriela Firea, primăreasa Capitalei, pe lângă tricolorul românesc obligatoriu a mai venit îmbrăcată și în ie, astfel ca drăcăria să fie completă.
Revenind la bani, dacă toți hoții care au furat de 27 de ani încoace, mulți în funcții politice, ar da socoteală, suma ar ajunge nu numai să se împodobească și satele cu statui, dar și cu școli, cu dispensare, cu case de cultură, cu ateliere meșteșugărești, cu drumuri pietruite și cu tot ce-i mai trebuie unei țări mândre și de trecutul ei și de prezent. ”Cum nu vii tu, Țepeș doamne?”, mai exclama poetul național în ”Scrisoarea III”.
Așadar, boala e mai veche la noi, și este limpede că și sărbătorirea Centenarului Reîntregirii se anunță a fi doar un noian de tristețe…

Adrian Bucurescu

   P.S. Știam, încă dinainte de a fi publicat, că și acest articol va fi cenzurat, prin distribuire minimă. Astfel, gândurile mele ajung la foarte puțini cititori. Se vede că aceia care vor să mă facă să tac sunt de partea mercenarilor, hoților și a incompetenților!